55,270 matches
-
emoții absente acolo. Nu există crescendo în înșiruirea episoadelor din care se formează povestea. Iar muzica absoarbe mult, induce acuzat și permanent atmosfera unei tragedii. Pentru Ada Milea - compozitorul pentru muzică de scenă - este o nouă etapă, consistentă, sofisticată. Pentru spectacol devine un comentariu puternic, pe care regizorul nu-l controlează. Cred că alternarea registrelor sau lăsarea la vedere a umorului negru, a tonului cinic și caustic din piesă ar fi adus un beneficiu montării. Ar fi variat tipurile de tensiune
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
există destul de relativ, în gesturi mici, devitalizate, anemice, apatice. Și atunci, Kurt, fiul lor și fratele Olgăi, preia conducerea. Își seduce incestuos sora, își construiește o lume separată, în care se întîmplă lucruri șocante, tulburătoare, își ucide, finalmente, părinții. În spectacol, Felix Alexa îmi vinde, într-un fel, pontul de la început prin atmosfera pe care o creează muzica, luminile. Poate ar fi ținut și opțiunea asta. Cu o singură condiție: jocul actorilor. Acesta se cerea să fie altul, în altă cheie
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
senzația unui pleonasm. Și este prima oară în ultimii ani cînd văd asta la Felix Alexa, pe care îl prețuiesc și de care mă leagă o seamă, importantă, de persoane și de amintiri. (Hora iubirilor de la Teatrul Nottara rămîne un spectacol selectat de memoria mea afectivă, fără rețineri). N-am reușit să-mi decodific nici spațiul scenografei Diana Ruxandra Ion, colaboratoare fidelă a regizorului. Siluetele bărbătești din fundal - ipostazele lui Kurt? - planul înclinat - zona în care se obține “libertatea interioară”? - duce
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
zona în care se obține “libertatea interioară”? - duce spre o cabină de duș, unde are loc un continuu și bine găsit ritual aproape purificator. Pe Marius Manole, Kurt aici, îl văd în a treia montare. Prima oară a fost în spectacolul Drept ca o linie, la Brăila, în regia lui Radu Apostol, o interpretare care mi-a atras atenția. Felix Alexa l-a luat, recent, pentru Puck în Visul unei nopți de vară de la Teatrul Național din București, unde i-a
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
patetisme și efuziuni, fără supralicitări pe partitura Mamei. Pe Liviu Timuș l-am găsit inexpresiv - lucru rar la el - în rolul Tatălui. Pavel Bartoș în Paul este o apariție credibilă, vie, cu diferențe marcate în atitudini, curățat bine de clișee. Spectacolul va incita - piesa este tradusă minunat de Victor Scoradeț - sînt sigură. Poate își va preciza și publicul, la prima întîlnire cu un dramaturg special, cu o scriitură tăiată precis, ca lama unui bisturiu. Cred că pentru Felix Alexa este un
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
de imaginea aceluiași actor, la o altă masă, în finalul Pădurii spînzuraților... O stranie acoladă peste decenii, strîngînd în ea o filmografie de o densitate incredibilă (în contextul istoric al cinematografiei românești). În filmul lui Pintilie, Rebengiuc face un mare spectacol din starea de tensiune conținută, a unui om care simte viața fugindu-i de sub picioare: un personaj incandescent, cu arderea născută, mereu, din implozia banalului. În timp ce Răzvan Vasilescu, în rolul opusului Flo, e explozia banalului, și ferocitatea lui domestică. Coca
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
Marina Constantinescu Plecînd cu mașina spre teatrul “Tony Bulandra” din Tîrgoviște, într-o după-amiază pustie de duminică, m-am gîndit pe îndelete ce an bun a avut regizorul Mihai Măniuțiu. Meditația mi-a produs-o chiar motivul voiajului, Bachantele, un spectacol montat de el la sfîrșitul anului trecut în acest loc bun despre care am mai vorbit. N-am apucat să văd Alcesta de la Teatrul Național din Cluj. Experimentul lui Iov de la Sibiu și Tragica istorie a Doctorului Faust de la Teatrul
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
sinelui sau cu sinele, poate produce clipa de înțelegere a fragmentelor din parcursul dat. Credința absolută, și nu doar cea religioasă, într-un principiu, într-o idee, într-un om, face parte, la urma urmelor, din sublimul existențial. Cele două spectacole amintite multiplică fețe ale suferinței, ale patimii, ale iubirii necondiționate și pînă la capăt, a plății pe care o facem pentru opțiuni, pentru zbuciumul interior, devorator, mistuitor. Multiplicări ale eu-lui, vîrstele lui, ipostazierele acestuia în studii atente și răvășitoare, iată
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
