5,174 matches
-
Farurile ambelor mașini luminau din plin zona din fața lor. Așteptară puțin ca mercenarul să facă câțiva pași, după care se hotărâră să acționeze. Culcat! strigă Vasilică din toți rărunchii, imediat ce Boris se îndepărtase suficient de Toyota cu care venise. Mercenarul tresări și dădu să se întoarcă spre locul de unde venise vocea. Pohoață reacționă imediat, apăsă pe trăgaci și trase un foc înspre el. În liniștea pădurii, focul de armă răsună puternic printre copaci. Godunov se aruncă repede la pământ. Încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pași grăbiți veneau spre el. Comisarul era deja lângă remorca în care se afla containerul metalic. Umbla la zăvoarele oblonului din spate, încercând să le desfacă pentru a-l coborî. Hei, îi strigă Cristian, oprește-te, nu umbla acolo! Pop tresări și se întoarse spre locul de unde auzise vocea. Se apropie și îl ajută să se ridice de jos. Îl ținu puțin la distanță cu ambele mâini, după care îl îmbrățișă fericit. Apoi, fără să mai rostească nici un cuvânt, porniră amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
meu, scrie doar „Kraljevčani“, dar de fapt este o perioadă căreia Enciclopedia i-a rezervat mai multe paragrafe dense, cu nume și date, fiind notat chiar momentul trezirii, ora la care cucul din perete anunța scularea de dimineață, cînd băiețelul tresărea năuc din somn. SÎnt trecute numele birjarilor, numele vecinilor pe care-i condusese pînă la poartă, portretul domnului Învățător și vorbele adresate de acesta noii mame a băiețelului, povețele preotului, spusele celor rămași la hotarul satului, cînd el le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cînd trecuse de pe macadamul arădean pe un drum bolovănos. Abia atunci fusese proba adevărată, nu mai lovise În gol. Ridicase o dată mîna deasupra capetelor celor doi cai (Valdemar și Cristina, așa se numeau) și pocnise În aer pe deasupra urechilor. Caii tresăriră din pleoștire și așa, greoi, iavaș-iavaș, o porniră În galop prin glod, spre marea bucurie a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era-ntr-un costum de tweed englezesc (căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și libertatea lor, au fost aduși pe aceeași treaptă cu oricare dintre cei care-și ducă traiul în agricultura postdecembristă. Totuși, atunci când, în grădina lui Aristotel Ciută, am stat de vorbă cu câțiva bătrâni ai satului (21 august 2009), au tresărit când leam spusă că ei se trag din răzeși și nu din mazili, cum greșit le spuneau locuitorii din fostele sate de clăcași. Căsătoriile mixte care erau o raritate, sau nu erau deloc, acum au devenit ceva obișnuit. Am găsit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Știți ceva de Carax? am Întrebat. Isaac se opri la capătul unei galerii și mă privi, indiferent. Nu prea multe. Ce mi s-a povestit. — Cine v-a povestit? Cineva care l-a cunoscut bine, sau așa credea. Inima Îmi tresări. — CÎnd a fost asta? — Pe cînd Încă mă mai pieptănam. Probabil că dumneata erai În scutece, și adevărul e că nu pari să fi evoluat prea mult. Uită-te la dumneata: tremuri, Îmi zise. — Din cauza hainelor ude și a frigului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
măsurii, Însă datorită metabolismului său de pipetă nu-și pierdea aerul acela de mizer Înfometat postbelic. Am rămas singur, abia urmărind acțiunea de pe ecran. Aș minți dacă aș spune că mă gîndeam la Clara. Mă gîndeam numai la trupul ei, tresărind sub asalturile profesorului de muzică, lucind de sudoare și de plăcere. Privirea Îmi căzu de pe ecran, și abia atunci băgai de seamă că tocmai intrase un spectator. I-am văzut silueta Înaintînd pînă În mijlocul parterului cu fotolii, șase rînduri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să fi apucat eu să-i răspund, prăvălia s-a zguduit cu un bubuit artileristic atunci cînd s-au precipitat, din Înălțimi, niște opere complete ale lui Blasco Ibáñez, cu coperte tari. Bernarda și cu mine ne-am ridicat privirile, tresărind. Fermín aluneca pe scări În jos ca un trapezist, cu zîmbetul florentin Întipărit pe chip și cu ochii impregnați de luxură și de fascinație. — Bernarda, acesta este... — Fermín Romero de Torres, asesor bibliografic la Sempere și fiul, la picioarele dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
