2,430 matches
-
a aruncat cu capul înainte.“ „N-a căutat să obțină autorizațiile corespunzătoare.“ „Pasibil de a fi judecat.“ Permiteți-mi să vă amintesc care au fost datele statistice ale lui Barnard. Primii lui șaptesprezece pacienți au murit imediat. A fost numit ucigaș și șarlatan. Dar acum, sunt efectuate peste două mii de transplanturi de inimă în fiecare an, în această țară. Majoritatea celor operați trăiesc între cinci și cincisprezece ani. Transplanturile de rinichi sunt o operație de rutină. Transplanturile de plămâni și ficat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Polițiștii aveau să-i arunce o privire și să-și dea seama că tot ce făcuse Billy fusese autoapărare. Fusese nevoit să se apere. Copilul maimuță era sălbatic. Arăta ca o maimuță și se purta ca o maimuță. Era un ucigaș. Locul lui era în spatele gratiilor, într-o grădină zoologică... Luminile roșii trecură peste capota mașinii. Sirenele se opriră. Billy auzi o portavoce. — Aici poliția. Ieși din mașină imediat. Foarte încet și cu mâinile la vedere. Nu pot! strigă el. Dihania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se gândea la infractorul (trebuia să fie un infractoră care pusese cablul acolo și Îi ucisese soțul. Visa că aștepta la porțile Închisorii. Restul scenariului se schimba de fiecare dată. Uneori se afla acolo ca să-l scuipe În față pe ucigaș de Îndată ce era eliberat din Închisoare, uneori Îl privea de la distanță, iar alteori Îl Împușca atunci când pășea În lumina soarelui. După ce-și pierduse soțul, mătușa Cevriye Își vânduse casa și se alăturase celorlalte fiice care ajunseseră să accepte faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
aflat abia mulți ani mai tîrziu că suferise un avort. Poate că am știut la vremea respectivă, dar mă grăbisem să uit. Aveam convingerea că-l făcusem pe acel intrus să moară. Eu și numai eu eram răspunzător, eu eram ucigașul, asasinul, criminalul. Am mărturisit crima asta nu În fața unui judecător de instrucție, ci așezat În fața unei psihanaliste (pe deasupra și mamă de familie) care mi s-a adresat ca unui serial killer: „Mai ai mulți morți de felul ăsta de scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o cameră separată, un etaj separat, o aripă separată sau chiar o casă separată. — Serios? Întrebă ea contrariată. — Ai Încredere În mine! o provocă el. Bărbații ar spune orice ca să ademenească o femeie acasă, nu-i așa? Dacă era un ucigaș În serie? Dacă era, pur și simplu, un mare mincinos? Dacă nu exista nici o casă În Malibu, doar un apartament cu un dormitor sau o garsonieră cu o singură canapea? Atunci trebuia să doarmă pe plajă. Dar dacă nu exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de casă izolată, undeva pe un câmp. Clădirea nouă, abia terminată, fără nici o mobilă, cu pereții albi, goi, cu pete de var încă pe geamuri și pe jos. Mai multe camere și în fiecare cameră câte un bărbat. Zidari? Zugravi? Ucigași travestiți? Tăceau și tăcerea lor avea ceva amenințător. Cuprins de presimțiri rele, am început să mă retrag spre ieșire, fără să mă grăbesc, ca să nu-mi trădez panica. Și eram gata să reușesc când unul dintre acei indivizi spelbi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Hingherul ne impunea respect și teamă. Într-un fel, chiar îl admiram pentru curajul de a se întoarce împotriva propriei lui vieți, iubind ceea ce altădată hăituise. Când a reapărut în azil, după ce a îngropat hoitul câinelui, Hingherul avea ochi de ucigaș. Nimeni n-a îndrăznit să-l întrebe ceva, dar Domnul Andrei, care-l spionase, povestea lucruri uimitoare; că Hingherul a săpat pământul cu mâinile, apoi a smuls bălării, a făcut din ele un fel de pat pe fundul gropii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cine știe? Poate că această discuție mi-a dat ideea. Trebuia să ucid fantoma din sala cu oglinzi, iar dacă țineau să fie tiranizați, mă puteam oferi să-i tiranizez eu! Așa mi-a încolțit gândul de a deveni un ucigaș. Era un risc, firește. Dacă Bătrânul era mai mult decât o umbră, un abur, o taină a cuiva care murise demult sau plecase în lume? Dar n-aveam altă soluție. Vroiam să trăiesc viața, nu să fiu trăit de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ascunde crinul nelegiuit Întipărit În carnea-ți albă de călăul din Lille! A sosit primul nerod, atras de mine În capcană, Îi zăresc cu greutate trăsăturile sub pelerina care Îl Învăluie, dar Îmi arată semnul templierilor din Provins. E Soapes, ucigașul plătit al grupului din Tomar. — Conte, Îmi spune, a sosit clipa. Prea mulți ani am rătăcit răspândiți prin lume. Dumneata ai bucata de la sfârșitul mesajului, eu pe aceea care apare la Începutul Marelui Joc. Dar asta-i altă poveste. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
