1,575 matches
-
culcat cu Naoko. Nu-mi dau seama nici măcar acum dacă am procedat bine. Au trecut aproape douăzeci de ani și tot nu știu. Poate n-am să știu niciodată. Atunci nu prea am avut de ales. Naoko era cumplit de tulburată și de agitată și îmi era clar că așteaptă de la mine un gest care să o liniștească. Am stins lumina și i-am scos, cât am putut de încet, unul câte unul, toate lucrurile de pe ea. Apoi m-am dezbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
În cazul În care cauți chestiile standard, va trebui să te duci la altă fată. Oricum, dacă doream, m-ar fi putut ajuta - dar numai „sub acoperire“. Se aplecă să ridice mănușile pe care tocmai le văzusem pe cotiera canapelei. Tulburat, m-am dat la o parte ca să le poată lua, Întrebându-mă oare la ce se referea. După ce Își rulă mânușile de piele până la coate cu mișcări dibace, profesioniste, Dora Își Întinse degetele și cu o mână schiță niște gesturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să efectueze un vals militar sau ceva de genul ăsta, când i-ai explicat ce mă frământa. — Dar de ce nu mi-ați zis asta de la Început? Îmi Întinse politicos un formular pentru vizitatori, pe care l-am semnat, surprins și tulburat. Luând formularul cu degete delicate, ofițerul mă rugă să-l urmez. Schiță un gest reținut, dar amabil; am presupus că era unul din asistenții lui Wickert. Traversând coridorul anost, ornamentele metalice din vârful pantofilor săi țăcăneau profesionist pe linoleu. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
plictisitoare, apoi de altele, până când am ajuns la o ușă pe care scria „K. MANETTI, INSPECTOR - ȘEF “. Imediat, inima mi se făcu mică. Nu era deloc persoana pe care cerusem s-o văd! Prefăcându-se că nu observă cât de tulburat sunt, ofițerul ciocăni la ușă și așteptă, studiindu-și unghiile cu un interes proaspăt. După un timp se auzi un „Da?“ moale. Ușa a fost deschisă și nu se vedea nimic. Sau, mai bine zis, nu vedeam decât un contur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întinse și gura căscată, și după el, o femeie. Apucând sfoara, i-am returnat băiețelului balonul. — Cum spui? Maică-se se oprise mai departe, cu soarele În spate. Se uită mai Întâi la fiul ei, apoi la mine, apoi, vizibil tulburată, și-a dat o șuviță după ureche și a rostit ceva ce suna ca un nume. Dar nu, cred că mă Înșelam. Smucind balonul ca să fie sigur că mai are destul gaz, băiatul dădu din cap repezit, aruncându-mi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
n-aș fi băgat palmele sub spate ca să-mi ridic șoldurile. Acest gest nevinovat, schițat doar ca să mă Împingă un pic mai tare În teaca asta strâmtă care-mi solicita atenția, a rupt toată vraja. Brusc, am rămas fără aer. Tulburat și dezumflat, am urmărit cât de repede se transformă cea mai independentă parte a unui corp bărbătesc Într-o bucată de carne neînsuflețită, c-o pată de umezeală lucind În crăpătura sa scorojită, ca un ochi sașiu, Înlăcrimat. Plictisit, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mi-am dat seama cu ce semăna. Pentru a scăpa de bănuiala că schița ar putea fi portretul cuiva, am Întors-o invers. Dar asta mă făcu să mă gândesc la Anton care la Crama Albastră se autoproclamase protectorul meu. Tulburat, am reîntors foaia și am trasat contururile cu stiloul. Încet, liniile au Început să se repete, alergau unele spre altele, se intersectau și se scoteau În evidență reciproc, până când desenul luă forma unei palme fatidice, deschise pentru a fi examinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
auzeam că vocea se apropie de baie. Cât se poate de recptiv, m-am prefăcut brusc ocupat, lepădând prosopul și Încercând să-mi Îndes trusa de machiaj În buzunare - când mi-am dat seama că n-aveam nici unul. Și mai tulburat, mi-am dat seama că greșisem Încăperea; eram În toaleta bărbătească. Cu o singură mișcare disperată, am măturat totul de pe tejghea În geantă. Exact În clipa În care s-a deschis ușa, m-am Încuiat În singura cabină liberă. Cocoșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lui Tolstoi putea fi o scriitoare mai bună decât el. — De ce? Doar pentru că era femeie? — Pentru că era o femeie foarte talentată, oprimată de un bărbat foarte talentat, a spus soția sa pe un ton mușcător. — Aha, a zis Caricaturistul Alcoolic. Tulburat, a chemat chelnerul și, spre tristețea tuturor, a comandat o bere. Totuși, când aceasta i-a fost adusă, a simțit probabil un fel de vinovăție, pentru că, dintr-odată, a schimbat subiectul, lansându-se Într-un discurs despre beneficiile alcoolului. — Țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
