2,042 matches
-
Semnalul se declanșa cu nu mai puțin de o treime de secundă înainte de hotărârea de a mișca degetul. Acel noi care are inițiativa nu este ceea ce credem că suntem noi. Voința noastră e ca rolul acela clasic de comedie: băiatul vagabond care se crede director. Întrupat: să ne gândim la autoscopie și la experiența decorporalizării. Cercetătorii în neuroștiințe din Geneva au ajuns la concluzia că aceste evenimente sunt rezultatul unor disfuncții cerebrale paroxistice de la nivelul conexiunii temporoparietale. Puțin curent electric aplicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Unii sunt morți deși-s vii în supraaglomerate spitale; alții și-au găsit o cale și-un pat moale în pușcării bate un vânt foarte fierbinte, români duși: bruneți, blonzi doar Dumnezeu mai ține minte câți au ajuns din ei vagabonzi. Cei care intră, cei care ies au păreri împărțite atâtea rele mă-nțeapă c-un stres a foarte multor cuțite ascuțite. 2013 Poeții sunt îndrăgostiți Iubirea este ca nectarul și-ambrozia, ne dă vigoare; și trecem repede de-amarul atâtor
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
a fost găsit mort, cu capul spart, la cîteva case mai jos de mine; iar o femeie beată a coborît dintr-o mașină la ora două noaptea acuzîndu-și În gura mare Însoțitorul ca să audă tot cartierul. — Trebuie să mă plătești, vagabond nenorocit! strigă ea. Trebuie să mă plătești acum! Dă trei dolari că, de nu, mă duc acasă și-l pun pe bărbatu-miu să te omoare-n bătaie! — Poartă-te ca o doamnă! spuse bărbatul cu glas ceva mai domol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de colo-colo pe pieptul vînos, dezgolit, al bărbatului. LÎngă bordură era oprită o ambulanță, al cărei motor pulsa slab, cu putere redusă. Bărbatul de pe pavaj avea vreo patruzeci de ani și trăsăturile aspre, răvășite, pline de o forță brutală, ale vagabondului de profesie. Pe pielea tăbăcită, brăzdată de cicatrice, a obrazului său Își lăsaseră parcă urme de fier toate forțele sălbatice și violente ale naturii, ale sărăciei, ale decăderii fizice, de-a lungul anilor În care acest vagabond hoinărise de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
forță brutală, ale vagabondului de profesie. Pe pielea tăbăcită, brăzdată de cicatrice, a obrazului său Își lăsaseră parcă urme de fier toate forțele sălbatice și violente ale naturii, ale sărăciei, ale decăderii fizice, de-a lungul anilor În care acest vagabond hoinărise de la un capăt la altul al țării, pînă În clipa de fața, cînd trăsăturile sale ajunseseră să capete o duritate epică, În care se citea istoria cerului pustiu și a distanțelor cumplite, a roților În mișcare și a șinelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la circ și care sînt de obicei bărbați cu chelie. Nici unul din oamenii care se adunaseră În jurul lui nu dădea vreun semn de emoție. Stăteau și-l priveau În liniște, cu o curiozitate vie și totuși indiferentă, ca și cum moartea acestui vagabond era un lucru obișnuit, normal și previzibil, care nu le trezea nici uimirea, nici mila, nici regretul. Un bărbat se Întoarse spre altul de lîngă el și-i spuse Încet, dar sigur de sine, zîmbind ușor: — Așa pățesc toți pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ca și cum hainele pe care le purta aveau gură, aveau personalitate, vorbeau o limbă proprie. Ele povesteau că stăpînul lor Își dusese traiul În sărăcie și Într-o jalnică siguranță, că destinul se situase cu multe trepte mai sus decît disperarea vagabondului și cerșetorului care trăiesc de azi pe mîine și cu multe trepte mai jos decît adevărata siguranță, abundență și liniște. Hainele lui spuneau că stăpînul lor trăise de la o lună la alta, nu chiar de la o zi la alta, veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și plutesc, muncesc, hoinăresc și flămînzesc, care sînt cînd În Închisoare, cînd În libertate, cînd amărîți, jegoși, flămînzi, ghinioniști, călătorind pe tampoanele sau pe vagoanele trenurilor de marfă, făcîndu-și rost de hrană noaptea, În jungla fierbinte a mahalalelor pline de vagabonzi, cînd copleșiți de averi trecătoare - plutitorii, hoinarii, semivagabonzii care alcătuiesc mulțimea declasată a celor fără nume, fără adăpost, fără rădăcini, ce bîntuie prin țară. Aceștia sînt tăciunii umani ai pămîntului. Aspri, zdrențăroși, cu fețe ridate și brăzdate, cu trăsături șterse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
