4,632 matches
-
atâta s-a ales din toate campaniile lui de tinerețe. Un ac n-a adus acasă, ca alți oameni, de pe unde-a fost, o brățară, un lănțișor, ceva cât de cât, o amintire. A adus niște cuvinte: harașo, davai și ura. Episodul 218 COPILUL LA TURCI — De multe ori m-am gândit - zise Metodiu, văzând că turcul are chef de vorbă - cât de diferită trebuie să fie educația ce se dă copilașilor otomani față de educația îndeobște europeană și-n sinea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gât, mă rog, treburi de-ale lor, femeiești, iar noi stăm și le privim cu bunăvoință și ne dăm date unul altuia, de unde e fiecare, câți ani are, cine i-a făcut semnul ăla pe gât etc. La miezul nopții urăm sultanului viață lungă, începem să bem masiv și cam peste două ceasuri, să nu zic mai mult, vine bujbeiul și le dă femeilor același minunat rând de veșminte verzi, le-mbracă din cap până-n picioare să nu mai știm care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
planul nu le-a reușit și, drept urmare, vor fi împușcați în curând ca niște câini, stimații ascultători fiind rugați să mai aibă un pic de răbdare, până ce va fi creat cadrul juridic pentru asta. Alte știri nu mai avea, așa că urează, încă înainte de miezul nopții, noapte bună bravului popor și vise amarnice răufăcătorilor ascunși. Apoi au încercat să asculte posturile străine bruiate și așa au adormit. Undele eterului au continuat să vuiască ba mai subțire, ba mai mai gros, ochiul magic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cu o privire furioasă. —E adevărat, nu? Credeai că ne aranjează pe amândoi. —Claire exagerează, a spus Paul fără tragere de inimă. Doar că anul ăsta Lee făcuse parte din comitet. Știam că nu îi place Tosca, a spus Claire. Ura șobolanii. Și după ce mi-a făcut mie... Nu ți-a făcut nimic, s-a răstit Paul. Când ai să recunoști că nu te-au considerat îndeajuns de bună pentru slujba aia? Și las-o așa, nu mai da vina pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
-se amândoi către ieșire. În urma lor auziseră cuvintele barmanului: - Domnișorică futică! Ziua următoare, Dudu așteptă din nou la poarta din care ar fi putut să iasă Nina. Dar în locul ei apăru domnul Fischer, tatăl Ninei în persoană. - Bună ziua, i-a urat Dudu, sperând că domnul regizor își amintea de el, cu toate că nu era ușor să ții minte sutele de figuranți care-i trecuseră prin fața ochilor de-a lungul anilor. Cu toate că tatăl Ninei nu era în toane bune - se vedea după felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dădeau aerul unei meduze. Văzut mai de aproape, era așa cum îl descrisese Franco: un bătrânel cu ochi de cicoare, slab, cu coșul pieptului plat, de parcă ar fi aparținut deja altei lumi, unde imponderabilitatea era o stare naturală. - Benvenuti, ne-a urat el, lăsând baltă păsările și îmbrățișându-ne unul după altul, prietenii lui Franco erau desigur și prietenii lui. Își scosese pălăria, așa că i-am văzut scăfârlia pe care nu avea nici un fir de păr. Soția lui, Carla, a venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o grămăjoară informă de zăpadă carbonică. Era incredibil felul în care putea să arate sexul lui lui Clossettino, dar mai incredibil decât felul în care își făcuse apariția nu putea fi decât nimicul. Rânjind fatidic către cei pe care îi ura atât de mult, Michael începu să se masturbeze straniu, suflecându-și craniul. Cu sexul său indica direcții noi, spre o lume abia acum vizibilă, dar dorită de absolut toată lumea, cu clădiri și oameni ale căror zâmbete și forme erau expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
oameni bogați, ci dimpotrivă, pentru că oricât de exotic sau nu, comerțul cu smochine nu prea aducea profit. Cel puțin nu în zona respectivă a orașului. Hotărârea lui Abdulah de a dinamita întreaga Londră cu ocazia Crăciunului, sărbătoarea pe care o ura cel mai mult și care tocmai se apropia, veni ușor și simplu, ca urmare a refuzului categoric de a fi cu el al ultimei tipe pe o întâlnise. Motivația ei fusese cât se poate de clară: nu-i plăcuse mustața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
