1,325 matches
-
o crimă perfectă -, amintirea fetei i se păstră mai vie decât niciodată în minte. O bună vreme rămase cu conștiința curată, deoarece credea hotărât că nu avusese deloc o alternativă mai bună de ales. Curând, însă, mustrările de conștiință și vedeniile cu ea începură să-l necăjească fără astâmpăr. Conștiința sa, demult adormită într-un colțișor ascuns și întunecat, i se deșteptă acum dintr-odată, înălțându i-se vertiginos în zbuciumări și în transformări tot mai sălbatice și mai necontrolate. Începu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cea mai adâncă a tainelor pe care le cuprinde mintea prin puterea cuvintelor celor dumnezeiești, și mișcările cele lăuntrice, care se pornesc de la suflet, și puterea de a desluși și de a deosebi puterile sfinte de puterile cele omenești, și vedeniile adevărate de nălucirile zadarnice. Așa se taie lenevirea și negrija. Așa vine și flacăra râvnei, care calcă peste orice primejdie și trece prin orice îngrozire”. Rațiunile postului sunt totuși mult mai profunde decât par la prima vedere. Omul își atrage
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
și are să descopere chiar în limba întrebuințată raporturi sintactice ducînd la înțelesuri proaspete. (...) Cuvîntul nou ori cuvîntul uitat învie sub pana scriitorului sub constrîngerea minței lui căutătoare de limpezime, zeloasă de a imagina, de a defini și a expune. O vedenie cu totul particulară îl duce la calificativul neștiut sau dezgropat, o inspirație îl face să spargă zăbrelele langajului pentru a dibui dincolo de tărîmurile explorate. Dar cîtă vreme capul Apisului nostru literar are să atîrne mulțumit pe cunoscutele pășuni, zadarnic îi vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și de alte cântece de cocoși, și în cele din urmă o apucă încet pe șosea drept înainte, așa cum îl povățuise badea Petre. 5 Deodată Culae se opri și se frecă la ochi, părându-i-se că are din nou vedenii. Pe drum, drept în fața lui, din ceața dimineții, apăruse o căruță pe care o mâna tatăl său. Dar de data aceasta vedenia nu mai vru să dispară. Chiar tatăl său era în acea căruță care o pornise la drum în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Petre. 5 Deodată Culae se opri și se frecă la ochi, părându-i-se că are din nou vedenii. Pe drum, drept în fața lui, din ceața dimineții, apăruse o căruță pe care o mâna tatăl său. Dar de data aceasta vedenia nu mai vru să dispară. Chiar tatăl său era în acea căruță care o pornise la drum în zori de zi, iar lângă el, cu un cojoc în spinare și cu o căciulă țuguiată pe frunte, se vedea vecinul Ivan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
picături provoacă stupoare și calmează durerea cea mai scăpărătoare, cum e aceea care arde, uneori, În cavitatea dinților, În canalele auriculare sau În circumvoluțiunile creierului, ca În cazul dumitale. Douăzeci de picături și mintea se scufundă Într-un delir de vedenii năvalnice. Vălul pe care Dumnezeu l-a așezat peste rușinile noastre cele mai tainice se sfâșie și intelectul rațional pătrunde În Împărăția sufletului. Mintea capătă darul blasfemator al unei puteri profetice inspirate nu de Dumnezeu, ci de diavolul verde care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ciumăfaie. Frunzele plantei și florile, partea cea mai nocivă. — Este... o otravă? — Da. În doze mari aduce moartea, dar diluată e poate Încă și mai periculoasă. — De ce? — Tulbură și Întunecă mintea celui ce ar trebui să vegheze. Produce vise și vedenii. O minte perversă trebuie că s-a gândit să o folosească Împotriva guvernului Florenței. O otravă care ne-ar fi ucis, pur și simplu, ar fi provocat În sânul Comunei o criză gravă, dar care se putea depăși. În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
părea să Îi brodeze În jur o luminiscență putredă, aidoma celei a algelor descompuse, pe care o văzuse ivindu-se În delta Padului. Ca și când dansatoarea nu s-ar fi aflat acolo, și nu s-ar fi aflat nici el. Două vedenii care se Întâlneau Într-o oglindă. Acea imagine cobora În abisul durerii dintr-un alt cer. Paradisul e un infern răsturnat. Cum greșise Platon, cel totuși mare, atunci când imaginase că sufletul nostru coboară din stele. Nu, sufletul vrea doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
