1,571 matches
-
lipsa drogului diferă de la un om la altul. Unii suferă mai ales de stări de vomă și diaree. Genul astmatic, cu toracele strîmt și adînc, e expus unor crize violente de strănut, curgeri abundente din ochi și din nas, uneori spasme ale bronhiilor, care-ți blochează respirația. În cazul meu cea mai rea e scăderea presiunii sîngelui, cu deshidratarea care rezultă de aici, și starea de slăbiciune extremă, ca după un șoc. Te simți ca și cum scurgerea de energie vitală ți s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
intervale de zece minute pînă cînd am scos din mine fiere verzuie. Apoi a apărut Ike Bătrînu’. - Tre’ să te lași de băut, Bill. Te smintești. Nu-mi mai fusese niciodată atît de rău. Greața Îmi zguduia tot corpul În spasme. Ike Bătrînu’ m-a ținut În timp ce-am vomat cîteva linguri de bilă În closet. M-a luat pe după umeri, m-a prins În brațe și m-a ajutat să mă-ntorc În pat. Pe la cinci după-amiază m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
întregul periplu de suferințe, războiul, foametea, colectivizarea forțată, pierderea fiului cel mare la numai șaptesprezece ani, ceea ce-i măcinase sufletul, dar nu-i atinsese demnitatea, voința și credința. Trecuse împreună cu întreaga familie - pe atunci mama avea nouă ani, prin două spasme de intervenție ideologică în forță, când activiștii de partid au intrat în casă și i-au deposedat de două ori consecutiv de cai, căruță și pământ. Prima dată, evenimentul s-a produs în ajunul Crăciunului din 1950, atunci au pătruns
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
intensivă”, ni s-a permis supravegherea sa și permanent era cineva la patul său. Când durerile s-au întețit, a fost practic legat de mâini și de picioare, imobilizat cu fâșii groase de fașă medicinală, în speranța că vor reduce spasmul care-l consuma pe tata. Țin minte că-i dădeam suc de portocale, mai degrabă îi umezeam buzele, iar el îmi apuca atât cât mai putea mâna și se străduia să-mi strângă articulația mâinii, spunându-mi: „Să fii cuminte
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
am plâns, m-am zbătut, însă prin exemplul fratelui meu, am reușit să-mi redirecționez trăirile, patimile, nevoile și emoțiile. Uneori îi surprindeam discret momentele sale ușor vulnerabile, niciodată afișate, nicidecum romanțate. I-am surprins de câteva ori lacrimile și spasmele în somn, aceeași tăcere și liniște cum numai la tata văzusem. Adi a suferit mult în tăcere, s-a retras oarecum în matca sa personală și i-a fost un real sprijin mamei în perioada ce a urmat. Cred că
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
deprinsese, ca să nu mai plângă, să se masturbeze - așa [că acum] o găsea maică-sa, Înnebunită de spaimă și de rușine, ca și noi, vecinii consternați, pe prispa casei sau În mijlocul curții, cu degetele Între picioare, chircită și sugrumată de spasmuri. N-am mai avut niciodată prilejul, În tot restul vieții mele, să mă Îngrozesc În așa măsură de prăpăstiile infernale ale eroticului. Preotul cel nou al satului, „teolog absolut“ de la Sibii, era, se pare, exilat În această văgăună iarăși dintr-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
-mă de toate armele mele ancestrale, atât de ofensive pe atunci. Alta, atât de tânără și de suavă, mă târa de mână spre intrările din dos ale hotelului Opera, și nu fiindcă nu-i cunoșteam subsolurile, infern delec tabil al spasmurilor noastre amoroase de o clipă, răsunând de râsete și chicoteli, de gemete și oftaturi, de șoapte și țipete Înăbușite, de ritmice brusc Întrerupte - o Întreagă orchestrație veselă, exultantă, gravă a perechilor aflate aci În plin act al unei conjuncții sexuale
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
literare, pe care o cunoscuse, cum și unele intimități despre clienții ei și despre senzațiile ce era În stare să le deie unui de timpuriu răpo sat fost director general al tea trelor, care, Îmi spunea femeia, Își smulgea În spasmuri de moarte sărăcăcioasele și spălăcitele lui fire de păr din cap, sub sărutările ei specioase. ...Până Încoace, târziu, afecțiunea mea nestingherită pentru Întreg neamul femeilor, sau interesul psihologic față de natura lor vagabondă, sau, mai de-a dreptul, gustul divers și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de radio. Aneta a bătut în geam și a venit să deschidă ușa măicuța Natalia Ilașcu. Văzându-ne și controlând într-o fracțiune de secundă întregul grup, nu și-a văzut băiatul. A izbucnit în plâns, un zguduitor bocet cu spasme, pe care îl redau, după înregistrarea audio: “De ce nu vine băietul meu cel scump, pe care l-am crescut cu măliguță și cu cir?... Puiul mamei, chinuitul mamei, osânditul mamei! Vreau să-mi ieu în chicioare, n-am nici cu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
