2,308 matches
-
deloc negative sau comune. Alteori ceea ce apare absurd anunță ceva care nu se arată pe sine. Sau, în unele situații, e în joc o simplă aparență. În același timp, voi avea în vedere unele motivații sub care le socotim astfel, vanitatea acestora în destule situații. Are importanță, cred, modul lor viu și variat de apariție, fenomenologia lor aparte, într-un sens mai liber al cuvântului. În fond, noi constatăm ușor așa ceva, chiar și atunci când reflectăm în grabă asupra unor stări de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
vezi în ce fel și pentru cine anume apare ceva lipsit de sens. Unele apariții sunt spontane, inocente, altele bine intenționate. Unele te întâmpină cu simplitatea lor primară, altele sunt elaborate cu grijă, subtil chiar. În unele cazuri simți imediat vanitatea lor, golul pe care-l ascund, în altele, dimpotrivă, te vezi atras de lumea neobișnuită pe care o descoperă. Probabil că nimic, în această lume de semne, nu este străin interpretării ca atare. Însă nu decurge de aici că orice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
are în față propria nimicnicie și, deopotrivă, ceva mai presus de viață și de moarte. O asemenea experiență lasă să se întrevadă, în definitiv, ceea ce e neomenesc în viața și în moartea omului. Secțiunea a doua LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 7. Vanitatea unui argument Firesc până la un punct, logica sancționează în chip sever orice enunț ce ratează sensul ca atare. Merge mai departe, ca să ne spună că nu e posibil a gândi realmente absurd și a gândi ceva absurd. Atunci când se vrea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Cititorul ce așteaptă să întrevadă subtextul povestirii ar pu tea crede și altceva. Inspirat de noii profeți ai nimicului, ar putea crede că omul de la țară întâlnește în cele din urmă vidul legii, nimicul ei ca atare. Are în față vanitatea ei desăvârșită, vegheată dintotdeauna de credința celor care o caută și de puterea celor care o ascund. Fără credința celor dintâi și voința celorlalți, legea nu ar avea semnificație. Căci nu ar exista acel șir nesfârșit de uși și paznici
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
deloc negative sau comune. Alteori ceea ce apare absurd anunță ceva care nu se arată pe sine. Sau, în unele situații, e în joc o simplă aparență. În același timp, voi avea în vedere unele motivații sub care le socotim astfel, vanitatea acestora în destule situații. Are importanță, cred, modul lor viu și variat de apariție, fenomenologia lor aparte, într-un sens mai liber al cuvântului. În fond, noi constatăm ușor așa ceva, chiar și atunci când reflectăm în grabă asupra unor stări de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vezi în ce fel și pentru cine anume apare ceva lipsit de sens. Unele apariții sunt spontane, inocente, altele bine intenționate. Unele te întâmpină cu simplitatea lor primară, altele sunt elaborate cu grijă, subtil chiar. În unele cazuri simți imediat vanitatea lor, golul pe care-l ascund, în altele, dimpotrivă, te vezi atras de lumea neobișnuită pe care o descoperă. Probabil că nimic, în această lume de semne, nu este străin interpretării ca atare. Însă nu decurge de aici că orice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deopotrivă, ceva mai presus de viață și de moarte. O asemenea experiență lasă să se întrevadă, în definitiv, ceea ce e neomenesc în viața și în moartea omului. 54 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE Secțiunea a doua LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 7. Vanitatea unui argument Firesc până la un punct, logica sancționează în chip sever orice enunț ce ratează sensul ca atare. Merge mai departe, ca să ne spună că nu e posibil a gândi realmente absurd și a gândi ceva absurd. Atunci când se vrea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Cititorul ce așteaptă să întrevadă subtextul povestirii ar pu tea crede și altceva. Inspirat de noii profeți ai nimicului, ar putea crede că omul de la țară întâlnește în cele din urmă vidul legii, nimicul ei ca atare. Are în față vanitatea ei desăvârșită, vegheată dintotdeauna de credința celor care o caută și de puterea celor care o ascund. Fără credința celor dintâi și voința celorlalți, legea nu ar avea semnificație. Căci nu ar exista acel șir nesfârșit de uși și paznici
