279,258 matches
-
aidoma șarpelui care se poate cățăra și-n sus și-n jos pe arborele obîrșiei noastre. Moartea poate să te aștepte la pîndă cu veacuri înainte să te fi născut, dar poate să se și întoarcă după tine, să-ți vină în întîmpinare din cel mai îndepărtat viitor. Cineva pe care nu-l cunoști și pe care n-ai să-l vezi vreodată poate să-și asmută moartea asupra ta ca un cîine de vînătoare asupra potîrnichii și s-o trimită
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
teatru pe pîine, m-a invitat la premiera lui Mihai Măniuțiu cu Intrusa de Maurice Maeterlinck, pe data de 10 octombrie. Măniuțiu la Oradea? Să fie ăsta semnul vreunei schimbări? Da. Am găsit un aer proaspăt acolo. Managerul Lucian Silaghi vine dinafara lumii teatrale, dar pare interesat de ea, pare că o respectă și că dorește să reintroducă trupa în circuitul performanței, să gospodărească, consistent, la chipul sălii, pălit de prea multă nepăsare, să aducă un iz mai dinamic unui loc
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
cu actorul, al muncii în echipă, într-un timp precis stabilit, într-un ritm extrem de solicitant, reactualizează în limbajul teatral ideea performanței sau ce înseamnă să tinzi spre ea și, oricum, să te pregătești pentru ea. Mihai Măniuțiu nu a venit cu o propunere simplă. Sau comodă. Nici pentru el, nici pentru trupă. Asta a introdus o miză și pentru regizor, și pentru actori. Etapa în care se găsește - și o definește căutînd-o mereu - Mihai Măniuțiu este una din care subiectul
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
Iulia Popovici Editura Polirom și-a lansat propria colecție de literatură română contemporană, cu titlul, venit prin filiera Mihăieș, de Fiction Ltd. (și o altă colecție, cea dedicată memorialisticii autohtone, își trage numele - Ego-grafii - de la același Mircea Mihăieș). Primele trei apariții au o caracteristică interesantă: neintenționat probabil, au toate ca autori teoreticieni ai scrisului - Mihai Zamfir
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
dat./ Păduchii îi aduna cu pumnii/ În mizerie îi țineau nebunii,/ Erau considerați animale de muncă,/ Ca bine ei s-o ducă./ Îi îngropau de vii/ Pe prizonierii pirpirii./ Ivan Crivină oftează,/ Fața i se crispează/ Căci cumplite amintiri îi vin,/ pe când în lagăr trăia în chin./ Unii prizonieri ajunse canibali,/ Deveniseră oameni anormali,/ Pâinea rușilor era amară/ Și-l măcina dorul de țară./ Simte și acum bătăile crunte,/ Muncind ca niște vite,/ La scos granit din munți/ Și doborând copaci
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14023_a_15348]
-
toposuri și apropiindu-și locuri comune specifice altor spații de cultură. Există așadar o realitate comună tuturor popoarelor aflate pe continentul european, rădăcinile culturale și spiritul. Participarea la acest univers este definitorie, nu originea. Ungurii sau finlandezii, de pildă, târziu veniți în spațiul european de undeva din adâncurile Asiei, au devenit, după stabilirea lor în vechiul continent, popoare europene, s-au așezat pe coordonatele dezvoltate în Antichitatea clasică realizând importante contribuții la cultura europeană. Atena, Roma și Golgota sunt din toate
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
câteva hahalere devenite balast își vor lua tălpășița, o seamă de incapabili ce nu mai bat pasul de front în ritmul cerut vor dispărea, dar sistemul va merge mai departe. Să nu ne iluzionăm că democrațiile occidentale, că americanii vor veni în mare grabă să pună lucrurile la punct. Atâta vreme cât țara va fi condusă cu o mână de fier, atât timp cât va fi liniște, cât societatea e pacificată ( cunoașteți, din istorie, sensul cuvântului, nu-i așa?), fiți siguri că neocomuniștii vor zburda
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
alt spațiu, atunci cînd ți-e dat să ajungi în ținuturile natale ale autorului. Totul devine mai puțin grav, mai puțin violent. Îți trece aproape prin gînd că Cioran poate nici nu a luat ad litteram ceea ce scria... În fond vine dintr-un ținut atît de miraculos! Bănuiesc însă că abia la Paris și-a aflat "tonul" scrierilor sale - deși, dacă bine mi-amintesc, deja pe cînd se afla încă în România - textele lui aveau o virulență specifică. De aceea, mă
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
de la scrisoarea lui Gheorghe Macarie la notele ediției, cititorul implicat în relația dintre document și operă, are prilejul să constate cum o scrisoare incifrată, adresată de Ion Creangă lui Iacob Negruzzi în martie 1877, a fost decriptată de G. Călinescu, venind să confirme presupunerile lui Dumitru Furtună. Acesta scria în "Făt Frumos" din 1926, " S-ar putea totuși ca cineva din contemporani să dezlege taina acestei scrisori de caracter politic." Iar nota ediției să aducă lămuritoarea informație: "Ion Creangă reorienta, în
