5,222 matches
-
Pentru descrierea corpusului și a metodologiei, vezi Gheorghe (2004). 14 Vezi și Fox și Thompson (2002), care consideră că 10000 de construcții reprezintă un corpus generos, iar rezultatele obținute pe baza lui au un grad mare de validitate. 15 Pozițiile sintactice pe care le-am identificat în corpus se deosebesc de cele din modelul avut în vedere, pentru că nu am analizat decât construcții cu relativizator pronominal. O altă deosebire constă în faptul că am încadrat în același tip realizările obiect prepozițional
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
concluziile lingvistice, în măsura în care au limitat registrul de limbaj cercetat. Fenomenele înregistrate aparțin limbii standard și variantelor stilistice celor mai puțin marcate ale românei actuale (comunicare publică, limbaj publicistic); esențial este însă caracterul oral al comunicării. Mediul predominant oral produce fenomene sintactice caracteristice (discontinuități, ezitări, acord prin atracție etc.), fiind, în același timp, mai permisiv decât codul scris față de trăsăturile popular-familiare și chiar regionale (construcții analitice, modificări de topică etc.). Situația de comunicare publică favorizează totuși și apariția unor fenomene de hipercorectitudine
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
Unele trăsături care apar în ambele tipuri de tendințe nu sunt perfect identice: există, de exemplu, o invariabilitate produsă, popular, prin simplificarea flexiunii (și compensată de analitism), dar și o invariabilitate caracteristică unor limbaje de specialitate, influențată și de tipare sintactice străine (juxtapunerea fără marcarea relațiilor de subordonare sintactică). 2. MORFOLOGIA VERBALĂ 2.1. Oscilații între (sub)clase de conjugare 2.1.1. Se manifestă cu putere vechea tendință (cf. Iordan 1948: 126−128, Graur 1968: 229, Guțu Romalo 1972, în
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
tendințe nu sunt perfect identice: există, de exemplu, o invariabilitate produsă, popular, prin simplificarea flexiunii (și compensată de analitism), dar și o invariabilitate caracteristică unor limbaje de specialitate, influențată și de tipare sintactice străine (juxtapunerea fără marcarea relațiilor de subordonare sintactică). 2. MORFOLOGIA VERBALĂ 2.1. Oscilații între (sub)clase de conjugare 2.1.1. Se manifestă cu putere vechea tendință (cf. Iordan 1948: 126−128, Graur 1968: 229, Guțu Romalo 1972, în 2000: 96−97, Pană Dindelegan 1987: 64−65
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
avarii (Realitatea TV, 23.XI.2007); majoritatea tinerilor se presupun că ar vrea să fie ca și... (TVR 2, 2.XI.2007); i se par că stimulii sunt ostili (Radio România Cultural, 1.III.2008). 6. JUXTAPUNEREA NOMINALELOR (NEMARCAREA RELAȚIILOR SINTACTICE DIN GRUPUL NOMINAL) 6.1. În texte scrise, uneori și în comunicarea orală, anumite grupuri nominale sunt construite prin juxtapunere de substantive în nominativ, deși relațiile sintactice de subordonare din interiorul grupului ar trebui marcate cazual sau prepozițional. Acest tip
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
sunt ostili (Radio România Cultural, 1.III.2008). 6. JUXTAPUNEREA NOMINALELOR (NEMARCAREA RELAȚIILOR SINTACTICE DIN GRUPUL NOMINAL) 6.1. În texte scrise, uneori și în comunicarea orală, anumite grupuri nominale sunt construite prin juxtapunere de substantive în nominativ, deși relațiile sintactice de subordonare din interiorul grupului ar trebui marcate cazual sau prepozițional. Acest tip de construcție, în care elementele de legătură sunt suprimate, rămânând doar cele pline semantic (substantive și numerale, în general, mai puțin verbe), reflectă o influență a stilului
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