negru sub unghie, fie că e într-un fel, fie că e într-altul. Am râs: — Ei haide, haide, nu trebuie să ne crezi pe toți atât de proști, întâmplător, știm că ai plecat din Londra cu o femeie. A tresărit puțin și apoi brusc a izbucnit într-un hohot de râs. A râs atât de zgomotos, încât clienții aflați prin preajma noastră au întors capul și unii dintre ei au început să râdă la rândul lor. Nu văd ce e amuzant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ei erau foarte firești. L-am întrebat pe Stroeve dacă lucrează. — Dacă lucrez? Vai de mine, dar pictez mai bine ca oricând. Ne aflam în atelier și el a făcut semn cu mâna către un tablou neterminat de pe șevalet. Am tresărit pur și simplu. Înfățișa un grup de țărani italieni în costume din Campagna, stând în diferite atitudini pe treptele unei biserici romane. — Asta faci acum? l-am întrebat. — Da. Îmi desenez modelele și aici la fel de bine ca și la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pat aflat în colțul camerei și m-am întrebat dacă nu cumva lumina o să ne dezvăluie un cadavru. — Ce, mă prostule, n-ai un chibrit? Glasul lui Strickland, venind din bezna aceea și atât de aspru, m-a făcut să tresar. Stroeve a scos un strigăt: — Doamne Dumnezeule, credeam că ai murit. Am aprins un chibrit și am căutat o lumânare. În clipa aceea am zărit o încăpere micuță, pe jumătate locuință, pe jumătate atelier, în care nu erau decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o șansă? Cuvintele erau destul de banale și după mine ele erau un îndemn atât de puțin eficient încât aproape că m-au făcut să zâmbesc. Am rămas uimit de efectul pe care l-au avut asupra lui Blanche Stroeve. A tresărit și apoi s-a uitat lung la soțul ei. Ochii lui erau ațintiți în podea. Nu știam de ce părea atât de încurcat. În obrajii ei apăru puțină culoare, apoi fața i se făcu albă ca varul, fantomatică. Simțeam că tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
râs, că e obiectul de batjocură al privitorilor. Întorcându-se, s-a uitat lung la mine, dar mi-am dat seama că de fapt nu mă vede. Îndărătul ochelarilor, ochii lui albaștri rotunzi păreau chinuiți. — Stroeve! l-am strigat. A tresărit puțin, apoi a zâmbit, dar era multă tristețe în acest zâmbet. — De ce lenevești în modul ăsta rușinos? l-am întrebat în glumă. — N-am mai fost de mult la Luvru. M-am gândit să vin să văd dacă mai au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Și o să-i mai dea drumul înăuntru? — Nu știu. M-am uitat perplex la Stroeve. Stătea ca un școlar pe care îl mustră un profesor. — Să încerc să ți-l iau eu de pe cap pe Strickland? l-am întrebat. A tresărit și a roșit încă și mai tare. — Nu. Mai bine să nu te amesteci. M-a salutat din cap și s-a îndepărtat. Era limpede că dintr-un motiv sau altul nu voia să discute chestiunea. Nu înțelegeam de ce. XXVIII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
taină rușinoasă. Felul ei potolit era precum calmul apăsător care plutește deasupra unei insule după ce a fost măturată de un uragan. Veselia ei era veselia deznădejdii. Strickland îmi întrerupse reflecția cu o observație al cărei cinism profund mă făcu să tresar: — O femeie îi poate ierta unui bărbat răul pe care i-l face, dar niciodată nu-i va ierta sacrificiile făcute de dragul ei. — În orice caz, pentru tine trebuie să fie o mare consolare să știi că nu riști câtuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
paleta. Pe șevalet era un tablou. Strickland, îmbrăcat doar într-un pareo, ședea cu spatele la ușă, dar se întoarse când auzi tropăitul ghetelor. Se uită speriat la doctor. Fu surprins să-l vadă și bodogăni împotriva întreruperii de către intrus. Însă doctorul tresări, rămase țeapăn și se holbă la el. Nu, la asta nu se așteptase. Îl cuprinse groaza. — Ați intrat fără protocol, zise Strickland. Cu ce vă pot fi de folos? Doctorul își reveni, dar îi trebui un mare efort ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un oftat de ușurare ajunse în sfârșit la căsuța nevopsită, acum într-un hal îngrozitor de dărăpănare și neîngrijire. Dar și aici era aceeași tăcere insuportabilă. Urcă până