KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

dumneavoastră!, domnia-voastră! Omonimia acuzativ-nominativ se anulează prin prezența morfemului pe, semn al acuzativului: „Pe dumneavoastră (domnia-noastră) v-au chemat!” sau prin intermediul prepozițiilor care impun cazul acuzativ: cu, la, pentru etc.; Merg cu dumnealui (domnia-lui, domnia voastră etc.). Omonimia genitiv-dativ se anulează sintactic: • prin pronume personale, forme neaccentuate care reiau sau anticipă pronumele de politețe: „Dumneavoastră (Domniei-voastre) vă pot spune.” (D.) „Vă las dumneavoastră (domniei-voastre) florile.” (D.), „I-am dat dumnealui (domniei lui) cartea.” (D.) • prin natura regentului; genitivul este postsubstantival, dativul, postverbal

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
însuși glasul gândurilor tace,/Mă-ngână cântul unei dulci evlavii.” (M.Eminescu, I, p. 120) Justificarea înscrierii termenilor însumi, însuți etc. în clasa pronumelor ar putea fi dată de foarte rarele situații în care ele se întrebuințează singure, realizând funcția sintactică de subiect: „Și însumi binevăcuvânt/ Căci e nevoie pe pământ/ Să vă-nmulțiți.” (T. Arghezi, I, p. 41) Cum această întrebuințare în limba română contemporană este foarte rară, se vorbește cel mai adesea de adjectiv pronominal. Înscrierea sa între adjective

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
s/ș: însumi/ânșine. Pronumele personal de identificare nu este variabil în funcție de categoria gramaticală a cazului 6. SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL DE IDENTIFICARETC "SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL DE IDENTIFICARE" De regulă, în limba română contemporană, pronumele de identificare nu intră în relații sintactice și, în consecință, nu realizează funcții sintactice. Când, extrem de rar, se întrebuințează autonom, el realizează funcția de subiect. Cu întrebuințare adjectivală pronumele de identificare nu intră în relații sintactice de structură, ci numai în relații sintagmatice și ca atare nu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
identificare nu este variabil în funcție de categoria gramaticală a cazului 6. SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL DE IDENTIFICARETC "SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL DE IDENTIFICARE" De regulă, în limba română contemporană, pronumele de identificare nu intră în relații sintactice și, în consecință, nu realizează funcții sintactice. Când, extrem de rar, se întrebuințează autonom, el realizează funcția de subiect. Cu întrebuințare adjectivală pronumele de identificare nu intră în relații sintactice de structură, ci numai în relații sintagmatice și ca atare nu realizează nici o funcție sintactică: „S-ar pricepe

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în limba română contemporană, pronumele de identificare nu intră în relații sintactice și, în consecință, nu realizează funcții sintactice. Când, extrem de rar, se întrebuințează autonom, el realizează funcția de subiect. Cu întrebuințare adjectivală pronumele de identificare nu intră în relații sintactice de structură, ci numai în relații sintagmatice și ca atare nu realizează nici o funcție sintactică: „S-ar pricepe pe el însuși acel demon.” (M. Eminescu, I, p. 160) Substantivul sau pronumele pe care-l însoțește poate sta în orice caz

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nu realizează funcții sintactice. Când, extrem de rar, se întrebuințează autonom, el realizează funcția de subiect. Cu întrebuințare adjectivală pronumele de identificare nu intră în relații sintactice de structură, ci numai în relații sintagmatice și ca atare nu realizează nici o funcție sintactică: „S-ar pricepe pe el însuși acel demon.” (M. Eminescu, I, p. 160) Substantivul sau pronumele pe care-l însoțește poate sta în orice caz, fără a impune variații în același sens pronumelui de identificare: „Chiar moartea însăși e-o

