1,145 matches
-
alte toposuri ale acestor mituri trimit la anumite „concepte” mitologice, specifice funcției războinice. În esență acestea ar fi: a) furor sacer - războinicul nu Începe lupta Înainte de a atinge o stare de transă, de depășire a condiției sale umane și de transfigurare Într-o ipostază aproape non-umană, În care puterile Îi sunt amplificate fără limite: „Este vorba despre o furie transfigurantă, de o frenezie prin care omul se depășește, schimbându-și comportamentul și uneori chiar forma, devenind un fel de monstru neobosit
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care a fost alcătuit catalogul de mărturii mitologice și de metode de identificare, clasificare și interpretare a acelor texte. Mitologia populară românească este, astfel, o proiecție simbolică și un proiect științific deopotrivă: proiecție În măsura În care ea este rezultanta unor tehnici de transfigurare a fenomenelor folclorice atestate, iar proiect În măsura În care fiecare cercetare aduce o perspectivă specifică, niciodată exhaustivă și niciodată capabilă să epuizeze Întreg domeniul cercetat. Bibliografietc "Bibliografie" Abbott, Philippe; Thompson, Lyke; Sarbaugh-Thompson, Marjorie, 2002, „The Social Construction of Legitimate Presidency”, În Studies
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sensuri, îndoindu-se de posibilitatea unei semnificații absolute"5, V. Fanache surprindea esențial caracterul caleidoscopic al operei lui Caragiale, arhitectura de poliedru ce-și luminează alternativ fețele opuse. În acest sens, punând în raport de contiguitate maxima fidelitate realistă cu transfigurarea, Mircea Tomuș găsea formula integratoare potrivită: "Specificul caragialian presupune iluzia feliei de viață, a fotografiei, dar această iluzie se realizează, paradoxal, tocmai cu materialul și elementele unei violente transfigurări"6. Ambivalența metodei artistice este în acord cu dubla funcționalitate a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acest sens, punând în raport de contiguitate maxima fidelitate realistă cu transfigurarea, Mircea Tomuș găsea formula integratoare potrivită: "Specificul caragialian presupune iluzia feliei de viață, a fotografiei, dar această iluzie se realizează, paradoxal, tocmai cu materialul și elementele unei violente transfigurări"6. Ambivalența metodei artistice este în acord cu dubla funcționalitate a textului caragialian, de redare fidelă a unor împrejurări limitat istorice, sondând, în același timp, substratul etern-umanului. Obiectivă și subiectivă totodată, realistă, dar și fantastică, alcătuită simetric din comic și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin tematică și viziune, o raliere la un patrimoniu tradițional, săvârșită însă pe coordonatele extremei modernități. Vremelnicie pierdută e o literatură lucrată „bine, la gherghef”, cum observă Eugen Simion. Oralitatea este un atribut definitoriu și e obținută printr-o meșteșugită transfigurare lingvistică, întemeiată pe o atentă „ascultare a vocilor”. Sub aparențele colocvialității și ale capriciului asociativ, se desfășoară o compoziție bine arhitecturată, prin îmbinarea unor cicluri ori filoane narative, dintre care cel mai frecvent ilustrat se află sub un singur titlu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
interpretare sociologizantă cerută în epocă, încearcă să descifreze structurile interioare și sensurile fundamentale ale unor creații epice, relevând, bunăoară, conștiința primordialității iubirii, derivată din simbolistica originară a cuplului adamic, în nuvelele și romanele lui Laurențiu Fulga sau capacitatea enormă de transfigurare la Fănuș Neagu. Pro Patria (1974) părea să fie o sinteză a literaturii române patriotice, de la începuturi până în contemporaneitate. Aici analiza e în general conformistă și ideologizată, dar nu eludează întotdeauna valoarea estetică în favoarea tematicii. Poezia patriotică e judecată în funcție de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288043_a_289372]
-