vieții și care, În cele din urmă, În mod ciudat, În chip pregnant și inexplicabil, Îi dă Încredere În oameni, Încredere În ceea ce este fundamental bun În om, În sensibilitatea și umanismul său, așa cum nimic altceva nu-l poate convinge. Vagabonzii În amurg Încet, cîte unul, cu pasul celor care tocmai și-au terminat masa, pe care nu-i apasă nici timpul, nici treburile, vagabonzii ieșiră din junglă, coborîră malul de pămînt ce mărginea șoseaua și, fără nici o grabă, porniră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fundamental bun În om, În sensibilitatea și umanismul său, așa cum nimic altceva nu-l poate convinge. Vagabonzii În amurg Încet, cîte unul, cu pasul celor care tocmai și-au terminat masa, pe care nu-i apasă nici timpul, nici treburile, vagabonzii ieșiră din junglă, coborîră malul de pămînt ce mărginea șoseaua și, fără nici o grabă, porniră pe drum spre turnul de apă. Era exact momentul apusului, soarele dispăruse cu totul, iar ultimele sale raze cădeau departe, fără asprime sau căldură, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
frig. O țigară fleșcăită Îi atîrna În colțul gurii și vorbea de-abia mișcîndu-și buzele, cu gura contorsionată ciudat și neplăcut Într-o parte: Întreaga sa Înfățișare sugera mizerie și mister. Dintre toți, numai ceilalți doi purtau amprenta condiției de vagabond autentic. Unul era mărunt, avea fața aspră și brăzdată, ochii reci și duri ca agatul, iar gura cu buze subțiri, asimetrică, semăna cu o cicatrice. Celălalt, un bărbat trecut de cincizeci de ani, avea trupul vînjos și deșirat și fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
era mărunt, avea fața aspră și brăzdată, ochii reci și duri ca agatul, iar gura cu buze subțiri, asimetrică, semăna cu o cicatrice. Celălalt, un bărbat trecut de cincizeci de ani, avea trupul vînjos și deșirat și fața ridată a vagabondului de profesie. Atît trupul, cît și chipul emanau o ciudată noblețe brutală; fața aspră și ciupită era cioplită ca un bloc de granit și Întreaga sa Înfățișare istorisea povestea impresionantă a drumurilor sale - povestea roților În mișcare și a bielelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ochii ațintiți asupra spatelui său lat. Acum, cînd bărbatul se oprise, băiatul ajunse În dreptul lui, se opri și el și-l privi cîteva clipe cam Încurcat, dar cu același aer de Încredere nezdruncinată. Scoțînd fuioare bogate de fum pe nas, vagabondul porni din nou cu pași mari și legănați și, la Început, nu-i spuse nimic băiatului. După puțin timp i se adresă Însă cu glas răgușit și nepăsător, dar cu un fel de bunăvoință aspră: — Unde-ai pornit-o, băiete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Oraș? Băiatul dădu din cap tăcut, vrînd parcă să spună ceva, dar nu rosti nimic. — Ai mai fost pe-acolo? Întrebă bărbatul. — Nu, zise băiatul. — E prima dată cînd bați drumurile, nu? — Da, zise băiatul. — Ce-i cu tine? zise vagabondul zîmbind. Te-ai săturat de muls vaci la fermă, nu? Am dreptate? Băiatul zîmbi Încurcat o clipă, apoi zise: — Da. — Mi-am Închipuit eu, spuse vagabondul chicotind grosolan. O, Doamne! Vă cunosc eu pe voi, ăștia picați acum de la țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
prima dată cînd bați drumurile, nu? — Da, zise băiatul. — Ce-i cu tine? zise vagabondul zîmbind. Te-ai săturat de muls vaci la fermă, nu? Am dreptate? Băiatul zîmbi Încurcat o clipă, apoi zise: — Da. — Mi-am Închipuit eu, spuse vagabondul chicotind grosolan. O, Doamne! Vă cunosc eu pe voi, ăștia picați acum de la țară, după felul cum pășiți. După puțin timp continuă cu aceeași bunăvoință aspră și directă: — Ei, dacă mergi spre Marele Oraș, rămîi cu mine. Și eu merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și ridică pumnul, gata să dea În băiat. Șterge-o! N-avem nevoie de unu’ ca tine... cară-te... Cară-te pînă nu te trăsnesc! Cel care răspundea cu numele de Bull se Întoarse și-l privi În tăcere pe vagabondul cel scund. — Ia ascultă, Mug! spuse calm după o clipă. Lasă băiatu-n pace! Rămîne cu noi, ai priceput? — Zăău! mîrÎi celălalt morocănos. Da’ ce facem aici?! Creșă, grădiniță?! Ascultă! rosti celălalt. Ai auzit ce-am zis, nu? — Ei, fir-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de țigări În buzunar cu același gest larg și hotărît. — Mulțumesc! zise el scoțînd pe nas fumul Înțepător În fuioare groase. Șezi, băiete! Băiatul se așeză pe vagonet, lîngă bărbat. Timp de cîteva clipe, pe cînd Bull fuma, doi dintre vagabonzi se priviră În liniște, zîmbindu-și pe furiș, apoi cel tînăr, Îmbrăcat În costumul soios cu dungi, dădu din cap și, zîmbind ca pentru sine din buzele supte peste gura fără dinți, bombăni batjocoritor: — Doamne! Bull nu zise nimic, ci rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
