10,389 matches
-
nu apară, sau să apară dintr-o dată în fața lui și să-l împuște. Străbătu mai bine de un kilometru fără să zărească nici un suflet, alungă ideea de a aprinde o țigară, fiind convins că n-ar face decât să-i usuce și mai mult gâtul, și începu să-și piardă speranța că jalnica lui rătăcire va fi cu folos, când o voce autoritară răsună în spatele său: — Pune arma jos! Se supuse și apoi se întoarse încet și-l privi cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
călcat pragu, da poci să-i spui că-ți strici gura de pomană, parcă vorbești la pereți și... țsă fi fost aprilie să fi fost mai stînjenii deși și Înalți parfumul lor albastru bărbatul Înfige cu nădejde sapa În pămîntul uscat de la rădăcina teiului Își Încordează trupul Înalt ciolănos se apleacă iar se Îndreaptă Își freacă palmele cămașa albă i s-a lipit de piept și de spate are fața Îmbujorată nădușită mustața blondă Îi dă un aer tineresc parcă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de pantofi de lac escarpen, un șirag de perle veritabile, să mă plimb prin casă de la bucătărie la baie și să murmur un poem disperat: „Ești cea mai frumoasă“. Tronc Marițo, era o vorbă În mahalaua copilăriei mele. Mi se usucă pielița unghiilor și crapă. Stephen Dedalus a fost și el tînăr și deștept, a văzut și Parisul, și totuși! Ce rost mai are să lași ușița coliviei deschisă, cînd pasărea nu mai vrea să zboare. Și iată că primești o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În vis. Aș Înșira acum un pomelnic de nume pentru că ele nu m-ar obliga să ajung nicăieri, să deschid o ușă, să aprind o brichetă. Și iată aceste aripi ca două sugative mari desfășurate deasupra mesei la care scriu uscînd cerneala unei priveliști. Îmbrăcată toată În alb o femeie de hîrtie tremurătoare se Întinde sub mîna mea, nu mai știu să-i desenez ridurile de expresie, nu mai știu unde să-i pun acel punct care o făcea pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
civilizație modernă, că doar oameni sîntem și nu pisici. În această grădină de vară improvizată deci, unde nu există nici mese, nici scaune, necum fețe de masă colorate, farfurii sau tacîmuri, nuntașii se așază direct pe iarba apretată de cimentul uscat după ploaie sau pe pămîntul bătătorit, Își ia fiecare În brațe domnișoara de onoare Îmbrăcată În ținută de gală și cu vreo zece halbe de bere alături simte că nunta s-a mutat În cer. CÎte unul mai cu foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
trebuit două zile. Iar de emoție am și uitat să mă concentrez asupra faptului. Simplitatea și concizia episodului m-au nemulțumit profund. Am repetat experimentul de două ori, apoi am găsit în pod un sac de pânză în care se usca usturoiul. Până atunci, nici măcar cu bucățile mele de slănină râncezite de vreme nu prinsesem mai mult de un singur animal. Tocilarul locuia sub scări. A început cu baionete, în timpul războiului. Primăvara își căra în curte tocila, care consta dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dar îndurați-vă de noi, că ne grăbim. Nu avem timp de pierdut. — Bine, hai cu mine - a spus părintele zâmbind și a luat-o înainte, către altar. Acum o să-ți ud un pic părul, dar afară o să ți se usuce cât ai zice pește. Nu ne-am mai oprit până la institut, dar sora îmi tot vorbea despre pace, de parcă ar fi vrut să sădească o sămânță în mine. Îmi arăta orașul prin geamul mașinii. — Acum poți să te uiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de frunzișul ruginiu. Se scaldă în soare. În umbra cărării e o femeie. Cu tuburi mici de vopsele în mână și cu niște funii ude pe braț, pe care probabil că le-a spălat, iar acum le duce să le usuce. Cred că cel mai bine ar fi să o întreb pe ea. Astea sunt niște tuburi de vopsele, iar astea - niște frânghii ude pe care le duc să se usuce, îmi spune ea. — Unde pot s-o găsesc? o întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că le-a spălat, iar acum le duce să le usuce. Cred că cel mai bine ar fi să o întreb pe ea. Astea sunt niște tuburi de vopsele, iar astea - niște frânghii ude pe care le duc să se usuce, îmi