nu m-am abonat, că nu am bani. O să mă duc dis de dimineață, am să mă duc la moșneag la mormânt și să-i spun iaca, o fost, o venit copiii, da copilul tău n-o venit (plânge cu spasme, un plâns zguduitor ce venea din toată ființa sa, iar noi cei veniți eram neputincioși în acele triste momente, eram copleșiți de atâta mare durere, durere trăită de o mamă, de o mamă de erou). Cum vă gândiți, cum o să
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
pomenește nimeni? Am să plâng până am să mor. Cum nu l a văzut tata lui, așa n-am să-l mai văd nici eu. Mâine-poimâine am să mor. Picioarele mă dor, mâinile mă dor, totul mă doare (plânge cu spasme). Dragul mamii, ce-ai făcut? Vino acum, dragul mamii, acasă... Am adus pe Vasile acasă și nu-i bun. L-am adus aicea pe Vasile cu nevasta și nu-s buni. Nu-i bun nici el, da’ nici ea. Tot
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
aș fi fost posedat. Pastilele de chinină pe care le aveam la mine nu au adus nici o schimbare, Îmi simțeam capul de parcă ar fi fost o tobă În care răsunau ritmuri ciudate, pe pereți alergau culori bizare și, cu un spasm disperat, am scos din mine o vomă verzuie. Mi-am petrecut Întreaga zi În felul acesta, neputînd să mănînc, pînă cînd, seara, m-am Înzdrăvenit cît să Încalec pe motocicletă și, dormind cu capul pe umărul lui Alberto, să ajungem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
unui măreț palat și deasupra zidurilor Templului Soarelui a fost Înălțată biserica Santo Domingo, reprezentînd În același timp o lecție și o pedeapsă dată de cuceritorul Îngîmfat. Și totuși, din cînd În cînd, inima Americii, tremurînd de indignare, trimite un spasm nervos prin spinarea blîndă a Anzilor, și astfel pămîntul e asaltat de valuri turbulente de șoc. De trei ori s-a prăbușit din Înălțimile sale cupola mîndrei biserici Santo Domnigo, cu zgomot de oase frînte, iar zidurile ei vechi s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fost în mine ca o sfâșiere, ca o dedublare: două erau ființele din mine, jalnice amândouă, dar bătăioase și pline de ură una față de cealaltă. Cea dintâi - sfrijită, dar certăreață și zgomotoasă, se revărsa într-un torent de gesturi, de spasme și de grimase... Pentru că totul era într însa pizmă, poftă și neputință... Cealaltă - multă, nesimțitoare și stupidă, zăcea într-o tâmpă și întunecată imobilitate: era indiferența, renunțarea, regretul bănuit, dar ascuns... Iar laolaltă, față-n față - erau deznădejdea întruchipată! Duminica
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
strâmtă pentru mine. Simt nevoia să plec din ea, și voi pleca! Vreau de-acum încolo să nu mai fiu apăsat în relațiile mele cu oamenii de un anumit imperativ care să mă ducă în cel mai bun caz la spasm, în cel mai rău caz la pușcărie, iar de cele mai multe ori - la nimic. Tirania acelui unic punct de vedere, căruia i-am supus întreaga mea existență în ultimii zece ani de zile, mă îngrozește și mă revoltă. Până acum câtva
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cunoscută îndeobște sub denumirea empirică de "Om". Doamna dirigintă, deportată, studentă în anul al cincilea la medicină, a sesizat situația îngrozitoare în care mă aflam. Tremura carnea pe mine de rușine; începusem să mă bâțâi, zgâlțâit din străfundurile ființei de spasme viscerale. Mă înăbușeam. Doamna încerca să-mi ușureze supliciul. Ei Boris, ce spui tu, cum ți-a mâncat mălaiul? Văd că ești întreg și teafăr, văd că trăiești. Argumentul a trecut pe lângă el fără să aibă efectul scontat. Dimpotrivă. Amicul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să bea întreaga încărcătură. Se îneca de frică, o ustura gâtul îngrozitor și tușea din toți plămânii zgomotos, repetat și răgușit de mai-mai să-i sară ochii din cap. De-abia acum s-a ridicat în șezut și, cutremurată de spasme, de spaimă și de revoltă, a reușit să articuleze primele cuvinte. A... A... jutor! Ajutor...! Vasilică, Vasilică! Unde ești? Vasilică, ajutor! Tata a zvâcnit din iarba pe care dormea și din două salturi a fost lângă mama, în grajd. