1,245 matches
-
aparent fără intenția de a-l folosi, un pistol-mitralieră scurt, și se apropie de targuí încet și cu o figură indolentă. — Ia să vedem... Cum vine asta că n-ai buletin? Toată lumea are buletin. Era un bărbat vânjos, cu mustață stufoasă și înalt de stat, cu aspectul celui ce se simte sigur pe sine, dar, brusc, se frânse în două, slobozi un urlet de durere, din cauza groaznicei lovituri pe care Gacel i-o dăduse cu patul puștii. Aproape în aceeași clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ultimelor frunze desprinse de pe ram. Când am ajuns la locul meu de pe malul iazului, mă aștepta altă minune. Pe când dădeam în lături lăstarii care îmi ascundeau culcușul, am văzut cum dispare în huceg o coadă roșcată și peste măsură de stufoasă... M-am oprit, să-i urmăresc unduirea printre lozii. Nu mică mi-a fost mirarea, însă, când am băgat de seamă că șireata s-a întors din drum, arătându-și capul frumos printre tufele înalte de iarbă... Doi ochi rotunzi
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
în acel moment acolo, bucurându-se de trupul Maianei. Și într-adevăr erau acolo, gemând și șoptindu-și la ureche, râzând și mângâindu-se, exact în același loc în care îl ducea și pe el de fiecare dată, sub un stufos purau cu ramuri răsucite, la câțiva pași de apă călduța a mării, în care să se spele după aceea, locul unde îi plăcea să se dăruiască bărbaților înflăcărați. Cu cine o fi de data aceasta? Se rușina pentru această întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întrebare în timp ce zbura în josul dealului, dar cu toate acestea o mie de idei, care mai de care mai năstrușnice, îi treceau prin cap, fără ca alergarea să-i permită să găsească vreo explicație la asemenea absurdități. În cele din urmă zări stufosul aito, cu trunchiul sau gros, care marca punctul în care cărarea cotea brusc la stanga pentru a evita râpă, si isi păstra destul sânge rece ca să se-ndrepte spre el, chiar și cu riscul de a cădea în gol. În ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mâncă ceva, citi o oră și dormi neliniștit, agitat de un coșmar ciudat în care - iarăși și iarăși - îl hăituiau umbre nedeslușite, încercând să-l împungă cu lănci lungi ca să-l silească să coboare de pe ramura înaltă a unui copac stufos în care își căutase adăpost. Îl hărțuiau ca să sară și să-l străpungă în aer cu lăncile lor, cum i se povestise că indienii și garimpeiros vânau jaguarii. Se trezi mârâind și prost dispus. Făcu baie, mâncă pastă de guayaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
liniștită, cu apa până la genunchi, îl privea plecând. Vâsli rar, prin canalul aproape nemișcat, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, printre liane și plante agățătoare. Vâsli fără efort, prin întinsele lagune, sub soarele dimineții, făcându-și loc printre stufoasele mangrove, speriind cârdurile de ibiși roșii și de stârci albi cu ciocul imens. Vâsli moțăind în căldura amiezii din mlaștină, ocolind nuferii enormi și spinările caimanilor mari. Vâsli grăbit în orele după-amiezii prin șuvoaiele repezi ale primul afluent al râului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
faceți sânge rău. Resemnați-vă! Preotul se întoarse iute și chipul i se lumină de un zâmbet larg. — Inti...! Era un bărbat tânăr, aproape un băiat, de statură mijlocie, vânjos, foarte brunet, cu o enormă mustață pe oală și sprâncene stufoase. Purta niște blugi uzați și un maiou de culoare portocalie, iar aspectul lui era cel al unui „hippy“ care o apucase pe căi greșite. Îl bătu afectuos pe spate pe misionar și fără multă ceremonie ridică piciorul, trase un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de înțelesuri cu sau fără alte versuri pot fi găsite mai dihai printre foile de pai, acel leuștean anume care le spune pe bune și răsare dinspre luncă, tocmai potrivit la dungă... mai bengos și mai pontos ca un arbore stufos! Eu am zis, eu am promis: am descris ce am mai scris și-am leuștenit precis! Leușteanul e decis și de vis și mult de zis... * Aș fi vrut s-o întreb cum ar vrea să se termine această carte