spune ea. — Unde pot s-o găsesc? o întreb eu din nou. Dacă te-au chemat aici, mai mult ca sigur că ai s-o găsești. E o pură întâmplare că ai dat peste mine. Aș putea să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aproape duios, dar mereu înțelegător și, numai ca ei să aibă întotdeauna cu o fotografie mai mult decât ceilalți, se ducea în magazie să scotocească după șoimul acela de vânătoare putrezit, care altfel nu-i mai trebuia nimănui. După ce le uscam, puneam pe spatele pozelor ștampila cu Amintire de la Domnul... sau pe cea cu Amintire de la Doamna..., apoi scriam cu tuș deasupra punctelor numele celor care făcuseră comanda. — Dumneata trăiești, alături de mine, din tâmpenia altora - i-am spus eu. — Da, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să nu-i spună lui tanti Mae de ce. Probabil că și ea râgâie acum acasă și și-ar da seama. Mă întrebam și cât mă va mai lăsa doamna Watkins să aștept în camera asta. Pantalonii începuseră să mi se usuce, dar umezeala ajunsese la piele și era inconfortabilă. Îmi doream să fiu afară la soare, unde s-ar fi putut usca mai repede, până la piele. Erau două ferestre în cameră, dar una nu avea geam. Venea puțin aer prin el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întrebam și cât mă va mai lăsa doamna Watkins să aștept în camera asta. Pantalonii începuseră să mi se usuce, dar umezeala ajunsese la piele și era inconfortabilă. Îmi doream să fiu afară la soare, unde s-ar fi putut usca mai repede, până la piele. Erau două ferestre în cameră, dar una nu avea geam. Venea puțin aer prin el, am încercat să-l deschid și pe celălalt, dar nu am reușit. După o vreme am început să mă obișnuiesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dispară de tot. Deodată am simțit că se uită cineva la mine, și chiar era pe trotuar o femeie cu o plasă de cumpărături în mână, care se holba la mine. Am sărit de la fereastră să-mi iau hainele. Erau uscate, așa că le-am pus pe mine. Când m-am întors la fereastră, ea plecase și am căutat-o cu privirea de-a lungul străzii, dar n-am mai găsit-o. M-am întrebat încotro a luat-o și dacă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pentru luna martie și părea să se fi lăsat o noapte de vară. În josul văii nu se simțea vântul, dar pe dealuri îți puteai da seama când venea luna martie. Era atunci când pinii șuierau pe vreme însorită, iar lutul se usca și zbura sub formă de nori cenușii peste cenușă, până când nu îți mai dădeai seama că a fost acolo. Însă în aprilie, când ploua și lutul se înmuia, cenușa se vedea din nou și te bucurai că e acolo ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întinsă pe jos, iar din gură îi curgea sânge. Cursese pe trepte, fiindcă așa era podeaua înclinată și asta era ceea ce simțisem eu între degete. M-am uitat la mâna mea. Aveam sânge între cutele degetelor și începea să se usuce unde era mai puțin. Mi-am șters mâinile de pantaloni și m-am dus la ea. Mă înspăimântam numai uitându-mă la ea. Am crezut că a murit, dar când m-am aplecat și i-am atins brațul, era încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
gură. Părul îi atârna și era tot alb înspre rădăcini, dar roșu unde intrase în băltoacă și mai curgea sânge și pe la vârfurile lui. Am așezat-o pe pat și i-am pus o pătură veche pe gură ca să se usuce sângele. După asta, m-am așezat pe marginea patului și am privit-o. Mâna ei era aproape de mine, așa că mi-am plimbat-o pe a mea de-a lungul ei și i-am luat palma și am ținut-o. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Am simțit-o tremurând. Ceva m-a făcut să mă uit la fața ei și i-am văzut buzele mișcându-se. Am încercat să înțeleg ce spunea, dar s-au mișcat o vreme fără să scoată vreun sunet, sparte și uscate cu sânge închegat pe ele. Vântul vuia din ce în ce mai tare, așa că m-am apropiat de fața ei ca să o aud și ea a spus “Frank“, respirația i s-a oprit și ea a rămas inertă în brațele mele. Noaptea aceea mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
