1,179 matches
-
1685-1750) sunt mult mai numeroase și cunoscute astăzi. Preludiile pentru orgă ale lui Bach sunt destul de diversificate, fiind influențate atât de lucrările din Germania de Nord cât și de Sud. Majoritatea preludiilor lui Bach erau compuse în forma "temă și variațiuni", utilizând același material tematic cu imitații, inversiuni, modulații și retrogradări ale temei. Johann Caspar Ferdinand Fischer a fost unul dintre primii compozitori germani care să introducă stilul francez de la sfârșitul secolului al XVII-lea în muzica de clavecin germană, înlocuind
Preludiu (muzică) () [Corola-website/Science/329985_a_331314]
-
popular. Concertul în fa diez minor stârnea entuziasmul ascultătorului pe moment, pe când Concertul în re minor necesita un timp mai îndelungat pentru a fi recunoscut. Printre lucrările de o virtuozitate tipică, cele mai des interpretate în prezent sunt „Scherzo-Tarantela” precum și variațiunile și fanteziile pe teme străine, universal cunoscute. Din această serie de compoziții, de cea mai mare popularitate a beneficiat „[Fantezia Faust]”, compusă cu șase ani după premiera operei „[Charles Gounoda]”. Mulți violoniști s-au inspirat din melodiile operei Faust (cum
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
înaintea examenelor. Notația de "alla polacca" (italiană: "polacca" = poloneză) pe o partitură muzicală presupune că piesa respectivă ar trebui cântată cu ritmică și caracter de poloneză (ex: "Rondo" din Concertul triplu op. 56 de Ludwig van Beethoven sau "Finale" din Variațiunile pe "Là ci darem la mano" de Frederic Chopin). Polonezele lui Frederic Chopin sunt cele mai cunoscute dintre piesele de acest tip din muzica clasică. Alți compozitori clasici care au scris poloneze sau alte piese cu ritm de poloneză sunt
Poloneză (muzică) () [Corola-website/Science/330734_a_332063]
-
muzicală. Aproape tot ce a compus pentru pian era destinat pentru a fi interpretat de el însuși (sau de sora sa, și ea o pianistă desăvârșită). Între 1782 și 1786 a compus 20 de lucrări pentru pian solo (inclusiv sonate, variațiuni, suite, fugi și rondouri) precum și lucrări pentru pian la patru mâini și pentru două piane. Cvintetele de coarde (K. 174, 406, 515, 516, 593, 614) sunt pentru două viori, două viole și violoncel. Charles Rosen a scris că "în consens
Lista compozițiilor de Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/330135_a_331464]
-
frenetică". A caracterizat simfonia ca fiind o lucrare de "fier și oțel". Prokofiev a modelat structura simfoniei după ultima sonată pentru pian a lui Beethoven, Op. 111: o primă parte furtunoasă într-o tonalitate minoră urmată de o serie de variațiuni. Prima parte, în formă de sonată tradițională, este severă din punct de vedere ritmic, disonantă din punct de vedere armonic și groasă din punct de vedere textural. A doua parte, de două ori mai lungă decât prima, este alcătuită dintr-
Simfonia nr. 2 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/330191_a_331520]
-
formă de sonată tradițională, este severă din punct de vedere ritmic, disonantă din punct de vedere armonic și groasă din punct de vedere textural. A doua parte, de două ori mai lungă decât prima, este alcătuită dintr-o serie de variațiuni pe o temă diatonică introdusă de oboi, care reprezintă un contrast puternic cu coda sfidătoare a primei părți. Variațiunile ulterioare îmbină momente de meditație frumoasă cu momente jucăușe dar tensiunea primei părți nu este departe și contribuie la sentimentul permanent
Simfonia nr. 2 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/330191_a_331520]
-
din punct de vedere textural. A doua parte, de două ori mai lungă decât prima, este alcătuită dintr-o serie de variațiuni pe o temă diatonică introdusă de oboi, care reprezintă un contrast puternic cu coda sfidătoare a primei părți. Variațiunile ulterioare îmbină momente de meditație frumoasă cu momente jucăușe dar tensiunea primei părți nu este departe și contribuie la sentimentul permanent de neliniște. Ultima variațiune integrează tema cu violența primei părți, ducând la un climax inevitabil. Simfonia se încheie cu
Simfonia nr. 2 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/330191_a_331520]
-
diatonică introdusă de oboi, care reprezintă un contrast puternic cu coda sfidătoare a primei părți. Variațiunile ulterioare îmbină momente de meditație frumoasă cu momente jucăușe dar tensiunea primei părți nu este departe și contribuie la sentimentul permanent de neliniște. Ultima variațiune integrează tema cu violența primei părți, ducând la un climax inevitabil. Simfonia se încheie cu o reluare a temei interpretate de oboi. Simfonia a avut premiera la Paris pe 6 iunie 1925 sub bagheta lui Serghei Koussevitzki, căruia îi este
Simfonia nr. 2 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/330191_a_331520]
-
