2,989 matches
-
predomină enunțurile impersonale - persoana a IIIa gramaticală - și timpul prezent al verbelor); lexicul specializat este marcat de termeni științifici specifici domeniului; - organizarea textuală este caracterizată prin coerență în planul semnificației (asigurată prin tema unică, prin operatori textuali și conectori specifici: situare spațio temporală, identificare, echivalență, calificare, discriminare etc.) și prin coeziune sintactică, realizată prin dispunerea logică a ideilor, prin reluarea termenilor tematici și prin utilizarea unor proforme/deictice; - sunt utilizate strategii și tehnici informative: demonstrația, explicația, exemplificarea, respectiv enunțarea, explicarea, acumularea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
contextul conversațional. Straturile stilistice ale limbajului artistic înglo bează și registrele stilistice, prin care se transpun diversele variante ale limbii în stilul beletristic. 5.1. Registrele stilistice generale Registrul stilistic popular este utilizat în opera literară (folclorică sau cultă), presupunând situarea naratorului, a personajelor/a eului liric în sfera culturii populare, printrun limbaj marcat de spontaneitate și indici ai implicării afective. Mărcile textuale specifice sunt: - la nivel fonetic: mărci ale oralității, accente afective, variante fonetice familiare; rime și ritmuri simple, aliterații
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
unor forme neliterare, a viitorului colocvial, a super lativului popular, frecvența mare a interjecției; modele sintactice bazate pe repetiții sau pe recurența lui „și“ narativ, anacolutul etc.; - la nivel stilistic: caracterul tradițional al figurilor de stil. Registrul stilistic cult implică situarea instanțelor comunicării artistice în orizontul culturii, fiind definitoriu pentru literatura cultă. Are ca semne distinctive informația culturală bogată și aplicarea consecventă a normelor limbii literare: - nivelul fonetic e definit prin eufonie; în poezie sunt utilizate ritmuri și rime complexe; - nivelul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și conflicte, interne și externe, care provoacă ruptura, dezechilibrul situației inițiale. În proza modernistă și postmodernistă, intriga se estompează, fiindcă diegeza nu mai este focalizată pe conflicte și evenimente exterioare, ci este orientată spre devenirea lăuntrică a personajului și spre situarea existențială a omului modern. Desfășurarea acțiunii (transformările) reprezintă seria evenimentelor declanșate prin intrigă. Întâmplările narate se succed întro anumită ordine (simplă/complexă, tipică/atipică) după un model structurant clasic, romantic, realist etc. În proza scurtă, desfășurarea acțiunii evidențiază un singur
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
este evidentă încă din lista de personaje, unde se reliefează grupurile de interese. În fruntea primei grupări, care deține puterea, este situat Ștefan Tipătescu, în vreme ce aripa „independenților“, care aspiră la putere, îl are ca lider pe Nae Cațavencu. Prin această situare, se constituie un cuplu scenic de tip antagonic și se sugerează implicarea celor două personaje în conflictul dramatic. Tipătescu ocupă o poziție socială de elită, este prefectul județului, reprezentând puterea executivă. În opoziție cu el, Cațavencu, avocat fără clienți, este
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
omniscientă, în general, obiectivă, compoziție închisă, echilibrată perfect. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului narativ studiat se reflectă în construcția personajului ales În opinia mea, particularitățile de construcție a personajului contribuie la situarea Vitoriei în centrul acestei lumi ficționale, ca reper moral și uman exemplar. În primul rând, personajul feminin principal reprezintă un punct de convergență a temelor din romanul sadovenian, fiindcă prin modul în care Vitoria gândește, vorbește și acționează sunt puse
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
instanțelor narative. În fragmentul citat, se evidențiază prezența unui narator homodiegetic (acesta fiind emițătorul seriei de evenimente care alcătuiesc subiec tul operei epice) și a unui personaj aproape ireal, vânzătorul ambulant de înghețată. De asemenea, creația epică se caracterizează prin situarea spațio temporală a acțiunii: îmi amintesc că în liceu cumpăram vara înghețată și iarna halviță exact de la un asemenea băiat. 9. Fragmentul selectat este o secvență descriptivă de tip portret, prin care se detaliază trăsături fizice și, indirect, morale ale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
epoci. Potrivit lui Dilthey, o intercondiționare diacronică, la scara istoriei universale, se realizează însă numai la nivelul formelor, nu și al conținuturilor, așa cum vom vedea în capitolul următor. Ținând seama de criza filozofiei din epocă și nu mai puțin de complexa situare a lui Dilthey în raport cu principalele tendințe enunțate (vezi supra și nota 96), credem că este util să ne referim în continuare la relația lui cu filozofia kantiană și cu Hegel, apoi cu romanticii și, în fine, cu pozitiviștii. Nu vom