morții sale. Adică exact în ziua respectivă, în care luase decizia, n-avea nici un sens să mai aștepte încă una în plus. Da, așa avea să facă, avea să le dea tuturor o lecție dintr-o postură pe care o ura de moarte și pe care refuzase s-o înțeleagă vreodată: slujba. Cu acest gând constructiv în cap, Abdulah își cumpără ediția arabă a ziarului Daily Mail și alese un anunț punând degetul la întâmplare, pentru că oricum nu îl mai interesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Nici în visele cele mai frumoase, cu mii de virgine, nu-și putea închipui că va deveni un martir având ocazia să facă atât de multe victime și lovind în același timp unul dintre simbolurile-cheie ale civilizației pe care o ura atât de mult: sărbătoarea Crăciunului. Spre marea lui nemulțumire, Abdulah fu nevoit să mai aștepte încă o zi până să își ia slujba în primire. Murea de nerăbdare. Pusese suficient trinitrotoluen încât să spublere jumătate de oraș, iar centura cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
însă atât de neașteptat, încât cei doi se speriară. Lindsay îl recunoscu imediat, luminându-se și ea la față. Îi studie costumul. - Abdulah, tu aici? Ce idee bună ai avut să fii Moș! Îți stă extraordinar! - Am vrut să vă urez Crăciun fericit amândurora, spuse el aproape pe nerăsuflate. Și eu mă bucur să fiu Moș aici, zâmbi el, arătând pereții magazinului pe care până nu demult voia să-l distrugă. - Cred că sfânta sărbătoare a Crăciunului este cea mai minunată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a schimbat. Anterior, doream să le spun pentru ca eu însumi să sufăr, acum urmăream să-l jignesc și să-l fac pe Kleiman să sufere. Voiam să-l fac să înțeleagă, după expresia feței mele și după ton, că exprim ura oricărui licean pentru mutra lui stacojie. Sufocat de indignare, mă pregăteam să vorbesc, când simții cum o mână fierbinte mi se lasă pe ceafa. Cu coada ochiului, văzui un piept violet și, pe acest piept, o cruce de aur, ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Maricel îl conducea pe Cristian spre ieșire, mergând la jumă tate de pas în urma lui, cerându-și scuze fără încetare. Vă mai așteptăm pe la noi! Bine, măi Maricel! Am să mai vin. Și, să fie într-un ceas bun! îi ură Maricel oprindu-se în ușă. Poftim? Să fie într-un ceas bun! repetă acesta, zâmbind cu gura până la urechi și făcând pișicher cu ochiul. Nu înțeleg... Ei, lăsați, că știm noi! Cristian Toma se opri și se întoarse spre Maricel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spre vărsare, spre moarte. În septembrie al aceluiași an, În douăzeci și nouă, tata s-a Înscris la școala de geodezie, iar Cartea oferă și istoricul Înființării școlii de geodezie din Belgrad, cu discursul inaugural al directorului Stojković (care le ura viitorilor geometri să slujească cu cinste regele și patria, căci lor le revenea dificila misiune de a Însemna pe hartă noile granițe ale patriei noastre). Urma apoi un amalgam Între denumirile unor celebre bătălii cu nu mai puțin celebre Înfrîngeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vina ne aparține numai în parte. Am insistat la unii oameni care dețineau date ce lipseau din arhive, până aproape de umilință, dar fără rezultat; cu siguranță, au făcut-o dintr-o intenție de a valorifica ei-înșiși acele date. Să le urăm succes în scrierea propriilor monografii și nu ne îndoim că vor fi contribuții valoroase la cunoașterea istoriei satului și comunei. Am considerat că împlinirea, la 8 noiembrie anul acesta - 2009, a 225 de ani de la venirea primilor bejenari în Lunca
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Se ridică de pe scaun și se duse la baie. Simțea nevoia să vadă chipul omului care tocmai fusese concediat scurt. Cuvântul nu fusese pronunțat, dar putea fi descoperit, literă cu literă, în toate celelalte, până și în acelea care-i uraseră somn ușor. Nu era surprins, îl cunoștea prea bine pe ministrul său de interne și știa că avea să plătească pentru că nu respectase instrucțiunile pe care le primise de la el, cele exprese, dar mai ales cele subînțelese, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mea, și când am apăsat pe butonul soneriei de la atelierul lui mi-a deschis chiar el, dar o clipă nu m-a recunoscut. Apoi a scos un strigăt de încântare și m-a tras înăuntru. Era fermecător să ți se ureze cu atâta entuziasm bun venit. Nevastă-sa era așezată lângă sobă și cosea. S-a ridicat la intrarea mea. Stroeve m-a prezentat: — Nu-ți aduci aminte? a întrebat-o. Ți-am vorbit adeseori de el. Și apoi, adresându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un vag element de atracție sexuală. Dar cine sunt eu să încerc să descâlcesc meandrele misterioase ale vieții sexuale? Poate că pasiunea lui Stroeve îi stârnea acea parte a naturii ei fără să i-o satisfacă și în schimb îl ura pe Strickland pentru că simțea în el puterea de a-i da ceea ce avea ea nevoie. Cred că era pe deplin sinceră când se luptase împotriva dorinței soțului ei de a-l aduce pe străin în atelier. Bănuiesc că era speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