arcuindu-se peste șine, spre Întunericul groazei, peste coșul cazanului - o căruță ușoară, de vară, plină de copii, un buchet de chipuri mici, Încremenite; un automobil ieftin, Înțepenit pe șine, plin de figurile rigide ale oamenilor paralizați de frică; un vagabond bătrîn, mergînd pe lîngă șine, prea bătrîn și prea surd ca să audă semnalul de avertizare; o siluetă trecînd În goană pe la fereastra sa cu un țipăt - pe toate le văzuse și le cunoscuse mecanicul. Cunoscuse toate necazurile și bucuriile, toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
spui? (Doamne, Dumnezeule! Un neam de hoinari!) Dragul mamei, dragul mamei... ce-i asta? Iarăși vapoare! CUPRINS FĂRĂ SCĂPARE MOARTEA - SORA CEA MÎNDRĂ CHIPUL RĂZBOIULUI NUMAI MORȚII CUNOSC BROOKLYN-UL ÎNTUNERIC ÎN PĂDURE, NECUPRINS CA TIMPUL PATRU SUFLETE RĂTĂCITE GULLIVER VAGABONZII ÎN AMURG O FATĂ DIN GRUPUL NOSTRU CEI DE APROAPE ȘI CEI DE DEPARTE ÎN PARC CEI DIN OLD CATAWBA CIRCUL ÎN ZORI PĂIENJENIȘUL PĂMÎNTULUI . Da!... Bun!... și puțin de-acolo... (În germ. În orig.). . Iepuraș (engl.). . Vechi, bătrîn (engl.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
arsă. Gosseyn începu din nou să spere că, mergând repede pe acest teren relativ neted, vor reuși să ajungă la casa aflată la o milă depărtare. Enin fu acela care remarcă ce-i costase coborârea. - Chiar că arătăm ca doi vagabonzi murdari, spuse el. Te-ai înnegrit pe barbă și pe obrazul drept și cred că și eu sunt negru tot. - Mai ales pe frunte și pe gât, spuse Gosseyn și și adăugă: Și, bineînțeles, de mâini nici nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
aproape de cei să-raci și nevoiași. Cu un caracter umil, dar cu un temperament forte, a făcut din iubirea fraternă lege pentru viața sa, tradu-când-o în acte concrete de caritate și de dăruie pentru aproapele: a găzduit în casa lui modestă vagabonzii din cartier (une-ori chiar și prostituate) pentru a le oferi o masă caldă și un pat pentru noapte. În cele din urmă, a reușit să găsească o ieșire de siguranță în viața sa apropiindu-se de credința explicit creștină. După ce
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
for his treachery, the truest on earth“ își traducerea este anonimă). BLACK ANGUS Vezi Macneacail, Aonghas. BLAKE, WILLIAM Cap. 19, par. 1. Plagin al poemului Bulgărele și pietricica din volumul Cîntecele experienței. Cap. 35, ultimul paragraf. Plagin. Ritchie-Smollet citează Micul vagabond din Cîntecele experienței. BORGES, JORGE LUIS Cap. 43, discursul lui Ozenfant. Plaglit dintr-un scurt eseu, Orașul și barbarii. BOYCE, CHRISTOPHER Cap. 38, par. 16. întîlnirea dintre „decapotabila roșie și rapidă“ și motocicliști este un Plagin din povestirea Shooting Script
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
persecuția... Din acest motiv, numele său a fost dat doctrinelor bispeculative ― zise "aristoteliene " ― pe când realităților polispeculative proprii științelor moderne li s-a atribuit calificativul de "non-aristoteliene". Era mult prea devreme ca să fie cu adevărat periculos. Noaptea abia era la început. Vagabonzii și găștile, criminalii și hoții care nu vor întârzia să se manifeste, așteptau să fie mai întuneric. Gosseyn trecu pe lângă un panou care se lumina intermitent, repetând ademenitoarele cuvinte: CAMERE PENTRU CEI FARA PROTECȚIE 20 dolari pe noapte Gosseyn ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
nu venea de la sine: părea să fie nevoie de timp pentru asimilarea imigranților care fuseseră stigmatizați. Journal de Débats vorbea în legătură cu aceștia de "invazia barbarilor", Haussmann făcea aluzie la o "gloată de nomazi", iar Thiers pomenea de o "adunătură de vagabonzi". Această respingere a mers pînă la adoptarea unei teoretizări rasiste, în care învingătorii, descendenții francilor, se opuneau galilor învinși, degenerați, primii fiind reprezentați de parizienii de origine iar ceilalți de "sălbaticii" imigranți provinciali [Marchand, 1993, pp. 65-66]. Mai tîrziu, "francezii
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
de confort, dar care îi permiteau să evite costul deja exorbitant al pieții imobiliare pariziene. Potrivit unei anchete a prefectului Senei, în 1926 zona număra 42 000 de locuitori. Reputația lor nu era excelentă: printre ei se găseau hoți, proxeneți, vagabonzi și cerșetori. O întreagă mitologie s-a născut de pe urma acestei marginalități reale, dar fără îndoială exagerate și înzestrate cu o dimensiune romantică, cu o viziune idealizată a unei vieți mizerabile în barăcile de tablă, scînduri și pînză gudronată. La sfîrșitul
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]