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sau implicațiile romantice ale filozofiei lui Schopenhauer, care în mod paradoxal "ținea să fie socotit un credincios adept al criticismului"137, ceea ce până la un punct chiar și este, dacă ne gândim, bunăoară, la modul de reprezentare a lumii, ori la situarea față de "lucrul în sine". Cu Dilthey ne aflăm deci într-o perioadă când "categoriile mobilității" reușiseră să se impună în fața celor "anistorice" și inerte, pe care mizase filozofia tradițională. Asemenea ecouri postromantice, ce-i drept, atenuate, răsună și în "filozofia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în direcția acestuia din urmă însă doar în ceea ce privește metoda, pentru că altfel el nu renunță la viziunea Marelui Tot, pe care atomismul pozitiviștilor nu putea decât s-o dezavueze. O asemenea integrare a părții în totalitate dă seama nu numai de situarea părții în raport cu întregul o poziție modestă, deloc orgolioasă, precum în cazul romanticilor -, ci și de întreg, care poate fi înțeles astfel prin prisma componentelor sale. Această deosebire este sesizată într-un fel și de A. Metzger. El arată că, dacă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
văzut că spune Dilthey. Pe marginea acelorași idei M. Riedel glosează în felul următor: "Conceperea obiectuală formează un sistem de relații ale cărui părți componente formale sunt alcătuite într-o anumită măsură din același material și se deosebesc doar prin situarea lor în acest sistem" (s.n.), adică prin ponderea pe care o capătă în cadrul întregului. Plecând de aici constată în continuare același autor pentru Dilthey s-a pus apoi sarcina de a <<reduce>> formele și legile gândirii la <<modurile de exprimare
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
august 1920, accentul fusese pus pe complementaritate, caracterul indisociabil dintre socialism și democrație existînd în termenii următori: "Socialismul nu caută să suprime democrația; misiunea sa istorică este, dimpotrivă, aceea de a desăvîrși democrația" prin stabilirea unei legislații adecvate, aceasta însemnînd situarea sa în lumina tezelor socialismului internațional anterior lui 1914, dar într-un context total diferit. Consecințele politice ale unui asemenea postulat ajung la o condamnare fără drept de apel a regimului sovietic, acea "formă de dictatură a unei părți a
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
dialogului. "Teatralizarea epicului", cum i-a spus Vasile Popovici (autor, mai tîrziu, și al Lumii personajului), situație cu vii aderențe în comunicarea de toate zilele, interpretabilă sociologic, numește această dispositio ternară. Între configurațiile posibile, în combinatoriile nesfîrșite ale lumii romanului, situarea în echipă completă a actorilor (pe o scenă făcută vizibilă, redevenită, potrivit naturii ei, publică) și a spectatorului pune în evidență un tip de personaj funcțional: "personajul trialogic". Doi "joacă" sub privirile celui de-al treilea. Relațiile dintre personaje suferă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
au fost însă ale reliefului faptic, ale acțiunii și inițiativei plenare, "transparențele interioare"(Dorrit Cohn) și discursul reflexiv cuceresc noua scenă a romanului. Explorarea eului, cu accente obsesive, recluziunea în turnul de fildeș și în defavoarea arenei, sau, mai exact, a situării în agora, iată coordonatele pe care se construiește personajul romanului "celibatar". Ca formă, textul se ilustrează prin voința deconstrucției, prin "hibridarea" stilistică și permisivitatea accentuată a discursului, care merge spre înglobarea unor tipuri nespecifice. Temele nou apărute sugerează de la sine
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
facă stăpînii devenirii și veți vedea că nu mai rămîne nimic în noi, în afară, poate, de ritmul ce ne punctează etapele descompunerii." (3) "Cu un eu limitat în întregul lumii", romancierul modern ilustrează varietatea de atitudini narative, mai precis situarea umană față de spectacolul existenței: de la recluziunea și, compensator, trăirea extatică a materiei "regăsite" a timpului, experimentate de naratorul proustian, pînă la absurdul perceput nu altfel decît "privind viața", cum ar fi spus Ibrăileanu cu o intensitate paroxistică, precum în viziunile
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
povestirea unui eremit, "retranché dans sa chambre capitonnée de liège, coupé de tout, coupé de l'Autre, développant un discours forcené du je, un discurs littéralement d'auteur voire d'autiste", s. n. (4) Autism, discurs interior, revelațiile timpului devorator: iată situarea "tematică" a romanului proustian. Timpul apare, da, "ca un Moloh destructiv", însă prin chiar această acțiune destructivă, cum arăta Maurice Blanchot scriind despre filosofia romanescă a lui Proust și despre revelațiile personajului, el, timpul, ne dă înapoi ceea ce ne ia
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