X.2007.), acea presupusă crimă al cărui autor este un român (Realitatea TV, 5.XI.2007). 8.3. Mai îndepărtate de registrul cult scris sunt construcțiile relative în care pronumele care este folosit invariabil (în forma de nominativ-acuzativ), deși funcția sintactică în relativă i-ar impune o formă de dativ (marcată și de dublarea cu clitic în dativ): om simplu care nu are nicio putere, care îi e frică (Acasă TV, 31.X.2007). Caracterizabile ca anacoluturi, aceste construcții sunt tipice
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
la substantive (care desemnează persoane), ci chiar și în cazul unor pronume: în fiecare zi deschidem pe unele dintre ele (Radio InfoPro, 6.III.2008). Marca pe și morfemele de dativ sunt, de fapt, mijloace suficiente de marcare a funcției sintactice, față de care dublarea funcționează redundant. 10. MODIFICĂRI ȘI UTILIZĂRI ALE ADVERBELOR 10.1. Se confirmă tendința de generalizare a formelor scurte maxim și minim ca adverbe în construcții cantitative (cu sensul "cel mult", respectiv "cel puțin"), în pofida faptului că normele
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
de a alege în afara cuplului (TVR 2, 17.XI.2007). 10.2. Se constată extinderea folosirii prepoziției pe, care apare în multe construcții noi, adesea substituind alte prepoziții 31. În uzul lui pe interferează o tendință cultă (limbaj administrativ, calcuri sintactice după engleză) cu una populară, pe fiind caracteristic unor construcții familiare și argotice (Zafiu 2005). Pe e folosit pentru circumstanțialul de relație: să-și asume răspunderea pe legea... (Antena 3, 19.X.2007), își va asuma răspunderea pe această lege
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
sau -esc, vezi GALR I: 559-561. 6 Menținerea formei este motivată atât de analogia cu conjunctivul prezent, unde sufixul este acceptat de normă (să trebuiască), cât și de nevoia de a marca acordul cu subiectul predicatului complex, obținut în urma reorganizării sintactice. De altfel, Iordan (1948: 150) considera normale (și chiar necesare) variantele cu -esc atunci când verbul a trebui nu este strict modal și are subiect la plural. Vezi, pentru dinamica oscilației între cele două paradigme, Pană Dindelegan (1987: 89−92). 7
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
ÎN LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ - MONICA VASILEANU În acest subcapitol voi avea în vedere câteva aspecte ale unei subclase de cuvinte mai puțin cercetate: locuțiunile pronominale alocutive. Voi observa specificul lor pragmatic, dificultățile de interpretare a statutului, particularitățile ortografice și caracteristicile sintactice, încercând să găsesc o explicație a tendințelor din limba actuală. 1. DEFINIREA SUBCLASEI - STATUTUL PRAGMATIC Locuțiunile pronominale alocutive se înscriu, prin funcția lor pragmatică, în clasa mai largă a formulelor de adresare. Sunt sintagme specifice registrului formal, emfatic politicos, formate
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]
-
planului vorbirii directe, formulele de adresare au o mai slabă legătură gramaticală cu restul frazei și cele mai multe dispar când enunțul este transpus în vorbire indirectă (interjecțiile adresative, de exemplu). Pronumele au cea mai puternică integrare enunțiativă - pot îndeplini diverse funcții sintactice, inclusiv cea de subiect, sunt supuse mecanismului acordului și în vorbire indirectă se transformă în pronume de persoana a III-a. În descrierile sociolingvistice, formulele de adresare sunt un indicator al relației dintre locutor și alocutor, dar și al altor
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]
-
romanice tot mai puternice asupra sistemului pronominal de formule de adresare. 4. CONCLUZII Locuțiunile pronominale alocutive ocupă un loc aparte în cadrul formulelor de adresare, delimitat de caracterul oficial, emfatic, chiar protocolar. Caracteristicile lor pragmatice le influențează structura internă și comportamentul sintactic, creând posibilitatea unor interpretări diferite ale statutului. Construcțiile mai vechi, care conțin posesivul la persoana a II-a singular, sunt restrânse astăzi la texte cu iz arhaic sau la glume și ironii. De când pluralul și-a adjudecat teritoriul politeții, sub