Mărturii despre Ion Creangă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14039_a_15364]
-
fondul Mitropolia Moldovei, scoate la lumină o "Adeverință" autografă a lui Ion Creangă, care anulează afirmația lui Dumitru Furtună, precum că scriitorul nu s-ar fi prezentat la tribunalul unde i se ancheta mult dezbătutul caz al diaconiei lui. "Nu vine", este concluzia lui Dumitru Furtună, ignorând evident acest document prețios. După cum, și G. Călinescu, motivat de aceeași necunoaștere, surprinzătoare pentru cine s-a familiarizat cu pasiunea lui de a răscoli arhivele, se mulțumește în a prelua afirmația celui de atâtea
Mărturii despre Ion Creangă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14039_a_15364]
-
dicționarului făcută de L.V. în nr. 3 din 2002 din revista noastră, de un dialog tot cu L.V. în "22" nr. 5 din același an ca și o scurtă știre în "Observator cultural" nu am mai întîlnit altceva), deoarece nu vin din partea unui specialist întru ale literaturii și nici din partea unui slavist. Am pornit însă de la credința că nici un umanist, astăzi, cînd este atîta "foame" de instrumente de lucru, nu poate rămîne indiferent în fața unui Dicționar al scriitorilor români redactat în
Un dicționar ceh al scriitorilor români by Florica Dimitrescu () [Corola-journal/Journalistic/14033_a_15358]
-
vedere, seara Galei a fost lungă, ternă, cu trei momente care au sculat în picioare Sala mare a Naționalului: premiile pentru întreaga activitate acordate lui Victor Rebengiuc, Jean Constantin și Miriam Răducanu. Sentimentul de neîmplinire, de tristețe, de alarmă interioară vine din incoerența nominalizărilor, care se reflectă în mod logic și imediat în palmaresul Galei. Au fost voci care au comentat "curajul" și "inovațiile" operate de juriu. Sînt surprinsă și caut să localizez zona de manifestare a acestora. Întotdeauna au fost
Trăiască teatrul! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14046_a_15371]
-
a dat scriitori de talia lui Thomas Wolfe. Acesta scria într-un articol de atunci că romanul este o formă de artă moartă. Scriitorii adevărați experimentau în acea vreme nonficțiunea, reportajul fierbinte de pe stradă își apropria uneltele literaturii. Schimbarea literaturii venea ca un epifenomen al schimbării lumii. ( Citiți-l și pe Robert Kaplan, jurnalistul de bon ton care ne-a studiat țara și a scris câteva cărți interesante despre intriganta zonă balcanică și cea a Orientului Mijlociu.) La fel ca în
Despre război și alți demoni by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14048_a_15373]
-
neexploatate pe scenă. Pentru actori în general este o etapă necesară, aș zice, acest text structurat fundamental pe date interpretative solide și conduse cu grijă regizoral. Din păcate, au lipsit amîndouă aici. S-a apelat insistent uneori la soluții ce vin la prima mînă, previzibile, au ieșit mai multe finaluri pînă la cel definitiv. Rețin din mulțimea de gesturi superficial articulate, unul singur, care este emblematic: făcutul cizmelor stăpînului, periatul lor de către valetul Jean, ca cea mai palpabilă și mai concretă
O etapă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14018_a_15343]
-
ora 11 dimineața. În mașină, nevastă-mea, optimistă - o fi măcar prin centru o farmacie care primește rețete din astea O luăm din farmacie în farmacie, ea cu volanul, eu cu rețeta. Peste tot vînzătoarele se uitau la mine de parcă venisem cu Moș Ajunul în Postul Paștelui. Cînd cer un drept al meu nu prea am aplomb, dacă cer pentru altcineva se schimbă treaba. Nu fac scandal, dar devin insistent și rău de gură. N-am dat telefon la Ministerul Sănătății
Banii de protocol și banii de "compensate" by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14051_a_15376]
-
scăpat, ca prin minune, numele stadionului Giuseppe Meazza, căruia încă nu i-a spus nimeni "Beppo Meazza" - dar zilele n-au intrat în sac: doar ne învârtim într-o bătătură planetară în care ne strigăm unii pe alții cum ne vine la gura poliglotă! E normal s-avem relații relaxate, să ne alintăm și dezmierdăm după pofta inimii. Dar există limite. Dacă, în intimitate, lui Eminescu, de exemplu, i se spunea "Titi", nu văd ce ne-ar îndreptăți pe noi să
Gura analfabetă a poliglotului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14054_a_15379]
-
de moarte. E ceva scabros și nenatural în relația meșter-calfă izvorâtă nu din reala apropiere, ci dintr-un fel de îmbrățișare premergătoare sufocării. Membri ai aceleiași haite nesătule, ei "țin aproape" doar pentru a sări unul la beregata ceiluilalt atunci când vine momentul. Te umflă râsul să descoperi în rudimentul lor de limbaj fraze nemestecate din jargonul mafioților: "Eu îl respect pe cutare...", rostesc ei căznit, doar pentru a masca gestul înfigerii cuțitului, pe la spate, până în plăsele, în "nea Gigi" sau "nea