exemplu de romancier în opera căruia reflecția, componentă esențială a "nevăzutului", a vieții interioare face ca pasiunile să devină obiect de experiență intelectuală. Așijderea, romanul lui Joyce, Ulysses, refuză identificarea între interioritatea personajului, exprimată pe calea reflecției, a îndelung meditatei situări în lume, cu ceea ce aparține, în accepția mai sus invocată, "romanescului". Deși scris în mare parte cu focalizare internă, care este semnul "vieții interioare" , ethos-ul nu este romanesc, ci "epopeic". Excepția poate fi găsită între personaje: Molly. Ea este
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a experimentat, care nu a avut mijloacele să confrunte o idealitate abstractă cu mersul plenar al vieții. Ocazia, în plus, de a cîntări prețul acestei vieți, cu sens elementar inițiatic, a lipsit lui Apostol Bologa fundamental. Asemănătoare ca punct de situare în lume, căutarea unui punct de sprijin în afara credinței apare și la eroul lui Camil Petrescu, în împrejurările stringente existențial, de întrevedere a limitei, și care se împlinesc în participare. Experiența războiului ajustează brutal orice "concepție", reformulînd-o așadar din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și sperjurul. Ca o reverberație, în povestire, a momentului inițial al execuției prin spînzurare, Klapka emite discursul terifiant axat pe imaginarul barbar al pedepsei, care împînzește gîndul eroului. "Pădurea spînzuraților", reflectată cu spaimă nedisimulată în relatarea cehului, devine laitmotivul romanului. Situarea lui Apostol Bologa între cele patru voci ale ofițerilor, care expun tot atîtea atitudini posibile, dezvăluie forma lui de vulnerabilitate, copleșită de nesiguranță și de o nelămurită tentație: "Avea impresia că se află pe marginea unei prăpăstii și nu cutează
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
A se situa în povestire, prin discurs, a lua pe cont propriu relatarea, descrierea, viziunea într-un cuvînt înseamnă a ocupa un loc în spațiul ficțional, o poziție în avanposturile observației, o încăpere în lumea extensibilă a imaginației. Din perspectiva situării, a locuirii universului romanesc, desigur că variantele funcționale, tipice, sînt restrînse. Trei posibilități, și alegem formularea (mai recentă, din volumul eseistic Scrisori către un tînăr romancier) a unui practician, Mario Vargas Llosa: "...un narator personaj, un narator omniscient exterior și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
lui, păstrat într-o lume posibilă, arătată doar gîndului său casa Elenei: "Casa frumoasă, luxul domol, ordinea odihnitoare și profilul neted al Elenei, toate i se păreau destinate lui. Era un rai regăsit (...) se simțea acum un amant mistic." Întreaga situare a Elenei, solidară în acest fel cu spațiul existenței ei, poartă semnele investiturii erotice. Aspectul "obiectual" al afecțiunii (răsfrînte asupra "prelungirilor" metonimice ale persoanelor, domiciliile lor) apare aici în varianta cea mai pură, cea mai spiritualizată. Personaj care opune crispatei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
dar toropirea ei sporea mereu", s. n.). Intrată într-o nouă viață care se confundă cu boala învinsă prima dată, cînd a fost tratată de Walter pentru neurastenie -, Lenora se confruntă apăsător cu ostilitatea locului în care se știe străină. Nici situarea maritală convențională, în apartamente separate, nici sfiala neverosimilă a relațiilor conjugale nu sînt altceva decît expresia tolerării unui locuitor efemer. Văzută sub această tensiune, prezența Lenorei în palatul / sanatoriu apare dramatic încorsetată (autoarea nu ezită să asocieze un complement material
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
vizionară. Ca semn introductiv, Bietul Ioanide apare, retrospectiv, drept configurație oblică a titlului. Mai departe decît reflexul citirii lui în cheie eminesciană (geniul privit condescendent) și, de aceea, oarecum în serie titulară cu Sărmanul Dionis, formula deschide în roman posibilitatea situării ironice în lume. O vocabulă stereotipă, sugerînd, amestecînd graba compasiunii cu o românească reașezare în temeiul lumii, cu ce i-a fost dat fiecăruia, o reacomodare la cursul vieții. Nu vom uita că autorul o "împrumută" de la personajul care-și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
-de -Argeș în care am zidit umbra a doi copii. Sînt un Meșter Manole dublu". Aparent empatică, însemnînd a te pune în locul, a suferi cu cel aflat în durere, Bietul Ioanide răscumpără, cu o etichetă și într-un cinism implicit -, situarea inferioară a tuturor celorlalți față de personaj. O revanșă subtilă, inavuabilă, pe care și autorul o lasă a se manifesta cu dublul ei sens. Dincolo de tragedie, victorie efemeră și măruntă a celorlalți; ca titlu, ironie a modestiei abuziv asumate, construită ca
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
din deznădejde un gest necugetat, îngreunător al stării ei principial insolubile. Cartea ar trebui să se numească Romanul omului care n-a înțeles că trebuia să o ia pe eroină în căsătorie." Există, pe de altă parte, o vanitate a situării narcisiste (în imaginar), drept centru al universului celuilalt. Gelozia însăși, ca suferință acerbă, are un revers ascuns, care face din naratorul proustian și din cei asemenea lui ființe care exaltă, în fapt, propriul eu. Dacă Proust tinde să "topească" într-
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]