8,833 matches
-
Lena a trebăluit prin apartamentul său, situat la parterul unui bloc de prin centrul orașului. De obicei, avea o femeie care o ajuta la astfel de treabă, dar astăzi aceasta era bolnavă. Pe la orele 16 toate erau la locul lor, străluceau de curățenie și, în plus, în frigider erau așezate pe căprării mîncarea, băutura cu alcool și cea fără. Domnul Secretar de Stat va veni cu șeful și, ca de obicei, va dormi la ea. Lena nu trăia emoția puștoaicelor înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cruce și băgați în malaxorul românimii de vii. Ultimele lor pîlpîiri s-au stins, imprimînd pe retina lor o lume românească nebună, nebună, nebună. Românii care se zbat în mizerabilul malaxor care omogenizează respingătorul conținut, atunci cînd văd o stea strălucind în ceruri, au o singură dorință: s-o ademenească și s-o înglobeze în pasta lor. Nu dorim purificare, nu dorim strălucire, dorim să-i coborîm pe cei de pe piedestal! Nu dorim medalia de aur, ci dorim să-i împroșcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a reținut primarul, care aprecia la superlativ performanțele sale, l-a reținut lumea culturală, l-au reținut ieșenii care aveau nevoie de el și, nu în ultimul rînd, vocea pămîntului moldav. De o parte și de alta a Prutului. Tinică strălucește. Este tînăr, este deștept foc și are o mînă de aur. Din pasta mîzgoasă a malaxorului a fost zărit de o inimă haină, mizerabilă. De acolo a ieșit hidosul produs, nu spre a urca, cu infinit efort, spre zări îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
utopie. Observatorul sagace al vieții politice se va bucura de prețuirea contemporanilor și după pierderea poziției de secretar al Florenței. Și el era mîndru de această considerație, cum se vede din corespondența cu unul dintre fiii săi. Machiavelli n-a strălucit ca literat. Poeziile lui mai pot atrage prin idei și nu prin formă, cum de exemplu poema L'asino d'oro. Dintre comedii se mai joacă La Mandragola, scrisă în stil Commedia dell'Arte. Povestea lui Belfagor arcidiavolo, care și-
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
alta. Prudența constă întotdeauna în a ști să cunoști natura acelor situații grele și a o alege pe cea mai puțin grea, drept bună. Principele trebuie de asemenea să arate că iubește virtuțile și să-i onoreze pe aceia care strălucesc într-o artă anumită. Apoi, trebuie să-i îndemne pe cetățenii lui, ajutîndu-i să-și exercite în liniște ocupațiile, atît în negoț cît și în agricultură și în orice altă îndeletnicire omenească. Nimeni să nu se teamă de a-și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
este atît de amestecat cu lucruri care ne displac, încît sîntem forțați să acordăm prezentului o judecată mai puțin avantajoasă decît trecutului, deși prezentul merită cu adevărat mai multă laudă și admirație. Nu vorbesc despre capodoperele artei, al căror merit strălucește de la sine cu atîta putere, încît timpurile pot influența cu greu, fie în bine, fie în rău, impresia pe care ele o produc asupra noastră. Nu este vorba aici decît despre faptele vieții și moravurile oamenilor, care nu se însoțesc
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în privința politicii principilor. Regilor le-am arătat că adevărata politică înseamnă a-și depăși supușii în virtute, pentru a nu se vedea obligați să condamne la alții ceea ce autorizează la propria lor persoană. Am spus că nu sînt suficiente faptele strălucite pentru a-și face o bună reputație, ci este nevoie de acțiuni care să urmărească fericirea oamenilor. Voi adăuga, la toate acestea, două considerații; una privește negocierile, iar cealaltă motivele pe care le putem considera juste pentru a declanșa un
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dar și din spionajul meu, mi-am dat seama că Lia fluiera Înce tișor pentru că-i era tare milă de Zoli, și-n felul ăsta al ei Își oprea lacrimile. Ochii mici și albaștri i se roteau mai repede și străluceau mai tare, iar ea luneca șuierînd șoptit Între masă și sobă și dintr-o cameră Într alta. Mi se Învîrteau și mie ochii peste tot, cel din dreapta mai cu spor, cel slab din stînga mai domol, după ceea ce putea fi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a Întrezărit pe cîmpie un fel de roată de lumină. Soarele stătea să scapete, iar drumul lor nu putea să treacă decît pe lîngă hora aceea. Era Într-adevăr un joc Învîrtit al unor femei tinere, atît de frumoase că strălucea văzduhul În jurul lor. Maică-sa le-a dat binețe și le-a zis: — Înmulțească-vi-se jocul, că tare mîndru-l mai jucați! — Înmulțească-ți-se și dumitale făina, după cum ne-ai urat nouă. Iar dacă jocul nostru frumos vrei să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
