5,168 matches
-
carisma sângelui imperial. Oare nu de o posibilă Întoarcere la stirpea Anticristului se temea cardinalul de Acquasparta? Fascinat, Își reluă lectura. Pagini despre fapte de arme, despre durere, despre glorie, pe care mintea sa le sorbea așa cum un om Însetat soarbe apa. În sfârșit, spre finalul manuscrisului, Mainardino descria otrăvirea Împăratului: „ucis de mâna omului neîntreg, care era”... Dante Întoarse pagina, sperând că textul va continua pe partea cealaltă. Însă fila era albă: ultima fâșie de pergament fusese smulsă cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui, aruncându-ne din când în când câte o privire întunecată care, fără îndoială, voia să spună „Ce faceți voi aici, și ce vreți? Mai bine v-ați căra, în loc să vă lipiți boturile de noi“. Dar niciunul dintre cei care sorbeau scena din priviri ca pe un vin rar nu pleca. Tânăra făcea prin clasă pași mici, la stânga și la dreapta, pași care o conduseră la pupitrele pe care încă tronau caiete și penițe. Se aplecă peste unul din caiete, citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se împotrivească în vreun fel. Plângea și își trăgea nasul. Știam unde erau puse sticlele de tărie. Am mers să iau una, împreună cu două pahare, pe care le-am umplut cu vârf. L-am ajutat să bea, apoi l-am sorbit pe al meu, și am turnat încă unul. Bourrache a băut trei, unul după altul, pe care le-a dat repede pe gât. Un tâmpit de soldat a bătut în geam aproape de noi. Privea sala rânjind, cu nasul lipit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care el o privea nu-i dădea voie să-i vadă căușul atât de curat, știa că ascunzișul ăla era acolo, între pulpe, doar că el nu-l vedea acuma, dar îi știa fiecare cută, fiecare pliere de carne, îi sorbise mirosul atent, și pe el mirosul nu-l păcălea niciodată, era unică, singura care mirosea crud, a mere verzi, chiar dacă ea zicea că e un pleonasm. Brațele tinerei erau întinse în lateral, cu palmele în sus, se deschideau misterios și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de la șaptesprezece ani. Petrecuse acolo o iarnă zbuciumată și sosise aici, la țară, În martie, după ce se certase violent cu toate rubedeniile din Baltimore, scandalizându-le până la nivelul protestelor aprinse. În jurul ei se formase o coterie de inși nesăbuiți, care sorbeau cocteiluri În limuzine și aveau față de cei mai vârstnici o condescendență promiscuă și un aer protector complet nelalocul lui. Iar Eleanor, cu un esprit care te trimitea direct la boulevards, Împinsese pe căile neastâmpărului boem mulți inocenți ce miroseau Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Sau, în orice caz, ușor vesel. Pentru această ocazie Mișu cumpărase whisky adevărat, privindu-l ca pe o investiție: sticlele erau, cu siguranță, reciclabile. În capul mesei, domnul Popa se trăgea emoționat de papion: urma discursul nașului. Mândră, doamna Popa sorbi cu zgomot din paharul cu whisky, ca să atragă atenția asupra soțului ei. O atrase: - Doamnelor și domnilor... prieteni și... prieteni! În fine, Mișu... adică Mariana și Mișu! începu domnul Popa, cu glasul înecat de emoție. - Bea un pic! îl invită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
dar el era deasupra noastră, repeta cu Penciu și n-avea treabă cu noi. Doamne, ce clipe am trăit! Se juca Regele Lear și eu stăteam la galerie în pijama, cu o bere în mână, mă uitam la ei și sorbeam teatrul ca pe o cafea bună, aburindă, ca pe una pe care o dorești și o savurezi. Acolo a murit Nic. În brațele mele a murit. M-a rugat să-i aduc o sticlă de bere, i-am adus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
blugii nou‑nouți ai tânărului intelectual care o face pe deșteptul; vor trebui spălați și cu ocazia asta se vor toci un pic, ceea ce‑l va arde pe student la buzunar. Fain. Rainer o bate la cap pe Sophie care soarbe dintr‑o limonadă, îi spune să nu trăncănească, ci să asculte, deși ea oricum nu zice nimic. Hans se gândește că dacă Sophie tot nu vrea să asculte, ar trebui să simtă, și asta alături de el. Dar Sophie nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
