1,248 matches
-
Liv, ba chiar și măgarul lui Liv erau reduse la dimensiunea unei fărămițe spectrale, pe care rămăseseră promontoriul stâncos și pădurea, ambele părând diferite, deși arătau la fel. Probabil că schimbarea cea mai șocantă, mai greu de acceptat chiar decât stafiile lui Virgil și Liv, se afla deasupra lor. Norii dispăruseră de pe vârful muntelui. Vultur-în-Zbor a fost surprins să descopere că muntele era mai mic decât și-l imaginase. învelișul de cumulus îl făcuse să pară mult mai înalt decât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
rostindu-i epitaful. De-acum nu mai exista nici o Poartă. Insula Calf era din nou un loc unitar. Treptele coborau până la casa lui Liv, devenită solidă și vizibilă. Odată cu sfârșitul vuietului, venise și sfârșitul Subdimensiunii. De-acum nu mai existau stafii. Prepelicarul stătea ghemuită la capătul treptelor și rămase nemișcată atunci când cei trei oameni ajunseră în dreptul ei. Ei au trecut pe lângă ea fără să vorbească. Femeia în văluri negre ieși din căsuța ei neagră. Prepelicarul a privit-o cum vorbește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
răsfrâng în valuri spumînzi și gemători". {EminescuOpIV 174} - "Și dac-ar fi, ce-mi pasă? Chiar pala nebunie Se poate că trezită, a-nfipt ochii cumpliți În fruntea-mi veștezită, în creeri rătăciți Și-n jurul ochilor mei gravă ca la stafie Afunde și teribili, lungi cearcăne de plumb? Fie așa - eu nu zic... Și totuși nebunia Cum e, cu chipul dulce, cu care m-a coprins Îmi place - cum îmi place visul de raze nins, Îmi place cum îmi place o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
m-a coprins Îmi place - cum îmi place visul de raze nins, Îmi place cum îmi place o umbră argintie. Tu cugeți. Cugetarea cu raze reci pătrunde, Lovește chipul dulce creat de fantasie Și acest chip devine palid ca o stafie Și-ndată ce-l privești tu el stă să se confunde Cu locul de-unde vine, cu norii ori cu unde. Dar eu... eu nu sunt astfel... Mie-mi place visarea. Fie ca chiar un basmu, numai fie frumos, Înger
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ostașii se-mping vuind pe uliți, Iar negre tac de-asupra a capiștelor bolți Ș-ale cetății ziduri c-un turn la orice colț. S-a strecurat mulțimea și sala-i iar pustie. Prin ea Brigbelu singur îmbla ca o stafie... Adânc fugiră ochii în cap, pierit e chipul, Orlogiul în uitare de mult și-a scurs nisipul, Când iată o femeie mai albă ca omătul, Ieșind încet din umbră, o-ntoarce de-a-ndărătul, Privește cum din discul de aur iese fum
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
r] Wind Moartea Noaptea lumii Stingerea 7. ÎNTUNERICUL ȘI POETUL (cca 1868) ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gîndurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt, Ce cânți ca o stafie căiții din mormânt, Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră Căci lumea este piatră și ea nu te admiră. Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrâna se leagănă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
într-o mână crinul luminei - în cealaltă o coroană de lauri de argint). Tu care treci prin lume străin și efemer Cu sufletu-n lumină, cu gîndurile-n cer, Poet gonit de lume și înghețat de vânt, Ce cânți ca o stafie ruină și mormânt; Acuma, când din umbră - Lumina - eu apar, Aruncă de pe tine noianul de amar. Eu vin din centrul lumei încoronat de sori, Preced pe mândrul, [naltul], frumosul Viitoriu, Ce-n nourii de secoli se sgudue închis Ca un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de literatură de călătorie. Fațadele albe ale vilelor și ale clădirilor de apartamente erau ca niște monolituri temporale cristalizate la marginea drumului. Aici, pe Costa del Sol, nimic nu se Întîmpla de două ori, iar locuitorii pueblelor erau deja doar stafiile lor Înșile. Încetineala de ghețar cu care se mișcau lucrurile pe aici Îmi afectase Încercările de a-l elibera pe Frank din Închisoarea Zarzuella. La trei zile după Înmormîntarea lui Bibi Jansen, am plecat de la hotelul Los Monteros cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