să înfrunt, deci? Iov îndură toate cumplitele încercări. Nu se îndoiește și iubește pînă la capăt. Asta e iubirea, nu? Amîndouă textele sună și ca o lecție utilă oamenilor aroganți, vanitoși, fără de credință. Cum ni se întîmplă să fim. Două spectacole susținute de artiști de calibru. Sînt obsedante aproape scenele dintre cei doi Doctor Faust - ca și ideea în sine - Csiky András și Bogdan Zsolt. Cît de rafinată, de matură și de fragilă o regăsesc pe tînăra actriță Kezdi Imola într-
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
ferăstruică, cu putințele și neputințele mele cu tot, și cele ale Doctorului Faust prizonier într-un spațiu angoasant, într-un fel de clinică populată maladiv de diavoli, de demoni și ispite. Mai simt că anvergura teatrală și culturală a acestor spectacole nu ar fi născut o asemenea dimensiune dacă nu ar fi avut aceste distribuții, cu actori de talie, cu rigoare absolută în interpretare, cu o sensibilitate tot mai greu de întîlnit pe scenă. Ideile lui Mihai Măniuțiu au nevoie de
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
este dumnică seară, iar pe afiș stă un titlu “distant”, sala Teatrului “Tony Bulandra” este plină. Cu spectatori ce și-au dovedit calitatea pe parcursul reprezentației. Această variantă a lui Mihai Măniuțiu după Bachantele lui Euripide nu are nici o legătură cu spectacolul montat cu ani în urmă la Teatrul Național din București. (Oare se mai joacă?) În fapt, regizorul pleacă de la spiritul piesei, de la povestea ei și construiește teme, motive, variațiuni. Neomițînd nici una din nuanțele alaiului de semne ce însoțesc și personalizează
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
subînțelege din gesturi, din comentariul vizual și sonor. Bănuiesc, însă, că trebuie să știi puțin cine este zeul declanșator al pulsiunilor și preaslăvirilor erotice, cine și ce face corul însoțitor de bachante și de satiri, care este conținutul sărbătorilor dionisiace. Spectacolul recuperează atmosfera unor ritualuri, spectatorul cred că trebuie să refacă mental conținutul, trimiterile, încărcătura textului. Mihai Măniuțiu este extrem de atent la ceea ce am numit mai sus atmosferă. Țipetele, dansurile zgomotoase, delirul orgiastic, transa unor posedate, urmare a pedepsei cu tulburarea
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
investigațiile în domeniile spontaneității asociative, în compania germanilor Maurice DuMartin/baterie, Jan Roder/contrabas și a saxofonistului american Ben Abarbanel-Wolf. Aici prevalează interacțiunea liberă dintre interpreți, asupra căreia gândirea componistică a lui Tiberian își exercită totuși, subliminal, acțiunea ordonatoare. Un spectacol plin de inedit, cu o provocatoare dinamică interioară. Păcat că - spre deosebire de recitalul recent de la ArCuB - la Viena a absentat vocalista Maria Răducanu, ale cărei cântări pe românește ar fi „dat bine” în context. La fel m-aș putea plânge însă
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
care pe unde a nimerit; chiar și Marcus Antonius, credinciosul și curajosul partizan al lui Caesar, a cedat sentimentului de frică și a dispărut fără urme pentru o vreme. Străzile Romei s-au golit, căci și plebea, deși dornică de spectacole inedite, s-a retras, neștiind ce “spectacole” aveau să urmeze pe scena romană. Strigătul conjuraților de revenire la sistemul pe care dictatorul Caesar îl distrusese a fost un strigăt în pustiu. În scurtă vreme ei au trebuit să se refugieze
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]
-
Marcus Antonius, credinciosul și curajosul partizan al lui Caesar, a cedat sentimentului de frică și a dispărut fără urme pentru o vreme. Străzile Romei s-au golit, căci și plebea, deși dornică de spectacole inedite, s-a retras, neștiind ce “spectacole” aveau să urmeze pe scena romană. Strigătul conjuraților de revenire la sistemul pe care dictatorul Caesar îl distrusese a fost un strigăt în pustiu. În scurtă vreme ei au trebuit să se refugieze pe Capitoliu. A doua zi pe 16
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]
-
Marina Constantinescu La Teatrul Maghiar din Cluj am văzut, din ’90 încoace, trei spectacole Ionesco. În februarie ’92, Tompa Gabor punea în scenă Cîntăreața cheală, spectacol de care m-am bucurat în toamna lui 1993, la București, în selecția Festivalului național de teatru. Un spectacol genial, jucat dumnezeiește, un spectacol pe care l-am
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
Marina Constantinescu La Teatrul Maghiar din Cluj am văzut, din ’90 încoace, trei spectacole Ionesco. În februarie ’92, Tompa Gabor punea în scenă Cîntăreața cheală, spectacol de care m-am bucurat în toamna lui 1993, la București, în selecția Festivalului național de teatru. Un spectacol genial, jucat dumnezeiește, un spectacol pe care l-am adorat și pentru că el a fost o demonstrație superbă de iubire. A
