1,760 matches
-
de-a face cu Viscardi ar trebui să fie foarte atent. Brunetti se hotărî să trateze asta cu lejeritate și zise: Nu mă tem de cuțite. Răspunsul lui Fosco fu imediat: — Nici eu nu mă temeam de mitraliere, Guido. Apoi, stânjenit de remarcă, adăugă: — Vreau să spun, Guido, să ai grijă cu el. — Bine, o voi face. Și mulțumesc, spuse, apoi adăugă: Încă m-am auzit nimic, dar când voi auzi, Îți voi da de veste. Majoritatea polițiștilor care-l cunoșteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
plastic și cizme vechi să fie aruncate de ape și acoperite cu alge mâloase. Dacă mai vorbește prietenul tău cu Ruffolo, să-i spună că voi fi acolo. Satisfăcut că făcuse pentru ceea ce venise, băiatul se ridică În picioare, clătină stânjenit din cap spre ambii bărbați și părăsi biroul. — Probabil c-o să meargă să caute un telefon, ca să-l poată suna pe Ruffolo, să-i spună că afacerea-i În picioare, zise Vianello. — Așa sper. Nu vreau să petrec o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
M-am uitat, nu știu cum, în mod reflex, la urechile lui alea înstufoșite și abea m-am ținut să nu râd. Da' treaba era împuțită și l-am întrebat liniștită despre ce-i vorba. El îi dă mai departe, făcând pe stânjenitu': "Doamnă, umblă vorba ce să fac, trebuie să procedez ex abrupto că ați pretinde de la unii studenți, ăăă, așa, niște atenții, niște chestii care s-ar cam încadra la foloase necuvenite, ca să nu spun al'fel...". Îmi venea să-i
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
a luat doctoratu' fără o pilă, fără nimic. Și nici nu e vreo strâmbă, vreo d-aia de să-ți faci pomană cu ea, să i-o pui din milă." "Măi, Anicuțo, măi!", exclamă Corneluș, roșindu-se în obraji, evident stânjenit de limbajul cam slobod al colegei de universitate. Pe mine deja începuse să mă enerveze rău de tot, baba dracului! Da' asta e, domnule dragă, ce să ne mai dăm pe după cireș. Ce mi-e-n gușă și-n căpușă. Poate că
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
privire detașată și observând că nivelul și claritatea tânguierilor acesteia erau neschimbate. Deși nu făcea parte din categoria oamenilor care se tem să confrunte o femeie în lacrimi și care se dau în lături de la greutățile vieții, Porfiri se simțea stânjenit de zbuciumul femeii, considerându-l artificial. Mai mult, avea impresia că femeia se complăcea în zbuciumul acesta și simțea că ea și-ar recâștiga bunul simț și liniștea imediat ce i-ar spune, prietenește și cu încrdere, ' N-are niciun rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ale ei. Pentru a-și atenua totul, adăugă: Mi-ar conveni dacă nu mi-ai oferi recunoștiința ta. Nu ai, la urma urmei, de ce să îmi fi recunoscătoare. ă Vreți să plecați acum? îl întrebă ea de parcă prezența lui o stânjenea. Era cât pe ce să îi spună că nu avea niciun drept să îl pună pe liber. În schimb o întrebă: ă Tu de ce te temi, Raia? Întrebarea o uimi. ă De ceea ce se teme toată lumea, răspunse ea după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sale, acesta n-a dus-o rău deloc. ă Nu știam că avem un musafir, spuse ea, coborându-și privirea. Măcinam scorțișoară și aveam nevoie de ajutorul Katiei. Nu mi-am dat seama... Porfiri era mișcat deoarce Anna Alexandrovna părea stânjenită de prezența lui. Pe lângă mirosul de scorțișoară, aceasta aducea cu sine propria idee de parfum, o esența clară și necomplicată, pe care Porfiri nu se putea opri să nu o compare, în intenție și efect, cu parfumul atât de diferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
tămâie. Nevenindu-i să-și creadă ochilor, Porfiri o privi pe Lilia pentru confirmare. Ea își înclină capul cu fața rușinată. Putea să îl privească în față când vorbeau de prostituție, dar acest exces de sentiment religios părea că o stânjenea. ă Nu am mai văzut atât de multe icoane, murmură Porfiri. Nici chiar într-o biserică. ă Oh, dar puteți vedea încă pe atâtea la standurile vânzătorilor de icoane. Porfiri o privi în așteptarea unei explicații. ă Nu sunt ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