Gura analfabetă a poliglotului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14054_a_15379]
-
război mondial ori în spatele unor saci cu nisip, ne oferă spectacolul uluitor al unor evi paraleli, situați la distanță de decenii unul de altul și fără putința întîlnirii și a concilierii. Ceea ce poate să însemne că sfîrșitul istoriei n-a venit pentru toată planeta. Afganul trăind în grotele munților sau irakianul fanatizat pînă la imbecilizare de paranoia dictatorului mai trebuie să aștepte. Civilizația lor (în cazul celui din urmă, una, vai, dintre cele mai vechi!) nu aparține secolului XX al lui
Război și pace by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14077_a_15402]
-
familiei dumneavoastră? Este o familie veche și știu că o identificați în timp mult, mult de tot. - Și da, și nu. Djuvara - partea paternă a familiei - nu o pot urmări mai mult de mijlocul veacului al optsprezecelea, când primul Djuvara vine în Țările române; de fapt, se pare că au fost doi, unul în Muntenia - se numea Trandafir - și altul în Moldova - acesta, din leneșa pronunție moldovenească a devenit Juvara; de pildă, doctorul Ion Juvara, chirurg foarte cunoscut (însuși dl Iliescu
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
m-a întrebat de el acum câteva zile) mi-a povestit că, pe seiful bunicului său, numele era scris cu litere chirilice între care una reprezinta grupul "dj", deci tot (Giuvara) - Djuvara îi chema. Acești strămoși ai mei, aromâni, au venit din Munții Pindului între 1770 și 1780; ei aparțineau unui clan de celnici - cum se numesc acolo - care a dat mai mulți căpitani de armatori, adică un fel de șefi, dintre care cel puțin trei - doi frați în veacul al
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
cu puțin înainte de începutul secolului trecut apar prim-miniștri din boieri secunzi cum sunt Brătienii sau nobili din Transilvania, "spărgând" astfel cercul închis al celor 30 - 40 de mari familii care dădeau oameni de stat. Apoi, dintr-o dată, după 1900, vin oameni ca Maiorescu, Take Ionescu, revoluționând mentalitatea în privința apartenenței puterii; mai târziu sunt deja amestecați boieri cu burghezi și cu tineri din alte medii. - Foarte multă vreme s-a păstrat această mentalitate conform căreia politica era treaba boierilor. - După părerea
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
mai mult la țară decât la București, așa încât nu prea am ce povesti când mă întreabă lumea cum era societatea românească în 1930! Nu am fost amestecat în viața culturală și politică a țării, fiindcă eram tânăr, un adolescent care venea doar în vacanță și stătea mai mult la țară. - Cum s-a stârnit pasiunea dumneavoastră pentru istorie? - Cred că am avut-o de foarte tânăr. Primele cărți care m-au pasionat, la zece - unsprezece ani au fost romane istorice cu
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
general român să treacă peste linii ca să încheie un armistițiu", dar era o cu totul altă filieră de discuții; filiera oficială, a guvernului Antonescu, prin ministrul său la Stockholm, Frederic Nanu, fusese stopată în ziua de 2 mai 1944 când venise curierul Camil Demetrescu cu aceste ultime propuneri sovietice la care, timp de două luni și jumătate nu s-a răspuns de la București, prin urmare nu avea cum să se aștepte un răspuns de la sovietici către România, ci exact invers. Acesta
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
și i se recomandă să devină cât mai repede mason, ceea ce a și făcut, pentru că odată intrat într-o lojă franțuzească putea să aibă influență asupra presei, asupra negociatorilor francezi, cum s-a și întâmplat. În orice caz, când au venit marile dictaturi de dreapta în Italia, în Germania, i-au "fugărit" pe masoni. - În memoriile dumneavoastră faceți o apreciere interesantă și anume aceea că, după război, n-ar fi vorba de o trădare a Occidentului față de noi și nici de
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
vorbit fasciștii, naziștii și comuniștii, iar războaiele (citește masacrele) care au însîngerat harta lumii în ultimele două secole au avut aceleași înalte motivații democratice. După o incursiune în diversele tipuri de sisteme electorale și de reprezentare, concluzia lui Lucian Boia vine de la sine: "Suveranitatea poporului e un principiu abstract, ceva ce nu există în sine. Poate fi invocată în toate sensurile, în bine sau în rău. Dacă interesul suprem al națiunii o cere, nu există sacrificiu prea mare" (p. 19). În privința
De la Tocqueville la corectitudinea politică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14057_a_15382]