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu suportă excepții. De fapt, asimetria cosmosului este cea care-i dă viață și mișcare. Un cosmos simetric, compus din elemente simetrice ar fi un cosmos mort sau poate nici n-ar putea să existe. Doar omul are o inexplicabilă vanitate a simetriei... Există un vechi templu japonez, extrem de bogat ornamentat, perfect simetric față de axa verticală. Un singur și minim detaliu s-a descoperit a fi diferit în partea stângă, față de cel din partea dreaptă. Tradiția populară spune că a fost astfel
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care nu-l mai iubește. La furie, mintea celui inteligent intră în ebuliție, a prostului se sleiește. În gelozie superioritatea adversarului triumfător te umilește, inferioritatea lui te coboară. Mai multă încredere am în reformatorul social condus de ambiție și de vanitate, decât în acela condus de iubirea de oameni, pentru că cel dintâi este mânat de mobile mai puternice și mai durabile. Când o femeie îți dă în sfârșit fericirea, nu-i așa că privești cu atâta simpatie lumea întreagă, încît îți devine
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-și are rădăcina în instinct. Numai vremea sau o criză puternică sufletească, slăbind, întărind ori modificând instinctul și sentimentul, pot schimba ideile. Cine nu e gelos de bărbatul amantei sale, arată că amorul lui e alcătuit mai cu seamă din vanitate și din simțul de proprietate asupra femeii. O femeie de rasă și de lux este un produs rafinat în salon și un animal primitiv în iatac. O femeie comună e gospodină și într-un caz și în altul. De cele mai multe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
se gândește sau când se gândește că creează o ființă supusă fatal la boală, la agonie și la moarte. Recunoștința exagerată pentru atențiile pe care ni le arată cineva este de cele mai multe ori răspunsul amorului nostru propriu măgulit și al vanității noastre satisfăcute. În societate, nu te ridica împotriva nici unui păcat, ca să nu comiți, din neștiință, vreo nedelicatețe. Inteligenții se împart în două: buni și răi. Proștii se împart în una: răi. Atitudinea ironică în fața vieții este consolarea ipocrită pe care
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care, jignit, să scoată la iveală din fundul sufletului atâta noroi ca amorul, acest "egoisme a deux" care, în realitate e sentimentul cel mai egoist și încă, din nefericire, cel mai complicat, atât de complicat, încît stârnește în om durerea vanității, a sentimentului care provoacă chinurile cele mai mari. Un "nefericit în amor" trebuie să aibă un suflet prea distins, ca să nu devină un om cu totul vulgar și injurios. 9. Sublimul vieții nu se-mpacă cu renunțarea la propria-ți
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în anul 1911, publicate postum în Adevărul literar și artistic, 1937- 38) vin în contradicție cu obiectul relatării, dezvăluind pe omul pudic și sobru, deloc amabil cu sine, ori, de ce nu, pe neurastenicul incapabil de autoefuziuni. Modestia nu divulgă o vanitate camuflată. Tonul sec, de proces-verbal, sacadarea necizelată conferă veridicitate mărturisirii. În două rânduri, vorbind despre tatăl și unchiul său, se compară cu aceștia, neomițând să se pună în inferioritate. Tatăl avea un "caracter admirabil"; el nu a moștenit "egalitatea caracterului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
despre singura persoană cunoscută de mine pe care, după criteriile mele, am socotit-o a fi foarte mare și, totodată, singura persoană de dimensiuni considerabile pe care n-am bănuit-o că ar păstra, în ascuns, un mănunchi de mici vanități supărătoare și agasante. Găsesc că-i îngrozitor - chiar sinistru -faptul că stau și mă întreb dacă nu cumva în aceste pagini încerc uneori să-i diminuez popularitatea. Scuzați-mă că spun acest lucru, dar nu toți cititorii sunt la fel de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
În centrul orașului. De braț amândoi, mergeau la pas mărunt și Atena Înțelese: Încă nu vor merge acasă.Curioasă din fire, Îl opservă pe Tony Pavone, câutănd cu privirea ceva anume. Avea de ce să fie mulțumită iar orgoliul Îi satisfăcea vanitatea. Această impresie avea s-o constate În a doua jumătate a zilei, atunci când bărbatul de lângă ea o privise Într-un fel anume. Mai precis, puțin mai târziu, atunci când Îi luase apărarea În fața nesuferitului acela de Lakner iar În prezent Însuși