singura înfățișare care-i făcea să semene între ei pe toți acești nebuni ce se ascund sub masca înțelepciunii, până în clipa când, învinși de spaime, se aruncă cu deznădejde către un trup de femeie, ca să îngroape-n el, fără dorință, vedeniile înfricoșătoare iscate din singurătate și din noapte. Marcel se mișcă puțin, ca și cum ar fi vrut să se îndepărteze de ea. Nu, nu o iubea, se temea doar de tot ce nu era ea. De multă vreme ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
n-am s-o văd cu ochii mei, spune Roja, nu cred nimic, sînt convins că într-o clipă cînd cerul a fost luminat de rafalele unor trasoare am zărit jerseul lui Tîrnăcop în mijlocul șandramalei cocoțat pe caroseria autobuzului răsturnat. — Vedenii, scumpule, zice Părințelul, n-aveau ei cum să reziste singuri pintre complotiștii ăia care știau perfect ce aveau de făcut, fiind coordonați la fiecare mișcare prin ordine cît se poate de exacte venite de sus. — Ăi fi văzut tu jerseul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
erei Tang. Înainte, se practica ținerea respirației timp de o oră sau mai mult, asemenea Înțeleptului Pădurii de Bambus, căruia îi plăcea să se relaxeze stând pe fundul iazului său întreaga după-amiază. Dar această metodă, care dă naștere adesea unor vedenii interesante datorită intoxicării cu dioxid de carbon, nu poate fi practicată decât de un grup restrâns de adepți foarte avansați și nu este tocmai benefică sănătății fizice. Qi gong, pe de altă parte, este destinat atât adepților de rând, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
de un elefant sau o broască țestoasă. Te pomenești că, Între timp, lumea și-a schimbat punctul de sprijin... Te pomenești... Se uita pierdut la Brândușă care era ba elefant, ba broască țestoasă, ba... Asta trebuie să fie să ai vedenii. Să te ia cu rău de la stomac sau cu leșin. Cum i se Întâmpla și când cobora cu liftul de la etajul zece. Doar când ajunse din nou În stradă admise că Brândușă era tot Brândușă. Cartușul de Kent pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
prăbușit pe pernă, am mușcat-o, vrând să-mi ostoiesc tremurul. Madeleine alunecă ușor de sub mine. — Dulceață, te simți bine? Imaginea cu șerpii îmi trecu iar prin fața ochilor. Madeleine mă gâdilă. M-am răsucit și am privit-o, ca să alung vedenia care mă bântuia. — Zâmbește-mi. Fii blândă și dulce. Madeleine îmi oferi un zâmbet larg. Rujul ei roșu, întins, îmi aminti de rânjetul Daliei. Am închis ochii și am îmbrățișat-o strâns. Ea mă mângâie pe spate cu blândețe. — Bucky
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și din riscurile ei. Eram novice. Poate altădată... Când am trecut pe lângă Francisc și am ajuns pe coridoarele obișnuite ale azilului, mijeau zorii; ferestrele se înălbeau de o lumină murdară și mă simțeam obosit; parcă toată noaptea mă luptasem cu vedeniile unui coșmar strălucitor. 20 (Din caietul cu visuri) Bătrânul râse și împreună cu el mii de alți „el” s-au pornit să râdă în sala cu oglinzi. După care a repetat invitația. — Îndrăznește, domnule sculptor. Nu e nimeni aici în afară de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întoarcerea în Atlantida. - Așa vei face, zise Tefnaht fără să se ascundă. Dar să bagi de seamă ce-ți poruncesc: nimeni să nu afle ce ai văzut. Mai ales că nici nu poți ști dacă a fost aievea sau numai vedenie. Și acum du-te la datoria ta. Auta plecă. Noaptea se lăsase de-a binelea. În urma lui, îngîndurat, preotul își ridică fără să vrea ochii la cer: privirea i se opri asupra stelei ciudate. Tefnaht oftă atunci și întoarse capul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sfânt ca să vorbești cu zeii. Nimeni dintre preoți nu se încumetă să se ducă acolo. Nici prea viteazul Puarem". Marele Preot îi spusese lui Auta așa: "Du-te tu, fiule, să vezi ce este. Poate că n-au fost decât vedenii. Știi bine că oamenii tot ce nu pricep în firea lumii spun că e de la zei. Dacă n-ai să poți descurca lucrurile singur, trimite-mi veste și voi veni și eu". Ce putea fi în mintea lui Auta nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