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Tudor a fost la el.” PRONUMELE REFLEXIVTC "PRONUMELE REFLEXIV" Sub aspect semantic, pronumele reflexiv se caracterizează prin realizarea a două suprapuneri, una în plan deictic: locutor și obiectul discursului lingvistic (Eu îmbrac = șEu spun căț eu îmbrac), alta în plan sintactic: subiectul și obiectul acțiunii verbale: Eu (subiect) mă (obiect) îmbrac. ® Eu mă îmbrac șEu spun că eu îmbrac pe mine.ț Prin suprapunerea din plan deictic, sensul lexical al pronumelui reflexiv se confundă cu sensul gramatical de persoană. În desfășurarea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și obiectul acțiunii verbale: Eu (subiect) mă (obiect) îmbrac. ® Eu mă îmbrac șEu spun că eu îmbrac pe mine.ț Prin suprapunerea din plan deictic, sensul lexical al pronumelui reflexiv se confundă cu sensul gramatical de persoană. În desfășurarea planului sintactic, sensul gramatical de „subiect” se suprapune cu sensul gramatical de „obiect”. Din coexistența celor două planuri în desfășurarea actului lingvistic: deictic și sintactic, rezultă suprapunerea eu (locutor) = eu (subiect gramatical) = mă (obiect gramatical). Pronumele reflexiv stă pentru un substantiv care

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
plan deictic, sensul lexical al pronumelui reflexiv se confundă cu sensul gramatical de persoană. În desfășurarea planului sintactic, sensul gramatical de „subiect” se suprapune cu sensul gramatical de „obiect”. Din coexistența celor două planuri în desfășurarea actului lingvistic: deictic și sintactic, rezultă suprapunerea eu (locutor) = eu (subiect gramatical) = mă (obiect gramatical). Pronumele reflexiv stă pentru un substantiv care nu poate fi, în text dialogal, la persoanele I și a II-a, locutor sau interlocutor și totodată subiect și obiect al acțiunii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în text dialogal, la persoanele I și a II-a, locutor sau interlocutor și totodată subiect și obiect al acțiunii verbale. La persoana a III-a pronumele reflexiv stă în locul unui substantiv, care nu poate să realizeze concomitent două ipostaze sintactice, de subiect gramatical: Ion laudă și de obiect gramatical:...laudă pe Ion ® Ion laudă pe Ion ® Ion se laudă. Spre deosebire de pronumele personal neutru, care se caracterizează numai la persoanele I și a II-a prin imposibilitatea prezenței unor substantive corespunzătoare

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
semantică ‘reflexivitate’. Prin aceasta, el se impune ca un coreferent al unui pronume personal sau nepersonal sau al unui substantiv; este ipostaza de obiect (direct sau indirect) al verbului pentru care pronumele ‘prim’ sau substantivul în nominativ (rămas adesea neexprimat sintactic) este ipostaza de subiect: „Tu așează-te deoparte,/Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote deșarte/ Vreme trece, vreme vine.” (M. Eminescu, I, p. 194) Ipostaza de obiect poate fi conținutul semantic-sintactic al pronumelui sau poate fi conținutul semantic-morfologic când

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Ipostaza de obiect poate fi conținutul semantic-sintactic al pronumelui sau poate fi conținutul semantic-morfologic când ipostaza de obiect al verbului este un mijloc de fixare a identității subiect-obiect. Ipostaza de obiect este conținutul semantic-sintactic al pronumelui reflexiv care realizează funcții sintactice. Ipostaza de subiect-obiect este conținutul semantic-morfologic al pronumelui reflexiv care se constituie în morfem al categoriei gramaticale a diatezei. Trăsătura semantică ‘reflexivitate’ se poate pierde. Pronumele devine atunci morfem lexical, constituent al verbelor pronominale, condiție a existenței acestora ca unități

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a existenței acestora ca unități lexicale: a se căciuli, a se sfii etc. sau a identității lor semantice: a se uita (‘a privi’) vs a uita (‘a pierde din memorie’). Absența ‘reflexivității’ înseamnă anularea identității subiect-obiect și, în consecință, obiectul sintactic are un referent propriu diferit de referentul subiectului gramatical: El se uită la ea. Identitatea subiect-obiect nu lipsește niciodată din planul semantic al pronumelui reflexiv, fiind marca individualității sale între celelalte pronume, distinctivă, în raport cu pronumele personal neutru cu care are