are de fiecare dată exact, dar exact aceeași Înfățișare. Detaliile, o aluniță, o gropiță În obrazul stîng, trei pistrui, o bătaie gînditoare din gene apar dacă mi le-nchipui ca atare, dacă le inventez. Imaginea ei, ca să se construiască, să strălucească, are nevoie de timp. Poate doar de cîteva secunde, dar asta Înseamnă tot timp. Nu Îmbrățișez tocmai făptura pe care mi-o reprezint, dar pe cea reprezentată, cu mutra ei de puștoaică, pe aceea o iubesc, nu pe alta. Iar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
anume că Împăratul rușilor și Împărăteasa erau cu totul și cu totul de aur fiindcă se hrăneau numai cu miere. Iar bolșevicii tocmai din această pri cină Îi uciseseră, ca să poată să-i taie și să vadă dacă mădularele lor străluceau la fel și pe dinăuntru. Pișcăranii mai degrabă au dat crezare primei istorii, cea cu pămîntul rotund, fiindcă mulți umblaseră la America, iar acolo Întîlniseră oameni ce plutiseră pe mări În jurul planetei. A doua poveste Însă ținură s-o preschimbe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
că patru sau cinci din ultimii ei ani de viață au dat la timp de primii patru sau cinci ani ai curiozității mele conștiente și violent absorbante de lumi văzute ori Închipuite, potrivite În cuvinte care să le facă a străluci. Nu e mai puțin adevărat că, dacă mintea mea s-ar fi deschis către cifre, către matematici pînă la urmă, pasionîndu-se de dezlegarea unor enigme invizibile, nu de contem plarea unor ciudățenii ce pîlpîie neîncetat sub pleoape, dacă aș fi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și mai cu seamă odraslele ei să răzbată. Marea Îngrijorare a Încercat-o În legătură cu mine, fără Îndoială, dar după primii vreo doisprezece ani ai mei, cînd și-a dat seama că vederea mi s-a dus pentru totdeauna, dar că străluceam la școală și mă descurcam bine de unul singur prin toate Împrejurimile, i-a venit inima la loc, a luat viața așa cum era, recăpătîndu-și Încrederea și reluînd cursa Înainte cu altă energie și pe altă pistă. Cele mai firave relații
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
rai” (cap. XI). Proporția între mântuiți și condamnați este de unu la șapte mii. Etapa următoare: locul judecății, aflat imediat după intrarea pe drumul cel larg. Aici se află iarăși un tron, „înfricoșător la vedere (phoberos en eidei), din cristal strălucind ca focul”. Deasupra stă o „mândrețe de om”, asemănător acelor „fii ai lui Dumnezeu” despre care vorbește Geneza (6, 2,4), părinții uriașilor de dinainte de potop. În fața tronului, o masă din aur și purpură. Pe masă, o carte lungă de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care le-a consacrat acestei polemici, Stăniloae nu aduce câtuși de puțin răspunsuri decisive, mulțumindu-se mai degrabă să-și reia acuzațiile împotriva viziunii prea raționaliste, chiar maniheiste, a Occidentului în general și a catolicilor în special. Criticile de fond strălucesc prin absență. Totuși, la sfârșitul textului, Stăniloae propune un număr de elemente în vederea împăcării celor două părți, palamită și antipalamită, și se declară destul de mulțumit de interesul pozitiv pe care catolicii încep să-l arate pentru opera lui Palamas. Teologia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
focul ! Nu vede nimeni în casa asta ce trebuie făcut, numai eu să fac totul ?! Și se ridică să aprindă lumina. Dar când se uită la copil, ei da acolo unde stătea copilul era o zi senină de primăvară, soarele strălucea, prin fereastra din spatele lui, larg deschisă, copacii în floare revărsau miresme dulci-amărui, ba chiar și păsările veniseră în stol să ciugulească cine știe ce pe pervaz. Nu-i veni să-și creadă ochilor. Se întoarse să-i spună ceva mamei, dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spun sigur ne chema. Cum stăteam noi pe pod și ne uitam așa, în apa limpede a râului, se stârni vântul. Era o adiere ca oricare alta, plină de mireasma apei și dulce... cum e primăvara aerul pe la noi. Soarele