9 și 34,15), din care derivă, În Avesta târzie, epitetul fraș½-åaretar - „cel care face minunată (existența)” -, care se referă tocmai la soașyant, și substantivul frașo-kereti „actul de a face potrivită (existența)” (Bartholomae, 1904, col. 1008), un fel de mare transfigurare finală. Ideea unui sfârșit, al unui „ultim tur (ap¶ma urva¶sa) al existenței” (Yasna 51, 6; cf. Yasna 43, 5) face parte, În orice caz, din gândirea gathică (Boyce, 1992, pp. 76 sqq.), iar Încercarea de a despuia bogata
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asemenea celor maniheiste (Puech, 1949, p. 74, nota 284; Widengren, 1961a, p. 58; cf. Nyberg, 1931, pp. 29 sqq.; Boyce, 1975a; pp. 229 sqq.), pe doctrina celor două principii și a celor trei timpuri. Creația lumii, revelarea Bunei Religii și transfigurarea finală prin reînnoirea existenței sunt cele trei momente esențiale ale vieții cosmice. Despre cele trei faze care caracterizează aceste momente nu se vorbește decât În textele de limbă pahlavi, care le denumesc bundahișn „creație”, gum¶zișn „amestec” (al celor două
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
D³yt³ (cf. supra) etc. 4. Soteriologia și escatologiatc "4. Soteriologia și escatologia" Toată viața care se desfășoară În marele eon cosmic de 12 000 de ani este un fel de istorie sacră - de la creația spirituală la cea materială și la transfigurarea vieții ființei Într-o nouă existență, devenită minunată, luminoasă și perfectă prin nimicirea Răului. Această reînnoire a existenței este fraș½-kereti (În limba pahlavi, frașgird), adică actul prin care ființa devine frașa (În avestico-gathică, ferașa), „aptă”. Această istorie sacră este deci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tăcere. Din această aporie nu se poate ieși decât admițând că ar exista un judecător care ar decide cândva cine a avut dreptate. * Orice manifestare a libertății se soldează cu clintirea existenței din perimetrul limitelor interioare, și astfel cu o transfigurare a ei. Dacă destinul și maladiile de destin sunt situări echidistante față de 78/DESPRE LIMITĂ idealul libertății înseamnă că o existență poate fi în aceeași măsură transfigurată prin proporțiile reușitei sau prin cele ale eșecului. Spre deosebire de transfigurarea existenței prin eșec
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
astfel cu o transfigurare a ei. Dacă destinul și maladiile de destin sunt situări echidistante față de 78/DESPRE LIMITĂ idealul libertății înseamnă că o existență poate fi în aceeași măsură transfigurată prin proporțiile reușitei sau prin cele ale eșecului. Spre deosebire de transfigurarea existenței prin eșec, transfigurarea prin reușită devine exemplară, iradiază asupra „celorlalți“ și intră în depozitul memoriei colective. * Faptul că o comunitate în care prevalează capitalul de destin pare mai liberă decât una în care prevalează capitalul de maladii de destin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a ei. Dacă destinul și maladiile de destin sunt situări echidistante față de 78/DESPRE LIMITĂ idealul libertății înseamnă că o existență poate fi în aceeași măsură transfigurată prin proporțiile reușitei sau prin cele ale eșecului. Spre deosebire de transfigurarea existenței prin eșec, transfigurarea prin reușită devine exemplară, iradiază asupra „celorlalți“ și intră în depozitul memoriei colective. * Faptul că o comunitate în care prevalează capitalul de destin pare mai liberă decât una în care prevalează capitalul de maladii de destin se explică prin aceea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în propria ta versiune. Ceea ce se pierde, prin traducerea unei poezii de la un grâi la altul, se poate compensa prin intensificarea maximă a plăcerii estetice, produse asupra cititorului noii versiuni, ceea ce nu se atinge atât prin traducere, cât și prin transfigurare.1014 C'est donc une sorte de poétisation que prêche Blaga, poétisation qui consiste dans la recherche de l'effet esthétique équivalent, en gardant (" en densifiant ") le sémantisme du texte source. Suivant ce principe, îl avoue avoir donné un " équivalent
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
