7,855 matches
-
pletos, îndemnând-o apoi și pe ea să se așeze. Simona nu știa ce să creadă, mai ales că un timp mama sa nu scoase nici un cuvânt, ci privind zările, căuta parcă să-i vină de peste necuprinsuri amintiri trecute în uitare și acum, revenite la suprafață, voia să se elibereze de ele. O dată așezate pe levicerul înflorat se priviră preț de câteva momente ca și cum s-ar fi studiat reciproc. Mama se hotărî să spargă liniștea: Simona, fata mea, începu ea, mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
altădată. ,,Cum poate să-ți taie apetitul o întâmplare care ar trebui de fapt trecută cu vederea", gândi doctorul. Era vădită starea de irascibilitate din cauza prezenței insolite a profesoarei de engleză. În timp ce fiecare dintre ei căuta să paseze evenimentul în uitare, sună telefonul. Beatrice îl rugă pe tatăl ei să vină să o ia. Pe drumul spre casă, doctorul îi reproșă fetei că face unele invitații fără să-i avertizeze și pe părinți. Ce invitații, tati? Profesoara de engleză a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mașină, ci și cu o durere persistentă în gleznă. Te rog să accepți o clipă de luciditate, mai zise el. Ce-ai spus? Vrei să câștigi timp, să estompezi un lucru care nu va putea fi niciodată trecut pe lista uitării!? Încearcă să înțelegi. Încearcă, te rog! Reflectează, chibzuiește, pune în graba ta și cuvântul răbdare... Zadarnic, Teo, zadarnic! Nimic nu mă poate întoarce din drumul meu. Rămâi cu frumoasa ta, ea îți va potoli caii neînfrânărilor tale, te va învăța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
lui care suportase cu stoicism o situație de netolerat. Acum totul se sfârșise, dar cu ce preț!... Se culpabiliza, deși el nu avea nici o vină de ceea ce se întâmplase în ultimele zile. Era vorba de un fapt pe care nici uitarea, cu toate legile ei nescrise, nu-l putea umbri. Trecuse în neființă un suflet nevinovat, un copil care venise pe lume dintr-o iubire fără iubire. Bietul de el nu avusese răgazul necesar să privească îndeajuns lumea cu ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cumplită și de nedescris tragedie. 15 D oina manifesta o înțelegere profundă față de starea deosebită prin care trecea soțul ei. Nu-și îngăduia să fie indiferentă în această situație de cumpănă, dar nici nu putea șterge așa deodată cu buretele uitării, nopțile de nesomn, lacrimile vărsate, zilelele înnorate de-a lungul a luni și luni de zile. Tragismul evenimentului avusese un impact neașteptat de dur și în inima ei de mamă. Doina nu o condamna pe Simona, ci nesăbuința ei, hazardarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
toate acestea trebuiau iertate. Ce rost mai avea să reediteze implicațiile întregii povești, când sfârșitul rămânea irevocabil același. Totuși, de undeva dintr-un izvor necunoscut, se iveau ape tulburi a căror limpezire era greu de presupus ca durată în timp. Uitarea se afla undeva, unde anume și cât de departe era greu, dacă nu imposibil de stabilit. Situația prin care trecuse Doina își prelungea tentaculele tristeții ca niște umbre enorme pe un teren plin de denivelări. Câte vise din căsnicia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
și sunt transportați într-un spațiu și într-un timp care nu e al lor. Teo nădăjduia că poate în timp va obține iertarea Doinei, deși știa că acest lucru nu era ușor; simpla conviețuire sub același acoperiș nu însemna uitare. Și tot el se gândea: ,,Cât de puțin timp îi trebuie unui om să cadă în prăpastie și cât de mult ca să se ridice din nou la nivelul solului, nemaisocotind faptul că trebuie apoi să revină la poziția verticală." Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
că trece prin purgatoriul vieții sale, purgatoriu ce făcea cât un martiriu! Așa că, limpezindu-și, întrun final, mintea și lăsând gărgăunii (precum ajunsese chiar ea săi numească) la o parte, cu inima luată strâns în dinți, iată că îl dădu uitării. Fără ca aceasta să rostească vreun cuvânt, bărbatul își pricepu curând greau sentință, venită ca un aprig ciocan, ce te lovește în cel mai sensibil loc al corpului. Zi și noapte, tot se strădui el să și înțeleagă pedeapsa, dar nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