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Sub aspect morfologic, trăsăturile distinctive ale pronumelui reflexiv se manifestă în desfășurarea categoriilor gramaticale de persoană, număr, gen și caz. Persoanatc "Persoana" Conținutul categoriei gramaticale de persoană este dependent de implicarea în structura semantică a pronumelui a suprapunerii din plan sintactic; este generat de raportul dintre locutor-subiectul-obiectul gramatical al verbului din textul lingvistic - obiect al comunicării. Persoana I: locutorul este concomitent subiect și obiect al verbului: Eu mă îmbrac. Persoana a II-a: subiectul vorbitor stabilește identitatea interlocutorului cu subiectul și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
plecat. Pronumele reflexiv se situează în genitiv în aceleași condiții în care prezintă forme de genitiv pronumele personal 7: • când este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice genitivului: în jurul său, asupra sa etc., în juru-și; • când intră într-o relație sintactică atributivă cu un substantiv, direct: „În van mai caut lumea-mi în obositul creier.” (M. Eminescu, I, p. 71), „Cerul stelele-și arată, solii dulci ai lungii liniști.” (Ibidem, p. 103) sau indirect: „Deasupră-mi teiul sfânt/Să-și scuture creanga

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sfânt/Să-și scuture creanga.” (Ibidem, p. 223), „Un vis ce își moaie aripa-n amar,/Astfel ai trecut de al lumii otar.” (Ibidem, p. 37) Cazul genitiv exprimă identitatea subiect-obiect în interiorul unui raport de posesiune care determină, în plan sintactic, suprapunerea subiect-atribut, posesor al obiectului acțiunii verbale: „Peste vârfuri trece lună,/ Codru-și bate frunza lin.” (Ibidem, p. 206) Când este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) care cer cazul genitiv, pronumele reflexiv circumscrie locutorului, interlocutorului sau obiectului (personal) al comunicării

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
personal de genitiv, sintagmatic: este pronume reflexiv dacă este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) cu recțiune genitivală: în jurul său. La plural, genitivul este omonim și cu genitivul pronumelui personal. Distincția rămâne implicită în plan semantic și se realizează în plan sintactic, indirect, la nivelul pronumelui-subiect gramatical. Identitatea semantică subiect-obiect-circumstanță marchează pronumele reflexiv: Ei au construit în jurul lor un zid de nepătruns. Pronumele personal se caracterizează prin absența acestei identități: Noi am construit în jurul lor un zid de nepătruns. Identitatea de pronume

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Ca și pronumele personal, pronumele reflexiv cunoaște două serii de forme: accentuate și neaccentuate, iar formele neaccentuate se întrebuințează autonom în text sau conjuncte cu alți termeni, cu care realizează o unitate fonetică. Omonimia genitiv-dativ a formelor neaccentuate se anulează sintactic sau, indirect, prin intermediul prepozițiilor specifice: În juru-mi am plantat niște țăruși. (genitiv) vs Nu mi-am cumpărat nimic. (dativ). În același fel se anulează omonimia acuzativ-genitiv, la pluralul persoanelor I și a II-a (ne, vă). Omonimia dativ-acuzativ la aceste

