14,689 matches
-
le reconsideră până când ele corespund sentimentului reactualizat. În prima etapă a imaginării artistice (imaginare însemnând, de astă dată, amintire), Botta își gândește mijloacele poetice urmărind (iată un alt paradox) ca prin defulare să ajungă la o gesticulație interioară, la o trăire în sine. Luciditatea, deliberarea, calculul se lasă ghicite în perorațiile poetului: Și jucătorul e un acrobat... (Meridian) Oh! Lovitura a fost destul de spontană și dureroasă... (Un timp mai prielnic) Am căzut încet, lin, mimând până la perfecțiune liniștea... (Aplauze) Cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
oglinda (=memoria): Oglinda, sorbită de setea enormă a lucrurilor, amuți, o vale seacă; privirile mele, caravanele de ochi ai mei, treceau prin această vale seacă. (Aplauze) Când oglinda este sorbită de setea lucrurilor, poetul se află privat de perspectiva unei trăiri estetice. Dispare paiața! Tocmai această dispariție subită devine fantastic de incomodă. Poetul nu mai este susținut de nimeni și de nimic. Nu îi mai stă la dispoziție nici un alter-ego în fața căruia să se proțăpească. Apare senzația de gol, de surpare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ci a unei contemplări estetice. Am demonstrat deja, pentru Emil Botta a trăi înseamnă a trăi estetic, a trăi în spectacol. Indecizia este mai puțin strivitoare decât Absența, dar parcă mai sfâșietoare. Cu toate acestea, poetul se teme că această trăire a îndoielii estetice este superficială. Se suspectează el însuși de cabotinism: Eu, învăluit în aura mediocrității ca într-o pelerină de oase, mi-am preparat "intrarea", strălucita-mi apariție de cabotin... (Aplauze) Dar sfârșește prin a-și accepta condiția pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Nebunia lumii este aceeași. Numai că unii o trăiesc așa și așa, și atunci nebunia lor este râsul tăcut al vieții, și alții o trăiesc cu totul și cu totul altfel... Râsul tăcut) Ce anume generează falsul adevăr, dacă nu trăirea estetică? Sunt unii care trăiesc "așa și așa", alții care trăiesc "cu totul și cu totul altfel". Antagonismul, atât de radical la prima vedere, este echivoc în realitate. Ce înseamnă "așa și așa" și ce înseamnă "cu totul și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tăcut, vocea mută sunt un mod de a exploata la maximum tăcerea în care se oglindește cuvântul, adică jumătatea lui cu valențe mistice, cea care îl creează și îl susține. Tăcerea este o cale prin care trăitul se transformă în trăire, potența amenință să devină act, iar actul: temuta și în egală măsură dorita sciziune. Pentru o ființă vorbitoare, cu atât mai mult pentru actor, poet, demagog, trăirea este totuna cu exprimarea. Însă actorul trăiește în prezent, și orice cuvânt, odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și îl susține. Tăcerea este o cale prin care trăitul se transformă în trăire, potența amenință să devină act, iar actul: temuta și în egală măsură dorita sciziune. Pentru o ființă vorbitoare, cu atât mai mult pentru actor, poet, demagog, trăirea este totuna cu exprimarea. Însă actorul trăiește în prezent, și orice cuvânt, odată rostit, își trimite rezonanțele în trecut. Imediat se pierde cu totul. Devine trecut. Numai tăcerea există în prezent, trage mereu prezentul de partea ei. A fi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
care ești pentru a intra în altul, străin. Dar actorul nu poate fi decât în timpul său! Nici măcar poetul nu poate fi în altă parte decât în timpul care i-a fost dat și nici o clipă în altă parte. Prin vorbire, orice trăire a viului este apropiată morții, asimilată unei iubiri supranaturale și sfâșietoare, de proporții urieșești. Trăirea viului devine astfel poetică, imposibil de exprimat altfel decât oximoronic, amestecând viața și moartea, sublimul și grotescul, speranța și disperarea. Orice ai alege, alegi ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
său! Nici măcar poetul nu poate fi în altă parte decât în timpul care i-a fost dat și nici o clipă în altă parte. Prin vorbire, orice trăire a viului este apropiată morții, asimilată unei iubiri supranaturale și sfâșietoare, de proporții urieșești. Trăirea viului devine astfel poetică, imposibil de exprimat altfel decât oximoronic, amestecând viața și moartea, sublimul și grotescul, speranța și disperarea. Orice ai alege, alegi ambele variante existențiale, care se dovedesc a fi doar aparent ireconciliabile, într-o luptă care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tratament... expresionist. Pentru că implozia produce o întoarcere în sine pe cât de bruscă, pe atât de totală. Și s-ar părea, ireversibilă, ceea ce este o noutate absolută în toată această mișcare de du-te-vino, generalizată și unanim acceptată. Se ajunge la o trăire absolută, supralicitând dimensiunile interiorității. Cu referire la poezia Jaf, Dinu Pillat no-tează: "Exprimându-se cu precădere în cifrul metaforic al delirului, care îngăduie lirismului său libertatea celor mai insolite polarizări, poetul ajunge nu o dată la efecte de-a dreptul amețitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