bijuterii! Asyei i-au trebui câteva secunde În plus ca să priceapă despre ce vorbea mătușă-sa. — Înțelegi ce vreau să spun, fata a venit să dea de urma unui cufăr În care se află o comoară, a adăugat mătușa Feride tulburată, cercetând acum conținutul unui cufăr imaginar, În timp ce chipul i se lumina gândindu-se la gustul aventurii și strălucirea rubinelor. — La naiba, ai dreptate! a exclamat Asya. Nu ți-am zis? Când s-a dat jos din avion căra o lopată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În zațul de cafea, a protestat mătușa Banu. Nu-i plăcea să Încorporeze tehnologia În universul său spiritual. Mătușa Banu a făcut o pauză solemnă, a Întors puțin farfuria și apoi a făcut o altă pauză. Acum chipul ei părea tulburat. — Văd o fată de vârsta ta. Are un păr cârlionțat și negru, negru de tot... și sâni mari... — Mulțumesc, mătușă, am priceput mesajul, i-a trântit Asya replica. Însă nu e nevoie să-ți vezi rudele În fiecare ceașcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
victimă de război, s-a holbat mai Întâi la gazetar, apoi la caricaturist, apoi Într-o parte. Însă la urma urmei, Café Kundera e o cafenea comfortabilă, Îngrozitor de intelectuală, unde ritmul vieții nu e, din fericire sau din nefericire, niciodată tulburat. Nu e un loc pentru bătăi Între bețivi. Chiar Înainte ca fruntea scenaristului să se oprească din sângerat, toți cei din cafenea se Întorseseră deja la ceea ce făceau Înainte de a fi Întrerupți - unii strâmbându-se, alții sporovăind la un vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și a așteptat ca mama ei să ridice receptorul. — Amy!!! a spus Rose pe un ton ridicat, aproape țipând. Iubito, tu ești? — Da, mamă. Ce mai faci? — Ce mai fac? Ce mai fac! a repetat Rose, de data asta părea tulburată, iar vocea Îi era Înăbușită. Trebuie să Închid acum, Însă promite, promite-mi că mă suni În zece... nu, nu, zece minute nu sunt de-ajuns, În cincisprezece minute. Trebuie să-nchid acum și să-mi adun gândurile și după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
licăreau pe față. — Harry! Harry nu-i răspunse. Norman se Întoarse din nou către cele două femei. — Pentru numele lui Dumnezeu, Îmi spuneți și mie ce se Întâmplă? țipă el. Apoi sirenele tăcură. Ecranele se stinseră. Liniștea nu mai era tulburată decât de sunetul reconfortant al muzicii clasice. — Îmi pare rău pentru ce s-a Întâmplat, spuse Tina. — A fost o alarmă falsă, preciză Fletcher. — Dumnezeule, oftă Norman, lăsându-se să cadă Într-un fotoliu și trăgând adânc aer În plămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
neesențiale. sunt visele din așa-zisa categorie a divertismentului. ele nu au nici încărcătură metafizică și nici nu conțin mesaje coerente. sunt visele de relaxare, vise-tampon... Cînd subiectul își amintește de ele o face fără să se simtă vinovat sau tulburat. „noaptea trecută am visat-o pe mama.” „noaptea trecută am visat că eram din nou elev.” „noaptea trecută m-am visat pe malul mării.” „noaptea trecută m-am visat zburînd.” Iată cam ce rămîne din aceste vise tampon. situații fără
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
întreaga librărie devine o cutie de rezonanță pentru acest delir muzical al cărților... nu vă faceți griji, însă, pe măsură ce voi reuși să captez cît mai multe astfel de muzici vă voi iniția și pe dumneavoastră... Domnișoara ri fu atît de tulburată încît se lipi de mine și mă sărută lung, cu buzele ei enorme, cu brațele încolăcite în jurul gîtului meu. — ah, ați reușit să mă excitați din nou... Veniseră aceste cuvinte susurate la urechea mea dinspre Domnișoara ri sau dinspre unul
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