efortul de a o depăși îi dădeau un aer pierdut. ă Vă rog. Porfiri ținu ușa deschisă pentru prinț. Urmărim o pistă foarte importantă. ă L-ați găsit pe Rataziaiev? Fața prințului Bicov străluci a așteptare încrezătoare. Emoția prințului îl stânjenea pe Porfiri, care îi făcu semn prințului să se așeze. ă Nu, spuse așezându-se în spatele biroului. Își întoarse privirea pentru a nu fi nevoit să urmărească dezamăgirea care inevitabil va umple fața prințului. Dar am dat de urma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de barba albă, ondulată, arăta calmă și sănătoasă. Se uita atent la femei, le măsura siluetele, sânii, picioarele, coafurile. Era unul dintre bărbații care știu să aprecieze, care acordă meritul cuvenit calităților unei femei. Complimentele pe care le făcea nu stânjeneau pe nimeni. Încerca o plăcere dezinteresată În a clasa femeile. Dar manierele lui de abordare erau civilizate, nu se dădea În spectacol, și puține femei se arătau iritate de interesul lui. Când a sosit Herbst, eu m‑am eclipsat. Fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
în gol, nevrând s-o rupă. Până la urmă, Amelie cedă. —Așadar, dacă nu putem vorbi decât despre prezent, Darcey, cum a fost în Barcelona? Mai ai vreo călătorie planificată? Și tot restul serii conversația se orientă spre subiecte care nu stânjeneau pe nimeni. Însă atunci când se culcă în vechiul ei pat (singurul lucru pe care nu-l suporta Darcey când se întorcea acasă era să doarmă într-un pat simplu; era prea îngust, ea fiind obișnuită cu un metru jumate lățime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
e de mult moartă și-ngropată, crede-mă. Dar ceva tot a fost. —Și el n-a vrut să-ți spună? — Aveam impresia că nu prea se simțea în largul lui să vorbească despre asta și, pentru că nu voiam să-l stânjenesc, am abandonat subiectul. Așa că spune-mi și mie, Darce, care-i faza? —Păi... Darcey împinse farfuria de panini pe jumătate goală la o parte. Se uită pierdută, dincolo de Anna, înspre apa sclipitoare de la docuri. Trecuse multă vreme de când nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
dacă mă gândesc bine, acum trei luni am picat aici ca din lună. Niciodată până acum nu am pus preț pe lumea reală. Venisem la București tocmai ca să am libertatea să-mi construiesc o bulă perfectă, fărĂ să mă mai stânjenească nimeni. — Ai dreptate, e o mare lașitate să fii artist, Încuviință Catinca, râzând cu satisfacție, Îmbrățișând ideea. Dacă ești artist, trăiești În lumea ta și nimic nu te poate atinge, Într-un fel. Hai să bem pentru asta, spuse ea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
miros de mochetă stătută al holului. la care ușă să bat ? mi-am amintit atunci de Dana, românca. Știam sigur că ea nu plecase acasă. De obicei nu Îi căutam compania, pentru că era prea amară și prezența ei Înnegurată mă stânjenea. Dar acum nici nu se putea companie mai potrivită. Ea m-ar fi Înțeles. Poate am fi reușit să plângem Împreună. Am bătut la ușa Danei, dar nu mi-a răspuns nimeni. mi-am amintit că Își petrecea mai toată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
fi bucurat mai mult decât ca toată familia să poată locui Împreună, vorbind despre sărăcia de altă dată la masa de seară. Mai departe, Onaka scria: Deși am fi fericiți să locuim la tine, sunt sigură că aceasta ți-ar stânjeni munca. Fără Îndoială, mama ta Înțelege că un samurai e dator să moară În orice moment. Încă e prea devreme ca să te gândești la de fericirea mea. Când mă gândesc la vremurile de altă dată și la poziția ta actuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ușurel pe șale cu mâna stângă. Slujitorii săi observară, dar se abținură să Întrebe care era motivul. Dimineață, când plecaseră din castelul de la Kutsukake, Yoshimoto căzuse de pe cal. Interesându-se iarăși de lovitură, n-ar fi făcut decât să-l stânjenească și mai mult. Ceva se mișca. Dintr-o dată, păru să se audă un tropot zgomotos de cai și de oameni de la poalele colinei, venind spre tabără. Yoshimoto se Întoarse imediat spre un servitor, Întrebând neliniștit: — Ce e? Fără a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