strălucea, dar era încă rece vremea se vede că ninsese la munte... Ne-am uitat unul la altul și am avut același gând : hai să vedem ce e acolo. "Acolo", așa-i spuneam, fiindcă locul nu avea nume... sau noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aplecat să se așeze, frate-miu văzu ceva pe pământ. Stătea acolo, într-o grămadă de pietre știți cum sunt pietrele de munte: rotunde, șlefuite de apă, albe-cenușii, unele roșcate... așa erau și astea. O grămăjoară de pietre și ceva strălucea acolo. Am spus c-o fi o bucată de mică (doar pietrele de la noi aveau foi întregi de mică în ele)... dar hai să ne uităm de-aproape. Și ce să vezi ! Era o cruce. Așa cum se poartă la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aveau foi întregi de mică în ele)... dar hai să ne uităm de-aproape. Și ce să vezi ! Era o cruce. Așa cum se poartă la gât : alb-argintie, atârna încă de o bucată de lănțișor . Stătea acolo, prinsă între pietre și strălucea. Am scos-o ușor, am lăsat lănțișorul acolo că tot n-avea închizătoare, ba avea și niște pete ca de rugină pe el și frate-miu și-a pus-o la gât, pe sforicica de care avea legat săcușorul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
chip de om, de aceea a îndurat ispita pentru ei. Satana știa, dar n-a înțeles iubirea lui Dumnezeu și nici voia Lui." Se făcuse liniște. Priveau cu mii de scântei colorate spre locul unde fusese trandafirul deșertului și acum strălucea, stins, un pumn de nisip... Smaraldul tăcuse și el. Orologiul elvețian bătu de douăsprezece ori. Dar nimănui nu-i mai ardea de vorbă. Apa curgea mai departe pe pietre. Trist, ametistul spuse: Aceasta e iubirea cea mai mare: să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
inspectă cu atenție pietrele. Erau toate așa cum le lăsase, la locul lor. Stăruia însă un parfum suav, de trandafir, pe care nimeni nu-l știa de unde vine. De pe etajera lui de cristal, trandafirul deșertului dispăruse. În locul lui, o floare imensă, strălucind în toate culorile curcubeului, își înălța petalele. Și nimeni n-avea să-i știe numele vreodată. Dar pietrele știau: era trandafirul care, după două mii de ani, murise din iubire și acum avea să trăiască pentru totdeauna. Din iubire. Amintirea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
frumusețe, de fericire și să ne recunoaștem propriul suflet în lumina Iubirii. Digul " Știați că și pietrele au îngerii lor?" Așa își începu bătrânul povestea. Era o după-amiază senină de vară, soarele luneca spre asfințit și, până departe, apa lacului strălucea vălurind lin, până la poalele muntelui. Lacul fusese dintotdeauna aici îmi spuneam ca să oglindească brazii, să zboare deasupra lui păsările și, mai ales, să ne dea nouă răcoare vara, apă rece cu parfum de cetină, pește bun și dulce în vacanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a făcut drept, neted (așa cam cum vedeți voi asfaltul la oraș sau mai bine nu); apa a cerut să fie întotdeauna bună și dulce și bogată, ca să fie îndestulați cei care trăiesc acolo și îngerul apei, cu aripile lui strălucind în culorile curcubeului, s-a dus repede la Domnul, risipind în jur rouă parfumată și Domnul așa a făcut; pământul a cerut să fie roditor, casele au cerut să fie trainice și să aducă numai bucurie celor care stau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
numai și numai eu, dintre toate... și să se ducă vestea de mine peste toate timpurile". Îngerul stătu ce stătu, dar cum celelalte nu spuneau nimic, oftă și-și luă zborul. Domnul nu-și putea călca promisiunea așa că făcu să strălucească piatra aceea, ea singură, zi și noapte, în toate culorile curcubeului. Nimeni nu mai văzuse o asemenea piatră până atunci. Ziua se lua la întrecere cu soarele, iar noaptea lumina drumul până hăt, departe... Vestea despre minune ajunse repede la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să nu sară vreun câine de undeva dar era liniște. Cam multă liniște mi-a trecut prin minte. Am mers după frații mai mari, dar tot mă uitam și mi se părea ba că e prea multă liniște, ba ploaia strălucește nu-știu-cum, ba că n-aveau ce căuta ghiocei la vremea fragilor și în iarbă erau și ghiocei, și lăcrămioare, și fragi, ba, uite, pe crengi erau mere coapte, dar și flori... ploaia trezise mirosul de salcâm înflorit, dar și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]