inima ei a încetat să bată, sângele să curgă. M-a trecut un fior. Ajunsesem acasă. Am parcat la locul obișnuit, vizavi de studioul meu, pe o alee lăturalnică. Ploua încă, dar nu așa de tare. Cerul începea să se usuce. Mâine, dacă Londra va fi norocoasă, deasupra orașului cerul va fi senin. Am oprit motorul și am ieșit, punând pe mine haina mea de ploaie din cauciuc. PVC-ul a scos un scârțâit familiar când am tras cureaua peste talie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
tălpile pe podea, corpurile noastre schimbând pozițiile, bătăile inimii. Nu pe ale lui. Era prea departe. Nu am vrut să se întâmple, a spus dintr-odată. A fost - nu știu ce s-a întâmplat. Presupun că tot despre Lee vorbești. Mi se uscase gura. A dat din cap. Nu trebuia să se întâmple. Nu că i-ar fi păsat în vreun fel lui Clifford. Nu voia să o omoare? — Doamne, nu. Doar să o sperii. Să-i spun să stea departe de Catherine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
era nimic decât câteva firimituri amestecate cu praf negru. Chiar și sticlele de cerneală erau murdărite de praf negru, crăpate, și o parte din cerneală se scursese în pământ. Noah simțise o mare slăbiciune în tot corpul, gura i se uscase brusc, picioarele i se topiseră ca și cum ar fi fost făcute din ceară. Se prăbușise dintr-odată ca un pachet greu de pietriș. A stat așa, în nesimțire, un timp în care toată viața i s-a derulat în fața ochilor minții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
furiei, o ieșire de nepermis în fața unui necunoscut care altădată, după cum pretindea el, făcuse parte din lumea ficțiunii lui. - Știu că e prea frumoasă pentru mine, dar în starea ei chiar frumusețea e oarbă la urât. Gura domnului Fischer se uscase de tot. Între timp portarul venise lângă ei ca „să-l apere pe domnul regizor“ de asaltul „diletanților“. - Ce vrea? întrebase el scurt. - O vrea pe Nina de nevastă, gemuse domnul Fischer, cu vocea schimbată de lipsa apei. Portarul zâmbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
la soțul meu o schimbare pe fața lui de dansator al păsării. Acum schimbarea se accelerase. Încă din copilărie bănuisem că moartea se ascunde în oameni ca sâmburii într-un fruct zemos. Sâmburii sug carnea fructului și deodată corpul se usucă și cade când ne așteptăm mai puțin. Cu toate astea continuăm să ne privim ca pe niște ființe eterne și fața celui iubit ca pe un peisaj mișcător. Peisaj în care părul legănat de vânt devenise mai rar, ochii ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
poate de repede, dacă nu chiar pe loc. Căci, deși pleacă pentru totdeauna, acel om lasă în urma lui imaginea durerii care te va chinui mult timp, ba chiar îți va răpi și somnul la bătrânețe. Afară încă ningea, văzduhul era uscat și rece. Vântul clătina felinarele și copacii de pe bulevard care-și împleteau umbrele ca niște cozi. Zinocika trecuse demult colțul, n-o mai vedeam, dar gândul meu o tot întorcea din drum; o lăsam să ajungă la colțul străzii, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în orice caz mai sincer decât războiul mondial. În cuvintele război, victorie, înfrângere, uciși, prizonieri, răniți, în aceste cuvinte triste, care în primele zile aveau atâta viață încât tremurau ca niște carași în palme, sângele cu care fuseseră scrise se uscase. Uscându-se, acest sânge devenise o simplă cerneală tipografică. Cuvintele respective îmi apăreau ca un bec defect: șalterul țăcăne, dar becul nu se aprinde. Le pronunțam, dar imaginea refuza să apară. Nici măcar nu-mi mai puteam închipui că războiul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
orice caz mai sincer decât războiul mondial. În cuvintele război, victorie, înfrângere, uciși, prizonieri, răniți, în aceste cuvinte triste, care în primele zile aveau atâta viață încât tremurau ca niște carași în palme, sângele cu care fuseseră scrise se uscase. Uscându-se, acest sânge devenise o simplă cerneală tipografică. Cuvintele respective îmi apăreau ca un bec defect: șalterul țăcăne, dar becul nu se aprinde. Le pronunțam, dar imaginea refuza să apară. Nici măcar nu-mi mai puteam închipui că războiul îi poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]