luat mătura și am ieșit să curăț. E păcat ca florile să fie nevoite a Înflori sub acoperișul casei unui războinic de provincie. Bătătorul de bambus dintre degetele lui Nene scoase un sunet vioi, când Începu să bată ceaiul. Era stânjenită de cuvintele tatălui ei, dar Mataemon nu observă. Luând vasul cu ceai și ridicându-l reverențios la buze, arcașul bău din lichidul verde, Înspumat. Pe chipul lui se vedea că-i plăcea dimineața aceea. Dar, deodată, Își schimbă gândul: „Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se transmise de-a lungul șirului. Abia dacă merseseră atâta cât să asude, dar ofițerii și soldații erau plictisiți de toată afacerea. Era o armată care nu credea În victorie. Iar dacă priveai chipurile militarilor, puteai vedea ușor că erau stânjeniți și că nu vădeau prin nimic voința de a lupta. Inuchiyo descălecă și porni printre rânduri, ascultând comentariile soldaților. — Auziți! Ne putem odihni. — Deja? — Nu spune asta. Un popas e binevenit oricând. — Inuchiyo? De cum Își văzu prietenul, Tokichiro sări de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cred că de-acum are și copii. — N-ai dori să te Întorci acolo? Numai o dată? — Nu m-am gândit niciodată la asta. Cred că dacă sora mea ar afla că fratele ei, roninul, vine acasă, s-ar simți foarte stânjenită față de rudele soțului și față de restul satului. Dar asta a fost Înainte. Acum ești vasal al Castelului Sunomata și un samurai respectabil. Nu e nimic rău În asta, nu-i așa? — Da, Însă Fuwa e un district strategic din apusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
inamicii Înfrânți de Nobunaga, ceruseră, În secret, ajutor tocmai până În Echigo și Kai și chiar incitaseră răscoale țărănești În Owari. Cei trei generali știau că, fără distrugerea acelei fortărețe buddhiste, considerată imposibil de cucerit, armata clanului Oda urma să fie stânjenită la tot pasul, iar Nobunaga n-avea să-și mai poată realiza visurile. De Îndată ce-și instalase tabăra, Nobunaga dăduse un ordin incredibil: „Atacați muntele și ardeți totul până-n temelii, Începând cu capelele, Marea Sală, mânăstirile și toate sutrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
palatului și să se bazeze pe apa din șanț, care va tot crește din cauza atâtor ploi. — Și-atunci, ce plan ai? Întrebă Nobunaga. — Să deschidem intenționat o parte din Încercuire, lăsându-i shogunului o cale de salvare. — N-o să ne stânjenească În viitor? Ar putea fi folosit pentru a alimenta ambițiile vreunei alte provincii. — Nu, răspunse Hideyoshi, cred că oamenii au devenit tot mai dezgustați de caracterul lui Yoshiaki. Presupun că ar Înțelege chiar și dacă Yoshiaki ar fi alungat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lor nu era numai unul de apărare reciprocă, ci o relație completă, bazată pe prietenie și pe favoruri mutuale. Clanurile Asakura și Oda fuseseră inamice de ani de zile. Când Nobunaga atacase clanul Saito, În Gifu, cât de mult Îl stânjeniseră și veniseră În ajutorul clanului Saito? Nobunaga Învinsese acest obstacol În calea căsătoriei, trimițând clanului Asakura un angajament scris prin care promitea să nu le invadeze domeniile. La scurt timp după nuntă, tatăl lui Nagamasa și clanul Asakura - căruia Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
iar acum femeia suspina. Fără ca măcar să lase deoparte sabia Însângerată, Sozo se prosternă spre Katsuyori, de la distanță. — Ca dovadă a ceea ce tocmai v-am declarat, mi-am trimis propriul fiu Înainte, pe drumul morții. Cu siguranță, altminteri ne-ar fi stânjenit. Stăpâne, am să vă Însoțesc; și, fie că voi fi primul sau ultimul, nu va dura decât o clipă. Ce trist să văd florile, Care știam c-aveau să cadă, Plecând Înaintea mea, Una să nu mai rămână Pân-la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Rokuro și Kyuemon nu mai dormeau, supraveghind munca. Dar, orice-ar fi făcut, oamenii erau nemulțumiți și insolenți. Ca pentru a Înrăutăți și mai mult situația, unii muncitori sabotau intenționat programul, convingându-i până și pe lucrătorii relativ supuși să stânjenească proiectul, prin Încetineala lor intenționată. Kanbei nu putea privi, stând cu mâinile-n sân. În cele din urmă, Începu să viziteze personal șantierul, cu toiagul În mână. Stând pe o movilă de pământ proaspăt, Într-o zonă a stăvilarului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele flintelor la lungimea de un picior și legați-le În mănunchiuri de câte cinci. Obiectele nefolositoare, ca pachetele rămase de la merinde și efectele personale sau tot ceea ce v-ar stânjeni mișcările libere ale brațelor și ale picioarelor trebuie să fie aruncate În râu. Nu luați la voi decât armele. Ostașii erau buimăciți. În același timp, dinspre oameni Începu să bolborosească ceva asemănător cu bulboanele pământului. Nu avea legătură nici cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]