7,762 matches
-
cu mâinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr‑un zvâcnet involuntar adormiții vlăguiți de viață și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce‑i drept, tresăltând pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stâncii o bătucise de atâta somn Împovărător, de atâta Încremeneală a trupurilor, ori când mai palpitase lutul trupului, când mai fojgăiseră oasele, căci velința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
oribil de ordinar lângă volanele sale de mătase. Stătuse În picioare tot restul vizitei. Vorbise cu el În franceză, ceea ce Îl tulburase pe ofițerul ulanilor care stătea deoparte, la o distanță acceptabilă, cu sabia scoasă, ținută la umăr. Ținută care trăda nu atât salutul de onoare al străjii față de o aristocrată (a cărei descendență era tot atât de veche ca și a Împăratului), ci mai degrabă o măsură de precauție și chiar un avertisment adresat vizitatorului trufaș din cazemata imperială. „Mă voi arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În preajmă, Îi va face portretul Într‑o manieră care amintește, poate din pricina folosirii majusculelor, de prozodia simboliștilor: „Dacă Îl veți Întâlni vreodată În Viață, mă Îndoiesc că‑l veți suspecta de ceva, Întrucât nimic din Ținuta sa nu‑i trădează menirea tenebroasă. Corpolent, dinamic, totdeauna cu un surâs pe buze, cu barba În formă de potcoavă, cu ochi vii, aducea mai degrabă cu tipul juisorului decât cu tipul rus, corintian. Indiferent de slăbiciunea sa față de micuțele pariziene, el era, fară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ca si cum m-ar fi urât. Făcu un semn către Tapú Tetuanúi, care se află la prova, cercetând cu atenție orizontul. Cred că până și el, care a fost mereu cel mai bun prieten al meu, avea senzația că l-am trădat. Își ridică ochii spre interlocutorul lui, ca și cum, în acest fel, ar fi putut să-l înțeleagă mai bine. Eu visez la Maiana, adaugă. Dar nu vreau să se mărite cu mine doar pentru că am avut norocul să găsesc un Soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trebuie să-mi iau, atâta vreme cât de mine depind peste treizeci de vieți, observă căpitanul Mararei. Însă atunci când sunt acasă, îi dedic tot timpul meu. Trebuie să înțelegi că, atunci când navighezi, esti căsătorit doar cu marea, căci altfel riști să te trădeze. Schița un semn cu barbă, arătându-i apele liniștite. Acum, de pildă, pare calmă și inofensiva, dar mă tem că încearcă să ne joace o festă. Tapú Tetuanúi cerceta îndelung oceanul, care părea o oglindă, si cerul, care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
palmele de fața fină, tresări puternic la atingerea ca de puf a firelor de păr periate cu grijă în mustața firavă. Rosti îi pipăi atent mâinile și tresări la rândul său și fără nici o ezitare spuse cu o voce ce trăda un simțământ aparte: Luana! Se duse pe apa sâmbetei tot curajul iar elanul de moment, provocat de cei din jur, se pierdu în neant. Picioarele fetei se înmuiară și glasul îi pieri, în vreme ce, în delir, băieți și fete strigau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
reuși să spună decât: Când o să-ți vină mintea la cap și-ai să dorești să-ți ceri scuze pentru toate insultele de până acum, știi unde mă găsești. Îi întoarse spatele și-l auzi strigând: Luana! Aceeași voce, ce trăda un simțământ aparte, ca în ziua în care îi pusese mâinile la ochi. Se întoarse să-l privească și să-l certe dar Rosti începu să bâlbâie scuze și iertăciuni, cu fruntea lipită de tocul ușii. Văzându-l atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
până să te întorci la mine. Fetiței i-au spus Aniela, au botezat-o în religia catolică și Luana a regăsit, în sfântul sălaș, frumusețea și pacea așezământului de care se înstrăinase. I s-a rupt sufletul la gândul că trădase și încălcase porunca Domnului, că se complăcea într-o relație care, în fața bisericii, era una nelegalizată, de concubinaj. L-a visat pe Iisus, într-o lumină și-o aureolă pe care n-ar fi putut s-o descrie în cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
