4,882 matches
-
un răspuns clar. Ridicîndu-se Într-un cot, Simon Îi zise peste umăr: „Pămîntul e tot pămînt, oriunde l-ar semăna omul. Adevărata Îngemănare e cînd bărbatul se Însoțește cu femeia“. „Orice bărbat cu orice femeie?“ Îl Întrebă Petru care de uimire fu cît pe-aci să-i privească. „Femeia este o urnă a desfătării“, zise Simon. „Iar tu, făptură sfielnică, Îți astupi urechile, să nu le Întinezi cu blasfemii, sau Îți ferești privirea, chiar fugi cînd nu mai ai ce zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mensualul belgrădean Književnost, din mai-iunie 1981, iar un an mai tîrziu În New Yorker din 12 iulie 1982, În traducerea lui Amiel Alcalay. Persoana care avusese acel vis și căreia Îi fusese dedicată povestirea, descoperise Într-o zi, cu o uimire frisonată, că, de fapt, cele mai intime coșmaruri ale sale erau deja materializate În piatră dură, ca-ntr-un monument hidos. După mai bine de șase luni de la acel vis coșmaresc, și cum povestirea fusese deja tipărită, o revistă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a pus-o în pupitrul colegului Dudu Gh., singurul țigan din școală. În clasă, cioara s-a dezmorțit și la intrarea profesorului, cum era obiceiul, ridicau capacul pupitrului și scoteau cărțile și caietele. Cioara eliberată a zburat spre geam, spre uimirea și disperarea elevilor. Toți se așteptau ca profesorul să izbucnească, dar a zâmbit și a spus: Ce, mă Dudule, ți-au venit rudele ?! Scoateți pasărea!” Singura avere a profesorului Marinescu a fost o bibliotecă cu 6.000 de volume, donată
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
În urmă gara din Austerlitz, nu Încetară să-i arunce priviri reprobatoare, mormăind În șoaptă. Supus unor asemenea stăruitoare căutături, maestrul optă pentru a-și recupera romanul din servietă și a se ascunde Îndărătul paginilor acestuia. Nu mică Îi fu uimirea cînd, sute de kilometri mai tîrziu, descoperi că uitase de măicuțe, de to acel du-te-vino din tren și de peisajul care se scurgea ca un coșmar al fraților Lumière dincolo de geamurile trenului. Citi toată noaptea, străin de sforăiturile călugărițelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fraților Lumière dincolo de geamurile trenului. Citi toată noaptea, străin de sforăiturile călugărițelor și de gările fugare prin ceață. Întorcînd ultima pagină cînd zorii se arătau, Monsieur Roquefort descoperi că avea lacrimi În ochi și inima cotropită de invidie și de uimire. Chiar În acea luni, Monsieur Roquefort sună la editura din Paris pentru a solicita informații despre numitul Julián Carax. După multe insistențe, o telefonistă cu un ton astmatic și dispoziție virulentă Îi răspunse că domnul Carax nu avea o adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
trebuia să se pună pe seama devierilor de caracter politic, ci pe seama unor scuzabile excese alcoolice. La trei fără trei minute motoarele vehiculelor care alcătuiau caravanele au fost puse în mișcare. La trei fix, așa cum fusese prevăzut, începu retragerea. Atunci, surpriză, uimire, minune nemaivăzută, mai întâi dezorientarea și perplexitatea, apoi neliniștea, apoi frica își înfipseră ghearele în gâtul șefului statului și al șefului guvernului, ale miniștrilor, secretarilor și subsecretarilor, ale deputaților, ale gărzilor camioanelor, ale bătăușilor poliției, și chiar, deși în mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
speranța că, din potrivirea întâmplătoare a pieselor de puzzle, ar putea să apară ceva atât de inteligent, atât de holmesc, atât de poirotian, că i-ar obliga pe cei doi indivizi aflați la ordinele sale să caște gura de pură uimire. Și, deodată, ca și cum i-ar fi căzut un văl de pe ochi, văzu calea, Oamenii, spuse el, cu excepția cazului unei incapacități fizice absolute, nu stau tot timpul închiși în casă, pleacă la slujbele lor, la cumpărături, la plimbare, așa stând lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
