1,669 matches
-
pirogi lunecând pe sub liane, negri cu pene în nas și întîlnirea inevitabilă dintre Stanley și Livingstone - fără ele suprarealismul ar fi rămas într-o variantă bretoniană în care rouă cu cap de pisică s-ar fi legănat la nesfârșit. Gândirea suprarealistă este una de insectă, ea nu cunoaște mila, dragostea și ura, ci doar reacții reflexe, imagini caleidoscopice, posturi codificate, măști de intimidare, ca a călugăriței. O lume codificată, dar fără cheia codului. Frapantă și inexplicabilă ca ideogramele incașe sau tăblițele
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
esențial este cel de insolitare. Romantismul german e profund uman. Sfera lui de interes este sentimentul. Suprarealismul nu cunoaște sentimentele și de aceea ne apare ca străin și insuportabil, asemenea unui zeu de neînțeles. S-a mai vorbit, în legătură cu preocupările suprarealiste, de mistică, de tantrism, de kabbală, de alchimie. Nici un fel de mistică în suprarealism. Speculații cu cifre, cu nume bizare, cu imagini inexplicabile. Nimic care să ducă spre interior, totul aglomerat la suprafață, ca basoreliefurile 264 de pe templele indiene. Nimic
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
un gând lucid, mai lucid decât în stare de veghe, un gând în imagini și în același timp este deja teatru, este totdeauna o dramă, pentru că ești totdeauna în el într-o situație." Totuși, dacă aduc visurile pe scenă, dramaturgii suprarealiști, ca și moștenitorii lor, Ionesco, Adamov, Weingarten, Arrabal nu vor să le dea pieselor lor o atmosferă onirică, asemănătoare celei în care se scaldă teatrul simbolist. "Să nu fie îngrămădit pe platou un talmeș-balmeș de vise sub pretextul amăgitor că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în 1919, la Weimar. Școala, unde sunt predate arhitectura, pictura, sculptura, teatrul, dansul, în scopul creării unei sinteze a artelor, se închide în 1933, când Hitler îi alungă de acolo pe aproape toți artiștii. 26 Apartenența lui Artaud la mișcarea suprarealistă, chiar dacă nu este decât de scurtă durată, a lăsat urme de neșters în scriitura sa, în special în primele sale poeme, curat suprarealiste. A exercitat chiar el un rol de prim-plan în sânul mișcării. Mai multe texte, semnate de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1933, când Hitler îi alungă de acolo pe aproape toți artiștii. 26 Apartenența lui Artaud la mișcarea suprarealistă, chiar dacă nu este decât de scurtă durată, a lăsat urme de neșters în scriitura sa, în special în primele sale poeme, curat suprarealiste. A exercitat chiar el un rol de prim-plan în sânul mișcării. Mai multe texte, semnate de Suprarealiști pe la 1925, în care este de recunoscut chemarea spre Orient contra raționalismului occidental, îi poartă amprenta. Dacă o rupe destul de repede cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lor denunță un comportament mitologic: "imitația arhetipurilor trădează un anume dezgust de propria istorie personală și tendința obscură de a transcende momentul istoric local, provincial și de a regăsi "Marele Timp", oricare fie el chiar Timpul mitic al primei manifestări suprarealiste sau existențialiste. [...] Angoasa în fața timpului istoric, însoțită de dorința obscură de a participa la un Timp glorios, primordial, total se trădează la moderni printr-o încercare uneori disperată de a sparge omogenitatea Timpului, pentru "a ieși" din durată și a
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Condițiile în care scrie (și altceva aproape că nici nu scrie), izolarea în atmosfera babilonică și „de carnaval“, cum observa Jean Cassou, a capitalei franceze (să ne gândim doar că Unamuno ajunge la Paris în 1924, anul publicării primului manifest suprarealist!), experiența singurătății în mijlocul furnicarului uman, întrebările privitoare la legitimitatea exilului, spaima lacerantă de a nu muri departe de Spania, de acea biată Spanie nebună de care nu se poate despărți cu niciun chip, cum nici Pirandello de mama sa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Mă pricep foarte bine. Într-unul dintre scenarii, Mark se însurase cu mine doar din cauza soțului lui Tally, Phil, și din cauză că eu aproape descoperisem aventura lor clandestină și au vrut să ne canalizeze atenția spre altceva. Exista și o versiune suprarealistă, în care Mark era tatăl tuturor copiilor lui Tally și de aceea nu a mai vrut să facă copii cu mine. Bun, povestea nu are nici o logică, dar filmele Highlander cu Sean Connery sunt dovada că intriga consecventă nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a neprevăzutului. —Mulțumesc..., m-am uitat la cartea de vizită, Alfie. A sărit să-mi deschidă portiera. Timp de o secundă, inspirată de filme, am crezut că va refuza banii cu un gest al mâinii. Dar nici măcar într-un film suprarealist latino-american, cu tatu care dansează tango, nu ar fi fost plauzibil. Vă costă 41 de lire și 50 de penny, dar rotunjim la 41 de lire. Suficient de suprarealist. Am coborât scările până la ușa apartamentului meu. Chiar când băgam cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
