1,772 matches
-
unde sub conducerea inginerului Tancred Constantinescu a proiectat și construit un model original de obuzier în atelierele Wolff, evacuate la NicolinaIași. Acesta a fost Obuzierul de 210 mm model Iași, care, după încheierea păcii și până în jurul anului 1960, a străjuit Mormântul Soldatului Necunoscut din Parcul Carol din București. În 1919 Tancred Constantinescu, ajuns secretar general al Ministerului Industriei și Comerțului, a propus și a obținut numirea lui Mihail Manoilescu ca subdirector al Refacerii Industriale. În anul următor, i-a încredințat
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
îmi asigura concurența zero la post, deci liniștea atât de necesară pregătirii pentru viață. și iată-mă la Slobozia Panu, un sat al comunei Colonești, undeva la 8o de kilometri depărtare de casa părintească. Panu era așezat între trei dealuri străjuite la nord de pădurea lui Panu Calimach, stăpânul de robi de altă oară. La cel mai ridicat nivel am cunoscut notabilitățile: Mitică - gardistul, Alecu Petrișor - odagiul școlii și Ion Broscoi - proprietar, cârciumar și negustor fără concurență. Toamna a trecut frumos
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
cele pe care le văzuserăm în muzeele Athenei - scuturi antice, statuete metalice, lăncii, Hermes al lui Praxiteles și timpanele (singurele văzute) templului lui Zeus. Ceva impresionant care ne-a fascinat definitiv. Ieșind din muzeu, am luat-o agale pe aleea străjuită de arbori într-o atmosferă calmă care anunța un apus spectaculos. Ne-am cumpărat pâine, conserve de pește, vin și am mers la hotel, unde era curat, alb pe pat și aer condiționat în cameră. Am făcut duș și am
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
roșii, brânză și pâine, am străbătut un drum mai puțin frecventat, foarte îngust și prăpăstios dar care ne-a oferit priveliști minunate. Voiam să ne întoarcem, dar am descoperit acest camping într-un golf bântuit de un vânt năpraznic și străjuit de stânci curioase și clar conturate pe cerul albastru. Aici marea este mai rece și cu valuri mari. Am stat pe plajă sub umbrelă până la 14.00. Apoi am mâncat la micul restaurant cu scaune albastre și fețe de masă
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
ca să-ți încălzești oasele. În sfârșit... marea este limpede ca o apă de izvor, caldă și deocamdată liniștită. Pare un loc uitat de lume, deși lume există și aici. Ne salutăm unii cu alții, indiferent de ce nație suntem. Totul este străjuit de un lanț de munți, golași și stâncoși. Cred că este unul dintre cele mai frumoase locuri receptate de sufletul meu până acum. Este ora 21.00, stăm la una din mesele de pe laturi, am mâncat pâine cu margarină, bem
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
fără să stăm la obișnuita coadă de sute de oameni, care se formează zilnic, am ajuns la renumita Madona Negra (La Moreneta), Statuia Fecioarei făcătoare de minuni. După ce-am trecut prin spatele altarelor sfinților catedralei, am urcat niște trepte, străjuite de o parte și de alta de pereții decorați, cu o măiestrie rară, cu mozaicuri fine reprezentând doisprezece sfinți pe o parte și încă pe atâția pe partea cealaltă. Madona aflată într-un cilindru de sticlă, din care-i iese
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Dumnezeu. Dacă nu păcătuiesc prin bucurie vreau să spun că sunt fericită că mă aflu acum aici. 1 iulie 2002 - Rm. Vâlcea Azi a fost prima zi de tabără. Pentru că ne aflăm la poalele Cetățuiei - biserica din vârful dealului care străjuiește intrarea în oraș dinspre Sibiu, casa Ecaterinei este practic ca într-o căldare de verdeață și, deși „lumea bună” a populat zona ridicând cota cătunului de aici, noi nu vedem nici un acoperiș care să ne amintească vecinătatea apropiată. Am căzut
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
prin altcineva că nu trebuie să ne naștem pe pământ pentru a trăi pur și simplu, ci trăim pentru a renaște în fiecare clipă, asta făcându-ne de fapt nemuritori. Joi, 4 iulie 2002 În fundul curții, lângă fântâna cu roată, străjuit de pruni și umbrit de nuc și-a așezat Liviu cele două șevalete și umbrela de soare, iar micul radio și l-a atârnat în copacul cu mături. Întreaga curte a fost prelucrată de criticul de artă Corneliu Antim care
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
față de microfon... Astă primăvară, plecând, Îmi strâmbam gâtul ca să mai surprind o ultimă (oare?) imagine a satului meu pierdut În lunca Prutului. Când satul a dispărut după un deal, când șoferul meu, tata, făcea la stânga, am văzut altceva: nucii ce străjuiesc șoselele Basarabiei. Durerea sau lacrima noastră, chiar la a doua generație... Și, sărutându-i pe cei rămași dincolo de Prut, Încerc să redevin același banal pragmatic, deși să știți, am și eu suflet. Basarabean. Nucul. Copacul ale cărui fructe constituiau, În