speranță că cineva sau ceva, o persoană hărăzită sau o întâmplare fericită, o vor salva din amestecul tulbure de stări sufletești, pe care le încerca tot mai des, iată că acum, ascultând-o pe Luiza cu atenție, ea chiar dădu uitării orice fel de iluzie și, astfel, moralul ei căzu și se risipi complet. De acum, în inima ei se stârnise cu adevărat lupta și nimic bun nu se mai întrevedea în viitor. Totul în suflet îi era ca într o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
o scot eu la capăt cumva, și chiar îndrăznesc să fiu foarte încrezător în privința aceasta, căci, în definitiv, doar nu mi-o ține pururea necazul!” Și, reflectând el astfel, cu un suflu triumfător, iute căpătă un pic de inimă, dând uitării toată amărăciunea lui plumburie din ajun. „Sper numai să și reușesc...”, conchise el îngândurat. Însă speranța aceasta a sa trebuie spus că nu rămase deloc searbădă și efemeră, căci știa el foarte bine de ce zisese că „speră”. Din moment ce omul își
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
zi mi că ai și uitat deja! Nu păstra nimic din ce a fost, nu vreau deloc să faci asta, căci, oare, cei care zic că iartă, dar zic că nu uită, nu sunt numai niște mincinoși? Întrucât iertarea presupune uitarea, întotdeauna! Așa că, din suflet te rog, nu face și tu la fel, nu fi o mincinoasă, iartă-mă cu totul! Spune-mi că m-ai iertat! M-ai iertat? - Ei bine, Șerban, aici greșești. Ceea ce ai spus nu-i în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ai iertat! M-ai iertat? - Ei bine, Șerban, aici greșești. Ceea ce ai spus nu-i în întregime adevărat, nu neapărat! De fapt, iertarea presupune să treci senin mai departe și, într-o primă fază, să te prefaci că ai dat uitării tot ce a fost. Mai pe urmă, dacă începi să bagi de seamă că lucrurile merg din ce în ce mai bine, abia atunci poți să uiți cu adevărat. Doar atunci! În privința aceasta, numai astfel un om se poate mereu păzi cu succes de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
m-a lăsat fără grai. Neașteptată. Imaginația a Început să-mi lucreze febril. Deja Îl vedeam arzând de nerăbdare... nerăbdarea de a-i mângâia umerii catifelați și rotunzi, mijlocul subțire, sânii fremătând de atâta așteptare... Și „ea” abandonându-se până la uitare În brațele celui Îndrăgit. Și doar m-a „avertizat” și mi-a lăsat suficient timp pentru a lua o hotărâre: „Vrem cu adevărat să fim Împreună?”. M am smuls repede din mijlocul acestor imagini dureroase. „Ai curajul și mărturisește, că
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
răni, am pornit mai departe și iată cum “ Două lacrimi de cer” se rostogolesc din ochi-mi Îndurerați Întru amintire! Dintr-un suflet prea plin, s-a născut poezia, pe care “Lumii o dăruiesc”... și veacurile vor trece, așternând cenușa uitărilor peste inimi care, odată, au bătut Înflăcărate, dar Cuvântul va dăinui!” „Cum va fi drumul din acest punct spre viitor?” „Mărturisesc că am avut mereu o teamă, gândindu-mă la punct. E tot ce rămâne! Un singur punct În univers
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
că În gândire el nu se exprimă pe sine, ci doar mesajul ființei adus, prin el, În limbă. El este mesagerul fidel al ființei, simplu mijlocitor Între ființă și limbă. Gânditorul care rostește ființa este opusul celui care trăiește În uitarea ei și care nu vorbește constant decât despre ființare. Însă, de fapt, până și gânditorul ce a uitat de ființă nu face decât să aducă la nivelul limbii ființa ce i s-a sustras. (...). Mă Întreb, uitându-mă la televizor
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ceva. Sunt mulți care rămân zeci de ani în același cartier, sunt mulți care au venit din 1955 aici și nu au călătorit în Australia decât în interes de serviciu. Îl întreb într-un târziu pe Mihai, parcă se așezase uitarea peste noi, încercam să străpung crusta, Mihai face o mișcare de dezînnămolire, cu mișcări încete, paloarea feței îmi confirmă că vine dintr-o altă realitate, cu viață mai puțină, clipește, da, v-am întrebat cum trăiau aborigenii. Când lucram la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un speculant din rețea, să fii nevoit să fugi din țară și să trăiești, o vreme, din scurgerile de valută în băncile străine. Dar câteodată e tocmai bună o astfel de vacanță, te mai aerisești și tu, până se așterne uitarea pe dosarul tău sau până ți se prescrie pedeapsa. După o vreme, te întorci în țărișoara ta ca Cezar la Roma. Învingătorul care aduce în țară bogățiile cucerite. Urale și surle... Poporul la picioarele tale. Din lichea ordinară te-ai