în prag, și la vederea lui un băiețel care se juca nepăsător la soare tresări și se îndepărtă în fugă. Pentru el orice străin era un dușman. Dr. Coutras avu senzația că băiețelul îl iscodește pe furiș dindărătul unui copac. Ușa era larg deschisă. Strigă, dar nu-i răspunse nimeni. Păși înăuntru. Bătu la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care-l întâmpină agresiv îi întoarse stomacul pe dos. Își duse batista la nas, își luă inima-n dinți și intră. Lumina era slabă și după ce umblase atâta vreme prin soare un timp nu izbuti să mai deslușească nimic. Apoi tresări. Întâi nu-și dădu seama. I se păru că a intrat deodată într-o lume magică. Avea impresia vagă a unei mari păduri primitive unde se plimbă oameni goi pe sub copaci. Apoi văzu că erau picturi pe pereți. — Mon Dieu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ochii îi căzură pe patul de rogojini din colț și când se apropie văzu că obiectul acela îngrozitor, mutilat, de pe altă lume, era Strickland. Murise. Dr. Coutras făcu un efort de voință și se aplecă peste oroarea aceea zdrobită. Apoi tresări cumplit și spaima îi fulgeră inima căci simți pe cineva în spate. Era Ata. N-o auzise când se ridicase de jos. Acum stătea lângă el și se uita la ce se uita și el. — Dumnezeule mare, mi-au slăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
secerând plantele cu avânt, cufundat În apă până la genunchi. Pâraie de sudoare Îi curgeau pe trup, dar emoția descoperirii părea să Îi fi alungat orice oboseală. Nu izbutea să vadă Încotro se Îndrepta. Apoi mai izbi o dată și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit cu o coroană, două cumplite fețe, opuse una alteia, scrutau Întreaga zare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spusele bătrânului, care acum se Îndepărta prin aglomerație. Ar fi vrut să Îl mai Întrebe ceva, dar se abținu să Îl mai urmeze atunci când se auzi strigat pe nume, În gura mare. Se răsuci, Încercând să vadă dincolo de Îmbulzeală, și tresări. Omul care Îl strigase, și care Îl fixa cu ochii săi Întunecați, se detașa cu mai bine de o palmă pe deasupra capetelor din mulțime. Dante o porni Într-acolo și, În cele din urmă, ajunse până la el. - Messer Alighieri, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
șovăială. Tânărul continua să nu răspundă, cu privirea din ce În ce mai supărată. - E o blasfemie. O insultă adusă lui Alah cel puternic și milostiv, murmură el În cele din urmă. De ce vreți să reînnoiesc această jignire, traducând-o În limba necredincioșilor? Dante tresări la zisele acelui păgân. Dar se abținu: pe chipul tânărului se deslușeau semnele unei mâhniri sincere. Și poate că o jignire adusă lui Dumnezeu era cu adevărat ca atare În orice limbă. - În graiul meu, insulta adusă dumnezeului tău va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu ei ceva de preț. Dante strânse din buze, gânditor. Bigarelli era un ghibelin Înrăit, aflat În trecere printr-un oraș guelf. Cu siguranță, aceea putea fi o explicație. - Și poate... poate că acesta era cazul lui, repetă celălalt. Dante tresări. - Ce? - Cu o seară Înainte să moară, am dat peste el când am ieșit din cameră. Stătea țeapăn pe trepte, Împreună cu negustorul acela gras, Rigo di Cola. Erau prinși Într-o discuție Însuflețită. Când m-au văzut, au tăcut dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care e amprenta diavolului. Fu tentat să se apropie mai mult, dar acum cei doi se ignorau din nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu abordat de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo pe străjerul năucit. Ajunse la poarta Îngustă și joasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se gândi poetul. Se hotărî să profite de surpriză. Înșfăcând puternic țărușul de care se folosise ca să forțeze intrarea, sări afară, Înfigându-se În fața omului. - Stai pe loc și nu sufla, sau Îți crăp capul ca pe-o nucă! Necunoscutul tresări cu un geamăt. Își apucă gluga de după gât și și-o trase peste cap, În timp ce, cu mâna cealaltă, Încerca să Își ascundă fața. Dante sări asupra lui, descoperindu-l. În Întuneric, văzu pentru o clipă lucind figura călugărului Brandan, Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]