un sat care fusese ras de pe fața pământului. Erau cadavre pe marginea drumului, fragmente umane, tot tacâmul. Dar cea mai îngrozitoare imagine era aceea a unor copii, vii, dar care se plimbau fără țintă, de fapt mergeau împiedicat. Ca niște stafii. Văzuseră cele mai groaznice lucruri, cum fuseseră uciși părinții lor, mamele violate. Și erau pur și simplu șocați. După asta, m-am gândit că dacă aș putea face ceva, orice, să scurtez un război chiar și cu o zi, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de căutată de copiii cuminți, n-a fost asociată niciodată În mințile noastre de adolescenți cu soarta nefericitului stăpân al moșiei Batovo; vărul meu, Serghei Nabokov, care s-a născut la Batovo În La Chambre du Revenant Își imagina o stafie convențională, iar eu Îi Împărtășeam preceptorului sau guvernantei mele bănuiala că un străin misterios a fost găsit spânzurat de plopul care prăsea o specie rară de fluturi. Este firesc ca pentru țăranii locali RÎleev să fi fost pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
care prăsea o specie rară de fluturi. Este firesc ca pentru țăranii locali RÎleev să fi fost pur și simplu „Spânzuratul“ (poveșenîi sau viselnik); dar În familiile de la conac, un straniu tabu Îi Împiedica pare-se pe părinți să identifice stafia, În ideea că o referire concretă ar fi putut introduce prezența Răului În acea expresie vagă și fermecătoare care desemna o plimbare pitorească Într-un loc Îndrăgit, la țară. Mi se pare și acum ciudat că până și tata, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În dreptul scării, mai aveam obiceiul de a ajunge la trepte strecurându-mă pe sub balustrada dintre coloana din mijloc, care susținea scara, și primul grilaj al scării. Pe măsură ce mai trecea o vară, mă strecuram tot mai greu; acum cred că și stafia mea ar rămâne Înțepenită acolo. O altă parte a ritualului era urcarea scărilor cu ochii Închiși. „Treaptă, treaptă, treaptă“, se auzea glasul mamei conducându-mă sus - și cu destulă siguranță, suprafața următoarei trepte primea talpa Încrezătoare a copilului orb; era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
un roman. Voi evoca de asemenea fluturii din familia Sfinx, turboreactoarele copilăriei mele! Culorile mureau Încet În serile de iunie. Pâlcurile de lilieci Înfloriți, În fața cărora stăteam cu plasa În mână, Își etalau ciorchinii pufoși și cenușii În lumina crepusculară - stafia purpuriului. O lună umedă abia răsărită atârna deasupra aburului unei poieni din apropiere. În multe grădini am stat așa, În anii ce au urmat - În Atena, În Antibes, În Atlanta - dar niciodată n-am așteptat atât de Înfrigurat ca În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ocupa apartamentul regal de la Hôtel du Palais, construit pe locul unui vechi palat, unde se spune că În anii șaizeci, acel medium incredibil de agil, Daniel Home, ar fi fost surprins În timp ce mângâia cu piciorul gol (imitând o mână de stafie) chipul blând și Încrezător al Împărătesei Eugénie. Pe promenada de lângă Cazino, o florăreasă bătrâioară, cu sprâncene desenate cu cărbune și un zâmbet vopsit, a strecurat cu agerime receptaculul dolofan al unei garoafe roșii În butoniera unui bărbat acostat de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
vară a anului 1907 Împreună cu fratele meu și cu mine‚ era Îmbrăcat cu o pelerină neagră byroniană, cu o cataramă de argint În formă de S. În pădurea deasă de la Batovo, În apropierea unui izvor unde se spunea că apare stafia unui spânzurat, Ordo dădea un spectacol destul de stupid și de primitiv, pe care fratele meu și cu mine Îl solicitam de fiecare dată când treceam pe acolo. Cu capul plecat, fluturându-și pelerina Într-un mod straniu, ca un vampir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
astfel În sticlă flacăra albă, pedalam cu prudență În Întuneric. Cercul de lumină răspândit de felinar scotea la iveală porțiunea netedă a drumului dintre rețeaua lui centrală de băltoace și lungile porțiuni de iarbă de pe margine. Clătinându-se ca o stafie, raza aceea palidă mătura la cotitură un mal argilos, când coboram spre râu. Dincolo de pod, drumul o lua din nou În sus până la Încrucișarea cu șoseaua Rojestveno-Luga și chiar deasupra acelei Încrucișări, o cărare croită printre tufele de iasomie, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