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai bune În viață, puține erau disponibile. Teroarea de sublim smintea toate mințile. Capacități, impresii, viziuni comasate În ființe umane de la Începutul Începuturilor, poate de când materia pentru prima dată lucise de grăunțe de conștient, erau strâns legate În general de vanități, negații și dezvăluite doar În indicii și cifre amorfe mâzgălite pe ferestrele magazinelor condamnate la demolare. Toți firește erau Înspăimântați de viitor. Nu de moarte. Nu de acel viitor. Un alt viitor În care sufletul cu totul se concentra asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
și simplu asasinată. Dacă i se năzare că este atât de deosebit, o să-i arate ea. Nimeni nu e atât de deosebit. Angela reprezintă realismul rasei, care În permanență ne arată că Înțelepciunea, frumusețea, gloria, curajul la bărbați sunt doar vanități și treaba ei e să calce În picioare legenda pe care bărbatul și-a creat-o despre sine. De-aia a terminat-o cu Horricker, de-aia l-a lăsat pe boul ăla În Mexic să i-o tragă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
dezbrăcat, știi la ce m-am gândit, Barbara? La verdețuri proaspete învelite într-o pânză albă și curată. La ciuperci abia scoase din pământ. Vorbesc serios. Era comestibil. Se spală pe cap în fiecare seară. Închipuie-ți! Strălucea de curățenie. Vanitatea adolescenței, probabil! Sau nu, poate anxietatea ei. Propriul corp e deocamdată o jucărie nouă: n-a învățat încă să-l trateze cu delăsarea indiferentă a adulților. Povestea ei se ducea înapoi pe terenuri cunoscute. Auzisem rapsodia părului cel puțin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
chiar un fel de plăcere față de predictibilitatea domestică a lucrurilor neplăcute.) Pabblem și-a făcut în sfârșit apariția la 12.30. Era urmat îndeaproape de Phelps și Jenkins, amândoi cărând bănci luate din sala de gimnastică. Este una dintre multele vanități ale lui Pabblem să-și imagineze despre el că e o persoană cu „simț vizual“ și în fiecare an are o nouă idee cu privire la așezarea profesorilor în cadru. O dată ne-a pus pe toți să stăm pe iarbă în timp ce fotograful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
poezia lui A. A. Milne: Nu era un bărbat pedant, dar îi plăcea totuși un pic de unt pe pâine.) Sheba era prea isteață ca să nu vadă toate aceste scăderi ale lui. Dar din punctul ei de vedere, meschinăria și vanitatea lui Richard erau părți componente necesare ale inteligenței lui - defecte ale caracterului său care îi dădeau patos și-l făceau „uman“. Crescuse cu un tată ca Donald Taylor. Regulile de a fi femeia în casă pentru un bărbat măreț, pompos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Da, rostii, aproape sugrumat de emoție. Începusem să-l recunosc vag, foarte vag. Omul continuă: - M-am gândit de multe ori la ce-a fost atunci. Eram tânăr; credeam. Dar uneori mă îndoiesc și de asta; poate era numai o vanitate a vârstei, generată de funcția pe care dețineam. V-am cerut ce v-am cerut - dumneavoastră și celorlalți. Fusesem obligat, n-am făcut-o din capul meu. Știam că nu e corect, dar mai târziu m-am gândit - poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
viața este suportabilă numai dacă te pui cu întreprinderi nemăsurate. Benedetta Craveri: În "Exerciții de admirație" citim că "a scrie este un viciu". În ce constă acest viciu? Emil Cioran: Unii scriu pentru a susține o teză, alții scriu din vanitate, eu am scris întotdeauna numai ca să scap de o profundă angoasă, pentru a mă lupta cu un soi de neliniște interioară. Când mă aflu în lume, sunt sociabil, vesel, dar prin temperament sunt un deprimat. Acum, aproape nu mai scriu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
a plâns. Vreau să fiu arătos. Vreau să fiu chipeș, ca George Clooney. Și-a trântit tubul de ceară de păr pe raft cu mai multă putere decât era necesar și eu m-am enervat și l-am acuzat de vanitate, iar el a zis că a-ți dori să arăți ca George Clooney nu era un semn de vanitate, ci ceva normal. Eu am zis, Ah, da?, și el a zis, Da! Apoi ne-am continuat toaleta într-o tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de păr pe raft cu mai multă putere decât era necesar și eu m-am enervat și l-am acuzat de vanitate, iar el a zis că a-ți dori să arăți ca George Clooney nu era un semn de vanitate, ci ceva normal. Eu am zis, Ah, da?, și el a zis, Da! Apoi ne-am continuat toaleta într-o tăcere nervoasă. Dar era dimineața devreme, ne culcaserăm târziu în seara dinainte și eram obosiți, trebuia să mergem la serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]