engleză. Hans își mușcă buza de jos cu incisivii, mai are puțin și o să‑și facă o gaură acolo, ceea ce e oricum preferabil unei prăpăstii de principii, căscată dinaintea ta. Totuși, în principiu, domnește înțelegerea între el și Sophie, care soarbe cu paiul o limonadă. Mama ei a avut din nou o criză de isterie azi‑dimineață, înainte de a pleca la banca ei personală unde avea ceva de rezolvat. Hans își etalează mușchii, ca de obicei, se foiește pe scaun de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mușchii coapselor, unde, spre deosebire de Rainer, ai ce apuca, dar Hans evită mâna care vrea să‑l palpeze și ochii lui încearcă să comunice cu ochii Sophiei, ca s‑o înștiințeze că o iubire s‑a înfiripat în secret. În plus, soarbe din ochi trupul Sophiei care astăzi e bine expus privirilor. Rainer și Hans vor să ajungă sus, în vârf, unde Sophie se oferă pe ea însăși, și se împing unul pe altul în spate, spre prăpastie, fiindcă fiecare vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Îi plăcea să facă asta pe la asfințit, când se mai putea zări o dungă din albastrul cerului la orizont și când luminile de pe Tokyo Tower abia Începeau să pâlpâie. Trăgea pe nas cam jumătate din linia de pudră albă, apoi sorbea din paharul de bere Heineken sau de șampanie Krugg și apoi făcea semn Înspre Keiko Kataoka să privească dincolo de fereastră. „Uită-te ce frumos se vede Tokio, Îți taie respirația, nu-i așa?“ Mereu repeta aceleași cuvinte. În ziua aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
am chemat aici, zise ea posomorâtă. Vreau să descoperi cine mă șantajează. Făcu o pauză, foindu-se nervos în șezlong: — Scuză-mă, nu mi-e deloc ușor. — Nu-i nici o grabă. Șantajul neliniștește pe toată lumea. Ea dădu din cap și sorbi din gin: — Păi, acum vreo două luni, poate chiar un pic mai mult, am primit un plic în care erau două scrisori care fuseseră scrise de către fiul meu unui alt bărbat. Doctorului Kindermann. Bineînțeles că am recunoscut scrisul fiului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ele, atunci ce rost are să le mai faci? Se îndepărtă de perete și ieși din cameră cu mers de prădător. Ce parașută mică, mi-am spus, urmând-o în camera de zi de alături. Ea inspiră zgomotos ca și cum ar fi sorbit dintr-o lingură de supă, și îmi aruncă un alt inel de fum în față. Dacă aș fi putut să-l prind, i l-aș fi înfășurat în jurul gâtului ăluia frumușel. — Oricum, zise ea, nu prea cred că o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mai toarne unul. I-am zis: — Chiar atunci când credeai că lucrurile n-au cum să fie mai rele, descoperi că ele au fost întotdeauna cu mult mai rele decât credeai că sunt. Și abia apoi devin și mai rele. Am sorbit din al doilea pahar și apoi m-am uitat cercetător la forma paharului, gol de-acum. Mersi că mi-ai spus adevărul, Arthur. M-am ridicat cu greu în picioare și am adăugat: — Și mersi pentru avertisment. — Te rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de magie, nu-i așa? Dacă nu v-aș cunoaște mai bine, aș zice că sunteți la mâna cuiva. — Nu suntem toți? Într-un fel sau altul. — Eu nu; și, asta dacă nu cumva v-ați schimbat, nici dumneavoastră. Își sorbi berea cu înghițituri mari, gânditor. Tanchistul era din nord-estul Germaniei, din Emsland, unde se zice că mintea e la fel de rară cum e blana pe un pește. Deși poate că n-ar fi fost în stare să ortografieze Wittgenstein, darămite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mea, Bernie, zău așa. Am deschis sertarul biroului și am scos o sticlă și două pahare. — Să bem pentru asta. — Cu mare plăcere. Mi-ar prinde bine un păhărel după ziua pe care am avut-o. Ridică paharul plin și sorbi din el cu recunoștință. — Știi, habar n-aveam că există un departament special în Gestapo care să-i persecute pe catolici. — Nici eu, dar nu pot zice că asta mă surprinde prea mult. Naționalsocialismul permite un singur tip de credință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Streicher să râdă de propria-i izbucnire. De cine vă aduce aminte? întrebă Korsch. — Al Capone, i-am zis fără să mă gândesc și apoi am adăugat: De fapt, ei toți îmi amintesc de Al Capone. Korsch râse. Ne-am sorbit băuturile și am privit spectacolul, care era mai mult decât am fi putut spera atât de devreme în timpul vizitei noastre, și, pe la miezul nopții, grupul lui Streicher și noi înșine eram singurii rămași în bar, ceilalți fiind puși pe fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