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
și nucul, e o specie sudică dar care, prin același mecanism, și-a cucerit un areal larg. Apropierea efectului reductiv al nucului și viței de vie Îi face să fie prieteni. Și așa se desacralizează frumoasa imagine a viei românești străjuită de nuci. Și nimic nu-i mai bun decât o ulcică de vin și câțiva mieji de nucă. “Radiosfera”, 26 decembrie 1994, ora 9,26 CARTEA A DOUA 15. Atunci când ninge Discutând, În capitolul anterior, despre influența exercitată asupra mediului
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
încă ce viață, cea veșnică!), toate acestea stăruie sub pleoape. Ajungem, în sfârșit, într-o zonă militară recent dezafectată, un teren viran presărat cu mărăcini, cu câțiva eucalipți crescând ici și colo, împrejmuit de garduri înalte de sârmă ghimpată și străjuit de un turn de observație. Un loc de parcare aproape gol și câteva clădiri ultramoderne. Coborâm toți din mașină. Iată-ne așadar, dincolo, beyond, pe malul răsăritean al Iordanului. A nu se confunda cu cealaltă Betanie, aflată la câțiva kilometri
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ascultare și observare de un interes evident. O călătorie prin Pisa, pe Riviera, Marsilia, Paris și Ardeni mi-a dat posibilitatea să trec, pe rînd și fără grabă, de la pinii-parasol și livezile de portocali la cîmpiile din Hainaut și Brabant, străjuite de coșurile uzinelor și turnurile puțurilor pe unde se cobora în adîncul minelor de cărbuni, să văd șirurile de plopi cu frunza bătînd în vîntul ce venea dinspre Marea Nordului. Era un contrast izbitor de peisaje și de rase. Totuși, în
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
cu copita, asemeni lui Pegas. Legătura calului cu apa și entitatea comună pe care o formează cu eroul inițiat prin mare are o bază mitologică și mai largă, căci, de la navele vikingilor, la gondolele venețiene și cei patru cai care străjuiesc magic intrarea în biserica San Marco din orașul insular, până la fântânile cu cai din centrul și nordul Olteniei și Munteniei de nord-vest, coada căucelor care se termină cu un cap de cal stilizat în sudul și vestul țării și frontoanele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
acționa unitar și relația strânsă dintre ei îi va arăta ca o singură entitate. O altă formă pronominală neobișnuită dezvoltă și un complement intern, interacționând cu nivelul sintactic: „Ca să mă trezesc-u/ Să mă străjuiesc-u/ Straja din trei părți?”. A se străjui implică o stare de veghe acută, ce conștientizează pericolul asupra entității proprii. Reluarea ideii prin complementul intern accentuează obsesiv nevoia de ocrotire, dublată de tragismul eșuării. Stilistica verbului are funcția unei chei de boltă în decodarea textelor, prin puterea acestei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cu noi. Îi aduc vești proaspete de acasă, îi spun că are o fetiță de aproape două luni, că eu i-am fost naș de botez și alte vești din sat. Ajungem la prima zi de Paști. În acea seară străjuiam la hotar și ne gândeam la ce ni se putea întâmpla în viitorul cât mai apropiat! Ostașii mei erau cu gândul la ai lor, la lumânările din noaptea Învierii de altădată. Obiectau că acum doar pușca era lumânarea fiecăruia din
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
probleme concrete din școală conform intereselor lui. Face propuneri peste propuneri, pe care le accept tacit. Îmi propune ca să facem în clasa de lângă cancelarie sediul căminului cultural și să ridicăm chiar o scenă trainică folosind niște grinzi de lemn care străjuiau nu de mult pe lângă magazia școlii. Tac - și peste două zile sunt chemat la Comitetul orășenesc de partid de tov. B.B. Mă primește extrem de cordial, mă poftește pe un fotoliu capitonat, confortabil, întrebându-mă despre activitatea generală din școală. Mă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
clasică a teologiei istoriei. Relatând viziunea lui Constantin de la podul Milvius, înaintea luptei cu Maxențiu (28 octombrie 312), Eusebiu scrie: "Deci cam pe la ceasurile amiezii, când ziua începuse să scadă, zicea Constantin că văzuse cu ochii săi chiar pe cer, străjuind deasupra soarelui, semnul mărturisitor de biruință al unei cruci întocmite din lumină și că odată cu ea putuse desluși un glas grăind: "Să biruiești întru aceasta!"; după care, la vederea unei asemenea priveliști fuseseră cuprinși de uimire și el și întreaga