timpurie a lumii când materia, păstrându-și primele legături cu pământul, părea să mai posede încă un spirit al ei propriu. Dacă Strickland o impresiona într-un fel, era inevitabil fie să-l iubească, fie să-l urască. Ea îl ura. Și apoi îmi închipui că intimitatea de fiecare zi cu bolnavul o afectase într-un mod neobișnuit. Îi ridica mereu capul ca să-l hrănească și i-l simțea greu în mâna ei. Când îi dădea de mâncare îi ștergea gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tăcere, iar el o urmărea tot fără o vorbă. Și când în cele din urmă o prindea în brațe, oare ce fiori străbăteau inima ei? De spaimă ori de extaz? Blanche Stroeve căzuse pradă poftei sălbatice. Poate că-l mai ura încă pe Strickland, dar îi era foame de el și tot ceea ce alcătuise până atunci viața ei ajunsese să nu mai conteze. Încetase să mai fie o femeie complexă, bună și veselă, dar chibzuită deși lipsită de profunzime. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în când. La Strickland apetitul sexual ocupa un loc neînsemnat. Era nesemnificativ. Era plictisitor. Sufletul lui tindea către alte lucruri. Avea pasiuni violente și uneori dorința îi cuprindea trupul, așa că era împins către o orgie a poftelor animalice, dar el ura de fapt instinctele care-i răpeau stăpânirea de sine. Ba chiar cred c-o ura și pe partenera inevitabilă a desfrâului. După ce-și recăpăta controlul asupra propriei sale ființe, se scutura înfiorat la vederea femeii de al cărui trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui tindea către alte lucruri. Avea pasiuni violente și uneori dorința îi cuprindea trupul, așa că era împins către o orgie a poftelor animalice, dar el ura de fapt instinctele care-i răpeau stăpânirea de sine. Ba chiar cred c-o ura și pe partenera inevitabilă a desfrâului. După ce-și recăpăta controlul asupra propriei sale ființe, se scutura înfiorat la vederea femeii de al cărui trup se bucurase. Atunci gândurile lui pluteau senine înspre Câmpiile Elizee și simțea față de această femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cum fusese administrată otrava. În ultimii ani, Frederic devenise bănuitor și nu gusta niciodată nimic fără să-l fi supus mai Întâi degustătorilor. Și totuși a fost otrăvit, cumva. - Dar nu ți-a spus niciodată numele asasinului? - Nu. Însă Îl ura din răsputeri. Omul acela nu omorâse doar un suveran, ci ucisese și speranța Într-o ordine dreaptă a lucrurilor. Dante se Întinse spre el. - Cum poți fi atât de sigur? Am auzit și eu multe zvonuri, Însă nimic În plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru noi ceilalți, care nu mai contam pentru el nici cât negru sub unghie. S-ar fi zis că se bucura să audă evocat numele rivalului său - și că acest nume e asociat duhorii unei morți violente -, pe care îl ura din motive pe care de altfel nici nu le cunoșteam, poate pur și simplu fiindcă judecătorul Mierck nu putea decât să urască, fiindcă asta era natura lui profundă. — Bine, bine, bine..., reluă, brusc înveselit, lăsându-și trupul masiv pe scăunelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
puțin mai încolo, dincolo de lambriurile din lemn de nuc deteriorate de-a lungul anilor, doisprezece jurați cântăreau greutatea capului unui om. Era în gesturile lui, în acea zi, un anumit dispreț amestecat cu oroare. Iar eu înțelesesem niște lucruri. Destinat ura murdăria, chiar și pe cea mai firească și mai terestră. De obicei, repulsia îl făcea să privească pantofii grosolani și murdari ai justițiabililor care se înghesuiau pe băncile tribunalului sau ai bărbaților și femeilor pe care îi întâlnea pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]