[Corola-publishinghouse/Science/85027_a_85813]
-
finale ale unui cuvânt plurisilabic, procedeul s-a extins pe de o parte de la limbajul argotic, pe de altă parte de la cel tehnic la majoritatea stilurilor limbii. Acest lucru a fost ajutat foarte mult de mass-media. Din punct de vedere sintactic, acest tip de adjective invariabile sunt obligatoriu postpuse substantivului pe care îl determină, ceea ce implică imposibilitatea de a prelua articolul de la acesta. Din punctul de vedere al structurii, aceste formații pot fi simple - afro (familie ~, tunsoare ~), anti (mesaje ~), bio (produse
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
formații cu anti-9 (vezi supra 2.1). Modelul este foarte productiv și numărul compuselor rezultate în urmă atașării lui anti- la substantive este foarte mare și în continuă creștere, dicționarele neținând pasul cu abundență acestor compuse. Din punct de vedere sintactic, acest tip de creații invariabile sunt obligatoriu postpuse, ceea ce înseamnă și incapacitatea de a prelua articolul substantivului regent. Formațiuni anti + substantiv înregistrate în dicționare sau în diferite publicații 10: antiaccident, anti-antirachetă, antibraconaj, anticamorra, anticancer, anticar, anticarie, anticolesterol, anticorupție, anticriză, antidoping
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
care le au pronumele și adjectivele demonstrative în limba vorbită și vom identifica anumite tipare de construcție la care acestea participă. În a doua parte a studiului analizăm comparativ posibilitățile combinatorii ale fiecărei clase de demonstrative pentru a evidenția specificul sintactic al acestora. Folosind metoda statistică, vom înregistra ocurențele pronumelor și ale adjectivelor demonstrative în cinci volume de limbă vorbită actuală: Interacțiunea verbală în limba română actuală (IVLRA), Interacțiunea verbală (IV), Corpus de română vorbită (CORV), Corpus de limba română vorbită
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
apropiere și de depărtare față de cele de diferențiere și de identitate. Acest fapt poate fi pus în legătură și cu posibilitățile și restricțiile combinatorii ale pronumelor analizate 18. 3.1. Pronumele demonstrativ de apropiere, în ipostaza de centru de grup sintactic, poate face parte din următoarele tipuri de structuri: * Pronume + adjectiv: Vreau să vă spun am un sac de mere pe balcon, dar nu de-astea, d-astea obișnuite, nu de iarnă (IVLRA); cântau în englezește cântece de-astea baptiste (IVLRA
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
demonstrativ de identitate este mult mai frecventă decât cea a pronumelui corespunzător. Fără subordonați, pronumele demonstrativ de identitate cu citire referențială poate apărea mai ales în poziții predicative: Cel ce ne-a examinat este același. Ocurențele acestuia în alte poziții sintactice decât cele predicative sunt mai rar întâlnite: Am auzit-o pe aceeași vorbind despre festival I-am zis aceleiași cum trebuie să procedeze. Pronumele demonstrativ de identitate funcționează cu precădere ca antecedent pentru propozițiile relative: Am vorbit cu același cu
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
analiza pe corpus evidențiază frecvența redusă a formelor pronominale de G-D, dar și pierderea mărcilor cazuale de G-D la adjectivele demonstrative postpuse. În ultima parte a cercetării, am analizat posibilitățile și restricțiile combinatorii ale pronumelor demonstrative, urmărind să evidențiem comportamentul sintactic al fiecărei clase în parte. Astfel, se observă că pronumele demonstrative de apropiere manifestă cele mai largi posibilități combinatorii, iar demonstrativele de identitate, cele mai restrânse. Demonstrativele semiindependente pot fi întâlnite în tipare sintactice diverse, însă cele mai frecvente sunt
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