viața își bătea întruna joc de ei, până și în acele nopți când își păzeau, treji cu un nesomn al zădărniciilor ultime, sacii, papornițele sau lăzile cu marfă. Păreau, așa, în inima nopții, nedormiți, în veșnică pândă, un fel de stafii venite din însuși pământul pe care îl lucrau, din adâncimile tainelor de lut și ierburi în care își duceau morții și în care credeau ca ultim semn al statorniciei și dăinuirii lor în timp. De multe ori, privindu-i, aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vorbeau în șoaptă. Un act reflex de care nu-și dădeau seama. " Mă întreb ce ai tu adevărat, Doina, în afară de whisky și morfină." " Destul și atât. În fond, ce te supără?" " Totul e construit, artificial, fals. Voaluri, cearcăne, plete de stafie. Un mister calp, gratuit..." N-aș fi zis că-ți displace..." "Ai dreptate... Poate că ăsta e șarmul tău. Ești atât de artificială, atât de strident și agresiv artificială, încît în cele din urmă devii autentică." "Un paradox?" "Probabil. Hai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Melania își strânse jacheta ofensată. ― Am avertizat-o pe Florence că e gutunărit. Nu puteam să-l las singur acasă. Doamna Miga șuieră: ― Știam că ești cretină, dar ca să vii cu animalul în poșetă și să te joci de-a stafiile cu el, la asta nu mă mai așteptam! ― În primul rând, Mirciulică nu e animal! Acolo unde se găsește loc pentru mine, trebuie să se găsească și pentru el. În al doilea rând, s-a trezit singur, nu i-am
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
camion, mutatul capătă dimensiuni ontologice. Iar cînd părăsești casa ta pentru a te muta în casa lor, unde au trăit și murit părinții tăi și unde tu ai refuzat dintotdeauna să locuiești vreodată, această „ontologie” începe să fie bîntuită de stafii și are nevoie de exorcizări. A trebuit să fac mai întîi curat în casa alor mei. Organizare de șantier. Împovărătoare impietate. A trebuit să arunc din lucrurile lor pentru a face loc lucrurilor mele. Cu ce drept însă, cînd părinții
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cunoștințele de anatomie. Triada vieții ar putea fi : iubire, artă și umor. Căsătoria îți garantează intimitatea. În definitiv, de ce să te cerți cu străinii? Femeile își reeducă bărbații, apoi le reproșează că nu mai sunt ca la început. Gelozia - această stafie a iubirii. De multe ori între dragoste și căsătorie nu există nici un grad de rudenie. După o vreme, sărutul conjugal calmează. Iubirea poate fi circumscrisă magiei. Toți filozofii sunt îndrăgostiți. Unii pretind că și reciproca e valabilă. Și în iubire
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
asemănătoare cu un pod de grajd părăsit, deoarece ușa și ferestrele semi ovale, bătute în cuie, acoperite cu scânduri de brad putrezite de vreme ce dovedeau că în ultimele decenii nimeni nu s-a mai atins de ele, adăpostea tot felul de stafii și personaje mistice, născocite de fantezia creatoare a copiilor și bătrânilor din cartier. O vilă aproape nouă, construită în anii interbelici, însă lăsată de izbeliște, în care ar fi putut locui o familie destul de numeroasă, prelungită în spate cu un
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nopți în care, zice-se, au apărut acolo în biblioteca orășenească, lumini dubioase, fără ca aceasta să fi fost descuiată de către cineva anume, sau că unul din milițienii paznici de noapte ai orașului chiar ar fi văzut într-o noapte, o stafie fără cap jucând singură table sau moară, la masa de lângă fereastra ce dă spre șosea, era dacă nu ceva nepalpabil, ceva ce se putea lua, la urma urmei, în discuție, cu atât mai mult cu cât bibliotecara Roji - femeie serioasă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
bătrânii orașului, nimeni nu avea idee dacă pătrunsese cineva vreodată în acele locuri periculoase. Nu există nicio probă, iar discuțiile, chiar și cu alți concitadini, erau tot timpul, la fel de aproximative (așa cum aproximativă e și viața însăși) ca și cele despre stafia fără cap care, zice se, întotdeauna, înainte de eventualele cataclisme care ar surveni, s-ar lăsa văzută în bibliotecă. Mai ales în zilele din preajma Anului Nou. De fapt bibliotecara cea bătrână, pensionara, era convinsă că, întotdeauna, dacă fantoma fără cap apărea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și transpunerea în formula trinității dumnezeirii și a conceptului de Dumnezeu ca persoană. Iertați-mă că vă întrerup. De fiecare dată când mă întâlnesc cu prietena aceasta pe care, credeți-mă, doar o admir detașat, între noi apare ca o stafie mai mult decât apetisantă, Afrodita. Stă în spatele prietenei mele și mă încurajează prin mimică. Mă faci să râd. Dacă aveai o bună educație creștină, te credeai dirijat numai de Maica Domnului. Deși n-o putem compara pe Hera cu ea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]