Andante lungă și tristă interpretată doar de viole duce către o expozițiune a primei teme lente de către coarde. Această temă este dezvoltată și este prezentată o altă temă, mai veselă. Muzica se pierde iar violele repetă tema introductivă. Cu puține variațiuni adagio-ul de început este repetat și dezvoltat cu o intensitate ascendentă. Și aceasta dispare făcând loc unor variațiuni a celei de-a doua teme. Aceasta se dezvoltă spre un climax: a variațiune extrem de puternică a primei teme. Această puternică
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
temă este dezvoltată și este prezentată o altă temă, mai veselă. Muzica se pierde iar violele repetă tema introductivă. Cu puține variațiuni adagio-ul de început este repetat și dezvoltat cu o intensitate ascendentă. Și aceasta dispare făcând loc unor variațiuni a celei de-a doua teme. Aceasta se dezvoltă spre un climax: a variațiune extrem de puternică a primei teme. Această puternică repetarea culminează cu o disonanță terifiantă. După această izbucnire muzica devine foarte tăcută și nu sugerează nicio rezolvare a
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
iar violele repetă tema introductivă. Cu puține variațiuni adagio-ul de început este repetat și dezvoltat cu o intensitate ascendentă. Și aceasta dispare făcând loc unor variațiuni a celei de-a doua teme. Aceasta se dezvoltă spre un climax: a variațiune extrem de puternică a primei teme. Această puternică repetarea culminează cu o disonanță terifiantă. După această izbucnire muzica devine foarte tăcută și nu sugerează nicio rezolvare a întunecimii climaxului. A doua parte, prima din cele două Scherzo-uri, constă în două
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
al pianistei Vivian Weilerstein. Fratele ei este violonistul și dirijorul Joshua Weilerstein (născut în 1987). Alisa Weilerstein a început studiul violoncelului la vârsta de patru ani. Ea și-a făcut debutul la 13 ani cu Orchestra Simfonică din Cleveland, interpretând Variațiunile pe o temă rococo de Ceaikovski. Ca solistă ea apărut de atunci alături de multe alte orchestre însemnate din lume. De asemenea ea este activă în domeniul muzicii de cameră și, împreună cu părinții ei, a cântat în cadrul unui trio numit „Trio
Alisa Weilerstein () [Corola-website/Science/334913_a_336242]
-
înfățișează ca o compunere din 25 de preludii, "Concertul pentru pian și orchestră nr. 2" dezvoltă o serie de 12 sunete, în timp ce finalul aceleiași lucrări înfățișează o improvizație de jazz. "Concertul pentru pian și orchestră nr. 3" este bazat pe variațiuni pe o temă ce este auzită doar la final, iar " Concertul pentru pian și orchstră nr. 4" este scris doar în tonalitățile cu diezi. Concertele și piesele sale orchestrale continuă tradiția lui Glinka, iar aici observăm prezența și dezvoltarea unui
Rodion Șcedrin () [Corola-website/Science/331965_a_333294]
-
literatura muzicală, au contribuit la dezvoltarea tehnicii idiomatice și de virtuozitate ale cântării la vioară. Ele s-au situat la mijlocul drumului între structura omogenă a canțonelor instrumentale de la finele Renașterii și trio-sonatele epocii baroce. Sonatele reprezintă în parte serii de variațiuni având grade crescânde de dificultate, iar, pe de altă parte, se bazează pe teme populare de epocă, ca de pildă „Ruggiero”, „Bergamasca” , „Romanesca” etc. Salomone Rossi a publicat în anul 1623 și o culegere de muzică liturgică iudaică, intitulată "Hashirim
Salamone Rossi () [Corola-website/Science/331514_a_332843]
-
pe solzi oferă șarpelui un camuflaj perfect în habitatul său natural. Unele din exemplare afișează tulburări pigmentare, cum ar fi albinismul. Deși aceste exemplare sunt rare în sălbăticie, în captivitate sunt comune, și sunt încrucișate selectiv pentru a obține diferite variațiuni de culoare. Șerpii Boa constrictor au un cap în formă de săgeată cu dungi foarte specifice pe el: una din ele se întinde pe partea dorsală, de la bot până în partea din spate a capului. Altele merg de la bot înspre ochi
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
relative c' { </score> În ciuda utilizărilor de acorduri simple, inclusiv o temă secundară construită aproape integral folosind note și acorduri tonice și dominante, prima parte este plină de transformări tematice complexe. Când pianul introduce prima temă materialul expozițional este repetat prin variațiuni, figurații virtuoze și armonii modificate. A doua temă demarează în tonalitatea neobișnuită de Si minor înainte să fie interpretată în Si major și mai târziu în tonalitatea așteptată de Si bemol major câteva măsuri mai târziu. După introducere partea urmărește
Concertul pentru pian nr. 5 (Beethoven) () [Corola-website/Science/334318_a_335647]
-
înainte ca pianul să execute o cadență. În loc să se încheie cu intrare puternică din partea orchestrei, trilul ce încheie cadența se pierde până când tema introductivă reapare, interpretată inițial de pian și apoi de orchestră. În ultima secțiune tema trece printr-o variațiune înainte ca lucrarea să se încheie cu o cadență scurtă și un răspuns robust din partea orchestrei.