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe scurt: și pe alte planete s-ar putea inventa cântece în care la mer efface sur le sable les pas des amants désunis...? BERGONAL Drajeuri INDICAȚII: Distonii neurovegetative; hipertiroidism; migrene, urticarie, astm bronșic. Tulburări cardiace funcționale; fenomene de hiperclorhidrie, spasme gastrice, aerofagie, insomnii nervoase, stări emotive; rău de mare sau avion. În timp ce: - Ziarele: „Vulpea își face o intrare foarte remarcată, atât la croitori, cât și la creatorii de modele; sunt folosite toate tonurile, de la ruginiul natural până la cele argintate care
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
strîngă pumnii ca Prometeu, Înfruntînd ceea ce Îi era oprit. Or, Icar e convins că apropierea de soare i se cuvine. Elanul său sincer era tocmai ce le trebuia grecilor ca să ridice privirea din pămînt și să viseze, fremătînd de un spasm voluptuos al zborului, prăbușindu-se apoi, purificați, În obișnuit. Firește, nu e totul a căpăta aripi. Depinde ce facem cu ele. De aici trebuie să tragem totuși o altă concluzie decît cea care deplînge imprudența lui Icar. De pe urma lui n-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ca să citească minunăția ieșită din mintea zburdalnică a tovului Ion D. Zamfirescu, ar fi sucombat de mirare și obidă, dar nu Înainte de a-l fi scuipat exact pe chelie dar și pe vârful nasului de Pinocchio pe autorul elucubrațiilor și spasmelor cenzoriale bolșevice. Contextul a reieșit din articolul „Maiorescu și poezia - 130 de ani de la naștere”, scris de profesorul Constantin Parfene, pe atunci directorul Liceului „Gheorghe Gheorghiu Dej” din Bârlad, individ cu al cărui nume s-a Împopoțonat „școala europeană” numărul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Îndrumat de o doamnă chinezoaică, pe care am recunoscut-o ca fiind mama. În timp ce propriile mele organe vitale erau expuse, totul era minunat reprodus În visul meu: bucata de vată umedă absorbantă, rece ca gheața, apăsând capul lemurian al insectei; spasmele tot mai slabe ale corpului ei; pârâitul aducător de satisfacție produs de acul cu gămălie pătrunzând În carapacea dură a toracelui ei; inserarea atentă a vârfului acului În șanțul căptușit cu plută al planșetei; aranjarea simetrică a aripilor groase cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mântuirea orașului de urgia păgânilor. Nu știam ce curând în zori chiar vor muri cu toții... Numai eu am avut nefericirea să supraviețuiesc... Toți sfinții, arhanghelii, Dumnezeu din Ceruri n-ar mai fi putut salva Constantinopolul asediat ce se zbătea în spasmele morții. Noi, pe ziduri, luptam deznădăjduiți, cu ultima fărâmă de putere, după săptămâni și săptămâni de asediu. Prea bine știam că n-avem scăpare, știam că vom muri, dar voiam să cădem cu spada în mână, odată cu orașul... Oare trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tronul. L-am ridicat de chică: picura cu noroi și sânge... Am văzut multe trunchiuri descăpățânate, cu ciotul gâtului gâlgâind de sânge înspumat, dar niciodată nu m-a cuprins o scârbă mai mare privind stârvul acela ce se zbătea în spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am răzbunat tăicuță!! am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
otrava!! El!!! Numai el!!!.. Eu nu!... Eu nu!...Îndură-te! Am prunci! Cinci! Rămân pe drumuri!...Îndură-te, "Stăpâne"!! O să-ți fiu cu credință! Câine o să-ți fiu!!... Câine!!... Scârnă împuțită! șuieră cu ură Isaia. Otreapă! Negrilă se tăvălește în spasme, împroșcând cu spumă la gură: El!!!... El!!... Taie-i capul!!... Înțeapă-l! Numai el!!! Eu nu!... Eu nu!... Boier Alexa, ce ai de spus în apărarea "domniei tale"? Alexa, cu brațele încrucișate la piept, resemnat, liniștit, împăcat cu soarta, răspunde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iazul unde stăpânul ei, un mujic fioros, tocmai îi înecase cățeii, cățelei-mame i se pare că luna care răsărea este botul unuia din puii uciși. Amintindu-mi acum de acea, poate unică în viața mea, lectură de grup - simții un spasm în stomac: „Te pomenești că boala e molipsitoare”, mi-am zis, coborând pe carosabilul negru de oameni, să văd dacă nu se zărește troleibuzul. „Cred că n-o să mai vin să-l văd”. GATA CITATUL!!!!!!!!!!!!!!!!! Mă gândesc să continui povestirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]