14,503 matches
-
că-s beată. Sunt beată. Dar o să mă-mbăt și mai tare! — Oh, alta acum! O să mai bei un pahar cu mine, altfel nu te las pe peron. Janet Pardoe cedă. — Unul. Doar unul, zău! O conduse pe Mabel Warren, traversând un hol negru și lucitor, Într-o Încăpere unde câțiva bărbați și femei obosite Înșfăcau cești de cafea. Încă un gin, spuse domnișoara Warren și Janet Îl comandă. Într-o oglindă de pe peretele din fața ei, domnișoara Warren Își văzu propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
experimentată. „O să te mai văd?“ Întrebase el și ea răspunsese „Dacă ai nevoie de mine, știi unde mă găsești“. Mabel Warren Îi spuse lui Janet Pardoe: — Ne vedem mai târziu. Am câteva lucruri de făcut. O urmări pe fată plecând, traversând puntea vibrândă dintre vagoane, Împleticindu-se și căutând un sprijin, iar durerea de cap aproape că-i dispăruse În căldura și iluminarea dată de idee. Căci atunci când spusese că avea câteva lucruri de făcut, „lucruri“ nu era ceva vag, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe toate pe locul din fața ei. În timp ce-i urmărea mișcările calme, Își dădu seama de diformitățile propriului trup. Spuse „Ești frumoasă“ și cuvintele lui se-mpleticiră, urmare a unei tulburări pe care n-o mai cunoscuse. Când veni spre el, traversând compartimentul, Își dădu seama că fusese păcălit. Calmul ei era ca o piele prea Întinsă. Fața Îi era roșie de emoție și ochii speriați. Părea că nu știe dacă să râdă sau să plângă. Se strânseră unul În celălalt destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am nevoie de un curier. Știi să scrii? Foarte puțin, domnule. Ninici se temu că maiorul și-ar putea alege alt curier, dar tot ce-a spus acesta a fost un „Nțț“ dezaprobator. Ninici și câinele se ținură după maior, traversând postul de gardă și apoi liniile de tren. În biroul șefului de gară, Lukici se făcea că lucrează de mama focului Într-un colț, În timp ce funcționarul de la mesagerie se aținea În preajma ușii, adunând pe o coală de hârtie coloane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pun o Întrebare? Maiorul Petkovici chemă „Alo. Alo. Alo!“, pe un ton iritat, apoi trânti receptorul În furcă. — Unde-i omul ăla? Vino cu mine! Și, urmat iarăși de Ninici și de câinele lui, dădu buzna În frigul de afară, traversă liniile și postul de gardă și trânti ușa de la birou În urma sa. Apoi scrise câteva note foarte scurte și i le dădu lui Ninici să le ducă la destinație. Era atât de precipitat și de iritat, că uită să sigileze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se adunară iar pe ele douăzeci de metri mai În jos. Pasagerii Începură să devină nerăbdători. Trenul avea deja o jumătate de oră Întârziere și nimeni nu Începuse Încă verificarea bagajelor sau controlul pașapoartelor. Câțiva oameni urcară până la linie și traversară peste șine, sperând să găsească bufetul gării. Un german Înalt și subțire, cu un cap țuguiat, se plimba fără Încetare În sus și-n jos. Coral Musker Îl văzu pe doctor părăsind trenul, având pe el pălăria lui moale, balonzaidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
buclă a liniei de parcă ar fi fost elastic și apoi dispăru din vedere. Macazurile reveniră cu un geamăt la pozițiile inițiale și semnalul de la linia de pasageri ce ducea spre oraș se ridică. Un bărbat coborî scările de la cabina suspendată, traversă linia și dispăru În direcția unei barăci. — Se duce să ia prânzul, spuse cu invidie tovarășul lui Ninici. De când sunt aici, n-am auzit niciodată o locomotivă atât de zgomotoasă, spuse Ninici. Apoi luă seama la ce-i spuse camaradul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
din tren la Subotica. Știu despre cine vorbiți. Ați cinat cu ea noaptea trecută. Îi zâmbi: E iubita dumneavoastră, nu-i așa? — Vreți să spuneți că a coborât cu bagajul? — O, nu! Nu avea nimic cu ea. Am văzut-o traversând spre gară cu un om de la vameși. Drăguțică, nu? Dansatoare-n cor? Întrebă ea cu interes politicos, dar Myatt Îi aprecie tonul drept critică, nu atât la adresa fetei, cât la a sa, pentru că-și cheltuise banii pentru o achiziție atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Am un contract. O să-l pierd! Și pe prietenul meu. Se temuse de această călătorie din cauză că nu Înțelegea ce-i spuneau conductorii, din cauza mâncării ciudate și a necunoscutului de la capătul acesteia. Existase un moment, atunci când casierul