treptat, începură să apară din întuneric diverse forme. Dar ceea ce vedeam e greu de explicat, pentru că nu avea nici un sens și nu are sens nici acum. Parcă priveam o scenă dintr-un film, izvorâtă din imaginația fantastică a unui regizor suprarealist. Priveam ceea ce s-ar putea numi o mare de găini. Priveam în jos prin ceea ce părea a fi un tunel lung, lat și întunecat, pardoseala acoperită cu găini cât vedeai cu ochii. Dumnezeu știe câte găini erau în magazia aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și le dau pe gât ca pe păhărelele de votcă. Am citit undeva că oamenii care suferă din lipsă de somn se află În ceea ce se numește stare hipnagogică, un fel de purgatoriu Între veghe și somn, În care imagini suprarealiste plutesc În derivă prin creier. Ca și cum ai trăi Într-un film de David Lynch. Asta ar putea fi explicația pentru faptul că Rod Task nu mi se mai pare doar un australian enervant și agresiv, ci Începe să semene cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
arbuști; probabil că În urmă cu secole așa arăta pădurea, Înainte ca vitele să fie purtate de colo-colo la păscut. Totuși, acum pare artificială - necesară din punct de vedere științific, din punct de vedere estetic mai puțin plăcută, mai puțin suprarealistă, istoric mai puțin cinstită pe lângă pădurea Încă deschisă, „grădinărită“ de ceea ce a introdus omul. Se-aude chiar că Întreaga pădure va fi Împrejmuită cu sârmă, izolând-o de public, ca la Stonehenge. Ne Întoarcem și dăm de doi alpiniști, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Ghidul-șofer surâse profesional, dezvelindu-și dinții orbitor de albi, printr-o nemaipomenită lăbărțare a colțului gurii, către urechea străpunsă de inelul său de platină. Rosti, la fel de melodios, ca și în alte dăți, cu toate că vocea nu-i era amplificată de buchetul suprarealist al microfoanelor Philips: Timp lejer pentru un pik-nik, dacă binevoiți, Sir. Apoi, își reduse emisia laringelui, atât cât să se audă și să se înțeleagă doar de către cei care erau în imediata apropiere: Priviți, vă rog, la Profesorul! O să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sinonim cu o mutilare. Ca un arbore forțat să crească într-un ghiveci prea strâmt, copilăria și adolescența acestei fete cuminți urmează cursul prestabilit și conturul trasat de un compas ideologic rigid. Compensațiile vin în plan imaginar, fantasmatic, în registrul suprarealist al menghinei care înflorește. O întrebare des repetată este "Cine sunt eu?", completată de "Cine am fost eu?". Interiorul lăuntric și identitatea însăși devin probleme insolubile, cu atât mai apăsătoare cu cât perspectivele alternează. Eul fluctuant este ori fetița cuminte
În menghină by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8353_a_9678]
-
s-a dovedit a fi încă o dată un artist al nuanțelor, pentru care intrumentele percusive reprezintă tot atâtea entități estetice; titlul creației Violetei Dinescu, Der Schlüssel der Träme (Cheia viselor), își are originea în titlul omonim al seriei de picturi suprarealiste realizate de către René Magritte în 1930. Substratul modal cu trimiteri la spațiul doinit și la exuberanța jocului popular, încorporate într-un limbaj modern și separate în răstimpuri de cadențe consonante și suspensii, în paralel cu mediul electronic ce asigură
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]
-
și despre simboluri, a studiat sanskrita și filosofia orientală. Întemeietor, împreună cu Roger Gilbert -Lecomte, al revistei Le grand jeu (1928), din care au apărut doar trei substanțiale numere, a marcat un moment de mare rezonanță spirituală, în paralel cu mișcarea suprarealistă, de care s-a delimitat totuși, considerându-l pe André Breton prea interesat de Ťistoria literarăť, în timp ce el și camarazii săi se vedeau Ťînscriși pentru posteritate în istoria cataclismelorť. Poezia lui René Daumal, din care Editura Gallimard a publicat în
René Daumal by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/8664_a_9989]
-