i-ar da posibilitatea să-și atingă mai ușor scopul. Și când cei care veniseră în contact cu Strickland în trecut, scriitorii care-l cunoscuseră la Londra, pictorii care-l întâlniseră în cafenelele din Montmartre, au descoperit spre marea lor uimire că omul în care ei nu văzuseră decât un artist fără succes ca oricare altul avea un geniu autentic și că ei își frecaseră coatele de el, au început să apară în revistele din Franța și din America o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Nu mai cunoscusem până atunci scriitori și acum îi găseam destul de bizari, dar nu cred să-mi fi făcut impresia că ar fi niște ființe întru totul reale. Îmi aduc aminte că găseam conversația lor absolut sclipitoare și ascultam cu uimire umorul mușcător cu care îl sfâșiau în bucăți pe orice confrate chiar din clipa în care se întorcea cu spatele. Artistul are acest avantaj asupra restului lumii: prietenii săi îi oferă drept țintă a satirei nu numai înfățișarea și caracterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
multă hotărâre: — Nevasta dumitale spune că nimic din ceea ce ai putea să faci n-o va determina să divorțeze. În privința asta e absolut hotărâtă. N-ai decât să-ți scoți din cap orice asemenea eventualitate. M-a privit cu o uimire care fără îndoială nu era prefăcută. I-a pierit zâmbetul de, pe buze și mi-a vorbit foarte grav: — Bine, dragul meu, dar nici nu-mi pasă. Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie, fie că e într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pictez. L-am privit îndelung. Nu înțelegeam. Mi s-a părut că e nebun. Vă rog să nu uitați că eram foarte tânăr și că pe el îl consideram un om între două vârste. Am uitat totul în afară de propria mea uimire. — Bine, dar ai patruzeci de ani. Tocmai asta mă face să cred că ar fi timpul să mă apuc. Dar ai mai pictat vreodată? — Am vrut oarecum să mă fac pictor când eram copil, dar tata mi-a spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-l împiedica să fie plicticos. Poate sinceritatea. Nu părea să-i placă atât de mult Parisul pe care îl vedea pentru prima dată (nu mai conta acum vizita făcută cu tânăra lui mireasă) și-i accepta fără nici un fel de uimire priveliștile care trebuie să-i fi părut destul de neobișnuite. Eu, unul, am fost de o sută de ori la Paris și absolut întotdeauna mi-a dat un fior de emoție. Nu pot nici măcar să umblu pe străzile orașului fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
banii ăia, zise indignată nevastă-sa. — Am fost șocat. N-am vrut să-l refuz. A băgat banii în buzunar, a dat puțin din cap, a zis „Mulțumesc“ și a ieșit. Relatând această poveste, Dirk Stroeve avea o expresie de uimire totală pe fața lui rotundă și ridicolă încât era aproape imposibil să nu râzi. — N-aș fi avut nici o obiecție dacă ar fi spus că tablourile mele sunt proaste, dar n-a zis nimic... absolut nimic. Și tu, Dirk, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
scările până în atelier. De pe buze nu i-a ieșit nici o vorbă. Când mi-a relatat toate acestea și-a dus mâna la obraz ca și cum ar mai fi simțit lovitura, și în ochii lui era o durere sfâșietoare, îngemănată cu o uimire ridicolă. Părea un copilaș crescut prea mare și cu toate că-l compătimeam abia dacă-mi puteam stăpâni râsul. Apoi s-a apucat să bată străzile pe care avea fără doar și poate să treacă ea pentru a-și face cumpărăturile, pândind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Dumnezeu pentru credincios, și când a văzut-o acolo i s-a făcut frică. — Și ce i-ai spus lui Strickland când te-ai întâlnit cu el? — L-am invitat să vină cu mine în Olanda. Am rămas mut de uimire. Nu puteam decât să mă holbez prostește la Stroeve. — Amândoi am iubit-o pe Blanche. Ar fi fost loc și pentru el în casa mamei. Cred că tovărășia unor oameni sărmani și simpli i-ar fi făcut mult bine sufletului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
E la fel de inutil să vorbesc cu tine despre asemenea lucruri ca încercarea de a-i descrie unui orb din naștere culorile. Se opri în fața scaunului meu și mă privi de sus în jos cu o expresie în care citeam o uimire disprețuitoare: — Dar ce, ție îți pasă cât de cât dacă Blanche Stroeve trăiește sau nu? Am meditat puțin la întrebarea lui, căci voiam să-i răspund sincer, să fiu sincer măcar cu propriul meu suflet: — În cazul meu o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de sigur că cea mai bună cale de a-l spune este pictura. Când mi-am imaginat că văzând tablourile am să găsesc un indiciu pentru a-i înțelege caracterul ciudat, mă înșelasem. N-au făcut decât să-mi sporească uimirea pe care mi-o stârnea el. Eram și mai nedumerit decât înainte. Singurul lucru care mi se părea clar, și poate că și aceasta era doar o închipuire, a fost că se străduia cu pasiune să se elibereze de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