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
preț de două veacuri în timp, scotocește cu pasiune își cu notabile rezultate!) arhive publice și documente de familie, găsește zapise, acte, probe ce reînvie vremuri, nume și întîmplări pe care altfel le-ar fi 8 acoperit de mult colbul uitării. Are vocația acestui fel de cercetări pe drumul cărora a fost încurajat să pășească de istoricul și scriitorul Vasile Diacon, care l-a îndemnat și îndrumat să și facă arborele genealogic și să reconstituie „povestea” familiei, așa cum eu, rătăcind își
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
tipar, o carte a unor nostalgice și vibrante rememorări, a unui remarcabil curaj civic, o carte document și semnal de alarmă, o carte adevărată, de care și autorul și cititorul aveau nevoie, spre a nu cădea în perfida capcană a uitării, o carte din care se pot zămisli alte opere, o carte avertisment care ne reamintește că monstrul comunismului e doar adormit și se poate trezi în orice clipă în căutare de noi victime, o carte-nucleu, o carte reper pentru ulterioara
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
străbătute de cele două râuri sclipitoare, casele micuțe, furișate În umbra spinărilor lungi de pământ, turmele de mioare risipite pe nesfârșitul pajiștilor, pădurile de tei pierdute albastru În zare. Uneori, după ore de admirat minunile naturii, adormea covrigit, rătăcit În uitare. În după-amiaza aceea, unul dintre băieții care Își păștea turma de oi, se apropie nevăzut de clopotniță, urcă tiptil scara Înaltă și, apucând funia groasă, Își dădu drumul pe ea cu toată greutatea, trăgând cu forță și râzând satisfăcut. Clopotul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
am imaginat-o Întotdeauna asemeni unei cochilii de melc: cu cât te afunzi mai adânc În spiralele ei Îngustate, cu atât totul devine mai palid, mai nebulos, mai dizolvat, acoperindu-se de praful acela misterios și dureros totodată al necruțătoarei uitări de sine. A doua zi m-am dus din nou la barul de peste drum. Speram să o Întâlnesc pe Lola. Simțeam aceeași foame nebună de a vorbi. De a vorbi cuiva. De a vorbi pur și simplu. Conta să nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fiindcă tu ai capul mai bine prins pe umeri decât mine. Acum că totul a trecut, voi sufla și în iaurt, chiar dacă îl voi lua din frigider, voi ea s-o dea pe glumă. Seara aceea trecu. Se părea că uitarea se așternuse Încet peste întâmplările trăite de Olga, constituind, în mod indirect, o lecție și pentru Ina. Deși Olga se străduia să pareze că totul i se șterse din memorie, fără să vrea, Marcel îi revenea în minte, nu cel
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
nimic din ce spune Olga? - Ce să fac!? Am un neuron care se află de strajă, e tot timpul la post, și-mi comunică date pe care tu, deși le-ai trăit, acum le-ai pus sub o lespede a uitării. Ori eu... Să dea Dumnezeu să n-am dreptate În ceea ce-ți spun mereu, dar mă simt dator să te avertizez: fii precaută în relațiile cu Olga! M-aș bucura să mă înșel, mai ales pentru tine, pentru liniștea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
de familie. Nefiind străină de mânuirea armelor iubirii, ea făcea fel de fel de încercări: iscodea artificii, îi dădea dovezi de dragoste, îi rememora trecutele scene de tandrețe; peste toate acestea însă se vădea că se așezase praful gros al uitării. Efectul scontat întârzia să se arate. Olga își spunea adesea: Am fost o proastă! Fetele din ziua de azi, cum se mărită iau în mâna lor hățurile și își asumă în mod serios rolul de conducătoare a vieții de familie
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Și tu, ce!? Și tu ai fost o prietenă extraordinară.În afară de tine, eu nu am avut pe cineva mai apropiat mai devotat, tu știi asta... Îți amintești că mâncam amândouă dintr-un covrig!? Olga dădu cu mâna în lături, a uitare, parcă voind să spună: Acele vremuri s-au spulberat în vânturile uitării. - Da, da, și în acest da repetat era un ceva, o mărturisire în pragul exploziei, gata gata de a se declanșa, dar glasul nu avea încă puterea de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]