timpului, încearcă oprirea clipei mirabile („Ascult cum bate valul fierbinte / Pe-un țărm al mării ce arde, de foc / și nu-mi găsesc starea-n lumina cea rece / și caut starea pe loc”) și dorește să afle o cale a transfigurării: „Lutul din care sunt alcătuită / Va deveni alăută” (Alăuta). În toată poezia sa, D. cultivă un panteism al blândeții, făcând elogiul umilinței („dulce neștiință”) și al trăirii într-o „tristă vrajă”, dar și al dorului de lumină și căldură („Lucească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
vitalitate care-i împinge în față pe copiii-iele. Virgil Vătășianu remarcă și structura compozițională, execuția impecabilă tehnic a desenelor, execuție care plasează simbolismul lui Smigelschi sub semnul acordului dintre "realism" și "subiectul ireal". Spre deosebire de Virgil Vătășianu, Gheorghe Vida sesizează portanța transfigurării malefice a ielelor în cultura populară, înclinând simbolismul lui Smigelschi din aces ciclu către versantul morbid pe care-l reclamă o altă operă sa, Îngerul morții. "Zânele rele sunt ființe-spirite ieșite din apă care înarmate cu puteri magice fură sufletele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de a se distanța de aceste repere în favoarea edificării propriilor sale opțiuni artistice. La rândul său poet simbolist, în a cărei poezie răzbat și ecouri decadente, D. Karnabatt sesizează natura onirică, vizionară, a unor pânze ale pictorului, subliniind capacitatea de transfigurare a picturii sale față de mimetismul naturalist. În cazul lui Loghi, este vorba de a decanta influența celor doi maeștri, iar criticul decelează două perioade, una aflată sub semnul direct al acestei influențe marcând pictura sa de o atmosferă sumbră, nebuloasă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
gonit se leagă clevetirea și minciuna.” (B. P. Hasdeu) GENURILE LITERARE GENUL LIRIC Genul liric cuprinde operele literare În care sunt exprimate direct (spre deosebire de genul epic) gândurile, ideile și sentimentele autorului prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea și transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici asociative, creând un univers sugestiv ce se adresează sensibilității cititorului. Lirismul este genul discursului subiectiv, exprimă sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. Discursul liric este rostit la persoana Întâi. Uneori este folosită și
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
ale poetului nu sunt neliniștitoare, ci dimpotrivă „leagăne urmașilor stăpâni” Frământându-le „mii de săptămâni”, poetul a dat cuvintelor sale puterea de a reprezenta pe cei din viitor: „Le-am prefăcut În versuri și-n icoane”, printr-un proces de transfigurare a materialității lor: „Făcui din zdrențe muguri și coroane” dar și printr-o mutație adâncă, anume aceea a substanței generatoare. Mutația rămâne Însă incompletă: „Veninul strâns l-am preschimbat În miere, / Lăsând Întreagă dulcea lui putere. / Am luat ocara, și
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Existența lor poate fi demonstrată, deși vornicul Moțoc, postelnicul Veveriță și chiar Spancioc nu mai existau, după afirmațiile lui Ureche. Se găsesc În nuvelă și personaje Închipuite, cum ar fi Stroici. Personajele cu existența istorică au suferit un proces de transfigurare, știindu-se că Într-o carte de literatură, imaginarul joacă un rol primordial. Toate acestea dau nuvelei autenticitate. Pentru a demonstra această afirmație se pot compara textele unde este evocată uciderea celor 47 de boieri la ospațul organizat de domnitor
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
sistemului mondial este deci o teorie a stratificării mondiale a societăților în „centre”, „semiperiferii” și „periferii”. Trăsătura distinctivă a noului sistem vizează unificarea unei „economii mondiale” cu o nouă „civilizație” („tehnologia capitalistă”). Această unificare reprezintă principala mutație capabilă să prevină transfigurarea noii „economii mondiale” (cea nord-europeană) în imperiu, așa cum s-a întâmplat cu celelalte „economii mondiale” din istoria universală. Vom urmări pe acest ax teoria lui Wallerstein și a școlii sale” (1990, p. 16). Analiza lui Wallerstein începe cu postularea contextului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]