îl împinse foarte ceremonios în salon. — Bun, toată lumea e atentă, dați-mi voie să vi-l prezint pe omul serii, domnul doctor Laurence Westcott. Fran îl compătimi pe bietul om pentru prezentarea odioasă, dar el nu părea câtuși de puțin tulburat. Îl studie pe îndelete, ascunsă de spatele masiv al lui Simon, fascinată de cât de mult se deosebea de persoana pe care și-o închipuise ea. Primul lucru care-ți sărea în ochi la Laurence Westcott era faptul că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Ben, fără îndoială la fel de grăbit s-o șteargă ca și ea, înhăță lesa javrei și o porni pe role. Abia când ajunsese la jumătatea străzii, Fran își dădu seama că nu-i mulțumise. — Unde a plecat Ben? întrebă Ralph, deodată tulburat. Unde e prietenul meu, Ben? — O să mai vină cât de curând. Nu vrei să intrăm? — E fiul lui Jack, știi. Fran n-avea nevoie să i se amintească lucrul ăsta. A făcut o treabă bună cu Ben, Jack. E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
poate chiar două săptămâni. Îmi pare sincer rău. Se mai întâmplă uneori. Fran închise brusc mobilul, copleșită de o sumedenie de gânduri. Poate că ar trebui să anuleze nunta până când avea să știe sigur care era situația. Își închipui chipul tulburat și furios al lui Laurence când avea să afle că îl înșelase. Avea să-l piardă pe veci, o perspectivă pe care nu se simțea în stare s-o înfrunte. Acum, fir-ar să fie, n-avea să aibă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
erau surprinderi mari vorbele ei întretăiate, întunecate, sfioase, cu care-mi spunea acestea și mă făcea să înțeleg că n-aștepta nimic de la mine. Într-un rând, în zori, în ascunzișul pădurii de trestii și verdeață, îmi zise cu glas tulburat: Taica poate să și afle tot - parcă nu mă tem de nimic... Eu am să-i spun atunci, că altfel nu se putea... Când atunci? Când o afla... Mi-e frică tare, dar atunci poate n-o să mă mai tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trăsese în întunericul lui. Iar în bătătură, sub plopii subțiri, la focurile care se zbăteau în întuneric, oamenii tăcură. Stăteau pe coaste și focul le rumenea fețele. Erau oameni nelămuriți, și fețe nelămurite; și Petrișor Damian, privindu-i cu ochi tulburați, se simțea mai tare și mai cu curaj decât toți - deși din umbra neagră a hanului poate pândea bărbatul hangiței... — Eu nu mă tem de nimica! zise el cu tărie. Și spre încredințare parcă, se așeză grecește, se trase mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apoi rămase cu ochii ațintiți în sus, în bagdadie. Obrazul pământiu, ochii triști, i se cufundară ca într-o fumegare: ziua se întuneca încet-încet. —Iertați-mă... șopti el și oftă o dată adânc. De lângă foc, palid, boierul avu o întrebare înceată, tulburată: —Ce-i de făcut? Lumina din mâna întinsă se plecă spre pământ, căzu și se stânse. Nimeni nu răspunse. Omul, în umbra-i dureroasă, tăcu pentru totdeauna. Cântecul amintirii, 1909 Hoțul a apărut, inițial, sub titlul Hoțul de lemne, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
A omorât-o pentru că o temea... A pârât-o un om ticălos... Ș-atunci maurul a omorât-o... Scrie foarte frumos... — Da’ era vinovată? — Nu, nu era vinovată... răspunse zâmbind Tudorița. Iar Haia se uita cu luare-aminte pe păreți, gânditoare, tulburată. Dar dincolo, ce-arată? —Acolo-i Romeo și Julieta... amanții nenorociți... Și cartea asta o am... Spune cum erau dușmane familiile lor, și cum ei s-au văzut și s-au iubit... Amândoi erau frumoși... Și pe urmă n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lângă sobă, pe când Rifca scărmăna pene de gâscă în mijlocul casei, Haia se gândea la descoperirea pe care o făcuse. Căuta să-și aducă aminte de înfățișarea lui Ștefan Bucșan, de șoaptele Tudoriței, de mărturisirea primită - și se gândea, tot așa tulburată ca și-n vremea când prietina ei îi cetea istoriile cele jalnice de dragoste. „Trebuie să fie fericită Tudorița...“ se gândea ea închizând ochii pe jumătate. Ce dai așa din cap? întrebă deodată Sanis, cu glas gros. Fata tresări, spăriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dumitale nu ți-a spus? nu ți-a spus niciodată? Nu! — Cine știe! poate acu e în primejdie să piardă... A bătut-o tatu-său și o întreba... Dar ea n-a spus nimic... Bucșan își plecă în piept capul, tulburat, și începu să se gândească. Apoi se întoarse spre Haia și se uită la ea cu luare-aminte. Acu ce să fac? întrebă el încet. Fata nu răspunse, numai îi luceau ochii prin umbră. Ce pot să fac? întrebă el iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]