slăbi. Dispărui din nou în baie, mă spălai iarăși și cum sângele nu mai apăru mă gândii cu ce să dau să nu se mai vadă dârele, căci se vedeau acum mai rău în spirale frumos trase, ca o pictură suprarealistă pe fața unui borfaș, de sus de la colțul arcadei, până jos sub falcă. Iată deci ce-am crezut că e și ce-a ieșit, gândii. Hm! Și în ultimele două luni, dar ce zic eu două luni, chiar astăzi, în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și melinita și pudrele clorate.“ „Meli-ce?“ „Melinita. 1885. O substanță explozibilă obținută pe bază de acid picric. În anumite amestecuri, se putea folosi și ca vopsea. Turpin moare în 1927; așa că Varo îl prinde doar în perioada ei europeană. Valul suprarealist de dinainte de război.“ „Și Gioconda?“, m-am interesat. „Cu Gioconda e altă poveste. Dacă te referi la «sfumato», există o explicație diferită. Acolo nu-i supraimprimare secundă.“ „Spumato?“, am întrebat. „Nu. Ăla e la caffé latte. «Sfumato», cu s - vălul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în restaurare. Dar așa ceva n-apare doar în pictură...“ „Corect. Povești în povești, istorii secrete, cifrate sau codate. Cantemir, Sadoveanu, Culianu. Unii cred că și Eminescu, în Sărmanul Dionis. Dar tot nu înțeleg ce-ar putea să aibă o pictoriță suprarealistă cu toată istoria asta?“ „Nu știu. Mai ai puțină răbdare, ajungem imediat la muzeu.“ „Și crezi că se descurcă povestea acolo? Aflăm că Varo era iubita secretă a lui Luchian? Și cu ce ne-ar ajuta asta?“ „O să vedem. Deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cărnoase, capsate în piele sau pânză de tifon. Între clădiri și etajere se arcuiau construcții ușoare, acoperite, din lemn, hârtie de calc și sticlă, prin care puteai ajunge dintr-o parte într-alta, ca între două emisfere. O perfectă scenă suprarealistă - ar fi pus Maria diagnosticul. Găseai tot acolo: rampele, scările, pasarelele, podurile și trapele, miile de rafturi drepte și sucite și, în spatele unuia dintre ele, privind scena printr-o deschizătură luminată, chiar noi, eu și cu Mihnea, bărboși, îmbrățișați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu nemții.“ „Știm asta. A recunoscut-o și scriitorașul nostru.“, am precizat. „Ce nu știm e că intrase și pe filiera britanică. Bunul nostru prozator juca dublu, își vindea planurile neuro-economice și nemților, și aliaților. Remedios Varo, Arnold Fast.“ „Harta suprarealistă a lumii...“ „Da. Documentul fondator al globalmind. La pachet cu singurul aparat cu care putea fi citit.“ „Cutia secretă. Mini-calculatorul nano.“, am rostit. „Pe care bunicu’ Vitalian l-a luat de la Baronul Roșu. Obiectul-minune, anomalia cronologică pe care s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frison, plăcut și înspăimântător, ca un flux electric. Mihnea promisese că ne spune de ce îl căutau pe el Rapotan și Penciu. Povestea simultană, cu Viena și Neptunul. Deplasarea istoriei sub acțiunea plăcilor cerebrale. Modificarea hărților geografice, de la 1766, la harta suprarealistă a lumii. Zonele aride și suprapopulate de informație. Suprapunerea memoriilor. Cărțile misterioase, de care se lega investigația: Pif-urile, Eminescu, ediția Camil. Înțelegerea dintre Anticari și Editori. Casca de piele a „Baronului Roșu“. Aparatul din statuia lui Dimitriu. Microfoanele Securității. Accidentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tinde a fi abolită. Pentru poetul nostru, poate mai mult decât oricare altul din spațiul avangardei românești (i se alătură, într-un alt registru, doar tânărul Geo Bogza, autorul Poemului invectivă) este valabilă observația unui Jules Monnerot, după care poeții (suprarealiști) urmăresc „nu să exprime ori să reprezinte, ci să fie”. Căci Voronca își asumă poezia ca pe un destin, îi trăiește, cu o rară intensitate a participării, toate aventurile, se implică până la identificare în experiențele menite să o transforme, salută
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
integralist, dar care e repudiat în primul rând cu argumentul necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, în fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e însă șca dinamicăț inferior dadaismului. Suprarealismul e în analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
părea o achiziție deplin asimilată: „Arta (și scrisul mă interesează numai întrucât e suprapus acesteia) pretinde un material luat din neobicinuit, care să supere timpanul convenției”. Voronca se delimitează astfel, într-o oarecare măsură, de radicalismul negației avangardiste (în speță suprarealiste), asumându-și cu luciditate condiția dificilă de scriitor și de artist ce aspiră la o evadare din toate formulele, dar se știe sortit - fie și în ultima instanță - prizonieratului lor. Cu o sinceritate care i-a șocat pe mulți dintre
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]