astfel de răspuns. Se culcă mâhnită, plină de îndoieli. Tânărul Noia se simțise măgulit văzând interesul și jocul din gene al Rebecăi. Îi tot alunecaseră ochii pe decolteul ei, fără să-i poată opri, inconștient că expresia chipului său îi trăda lipsa de experiență la femei. Ea remarcase asta și se simțise de două ori mai incitantă. Respira adânc, ridicându-și pieptul și se amuza de privirea lui aiurită. Radu se trezi, dintr-o dată, cuprins de o mândrie fără margini. Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
făcu să-și rupă picioarele alergând de colo-colo, incapabilă să se hotărască. Alese, în final, o rochie simplă, de o eleganță copleșitoare. Ernest Radak o văzu intrând la brațul lui Abel Nost. Se apropie atent ca gesturile să nu-i trădeze emoțiile pe care prezența ei i le provoca. Luana se strădui să afișeze o atitudine cât mai relaxată. Știau, însă, amândoi, că o confruntare nu va putea fi amânată la nesfârșit. Pe tot parcursul serii, ea stătu agățată de Bariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mai Înainte, Încă purtat de ultimele valuri de exaltare produse de dezlănțuirea din timpul după-amiezii, șezuse cu picioarele Încrucișate sub el, gesticulând și turuind vehement Împotriva lui Sukarno, vinovat că Îngropase idealurile revoluționare. — L-am sprijinit, doar că ne-a trădat, a strigat el. Își Îndreptase un deget acuzator spre Adam, de parcă el ar fi fost cauza suferințelor Indoneziei. L-ai auzit astăzi, trei ore de minciuni pe care le Înghițim pentru că suntem prea săraci și prea inculți ca să gândim altfel
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
barchet albastru cu bleu, cu guleraș alb, rotund din dantelă, puțin încrețită în talie, cu mânecă lungă, largă terminată cu o manșetă îngustă, strânsă pe încheietura mâinii cu nasture. Avea un aer atât de ingenuu, nimic din înfățișarea Elenei nu trădase zbuciumul, care, probabil, existase, o văzu cum pătrunde în lumea aceea depărtată, periculoasă, zgomotoasă, falsă, într-o casă străină plină de fețe necunoscute, ce-o înconjoară din toate părțile, chipuri vesele, pahare de vin, muzică, o pereche de oameni mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Alexe aprinse veioza de pe birou și atunci Carmina observă chiar deasupra brațului canapelei o tapiserie cu măști, o achiziție nouă. Îl întrebă din priviri și el îi spuse un nume destul de sonor, voia să pară indiferent dar luciul privirii îi trăda triumful. Realiză atunci: cele două femei, Nina și Marga, lipseau și o ușoară alertă îi săgetă creierul. Preocupat Alexe își alese o țigară. Oare o să tacă? se întrebă enervată Carmina și-și dădu seama că este ca o frunză în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
te dezmeticești, să-ți regăsești firul gândurilor. Plecând, Carmina își aminti că nu întrebase nimic de Elena, măcar formal să se fi interesat de sora ei, nici măcar atunci când îl adusese pe Ovidiu în fosta ei cameră, amintirea Elenei nu-și trădase prezența deși, de una singură, dacă se gândea era imposibil că n-o revadă cu tălpile goale pe covorul de iută, îmbrăcată în cămașa de noapte din finet, lungă până în podele, pieptănându-și părul lung, roșcat, ridicându-l în palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de mirare după o asemenea zi, după atâtea imprudențe, una mai mare decât alta... Cum ședea așa, pleoștit, în fotoliu, cu privirea pierdută, Carmina își zise că avea ceva din căutătura mamei ei, poate acel ascunziș al firii ce se trăda în privire, altfel nu prea semănau unul cu altul, erau chiar foarte diferiți. Se duse la fotoliul unchiului, îi înconjură gâtul cu brațul și îl sărută răsunător pe obraz. Hai, nu mai fi supărat pe mine, îi spuse, vezi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
căldură, fața omului care stă mult timp în aer liber. Purta blugi și o jachetă cu buzunare multe, fermoare și capse, dar dincolo de aerul său adolescentin afișat, umbra din ochi, de la colțul gurii, un fel de oboseală infiltrată în el, trăda vârsta de 40 de ani. Ela a apărut și ea imediat și l-a apucat de mână. El a tresărit, s-a oprit din vorbă și spontan s-a întors către dânsa, a ridicat-o în brațe. Părul ei lins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bieții copii, n-au parte de așa ceva, timpurile s-au schimbat, mergem înainte cu orice preț. Dimitrie o aștepta lângă un copac uriaș, foarte rămuros, un stejar socotit monument al naturii, n-o recunoscu de prima dată, dar nu-și trădă surpriza. Iată că ne reîntâlnim, îi spuse și-i sărută mâna. O clipă Sidonia regretă că acceptase să se întâlnească sub acel stejar secular, cine știe, ar fi putut face asociații cu ea. Și acum să vedem unde este ceainăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