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
rugat de Cerul Tată, Ca-n pragul altor mii de ani, Să moară iar, pentru-a renaște, În milioane de țărani ! (Adrian Păunescu) CAPITOLUL I Țăranii Cârțișoarei Motto: La voi aleargă totdeauna Truditu-mi suflet să se-nchine; Voi singuri străjuiți altarul Nădejdii noastre de mai bine. Frați buni ai frunzelor din codru, Copii ai mândrei bolți albastre, Sfințiți cu roua dimineții Țărăna plaiurilor noastre! Din casa voastră, unde-n umbră Plâng doinele și râde hora, Va străluci odată vremii Norocul
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Domnului Ceresc! Steaua cu slavă mare Steaua cea cu slavă mare care astăzi ne răsare, Steaua povățuitoare cu raze strălucitoare. Iisus cel ce ne va paște, din Maria azi se naște. În ieslea de dobitoace, înfășat peste mijloace. În peșteră străjuiește, îngerul îl preamărește îngerii cu cântecile, ciobanii cu fluierile. Bucurie îngerească, peste firea omenească. Darul are să rămâie cu smirnă și cu tămâie. Lăudându-l în mulțime. Mărire întru-nălțime Și pe pămînt păciuire, la oameni bună-nvoire. culese de la Victor
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
cumanilor, veniți după ei, până la 1241, și din acest an și cu cele ale tătarilor. * Ungurii și-au avut leagănul primitiv în Ungaria Mare sau Baskiria, situată între munții Urali și Volga, vecină cu regatul Morduanilor, având limita de nord străjuită de râurile Cama și Bielaia, iar cea de sud de Samaria. Arabii le cunoșteau țara sub denumirea de Maggarije, bizantinii îi ziceau Lebedia, după numele voievodului predecesor lui Arpad, iar ungurii Dentia. Strâmtorați de lipsuri și presați de pecenegi, o
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
apoi, pe calea acestui râușor, satul Havârna (Havâr, alt cuvânt turco-tătar) așezat pe marginea lacului Tătărășani, pe „drumul furilor” sau al „tâlharilor” din hotarnica satului Ștubeiul (Stubeieni) din ținutul Dorohoi, a coborât în jos pe dreapta Prutului, pe „drumul furilor” străjuit și astăzi de „Movila Tătarului”, din podișul Turia pe la Roșcani, Găureni, Hrițcani, Băloșeni, Vădeni și Borșa, îndreptându-se spre principala așezare a alanilor, nu demult stabiliți aici, târgul Iași. O a doua coloană a înaintat pe stânga Prutului, prin Badragi
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
făcut în acest sens îl desprindem din enunțul privilegiului comercial acordat liovenilor de către Vladislav Iagello, care primesc dreptul de a merge cu mărfurile lor în Moldova și de aici în Țara tătarilor, pe drumul moldovenesc și pe cel tătărăsc, ambele străjuite până la Tighina și Cetatea Albă de oastea moldovenească. La rândul său, Alexandru cel Bun a confirmat buna sa intenție prin actul de supunere dat, în 12 martie 1402, la Suceava și omagiul personal depus regelui polon, în 1 august 1404
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
la un atac din partea lui Mengli-Ghirai, ori nu a mai putut interveni în stepa Bugeacului, fără a se fi expus unei lovituri din flanc și spate, dată de către Baiazid al II-lea. Asediate de pe mare și de pe uscat de turcii străjuiți de tătari, cetățile au căzut repede. Informațiile izvoarelor, cu privire la numărul tătarilor, care au încălcat Moldova, în vara anului 1484, contribuind la smulgerea orașelor-porturi din mâinile moldovenilor, diferă. Unele dau cifra de 15.000 de tătari, altele 30.000, iar altele
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
de teatru”. În fapt ele sunt din materiale bune și numai aparența le strică, mai ales prin detalii de fațadă. O vilă „tip Butoiescu” se vinde azi cu sute de mii de euro, independent de crenelurile de pe acoperiș, intrarea ogivală străjuită de coloane răsucite sau de bolțile false. Timpul a dat prestigiu acestui stil eclectic și, în timp, „Butoiescu” nu l-a învins pe „Ioanide”, dar stă alături de el în Bucureștiul anilor 2000. Amândoi, Ioanide și constructorul său, poate și G.
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
până acolo, linia de metrou - invenție a civilizației și tehnologiei - ne scotea la suprafață. În felul acesta, scăpam definitiv de tărâmul Întunegrilor. Am mai înaintat un pic și drumul a cotit în unghi drept. Cred că deasupra noastră era bulevardul străjuit de ginkgo. Cum era doar început de toamnă, aceștia aveau cu siguranță frunzele încă verzi. Vedeam cu ochii minții lumina soarelui, simțeam mirosul ierbii și auzeam adierea vântului. Voiam să stau întins și să mă bucur cât mai mult de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]