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
Maghiar din Cluj am văzut, din ’90 încoace, trei spectacole Ionesco. În februarie ’92, Tompa Gabor punea în scenă Cîntăreața cheală, spectacol de care m-am bucurat în toamna lui 1993, la București, în selecția Festivalului național de teatru. Un spectacol genial, jucat dumnezeiește, un spectacol pe care l-am adorat și pentru că el a fost o demonstrație superbă de iubire. A profesiei, a cuvîntului, a valorii. A fost, cred, primul omagiu teatral pe care Eugène Ionesco îl primea într-un
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
din ’90 încoace, trei spectacole Ionesco. În februarie ’92, Tompa Gabor punea în scenă Cîntăreața cheală, spectacol de care m-am bucurat în toamna lui 1993, la București, în selecția Festivalului național de teatru. Un spectacol genial, jucat dumnezeiește, un spectacol pe care l-am adorat și pentru că el a fost o demonstrație superbă de iubire. A profesiei, a cuvîntului, a valorii. A fost, cred, primul omagiu teatral pe care Eugène Ionesco îl primea într-un mod remarcabil și profund în
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
a cuvîntului, a valorii. A fost, cred, primul omagiu teatral pe care Eugène Ionesco îl primea într-un mod remarcabil și profund în țara lui, în sfîrșit salvată dintr-o dictatură ce părea să nu mai aibă sfîrșit. Al doilea spectacol a fost în 1996. Scaunele, în regia lui Vlad Mugur, cu doi actori formidabili, de talie europeană, Magda Stief și Biro Jozsef. Am văzut fiecare dintre aceste două montări de cîteva ori, la intervale diferite de timp, în România sau
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
trei nivele - regie, scenografie, actorie - care se augmentează și se evidențiază reciproc, pe fiecare palier, ca o demonstrație supradimensionată a degradării, a decrepitudinii umane, a relațiilor umane în prezența sau în absența personajelor, “pe buza neantului”, cum spune Ionesco, un spectacol ce aducea atmosfera Apocalipsei pe scenă și printre spectatori. Scaune care apăreau de peste tot, din pereți, zdrobindu-i, din tavan, Magda Stief-Bătrîna, legată la ochi, prizonieră a zecilor de fire care o trag și o mînuiesc în toate direcțiile, neputința
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
însuflețea, neliniștitor, așa cum își imagina teatrul Ionesco... Toate trei, căci al treilea este chiar premiera despre care vreau să vă povestesc, Jacques sau supunerea, aduc publicul pe scenă, îl așează pe gradene, foarte aproape de actori și de tensiunea de acolo. Spectacole mari, artiști mari. După ceva mai bine de zece ani, Tompa Gabor se apropie din nou de lumea lui Eugène Ionesco. În preajma Sărbătorilor din 2003, am ajuns la Cluj, în Teatrul Maghiar, a cărui trupă o prețuiesc fără rezerve, pentru
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
o actriță care are realmente toate datele ca să facă o carieră mare - și Hathazi Andras, fără să-i omit pe Mende Gabi, Borbath Julia și pe debutanta Albert Csilla. De aici, probabil, și sentimentul normalității și al performanței din acest spectacol cu Jacques sau supunerea. O vorbărie continuă, fără vreun sfîrșit previzibil, o prețioasă pălăvrăgeală fără cap și fără coadă în jurul perpetuării unei tradiții de familie: cine și cum să ducă mai departe apetitul pentru cartofii cu slănină. Jacques, bineînțeles, că
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
absente de fapt, unele în raport real cu celelalte, dimensionează bine atmosfera irealului spre care duc toate născocirile limbajului. Nu abordează aproape deloc, după părerea mea, filonul erotic al tatonărilor senzuale, inițiatice dintre Jacques și Roberte I, Roberte II. ( în spectacol, actrița poartă o mască foarte apropiată de cea concepută de Jacques - ce curios! bizară coincidență! - așadar, de Jacques Noel, scenograful primei montări a piesei, reprodusă și în volumul pomenit de la Humanitas.) Regizorul abandonează acest filon ca să se orienteze spre ideea
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
scriitoare a apărut în repetate rînduri, în calitate de invitată, cîteva secvențe filmice din călătoria în România și popasul la Săpînța, la Cimitirul Vesel, despre care Aglaja a scris un reportaj în presa occidentală, prestațiile ei la festivalurile de literatură, înregistrările unor spectacole de teatru pe care le-a realizat împreună cu Jens Nielsen sunt piesele cele mai pregnante ale unui mozaic care se încheagă și se destramă în același timp sub ochii noștri... În stilul acelor „performance” sau happening-uri într-atît de îndrăgite
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]