principali de la spital îl cunoștea pe directorul companiei de navigație și acesta, ca o favoare, l-a angajat pe Abraham. Peste câteva săptămâni autoritățile universitare de la spital au primit demisia lui din postul atât de râvnit. Asta a stârnit o uimire puternică și zvonuri de tot felul. Ori de câte ori un om face un gest neașteptat, cei din preajmă îl atribuie unor motive cum nu se poate mai rușinoase. Dar întrucât cineva era gata să-i ia locul lui Abraham, acesta a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
căldură. După care ne-am manifestat surprinderea de o parte și de alta, aflând că am de gând să petrec noaptea la Alexandria m-a poftit să cinez cu el la Clubul Britanic. Când ne-am reîntâlnit mi-am exprimat uimirea că-l găsesc acolo. Avea o slujbă foarte modestă și înfățișarea lui îți spunea că e tare strâmtorat. Mi-a relatat povestea lui. Când a pornit în vacanța aceea pe Mediterana avea firește toate intențiile de a reveni la Londra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
aceste locuri, poate că nimeni nu l-ar fi socotit mai rău decât alții. Primea aici ceea ce nici nu aștepta nici nu cerea de la proprii lui semeni - și anume, înțelegere și compătimire. Am încercat să-i vorbesc căpitanului Brunot despre uimirea care mă cuprindea auzind ce povestește, și o vreme nu mi-a răspuns. — Nu este chiar așa de ciudat că eu cel puțin am avut înțelegere și simpatie pentru Strickland, mi-a spus el în cele din urmă, căci deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
haine, Îi dibui rezistența solidă a mușchilor, ca și când trupul i-ar fi fost mai tânăr. Marcello se retrăsese din instinct, de parcă s-ar fi ferit să fie atins de poet. - Iartă-mă, messere, zise el În grabă surprinzând expresia de uimire a priorului. E un vechi obicei de-al meu, căpătat de pe vremea când vindecam leproșii, peste mare. - Ai de gând să te Întorci la gazda dumitale? Îl Întrebă Dante. - Da... dar orașul vostru s-a schimbat mult de când am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dinaintea privirilor mulțimii luciul pielii sale ca de ceară. Într-o clipă, parcă răspunzând la un semn la călugărului, pleoapele Fecioarei se ridicară Încetișor, dezvelind mai Întâi albul corneei și mai apoi străfulgerarea azurie a pupilelor. Dante se uita cu uimire la perfecțiunea mecanismului care, probabil, se ascundea În cap, pentru a realiza o mișcare atât de lină și de asemănătoare cu cea omenească. Dacă, Într-adevăr, al-Jazari realizase această minunăție, atunci faima sa era pe drept cuvânt meritată, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acumulată Într-un arc de oțel comprimat sau furnizată de o greutate care coboară. Dar nimeni nu a mai găsit vreodată modalitatea de a face astfel Încât mișcarea obținută să fie constantă, ca În această mașinărie. Mechanicus continua să scruteze cu uimire mecanismul. - Și uită-te aici, reluă el, arătându-i o gaură dintr-o plăcuță din bronz aflată pe o latură a mecanismului. O mână iscusită Încrustase În jurul deschizăturii desenul stilizat al unui ochi omenesc. Aruncă spre poet o privire Întrebătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ascunși În cape. Unul ținea hulubele unui car cu roți mari, acoperit cu o perdea neagră, sub care călugării așezaseră deja trupul lui Arrigo. - Suntem aici, frate, zise celălalt, care ținea un mic opaiț. Ce sunt acelea? Întrebă apoi cu uimire, ațintindu-și privirea asupra lăzii și a boccelei. Fără să Îi răspundă, Dante Își depuse Încărcătura pe fundul căruțului, la picioarele mortului. - Urmați-mă. La abația Maddalena. - De acolo venim. Din pricina bătăliei a trebuit să muncim acolo până nu demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un miros de pânză udă și de lemn pentru sobă, de mentol și de tutun ieftin. Îmi oferi un scaun aproape de sobă și se așeză la măsuța lui, pe care se odihneau trei călimări bombate. După ce-și reveni din uimire, îmi povesti despre sosirea Lysiei Verhareine. O poveste simplă, din care nu am aflat nimic nou, dar mă bucura să aud pe altcineva vorbind despre ea, pe cineva care nu era de pe la noi. Îmi mai spuneam și că nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]