a murit blestemat. M-am mărginit să-i Împing trupul către trapă, cu băgare de seamă, ca să nu-mi spurc pantofii lăcuiți atingându-i tunica unsuroasă a ultimului meu dușman. Nu e nevoie de pumnalul omicid al lui Luciano, dar ucigașul nu izbutește să-și mai controleze gesturile, cuprins fiind cu totul de acel impuls repetat și funest. Râde și Înfige pumnalul Într-un cadavru deja lipsit de viață. Acum mă Îndrept Împreună cu tine către marginea gropii, Îți dezmierd gâtul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ucide. Iar de Asasini nimeni nu putea scăpa. Niz³mu’l-Mulk, primul-ministru al sultanului, pe când cruciații se osteneau Încă să cucerească Ierusalimul, În timp ce era purtat În lectică spre locul unde se aflau femeile lui, este Înjunghiat mortal cu pumnalul de un ucigaș ce se apropiase de el travestit În derviș. Ata-begul din Hims, În timp ce cobora din castelul lui ca să se ducă la rugăciunea de vineri, Înconjurat de un steag de oșteni Înarmați până-n dinți, e străpuns de ucigașii Bătrânului. Sin³n hotărăște să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cu pumnalul de un ucigaș ce se apropiase de el travestit În derviș. Ata-begul din Hims, În timp ce cobora din castelul lui ca să se ducă la rugăciunea de vineri, Înconjurat de un steag de oșteni Înarmați până-n dinți, e străpuns de ucigașii Bătrânului. Sin³n hotărăște să-l ucidă pe marchizul creștin Conrad de Monferrat și-i instruiește pe doi dintre ai săi, care se infiltrează printre necredincioși, copiindu-le obiceiurile și limba, după o pregătire grea. Travestiți În călugări, În timp ce episcopul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și ucide; dacă reușești, acest Rai pe care-l lași va fi din nou al tău pentru totdeauna, dacă eșuezi, cazi din nou În gheena de fiecare zi. Iar ăia, zăpăciți de drog, supuși voinței lui, se sacrificau ca să sacrifice, ucigași condamnați la moarte, victime condamnate să facă victime. Ce mult se temeau de ei și câte nu născoceau despre ei cruciații În nopțile fără lună pe când sufla simunul deșertului! Cât Îi mai admirau templierii, brutele acelea subjugate de acea voință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
oculari peste ea. Alte poze. Călătoresc mai departe, uneori aproape de-a bușilea, prin alte Încăperi, mobilate cu paturi procustiene și fecioare de fier, printr-o mlaștină plină de năluci, printr-o galerie flancată de sculpturi În mărime naturală ale ucigașilor În serie (“Majoritatea provin din Midwest“, Îi explică Maggie). Wakefield urmărește traseul de blitzuri și tutu-ul foșnitor și știe cu certitudine că fotografiile vor fi expuse cum se cade Într-o expoziție care se va deschide În curînd la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bucuria. Poeții lui Pan i-au denunțat mult timp pe acești cavaleri ai Domnului, Orfeu aproape că a rupt strunele lirei sale pentru a le slăbi vraja, dar fără de folos. Pe cînd Arta Începe să se Încovoaie sub loviturile acestor ucigași ai bucuriei, știința mărșăluiește Înainte, punîndu-i pe toți În slujba ei, În odioasele cămări ale rațiunii. Pan, care Își iubește toate numele, inclusiv pe acelea de Satan, Lucifer, Orfeu, Belzebut, cel Rău și orice altceva ce au mai scornit oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
poate că oamenii ăia sînt doar artiști, ăia Întotdeauna se Îmbracă În negru. Cartierul nostru atrage artiștii, știi asta. — Mirosul, Susan. Îi ginesc după miros, ascultă la mine, aș fi putut fi parfumieră. Artiștii miros a fum și a vopsea. Ucigașii miros a mucegai, a sînge... — Tata și Mihai se mai certau, uneori, dar tati nu se Înfuria niciodată, a fost Întotdeauna politicos cu profesorul. Tati a Început Într-o bună zi cu chestia asta cu pămîntul, vorbea despre sîngele strămoșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