dacă porți masca de om. Numai că, dacă ești mediocru, nu trebuie să te instalezi în vârf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotați. Sfântul stă în fruntea tablei valorilor, pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcând istorie și nedepășind sfera laicului. Eroul este admirat — așa cum este și geniul —, dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situează dintru început în
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
Senzualism suav Așa spunea un critic despre poetul Emil Brumaru! Este un fel de a te apropia de viață; e o încercare devastatoare, aș zice eu, ascunsă în diafan cu ipocrizie. Ne permitem o astfel de efigie numai în ultima trăire, în fața luminării ce îți măsoară clipele. Atunci prin esențe retrăiești totul: lumina și întunericul, tristețea și singurătatea, trăirile voluptoase odată, iubirile pierdute în voci ascunse, și alte dantelării în culori ce se cuvin uitate, de parcă n-ar fi fost cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
viață; e o încercare devastatoare, aș zice eu, ascunsă în diafan cu ipocrizie. Ne permitem o astfel de efigie numai în ultima trăire, în fața luminării ce îți măsoară clipele. Atunci prin esențe retrăiești totul: lumina și întunericul, tristețea și singurătatea, trăirile voluptoase odată, iubirile pierdute în voci ascunse, și alte dantelării în culori ce se cuvin uitate, de parcă n-ar fi fost cu lacrimi udate. Trinitas Am îngenuncheat azi în fața credinței, m-am gândit la Tiron martirul pe care îl invocau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu lumini. Între pereții ei, plini de scântei, era așezată lumea mea. Alunec printre obiectele grele de suveniruri, mă ispitesc desprinse din iubiri și suferințe ale unor ființe ce nu le-am cunoscut. Vin din schimbarea unghiurilor, ce râvnesc la trăirea vieții în aventura ei, lacome de alte idei, de atmosfera, care măsura o caută, mereu în lumea cealaltă: cu birouri și mese de scris, candelabre de vis, învăluite de marmura de pe credenț, ceasornice mari, scoase din timp seculari; cu ramele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
săptămână și un nou început de carte. Cât de mică sau de mare va ieși știu numai Cei de Sus, Dumnezeu și inspiratorii mei. Mă rog tuturor să mă ajute să aștern pe hârtie cât mai fidel toate simțămintele și trăirile pe care vreau să vi le împărtășesc și vouă, cititorilor mei și să le mulțumesc tuturor celor de sus pentru ajutor. Vreau să cred că prin aceste rânduri voi putea să vă aduc mai aproape și mai pe înțeles una
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
zile de când plecaserăm la drum, dar parcă trecuse o veșnicie. A doua zi dimineața plecam spre Frasin. Această misiune era încheiată. Toată vara aceea și încă mult după aceea, am avut o senzație de Bine, de plutire, am avut senzația trăirii într-o altă densitate (vibrație, dimensiune) a vieții. Cred că acele 11 zile cu toate evenimentele lor neau ridicat într-adevăr la un alt nivel vibrațional și nu numai pe noi, dar și pe cei din jurul nostru. Într-adevăr, cu
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
schimbat în bine, unii mai puțin, alții mai mult, important este să ai răbdare cu fiecare și să încerci să-l înțelegi pe cel de lângă tine. Despre Ioan-Raisa, această reîntrupare frumoasă, care ne-a umplut de uimire și de înalte trăiri spirituale, pot spune că m-a făcut să conștientizez un aspect esențial al existenței umane, și anume faptul că în doar câteva ore poți purta o suferință imensă, chiar dacă toată lumea crede încă despre un copil așa de mic că „nu
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
RĂBDARE, RĂBDARE, RĂBDARE!” Doamne ajută! Și s-auzim numai de bine până la capăt! Pe data viitoare și primiți binecuvântarea mea cu toții (8 august 2006, Frasin). Miercuri, 12 martie 2008 Mult, foarte mult de când nu mi-am mai notat nimic din trăirile mele. E cazul să mai notez, ca să nu uit. Nu e bine să lăsăm uitarea să se aștearnă peste evenimente importante care te pot ajuta atât pe tine, cel care le trăiești, cât și pe cei care vor citi și
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