deschise ochii, soarele era sus. Întâi, îi mângâie fața boarea dimineții. Spicele de grâu foșneau ușor. Auta privi cerul albastru. Treceau păsări. Era liniște și seninătate. Se simțea odihnit. Dormise în grâu și se căznea acum să realcătuiască visele sau vedeniile care l-au chinuit peste noapte. Era viu. Nimeni nu-i făcuse nimic. Își ridică puțin capul de la pământ și se uită în dreapta, în stânga, înainte. Nu văzu nimic, decât lanul de grâu, decât cerul, decât soarele care răsărise de mult
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ocolit, este că limitele pe care le impunem lumii sunt impuse mai degrabă de noi decât de lume. Și dacă se-ntâmplă să întâlnim lucruri care nu se conformează structurii realității noastre, le plasăm în afara ei. Fantome. Obiecte zburătoare neidentificate. Vedenii. Punem la îndoială sănătatea mintală a celor care pretind că le văd sau le simt. Uite un lucru interesant: un om e zdravăn la cap doar în măsura în care subscrie unei structuri dinainte stabilite a realității. — Mmă făcu Vultur-în-Zbor. — „Du-te, du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vocii mele. O să vorbesc tot drumul până acolo. Lumina zilei ajută. Alungă monștrii. — Monștrii... spuse pierdut Vultur-în-Zbor. — Vin dinăuntrul tău, zise Virgil Jones. Dinăuntrul tău... îVocea i se stingea, i se pierdea.) Pe Vultur-în-Zbor îl cuprinse iarăși nedumerirea. Avu iar vedenii deformate. — Nu-ți pot explica! urla Virgil de la capătul unui tunel lung. Să treci prin asta înseamnă s-o înțelegi. Ascultă vocea mea. Ascultă doar vocea mea. Pe Vultur-în-Zbor îl copleșea frica, frica omului sănătos în fața unei boli inexplicabile. Simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nivelul ochilor și cu zăbrele țesute în cruciș peste ferestruică. Nu reuși să-și dea seama dacă era bărbat sau femeie și simți un fior de spaimă în timp ce se ruga tăcut să fie orice altceva, numai nu o a treia vedenie a Prepelicarului. Apoi silueta îi vorbi iar el se mai liniști puțin. Vocea era una de femeie, joasă și monotonă, și cu siguranță nu era cea a surorii lui. — Cine ești? l-a întrebat ea. El s-a prezentat, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzîndu-l pe tânăr înnalță toiagul. O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară 100Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea cavaleriul. - Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, De-asupră-i s-alungă de fulgere
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ce e cu orbul ăsta? E preot? E un călugăr? Dar dacă e un nebun care rătăcește pe-aici ori un criminal cu figură evlavioasă?“. — Ai putea să-mi ghicești viitoru’? întrebase o fată care îl luase drept cerșetor cu vedenii, care încerca să câștige un ban. El îi pusese ușor degetele pe față și o speriase. N- apucase să-i spună că e priceput la trecut și că doar trecutul ne lasă să-l mai întoarcem pe toate fețele, ca
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
jur, Grubi, că v-aș putea face să călătoriți... așa cum ați vrut voi, prin ploaie... Sunt ultima voastră șansă, dacă mor... dacă mă sting aici... s-a zis cu voi... HAMALUL: Să nu fie o iluzie, să nu fie o vedenie... Zău, mai bine v-ați duce în odaia de sus și ați încerca să dormiți... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Vehement): Niciodată! Niciodată n-am să urc în odaia de sus. Nu vreau să urc în odaia de sus pentru că eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: În aer? Nu e nimic. HAMALUL: S-a răcit aerul, dintr-o dată. Nu simțiți cum s-a răcit? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu s-a răcit deloc. Mie mi-e cald. Mi-e chiar foarte cald, da... Ai vedenii, Grubi... HAMALUL (Tot mai transfigurat de semnele primite.): Nu, nu... se întâmplă ceva... (Ridică un ciocan de șine și bate ușor într-o șină.) Ei? Auziți? Auziți cum sună? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu aud, îmi pare rău, dar nu aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de apă... Tu nu simți în ceafă nimic, ori de câte ori îți clipește ochiul? Eu ori de câte ori clipesc, mă doare aici, în ceafă... Parcă mă lovește o picătură de apă, în ceafă... N-am văzut loc mai blestemat decât acesta... S-au amestecat vedeniile între ele, s-au pierdut unele pe altele și acum încearcă să se găsească din nou... Nu ți se pare că undeva, cineva... se târăște prin iarbă? IOANA: Ba da... Se târăște cu coatele și cu genunchii și are gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]