strigase după ea, când traversa cheiul umed de la Ostende, când s-ar fi Întors bucuroasă Înapoi. Dar din acel moment se Întâmplaseră „lucruri“. Așa, s-ar Întoarce la aceeași cameră cu chirie, la pâinea prăjită și sucul de portocale de la micul dejun, la lungile așteptări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și lumina săltă În sus, spre saci. Se ridică ea Însăși Într-un cot și-i văzu, printr-o fantă a baricadei ei, pe ofițerul palid, cu pince-nez, și pe soldatul care fusese de pază În fața sălii de așteptare. Aceștia traversară Încăperea În direcția ei și pe Coral o lăsară nervii. Nu reuși să Îndure să aștepte tot timpul acela lent până va fi descoperită. Erau pe jumătate Întorși dinspre ea și când se ridică În picioare și strigă „Aicea sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
șfichiuiri scurte de nerăbdare. Brusc, În timp ce soldatul trăgea ultimul sac de la gura grotei, fețele lor aproape că se atinseră și clipa aceea a fost ca o Întreagă discuție cu un om liniștit. Când văzu că doctorul nu mișca, maiorul Petkovici traversă magazia și puse lumina lanternei direct pe fața aceea moartă. Mustățile lungi, palide În lumină, și ochii deschiși reflectară lumina ca plăcuțele indicatoare. Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub fațada umilinței, căzură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nici un motiv să vă Îngrijorați În privința soțului dumneavoastră. A fost necăjit din pricina unor afaceri, asta-i tot. Nu există motive să credem că s-a... că i s-a Întâmplat ceva. Doamna Eckman țâșni din spatele pianului și veni În față, traversând podeaua și frământându-și nervoasă mâinile. — Nu de asta mi-este teamă, spuse ea. Se opri Între ei și apoi se Întoarse-mprejur și se duse repede Înapoi În colțul ei. Myatt fu surprins. — Atunci de ce vă este teamă? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
care Marci a văzut-o pe fata Harajuku, s-a oprit și s-a uitat fix. —In-cre-di-bil! articulă Marci. Părea furioasă. —E cu Sophie D’Arlan. Ia uitați-vă la ea! Cum Îi atinge brațul, șopti ea, În timp ce noi toți traversam Încăperea, Îndreptându-ne spre ei. E o mare cochetă, flirtează Întruna. Nu-mi place să bârfesc, chiar deloc, știți doar, căci consider că nu e bine, dar se pare că Sophie e mereu Încurcată cu mai mulți bărbați decât ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Este cea mai rafinată vopsea roz din Anglia, ar arăta atât de Chatsworth aici. Nu o să ne apucăm să punem tapet În camera aceasta. Decorațiunea va fi chiar priveliștea. Ia uită-te la ea! Milton avea, desigur, perfectă dreptate. Am traversat camera și am deschis glasvandurile, care dau În trei Încântătoare balconașe ornamentale. De acolo, tot ce se vede sunt vârfurile decolorate de soare ale copacilor din Washington Square, iar deasupra lor - nesfârșitul cer albastru. M-am gândit Însă că totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
numărul unu. —Cuceritor de inimi, respiră Lauren cu dificultate. Pare să fie exact genul meu. Nici măcar fulgii de zăpadă care dansau prin aer nu puteau să mascheze arhitectura stalinistă deprimantă a stadionului până la care Lauren, eu, Gerski și Oksana am traversat cu mașina tot orașul, În după-amiaza aceea de sâmbătă. Blocurile cenușii sunt blocuri cenușii, fie că sunt acoperite sau nu de zăpadă. Totuși, plini de emoție, ne-am târât picioarele Încălțate cu cizme solide, pentru zăpadă, de-a latul pistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
neagră m-a împins la o trecere de pietoni și mi-a zis: — Trezește-te, dobitocule. E verde. Cât ai clipi, în timp ce stau cu ochii ațintiți în spinarea tipului în haină de piele, blestemul mi se-nvârte-n cap. Și, traversând strada, tipul în haină neagră ridică piciorul ca să pășească peste bordura de pe trotuarul celălalt, dar nu reușește. Vârful pantofului se lovește de bordură, în aer; se prăbușește pe caldarâm, izbindu-l cu fruntea. Se aude ca și cum ai scăpa un ou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
rigolei. Pășesc peste el, numărând: 277, 278, 279... La ultima intersecție înainte de redacție, trotuarul este blocat de o baricadă de garduri. Un polițist în uniformă albastră stă de partea cealaltă și dă din cap. — Trebuie să vă întoarceți și să traversați. Trotuarul este închis. Se filmează, zice. Iute ca un junghi, cele opt versuri ale cântecului mi se derulează în minte, în timp ce mă zgâiesc la insigna lui. Ochii polițistului se dau peste cap până ce nu li se mai vede decât albul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