Concertul pentru pian nr. 5 (Beethoven) () [Corola-website/Science/334318_a_335647]
-
avea o personalitate mai îndrăzneață și mai ștrengărească, s-ar putea spune mai băiețoasă. Din sezonul 3 ea este mai timidă și mai feminină. Ca și aspect fizic, o constantă este părul roșcat și tunsoarea de tip Cleopatra, cu mici variațiuni în ambele încarnări. În sezoanele 1 și 2, ea avea ochi albaștri, iar în sezonul 3 are ochi mari și verzi. Din sezonul 3 ea are pistrui. În sezoanele 1 și 2, îmbrăcămintea ei constă din: un tricou roz cu
Vrăjitoarea Lilly () [Corola-website/Science/331527_a_332856]
-
variantă augmentată ritmic, în flajolete, fiind dublată de violoncel și contrabas, iar restul orchestrei reia expunerea originală - anacruzică.Tema a1 este reluată identic de orchestră, noutatea apărând la harpă în măsurile 31-36, sub forma unor ghirlande sonore cu aspect de variațiune netematică. Tema a2 revine doar cu prima frază (măsurile 37-40). Elementul de noutate îl reprezintă trilul viorii a doua - constituind o pedală de mi bemol, dublată de harpă în bisbigliando. De data aceasta pentatonia se realizează pe sunetele: mi bemol
Dans profan (Claude Debussy) () [Corola-website/Science/335532_a_336861]
-
I (Un peu plus mouvmenté), având ca avantaj atragerea atenției și creșterea interesului ascultătorului. Refrenul (măsurile 217-232) revine pentru ultima oară, expunând tema a1 aproape identic cu prima sa apariție. Tema este încredințată orchestrei, iar harpa o însoțește, realizând o variațiune acordică pe armonii complementare, și apogiaturi cu rol coloristic și dinamizator, menite să dea un caracter vesel întregului discurs muzical. La reperul 6 începe Coda- secțiune ce reprezintă o încununare a tot ceea ce s-a petrecut pe parcursul celor două Dansuri
Dans profan (Claude Debussy) () [Corola-website/Science/335532_a_336861]
-
reperul 6 începe Coda- secțiune ce reprezintă o încununare a tot ceea ce s-a petrecut pe parcursul celor două Dansuri. Prima storfă este construită pe elemente din tema a1 augmentate ritmic, expuse de orchestră, în timp ce harpa are mers acordic, constituind o variațiune ritmică a temei orchestrei. În strofa a doua(măsura 154) orchestra cântă o pedală de re, în timp ce harpa desfășoară arpegii largi pe acordul de re minor cu sunete adăugate. Aceste arpegii sunt greu de realizat cu precizie și acuratețe, de
Dans profan (Claude Debussy) () [Corola-website/Science/335532_a_336861]
-
de date . Compunerea unui tip primitiv într-un tip de compus rezultă în general într-un nou tip, de exemplu, "cu matricea de-întreg" este un tip diferit la "număr întreg." Multe altele sunt posibile, dar acestea tind să fie variațiuni și compuși de mai sus. Tipul enumerat . Aceasta are valori care sunt diferite între ele, si care pot fi comparate și atribuie, dar care nu au în mod concret o reprezentare în memoria calculatorului;compilatoare și interpretoarele le pot reprezenta
Tipuri de date () [Corola-website/Science/332547_a_333876]
-
prezent - regăsită sub titlul - "Sandra și Bose" și cea din viitor. Aceasta din urmă este prezentată sub forma unor file de jurnal, adunate sub titlurile "Povestea lui Turk" (uneori redactată ca "Povestea lui Turk Findley") și "Povestea lui Allison" (cu variațiunea "Povestea lui Treya / Povestea lui Allison"). Capitolul final, "Povestea lui Isaac / suma tuturor căilor", leagă toate firele narative ale cărții. Stefan Raets de la "Tor.com" consideră romanul este mai slab decât "Turbion", dar mai bun decât "Axa" Helen Michaud de la
Vortex () [Corola-website/Science/333771_a_335100]
-
mai importanți scriitori români contemporani. Seria reunește atît lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie și critică literară deja consacrate, cât și volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa. Ea este deschisă de romanul de debut, Acte originale/Copii legalizate (variațiuni pe o temă în contralumină), urmat de volumul de proză și eseuri Mecanica fluidului, romanul Compunere cu paralele inegale și o ediție revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă și Reducerea la scară sub titlul Scriitorul și Puterea sau
Volume incitante: dragoste, spionaj, memorii și istorie… by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105787_a_107079]
-
Variațiunile Goldberg au avut premiera în 1991, în regia autorului, la Burgtheater Viena, cunoscând un succes răsunător. Peste un an, în 1992, George Tabori avea să fie distins cu cel mai prestigios premiu literar german, Georg Büchner, decernat de Academia Germană
“Goldberg show și alte întâmplări”, în regia lui Mihai Măniuțiu, cu Marcel Iureș, la Naționalul ieșean by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/104368_a_105660]