pronumelor demonstrative, urmărind să evidențiem comportamentul sintactic al fiecărei clase în parte. Astfel, se observă că pronumele demonstrative de apropiere manifestă cele mai largi posibilități combinatorii, iar demonstrativele de identitate, cele mai restrânse. Demonstrativele semiindependente pot fi întâlnite în tipare sintactice diverse, însă cele mai frecvente sunt acelea în care acestea sunt urmate de o propoziție relativă. Cu totul izolat, cu precădere în textele de tip religios, pronumele menționate apar și în tiparul substantiv determinat hotărât + (pronume semiindependent) + adjectiv. 1 În
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
același rang" (aflate, gramatical vorbind, în relații de coordonare), fie "unități de rang diferit" (aflate, din punct de vedere gramatical, în relații de dependență, de subordonare). Cu alte cuvinte, structurile corelative asigură coeziunea textului prin reiterarea informației redată prin conectorii sintactici sau pragmatici. Structurile corelative realizează coeziunea textului funcționând - asemenea conectorilor - la diferite nivele: la nivel intrapropozițional (în interiorul propoziției), la nivel frastic (interpropozițional) sau la nivel transfrastic (discursiv). Corelația dintre unitățile sintactice se realizează prin două tipuri de construcții: structuri alcătuite
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
asigură coeziunea textului prin reiterarea informației redată prin conectorii sintactici sau pragmatici. Structurile corelative realizează coeziunea textului funcționând - asemenea conectorilor - la diferite nivele: la nivel intrapropozițional (în interiorul propoziției), la nivel frastic (interpropozițional) sau la nivel transfrastic (discursiv). Corelația dintre unitățile sintactice se realizează prin două tipuri de construcții: structuri alcătuite din două componente lexicale identice ori structuri alcătuite din două componente lexicale diferite. Primul tip apare numai între unități sintactice de aceleași rang (relație sintactică de nondependență, coordonare) și se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
nivel frastic (interpropozițional) sau la nivel transfrastic (discursiv). Corelația dintre unitățile sintactice se realizează prin două tipuri de construcții: structuri alcătuite din două componente lexicale identice ori structuri alcătuite din două componente lexicale diferite. Primul tip apare numai între unități sintactice de aceleași rang (relație sintactică de nondependență, coordonare) și se realizează prin repetarea aceleiași unități lexicale: și... și, nici... nici; fie... fie, sau... sau, ori... ori; ba...ba, când... când etc. (vezi Tabelul 1). Subliniem că structurile cum...cum (din
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
nivel transfrastic (discursiv). Corelația dintre unitățile sintactice se realizează prin două tipuri de construcții: structuri alcătuite din două componente lexicale identice ori structuri alcătuite din două componente lexicale diferite. Primul tip apare numai între unități sintactice de aceleași rang (relație sintactică de nondependență, coordonare) și se realizează prin repetarea aceleiași unități lexicale: și... și, nici... nici; fie... fie, sau... sau, ori... ori; ba...ba, când... când etc. (vezi Tabelul 1). Subliniem că structurile cum...cum (din Cum se întâlnesc, cum se
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
lexicale identice. De fapt, în aceste construcții primul termen, desemantizându-se, s-a integrat (prin conversie) în clasa conjuncțiilor, iar al doilea termen este un adverb/locuțiune adverbială 3. Al doilea tip - realizat prin unități lexicale diferite - apare atât între unități sintactice de același rang (relație sintactică de nondependență, de coordonare), cât și între unități sintactice de rang diferit (relație sintactică de dependență, de subordonare): atât..., cât și; nu numai..., ci și; pe cât..., pe atât; atunci... când; dacă... atunci; deși..., totuși etc.
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]