calm... Cu unghiile ei negre, Mona apucă paharul gol de vin, cu buza mânjită de rujul roz al lui Helen, și se duce desculță în bucătărie, îmbrăcată într-un halat de baie alb, flaușat. Se aude soneria. Mona se întoarce, traversând salonul. Așezând un alt pahar de vin roșu pe consolă, zice: — Nu mă face de râs de față cu ceilalți vrăjitori! Și deschide ușa. În prag stă o femeie scundă, care poartă ochelari cu ramă groasă, de plastic negru. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice, pot să vă arăt factura de spitalizare pe luna asta. Îi sună din nou telefonul. În timpul ce zice asta, trecem prin Vermont. Unele lucruri le zice în timp ce străbatem Louisiana, în noapte, apoi Arkansas-ul și Mississippi. Sunt nopți în care traversăm două sau trei state dintr-astea mici din est. Deschizându-și celularul, zice: — Helen la telefon. Se-ntoarce către mine și-și dă ochii peste cap; zice: — Un copil nevăzut închis în peretele dormitorului? Și plânge toată noaptea? Serios? Alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se întindă rădăcinile. Rădăcinile astea au surpat tunelurile, au întrerupt cablurile și conductele subterane. Dom’ sergent formează în continuu numărul din anunțul cu restaurantul, dar linia rămâne moartă. Chelnerița se uită la limbile de iederă care au început deja să traverseze strada. Într-o săptămână, n-o să mai aibă serviciu. — Garda Națională ne-a promis că o s-o stopeze, zice. Acum aud că a ajuns și-n Portland. Și la San Francisco. Oftează și zice: E clar că pierdem bătălia. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mai grăit nici o vorbă. Paște iarba din curțile oamenilor. Bea din scăldătorile pentru păsărele. Oamenii îi agață de grumaz ghirlande de flori. Folosesc vraja de stăpânire, zice dom’ sergent. Ne-am oprit în mijlocul străzii, așteptând după un porc imens care traversează agale. Alți porci stau împreună cu găinile la umbra de sub prelata magazinului de metalo-chimice. Vraja de stăpânire îți permite să-ți proiectezi conștiința în corpul fizic al altei ființe. Mă uit lung la el și-l întreb dacă nu cumva râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
maroniul acela al unei trufe de ciocolată cu cremă de alune așezate pe o perniță de satin într-un hotel de lux. Jos, la picioarele Monei, e o cutie de carton. În cutie, deasupra, e ceva roșu, o carte. Ceaslovul. Traversez parcarea, și ea strigă: — Helen nu e aici. Pe stația de interceptare spunea ceva de un bar de pe Third Avenue unde murise toată lumea și pe mine mă arestaseră, zice Mona. Punând cutia în portbagajul mașinii ei, zice: — Tocmai ai ratat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Dar stai tu liniștit, zice, că eu am armă, am insignă și am și penis. Ca să-i găsim pe Mona și pe Stridie nu trebuie decât să căutăm magia, miracolele. Titlurile șocante din tabloide. Tânăra pereche care a fost văzută traversând Lacul Michigan cu piciorul în luna iulie. Fata care a făcut să crească iarba prin zăpadă, verde și înaltă, pentru bizonii care flămânzeau în Canada. Băiatul care vorbește cu câinii rătăciți din adăposturi și-i ajută să se întoarcă acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care venim și noi, cei care eram tineri pe atunci; o călătorie în adâncul căreia pulsează viața însăși, plină de sentimentele și trăirile noastre de zi cu zi. Și cum Mihai Vlădeanu, personajul central al ciclului romanesc Valea Brândușelor, a traversat ultima jumătate de secol ca un cal nărăvaș cu frâul cenzurii însângerându-l adesea, aștept romanul Cristina, sau morile de vânt ale vremurilor ca pe un finis coronat opus, sperând că va aduce la cheiul prezentului corabia cu cei plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fulgii mari, veniți spre ei în viteză, opriți de sticla rece, pe care stau turtite nasurile lor, încep să moțăie, trezindu-se urgent cînd tatăl, cu brațele ostenite, vrea să-i dezlipească. Departe, în față, o căruță cu doi cai traversează șoseaua, trăgînd pe dreapta în parcarea făcută de cotul șoselei, chiar lîngă prăpastia de dincolo de parapetul din tablă ondulată, un loc blestemat, cu multe accidente. Țăranul sare din scaun și-și scoate căciula, cu care face semne mașinii. Noroc, nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]