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
juru-mi am plantat niște țăruși. (genitiv) vs Nu mi-am cumpărat nimic. (dativ). În același fel se anulează omonimia acuzativ-genitiv, la pluralul persoanelor I și a II-a (ne, vă). Omonimia dativ-acuzativ la aceste persoane se anulează numai la nivel sintactic, prin intermediul verbului sau prin intermediul formelor accentuate: V-ați cumpărat vouă. vs V-ați îmbrăcat pe voi. SINTAXA PRONUMELUI REFLEXIVTC "SINTAXA PRONUMELUI REFLEXIV" Sub aspect sintactic, pronumele reflexiv se caracterizează prin incompatibilitatea totală cu dezvoltarea relațiilor de interdependență, coordonare, apoziție și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a II-a (ne, vă). Omonimia dativ-acuzativ la aceste persoane se anulează numai la nivel sintactic, prin intermediul verbului sau prin intermediul formelor accentuate: V-ați cumpărat vouă. vs V-ați îmbrăcat pe voi. SINTAXA PRONUMELUI REFLEXIVTC "SINTAXA PRONUMELUI REFLEXIV" Sub aspect sintactic, pronumele reflexiv se caracterizează prin incompatibilitatea totală cu dezvoltarea relațiilor de interdependență, coordonare, apoziție și incidență. În dezvoltarea relației de dependență, pronumele reflexiv este incompatibil cu poziția de regent. Ca determinant realizează un număr restrâns de funcții sintactice, unele numai

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Sub aspect sintactic, pronumele reflexiv se caracterizează prin incompatibilitatea totală cu dezvoltarea relațiilor de interdependență, coordonare, apoziție și incidență. În dezvoltarea relației de dependență, pronumele reflexiv este incompatibil cu poziția de regent. Ca determinant realizează un număr restrâns de funcții sintactice, unele numai în anumite condiții. Realizează totdeauna diferite funcții sintactice, pronumele reflexiv în cazul genitiv: • atribut, formele neaccentuate: „Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie.” (M. Eminescu, I, p. 103), „Pe vatra corăbiei/inima mi-o îngrop subt spuză.” (L.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu dezvoltarea relațiilor de interdependență, coordonare, apoziție și incidență. În dezvoltarea relației de dependență, pronumele reflexiv este incompatibil cu poziția de regent. Ca determinant realizează un număr restrâns de funcții sintactice, unele numai în anumite condiții. Realizează totdeauna diferite funcții sintactice, pronumele reflexiv în cazul genitiv: • atribut, formele neaccentuate: „Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie.” (M. Eminescu, I, p. 103), „Pe vatra corăbiei/inima mi-o îngrop subt spuză.” (L. Blaga, p. 98) • complement indirect și circumstanțial; formele accentuate, cerute

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
complement de reciprocitate când nu este morfem de diateză: „Nu-și trăise decât șie.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 91), „Amândoi ca-ntr-o poveste/ Ei își sunt așa de dragi.” (Idem, I, p. 101) În cazul acuzativ, realizează funcții sintactice forma accentuată: • complement de agent: „Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.” (M.Eminescu, I, p. 142); • complement direct (intern); complement direct - prelungire sintactică a acuzativului-morfem al diatezei reflexive: „Că o vrea spre-a se-nțelege în sfârșit pe

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Ei își sunt așa de dragi.” (Idem, I, p. 101) În cazul acuzativ, realizează funcții sintactice forma accentuată: • complement de agent: „Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.” (M.Eminescu, I, p. 142); • complement direct (intern); complement direct - prelungire sintactică a acuzativului-morfem al diatezei reflexive: „Că o vrea spre-a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși” (Ibidem, p. 160); • complement indirect: „Câtă sinceră frăție adusese el cu sine.” (Ibidem, p. 53); • circumstanțial: „Și în sine împăcată stăpânea eterna pace

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pace.” (Ibidem, p. 32); • atribut: „Ochii (...) mulțumiți de ei înșii privesc c-un fel de conștiință de sine.” (M.Eminescu, Proză literară, p. 74) Este specifică pronumelui reflexiv de acuzativ mai ales și de dativ, forma neaccentuată, rămânerea în afara relațiilor sintactice și, în consecință, în afara funcțiilor sintactice 8. Funcționează atunci ca element constitutiv al unor verbe pronominale: a-și închipui, a se ajunge (cu sensul ‘a parveni’), a se întâmpla etc. sau ca morfem al categoriei gramaticale a diatezei, în alcătuirea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]