într-adevăr a sunat din nou la 8:30 și la 9, dar de fiecare dată a fost pentru a-mi spune că nu era încă nici urmă de ea. Am așteptat până la 9:30 și am sunat la poliție. Sorbi din cafeaua pe care o ținea cu o mână fermă, dar nu era greu de văzut că e supărată. Ochii ei albaștri erau umezi și în mâneca de la rochia din crep albastru se putea zări o batistă din dantelă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
care să fugă de acasă, dacă asta sugerați. — Cum ziceam, îmi pare rău că trebuie să pun aceste întrebări, Frau Steininger, dar ele trebuie să fie puse. Sunt sigur că înțelegeți. Cel mai bine e să știm absolut totul. Am sorbit din cafea și apoi am contemplat zațul de pe fundul ceștii. Oare ce însemna o formă ca o cochilie de scoică? mi-am zis. — Ce-mi puteți spune despre băieți? am întrebat-o. Ea se încruntă: — Pentru numele lui Dumnezeu, are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că dacă-l angajăm pe Herr Vogelmann, cel puțin atunci vom putea fi siguri că cineva face tot ce-i stă în putință ca să încerce să o găsească. Nu vreau să fiu nepoliticos, Kommissare, dar așa s-a întâmplat. Am sorbit din cafea și am scuturat din cap: Înțeleg foarte bine, i-am zis. Probabil că și eu aș fi făcut la fel. Doar că îmi doresc ca acest Vogelmann să fi putut să o găsească. Nu se putea să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
uimită de pe chipul lui Kindermann când primul glonte l-a lovit între ochi. Weisthor îi duce dorul rău de tot și lui, și genții sale cu droguri, m-am gândit. Și mie mi-ar fi fost de folos. Am mai sorbit din brandy. Trecură zece minute și mi-am simțit capul căzându-mi în piept. Am adormit și galopul terifiant al coșmarului meu mă aduse în fața unor bestii de oameni, predicatori ai morții, judecători sângeroși și a izgoniților din paradis. 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
știe modelul pentru „Operația de curățare a unui birou de la stânga la dreapta”’ și sfârși cu normele de protecția muncii. În lumina puțină din odaia de comandă, carcasa lui tânără lucea stins, aruncând reflexe molatice peste lucruri. Getta 2 îl sorbea din priviri. — Spune-mi ce-ai visat... - rosti ea tărăgănat, privindu-l pe sub gene, într-un anumit fel. — Ce să visez? N-am visat nimic! spuse mirat Stejeran 1. Doar am fost scos din priză! — Și când sunteți scoși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
23 lui Dromiket 4 și Stejeran 1. O muzică plăcută, cum pământenii nu mai auziseră de pe vremea când stațiile marțiene nu erau bruiate, plutea în atmosferă. La mese stătea puțină lume: un grup de trei pentodauri din constelația Gemenilor, care sorbeau din trei sonde suc de nutreț, două cilioaie de 19-17 ani care, deși nu arătau prea bine, arătau niște poze, doi plutonieni și un plutonier, mic și verde, probabil sectoristul localului. Nici n-apucaseră să treacă pragul că, de după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Uitaseră de femeiuștile verzi! Acestea stăteau picior peste picioruș și se uitau cu reproș la Felix. — Dumneavoastră ce-ați servi? întrebă acesta stânjenit. — Bitter, spuse cu glas gros una din ele. Niște bitter am vrea. Episodul 22 Cilioaie și femeiuști Sorbind încet, grijulii, din păhăruțele cu antigel, cei trei roboți pământeni contemplau barul semiobscur și persoanele aflate înăuntru. În special privirile le erau atrase de cele două tinere cilioaie ce încercau să-și ascundă vârsta fragedă sub straturi groase de fard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Având picioarele astea așa scurte, au centrul de greutate foarte jos, sunt ca un fel de Hopa-Mitică; oricum le pui, rămân în picioare. — Și cum se înmulțesc? — Prin autosugestie, răspunse Getta 2. Hai noroc! Ciocniră cu toții, inclusiv femeiuștile verzi care sorbeau bitter. — Cum te cheamă? o întrebă Dromiket 4 pe una din ele. Noi n-avem nume fixe, ciripi ea. — Cum n-aveți? făcu Dromiket. De ce n-aveți? — Ca să nu ne individualizăm, să fim toate egale. Numele ni se schimbă periodic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]