schimb și să-mi pun puloverul meu de artist și să mă pregătesc pentru diseară. Habar nu am despre ce o să vorbesc. Puloverul lui negru cu guler pe gît este oricînd de ajutor În situații „artistice“. — Ai putea vorbi de ucigași plătiți cu pulovere negre pe gît, glumește Susan, aruncînd mucul țigării pe fereastră. Glumeam. Da, sigur. Dacă există vreun lucru pe care Wakefield știe că poate conta oricînd, acesta este talentul tău de a veni cu tot felul de găselnițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
i-au dat lacrimile, ne-a spus că acolo de unde venea îi rugase pe supraveghetori să îi aducă câteva fire de iarbă pentru că nu mai văzuse de doi ani... A-ți găsi justificări pentru faptele tale este normal. Pentru un ucigaș este cu atât mai necesar. Este un mecanism de apărare față de sine și de ceilalți, alimentat și de comparațiile cu alții, în aceeași situație. Se tem de moarte, de boală, de singurătate, de lipsuri... De ce se tem oamenii? Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
fost la cârmă, au tot avut loc incidente pentru că nu se dădeau în lături de la nimic. Ucideau. — Ucideau? Gaston s-a cramponat de singurul cuvânt pe care l-a înțeles și de aceea l-a repetat. — Da, chiar așa. Aveau ucigașul lor... pe Endō, de exemplu. N-aveam cum să nu știu... I-am fost profesor. „Profetul“, care fusese cândva director de școală, s-a oprit și l-a privit trist pe Gaston. Emoționat din pricina amintirilor, a început să vorbească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pentru că nu ți-ai luat medicamentele când trebuia... Există medicamente și pentru tuberculoză. Se pare însă că tu nu vrei să ai grijă de tine. — Ce mai contează dacă mă fac bine sau nu? răspunse Endō cu voce răgușită. Un ucigaș ca mine nu are cum să trăiască o veșnicie... Apoi s-a întors spre Gaston și, zâmbind ușor, a ridicat mâna care ținea pistolul. L-a îndreptat spre Gaston un timp, urmărind cu o plăcere sadică chipul străinului contractându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
greu pe piept. Ba nu, era chiar în cămăruța lui Higurashitei. Uite, bărbatul care respira greu lângă el era pustnicul Orientului, vlăguit, ofilit, ca o așchie. Dar bărbatul care respira lângă el nu era nici Higurashitei, nici Takamori. Era un ucigaș cu mâna pe pistol. Gaston mai ațipea câte un pic, apoi deschidea iar ochii și îi arunca o privire bărbatului de lângă el. Începură să se ivească zorile în Sanya. — Unde mergi? Deși Gaston nu făcuse nici cel mai mic zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
motivelor, amestecând și cuvinte franțuzești. Gaston asculta cu ochii plecați. Când și când, îi mai arunca câte o privire și se întreba: „De ce a ajuns un om care a învățat o limbă străină să se apuce de mizerabila profesie de ucigaș?“ Nu putea înțelege. — S-a întâmplat acum doisprezece ani, la sfârșitul războiului. După ce a absolvit școala gimnazială, Endō s-a înscris la liceul militar de la Kasumigaura. Când s-a întors la Tokyo, a constatat că i-a ars casa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
eroul și să pleci tu însuți în căutarea lui Gaston și a lui Endō. Takamori nu răspunse. — Ăsta nu-i un roman polițist, frate. Ești prost dacă-ți închipui că bietul Gaston o să fie în stare să schimbe gândurile unui ucigaș și să-l facă să se îndrepte. Luat tare de sora lui, Takamori și-a umezit buzele cu limba. Se simțea stânjenit. — În loc să faci aici pe eroul, mai bine roagă-i pe polițiști să-l găsească pe Gaston. — Ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pune imediat mâna pe el. — Ce mai aștepți? Cară-te! Endō a deschis portița șantierului și a arătat cu degetul spre stradă. — Zii mersi că mai trăiești... Probabil te-aș fi omorât și pe tine după ce-l lichidam pe Kanai. Ucigașul aruncă vorbele pe jumătate ca amenințare, dar era și un sâmbure de adevăr în ele. S-a gândit de multe ori după ce au plecat din Sanya să-l omoare pe Gaston în caz că-l trăda. La urma urmei, era și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ură. — Ticălosule! Piei dracului din calea mea! Nu pot să sufăr gunoaiele ca tine. A ridicat mâna cu intenția de a-l lovi iar pe Gaston, dar acesta s-a dat îndărăt câțiva pași. Luându-și o distanță sigură față de ucigaș, l-a anunțat din nou : — Merg cu tine, spuse în șoaptă de data asta, de parcă vorbea singur. Mergi, pe naiba. Vrei să te bat până crapi? — Nu. Nu vreau să mă bați. Nu-mi place bătaia. Atunci valea! — Merg cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]