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Frunzele verzi ale copacilor, ce mă înveseleau astă vară, erau acum galbene sau ruginii și încetul cu încetul se desprindeau de pe crengi și porneau într-un dans lin, acoperind aleile parcului cu un covor multicolor. Veverițele jucăușe, cu codița lor stufoasă că o flacără veselă, țopăiau acum din copac în copac și din creangă în creangă, apoi alergau spre vizuinele lor cu nuci și ghinde în lăbuțe, pregătindu-se astfel pentru iarnă. Păsările călătoare și-au părăsit cuiburile și au plecat
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
grilaj de fier aflat la etajul al doilea al vechii clădiri. Arăta exact ca În poza din dosar, cu părul lung și barba albe, de sfânt bizantin, Înconjurând o față prelungă, cu nasul coroiat și ochii ascunși sub niște sprâncene stufoase. Purta un capot vechi, boieresc. Cum stătea În loja sa, gălăgia străzii nu părea să-l deranjeze, mai degrabă Îi ținea companie. De partea cealaltă a străzii, unde Înainte era cinematograful Mir, un hotel se sprijinea posac cu cotul de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
iepure de casă ar avea ceva de șarpe, oare ? Nasul acvilin, s-ar părea că nasul e ușor acvilin. Ca al marilor oameni din vechime ? Fruntea înaltă și lată, ca a lor ! Sprâncenele însă, semnul pasiunilor ? Nu mai erau puternice, stufoase. Mai curând șterse. Fruntea transpira, acum și nasul. Părul rămas doar la tâmple și moale. Fața palidă, ochii parcă miopi, clipind. Semne, cumva, ale timidității ? Se agita pe loc, îngrozit. Haina se deschise peste cămașa-jerseu din lână care își pierduse
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Încerc să-mi dau seama unde am ajuns, cât e ceasul. Brațele somnului sunt încă lungi și multe, adun puteri, întrevăd o geană de țărm, recad, revin, recuperez tânărul acela nu prea tânăr, clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului care o asediază. Trenul se urnește, își dezmorțește articulațiile, bătrânește, fără grabă. Ar trebui să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
genunchi. Caracteristice, cum credea Aristot, celor „curajoși, cinstiți și în largul lor“ ? Părul mare și zburlit ar fi fost însă „semnul fricosului“ ? Se mișca fără grabă, deși părea nerăbdător. Ochi umezi, senini, de copil curios. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau eroilor, dar nu și nasul lor acvilin. Lavater ar fi urmărit cu insistență mersul lui A.P. : din clasa mijlocie, instruit, cum se vedea ? proaspăt profesor de retorică și latină ? jude sau slujbaș în ascensiune ? vraci sau vreun
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
delicată, chip de copil pastelat și lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bogat și lung șuvoi, și cât durează, are timp istețul moșneag să se tot scuture de râs. E-he, e-he, știa el de mult ce ascund acești fragili, incapabili să suporte demn și până la capăt încercările ! Frunte puternică, sprâncene stufoase, cum se cer eroilor, dar nu și nasul lor acvilin ! Avea dreptate cinicul pastor, sever cu cei ce acceptă riscul doar pentru a fi mai repede învinși și scoși din luptă, pe care îi ironiza, și nu-l iartă, se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca și cum ar tipări cu cerneală simpatică denunțul, accesibil oricui, din care țâșnește, instantaneu, condamnarea sa, salutul de adio. Drăgălașa Ortansa va rezolva cândva, prin șușoteli colective, secretul încredințat cu-atâtea meșteșugite ocoluri și reticențe de plăpândul bufon. Frunte puternică, sprâncene stufoase, dar nu și nasul acvilin ! ...He-he, hehehe, se scutură de râs bătrâna coană mare, venind dinspre bucătărie. Tava cu otrăvuri o poartă ridicată, în fața danturii paradite. Un râs bărbătesc, gros și vechi, din care cuvintele răzbesc greu, parcă din alt
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ei îngustat, de asin. Trubadurul întârzie însă la întâlnire. A adormit, uituc, gol și istovit, obosit de răutățile zilei. Se sucește de pe o parte pe alta, se întinde pe burtă, iar pe stânga, pe dreapta. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau eroilor, dar nu și nasul lor acvilin ! Nu întruchipează, a dovedit-o, războinicul glorios, neliniștitul trubadur sau înțeleptul vizionar sau vreun romantic maladiv al amorului, nici măcar fiul nebun de neconsolare. Un căutător, însă, onest, prin tranșeele cotidianului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o să atac de trei ori mai repede. Poate mă rog și de maistru să mă lase ceva mai devreme.... Incetul cu încetul, cadența tărăgănată îl aduse la baza colinei. Acolo sări tranșeul, însă briceagul îi alunecă în groapă. Sprâncenele negre stufoase i se încruntară peste tăișul ochilor: semn rău, al naibii de rău. L XVIII În apartamentul de trei camere din Drumul Taberei noi o dețineam pe cea din spate, de lângă baie. De pe balcon se vedea periferia cu fabrici a orașului, strada prăfuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Europa Liberă, cu volumul dat la maximum, că aparatul era vechi și pârâia. Când era criticat regimul, iar blocul bubuia de vocile apocaliptice ale speakerilor, stătea lăsat pe spate în scaunul lui cu brațe rotunde, cu potcapul lăsat pe sprâncenele stufoase, care nu voiau să albească în întregime. Duminica, însă, blocul se transforma în biserică. Bătrânul asculta liturghia de la Europa Liberă în picioare: capul plecat, potcapul în pumn, pumnii proptiți pe masă. La spatele lui, scaunul îmbrățișa aerul cu brațele înnegrite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ar fi înnoptarea în castanii și mestecenii (speciile care îl vindecau de insomnie) din parcurile bucureștene. Chiar și așa, era vorba de defecte ce puteau fi trecute cu vederea, defecte ce nu necesitau un tratament specific depresiei-maniacale. Însă nimeni din stufoasa coroană a arborelui lor genealogic nu mai umblase peste tot cu o poșetă roșie! Nici măcar femeile Tupilat-Taubergher nu agreau culoarea asta la poșete. Bon, cât de relevantă ar fi putut fi o asemenea informație? Mai ales venind de la Cristina, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
căutarea sticlei. Mâine o să-i citim ce-a mai rămas din Keats și Berdiaev - apoi câșlegiul. Cu lupa lui Haralambie am văzut printre gratii solul roșu și bocnă cu alb pe la poli al planetei Marte - Septembrie. Mai întâi pe lângă gardurile stufoase și pereții ciuruiți apoi spărtura când! o roată de foc sfârâi pe lângă zidurile murdare de dincolo și mănușa vorace a crăpăturii mă sorbi în aerul ei mort unde Haralambie nu respirase vreodată iar Gheorghe s-ar fi ofilit pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prin administrarea de tranchilizante. Bolnavilor mai tineri, cu exces de hormoni, li se creștea doza până erau transformați în organisme leguminoase. A apărut și profesorul Iolescu: aceeași figură de Ștefan cel Mare, menținută cu ajutorul pletelor lungi, albe și a mustății stufoase, pe oală, de culoare identică. L-am salutat și a catadicsit să-mi răspundă cu o ușoară înclinare a capului. După vizită, eu și Sabina am fost poftiți de o infirmieră în biroul lui. Ambianța era asemănătoare cu cea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
care trezesc sentimente contradictorii, sunt prezente în text pasaje descriptive de un realism zguduitor. Este excepțională imaginea vulgară a unui cuplu de dansatori zugrăviți în imagini amestecate ca într-un puzzle distorsionat:” Avea pe cap un fel de perucă mare, stufoasă, așezată ca o claie...un fel de câlț creț. Sub acel păr de albinoză stă un cap botit, cu ochi rotunzi dar înfundați în orbită și circuiți de ochelari bombați: un cap de ciufă speriată de lumină) Dansa cu mișcări
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
povestea care vrea să arate cum și-a pierdut ursul coada? Să v-o aduc aminte. Odinioară, demult, tare demult, ursul — așa cum se cuvenea unui animal atât de mare și de puternic — avea o coadă de toată frumusețea, lungă și stufoasă. Toate animalele îl pizmuiau pentru această podoabă neîntrecută. Dar mai ales se înciuda vulpea, pe care în frumusețea cozii nu o întrecea decât ursul. A tot chibzuit cu capul ei șiret, și, într-o zi de iarnă cu ger aspru
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
fost dat să văd pe cineva care să pară un aristocrat îmbrăcat țărănește, înalt, cum îl arata un tablou comandat de "unchiul George" la Cluj, unde bunicul se dusese să-și vadă fiul aflat la facultate, blond, cu o mustață stufoasă, îmbrăcat cu un cojocel înflorat peste cămașa de bumbac (era iarnă, probabil), cu cioareci și cizme, are o distincție de boier în redingotă. În copilăria mea, se vorbea despre el cu respect, ca despre un fost stâlp al satului, ce
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]