el. — Spune-mi exact unde-ai lăsat-o? La ieșirea din sat? Văzând că Eleanor continuă să tacă, intră în cameră. — Ellie? zise el, ușor nervos. — Cum ai putut? îl întreba ea. — Ce? Eleanor se năpusti la el. — Să mă trădezi! — Ce Dumnezeu, Ellie, pricepe și tu că am fost la sauna și nimic mai mult! se dezvinovăți el. Nu s-a-ntâmplat nimic. — Nu mă refer la nenorocita aia de sauna! se înverșuna Eleanor. Vreau să zic, cum de-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
două femei se priviră țintă preț de o clipă. Apoi Eleanor zise: — Da, știu, distrugeți viețile oamenilor. Îi tămâiați până cad pe spate, vă insinuați în căminele lor și-i momiți să-și dea drumul la gură, iar apoi le trădați încrederea, le faceți praf respectul de sine și le nimiciți liniștea sufletească. Asta vă e meseria. Soneria sună din nou. — La revedere, apucă Fanny să mai spună și dispăru. O clipă mai tarziu Eleanor o auzi trântind ușa din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
urmă am văzut un indicator rutier care ma îndruma spre satul dumneavoastră... și m-am luat după el. — Bun, si ce vreți? o întreba Eleanor. Să vă iertam? — Ar fi un gest frumos, răspunse Fanny pe un ton ce-i trădă surprinderea. Se uită la Adrian. Acesta dădu din umeri. Nu știu ce importantă mai are... — Nu! N-o lasă să scape așa ușor, Adrian! interveni Șam. Să fiu al dracu’ dacă eu, unul, am s-o las! — A, nu mă gândeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
valiza mașinii de scris. A cui totuși? Obișnuit ca tot felul de voci venind din cele mai neașteptate direcții, Petru nici măcar nu tresări. Aceasta era părerea lui. Iritarea valizei i se părea de neînțeles. De-a dreptul provincială. Și, pe deasupra, trăda o anume ignoranță, greu totuși imputabilă unui cufăr: cu vremea, străzile cu case cu tot se mută În oameni, le sistematizează viscerele și unde nu era decât pământ mustind de sânge cald, se Înalță case din cărămidă și blocuri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
anii petrecuți În mașina Județenei de partid, Terente Marcovici Învățase două lucruri: să fie discret și să-și cumpere costume numai de la Oradea. Avusese mereu aerul unui „fost” obligat să-și câștige pâinea făcând pe șoferul. Nici măcar mâinile nu-l trădau. La garajul partidului i se spunea „pianistul”. Nu se exagera prea mult, căci el era absolvent al Liceului de muzică unde studiase pianul, și doar neșansa Îl făcu să ajungă șofer și nu pianist celebru. Datorită lui Însă, Primul asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
oranj și derivatele sale, iar În final putem avea În fața ochilor un peisaj al unui anotimp cu lumini și umbre puternic contrastante. Stilul său se va schimba radical, artistul găsindu-se pe sine În perioada următoare. Această lucrare de tinerețe trădează impactul pe care l-a avut Școala băimăreană asupra sa. Din acest punct de vedere, lucrarea este simptomatică pentru toți cei care au avut o perioadă de stagiu la Baia Mare. 14. Deodată, cu o mișcare sigură dar molatecă, somnoroasă, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
asta e foarte important acum, Eric - în nici un caz să nu scrii și să nu citești nimic de genul ăsta. Ar putea avea un efect destabilizator asupra ta, poate chiar ar duce la o altă... Ceva din expresia vieții mă trădă. Ea se opri la jumătatea frazei și-mi urmări reacția. — S-a întâmplat deja așa ceva? — Nu. A fost un răspuns reflex, de genul „și așa lucrurile sunt destul de complicate “, nu avea nici o legătură cu ce era sau nu era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ascunde. Am stat și m-am uitat la ea, fără să spun nimic. O clipă de confuzie, apoi Scout făcu ochii mari. I-am urmărit pulsul la gât, mișcarea aceea iute și aproape imperceptibilă. Sinceritatea ei, adevărul pe care-l trăda îmi rupse inima. Ea întoarse privirea, înghiți în sec, se uită în jos. — O, rahat, zise. Și-n clipa aceea am crezut în sfârșit cele spuse de Fidorous. Aveam impresia că înghițisem cioburi de sticlă. — O, rahat, am spus, imitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]