și activitatea fantastică : „Femeia tânără este dominată aproape în exclusivitate de dorințele erotice, căci ambiția sa este subordonată de obicei sentimentelor de iubire.” Și nu există, la tânăra femeie, conștiința clară că lumea există în afara corpului ei. Aceasta denotă o trăire indistinctă a ființei proprii și a lucrurilor din afară. La întâile eroine ale scriitoarei, la Bianca din Lui Don Juan, la Manuela din Femeia în fața oglinzii, la eroina Mării, experiența vieții implică neapărat confuzia dintre interioritatea ființei și exterioritatea lumii
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
bărbatul care suferă se consideră scăzut în ochii femeii, dar ea vede lucrurile altfel, “ Pentru femeie orice suferință îi pune în valoare capacitățile emotive și, deci, și obiectul care le-a dezvoltat” 23 martie 1922). Un roman dedicat în exclusivitate trăirii și evoluției spirituale a unei singure eroine este opera Femeia în fața oglinzii în care cu mici excepții mai apare o altă voce feminină decât a Manuelei. În fiecare din eroinele de tip intelectual, copleșite de întrebări, e câte ceva din Hortensia
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
viața lui, apoi lumea și viața ei, apoi timpurile în care s-au pelindat”. Precum și-n alte scrieri din prima etapă, în Femeia în fața oglinzii introspecția stă pe primul plan, devenind apăsătoare prin amănuntul reflexiv relatat, prin densitatea obsedantă a trăirii de a trăi. Manuela, o altă proiecție a Adrianei, percepe și reflectă cu toată trăirea urâtul zilei prin sine, cu sine, de la sine, retrăgându-se în propria solitudine. În ritmul naturii eroina își deschide stările sufletești, reflectându-se reciproc: “Între
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
-n alte scrieri din prima etapă, în Femeia în fața oglinzii introspecția stă pe primul plan, devenind apăsătoare prin amănuntul reflexiv relatat, prin densitatea obsedantă a trăirii de a trăi. Manuela, o altă proiecție a Adrianei, percepe și reflectă cu toată trăirea urâtul zilei prin sine, cu sine, de la sine, retrăgându-se în propria solitudine. În ritmul naturii eroina își deschide stările sufletești, reflectându-se reciproc: “Între ea și Fire era o armonie aproape perfectă, fie ca lumea exterioară se răsfrângea în
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de aproape imaginile chipului ei, care purtau pe ele sufletul, și ale sufletului care-i alcătuiau chipul”. Eroina se încadreză în categoria femeilor cu imaginație tragică, torturată de calvarul închipuirii. Plictisul toamnei ploioase, monologurile mute exagerează fiorul de neant al trăirilor, Manuela eșuează într-un pesimism etic fără de ieșire, ea trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a autoarei care prin acest personaj laitmotiv, atrage atenția asupra unei drame în serie. Singurătatea la care
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
a se echilibra pe bârna vieții, căci starea predominantă este de labilitate. Asemeni unui suflet călător, eroina își privește viața ca fiind “un cortegiu de finite, indispensabil așezate acolo”. Refuzul trecutului trezește în ea puterea de a ucide fantomele, speranța trăirii prezentului își are rădăcinile în existența sau măcar nașterea unei iubiri. Iubirea devine astfel un proces de autosugestie, căci Manuela se întreabă retoric dacă: “putea ea sulfa argintul proaspăt al iubirii pe cupa aburită de amintiri?” Ieșirea din planul retrospectiv
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
fizic în care se manifestă, căci ea “strămuta melancolia îngândurată a sufletului pustiu...și oglinda reflexurilor interioare, în decorul zgomotos și indiferent al capitalei”. Ea se substituie planului real evadând în planul imaginarului spre a se lăsa purtată de fabulos. Trăirea în lumea ideilor Ăintenția exagerată și puternic subliniată de autoare în lucrările cu caracter confesiv) deschide planul narativ ficțional. Eroina devine naratoarea omniscientă și omniprezentă a personajelor identificate aleatoriu pe stradă băiatul, posesorul/posesoarea unui revolver, mâna crescândă a acestuia
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
însă no trăiește cu plenitudine, ea este mai degrabă un spectator destul de indiferent, calculat regizoral, față de scena morții în care vede “demonul care închide sub nasul nostru obloanele vieții”. Ideea morții este o cochetarie feminină, este lipsită de consistența unei trăiri, ar părea mai degrabă asemeni unui parfum de esență tare, turnat peste un trup sănătos și încă plin de viață. Totul este relatat la stadiul de părere; prezența verbelor “păru”, “putea”, “vru”, “i se păru”, “crezu”,”fără să pară”etc
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]