1,533 matches
-
contribuie rețele întregi de foști ofițeri și informatori ai Securității. Apariția revistei România Mare și a constelației de publicații-satelit, Politica și Europa, reprezintă epitoma simbolică a acestui pact dintre forțele cele mai reacționare din societate și regimul Iliescu. Servită de verva polemică incontestabilă a celor doi scriitori care devin patronii României Mari Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor -, revista legitimează în câmpul imaginarului politic teme și expresii provenite din idiolectul pegrei urbane. Prin romanul Groapa, Eugen Barbu mai făcuse o încercare
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
însă teatral, ca pe o scenă de operetă. Afară, dacă nu te ferești la timp, băieții de prăvălie "îți aruncă praf în față". O cameră bună de hotel se tocmește, apoi, după un veritabil ritual, jucat cu cea mai stridentă vervă actoricească. Hoție în toată regula, ce mai! Noroc de incidentele amuzante, prinse în pagină cu umorul firesc cerut de comicul situației și al caracterelor. La vestitele Arene din Verona, ca și în cazul celorlalte obiective turistice, scriitorul este întâmpinat de
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
înfiorare pe care a simțit-o ea atunci când s-a dăruit bărbatului iubit? Mama adusese dulcețuri și cafele, fistic și stafide în farfurioare mici de alamă ciocănite cu chipuri de îngeri și cai înaripați. Când a intrat ea, bunica în vervă povestea: „Și i-am pus trei condiții: prima - să fie orfan, să n-aibă părinți care să ne ceară cămașa miresei, a doua - să fie chipeș și învățat, a treia - să-l cheme Nicos.” Mama, care turna cafele, ridicase ochii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
avea impresia că anumite documente fără legătură cu munca sa îi sunt înmânate pentru ca stolnicul Constantin Cantacuzino și monarhii apuseni să le afle conținutul. Nimeni nu-i ceruse să nu-l frecventeze pe marele stolnic scos din toate funcțiile politice. Verva convorbirilor lor în italiană era fățiș considerată la el ca o manifestare a dorului de patrie și la bătrân a nostalgiei timpurilor tinereții petrecute la Padova. Acum ținea în mână scrisoarea mitropolitului țării, foarte frumos redactată pe puncte. „Scrisoarea la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fost folosite în istoriografia autohtonă din perspectivă imagologică, de cercetare a mentalităților. Amintim aici, printre alții, pe Adrian Majuru, care în studiul "Bucharest: Between European Modernity and the Ottoman East" valorifica contrastul dintre civilizația orientală și cea occidentală descris cu vervă de intendentul misiunii franceze Lamy cu privire la capitala Principatelor Unite 20. De asemenea, în volumul nostru, Imagini ale identității naționale. România la Expozițiile universale de la Paris (1867-1937), am încercat să aducem în discuție stereotipurile orientalismului societății românești, cu tot primitivismul și
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
crede că autorul acestei vorbe de duh a scris o operă de imaginație; dimpotrivă, scrisoarea sa trece sub tăcere multe alte mizerii... Dar înțeleptele sfaturi pe care le dă nu au fost aplicate; nu s-a ținut cont nici măcar de verva spirituală ce i-a inspirat această scrisoare. Am auzit grupuri din lumea bună ce protestau vehement împotriva ideii de a întrebuința armata pentru lucrări atât de utile și elegante patriciene protestând împotriva îndeletnicirii jenante pe care ar avea-o ofițerii
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
vom clarifica pozițiile. Arta e ideologie și dacă ești de acord cu acest punct de vedere, putem mai ușor să discutăm despre modul specific cu care arta exprima o concepție despre lume. Citisem clasicii marxism-leninismului și îmi plăcuse extraordinara lor vervă polemică. Cea despre renegatul Kautsky mă încîntase, deși prin citatele date de Lenin înțelegeam că nici acel Kautsky nu era de ici de colo. Mi-ar fi plăcut să-l citesc și pe el, dar n-aveam de unde. Luptele de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
texte vechi. Indienii ăștia au obiceiul să moară voluntar apoi să se trezească tot voluntar, să se ridice în văzduh după îndelungi practici yoghiste, să atingă Nirvana. Krishnamurti era mult mai interesant decât acest Brahmaputra care vorbea ditirambic, cu o vervă neobosită. Se înțelegea bine cu soarele căruia îi spunea, o, mare astru, care ar fi fericirea ta dacă nu ne-ai lumina pe mine, vulturul și șarpele meu?... Coboară în oraș și vorbește poporului: Vă învăț ce este supraomul. Omul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fi întotdeauna nevoie în naufragiul acesta de viață în care doar umorul și iubirea pot sufla uneori în pânza înălțată pe pluta de scânduri pe care i-o dăruim simbolic. A.G. Secară -“Aforismele lui Vasile Ghica sunt de o incontestabilă vervă.” Șerban Cioculescu Vasile Ghica, autor de aforisme demne de La Bruyere sau de un La Rochefoucould români, la fel de satirice și de adevărate ca ale acestora. Cel mai adesea simple rânduri în care autorul ca și traducătorul Constantin Frosin dau curs literar
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ieșean, care vorbește cu însuflețire. Si parcă prin farmec a uitat și de foame și de oboseală. Nu-l întrerup, pentru a nu risipi vraja vremurilor de demult reînviate de ieșean. Și printre junimiști îl văd pe Creangă, plin de vervă, mai ales că golise câteva ulcele cu vin și tocmai povestea pățania popii de la Neamț în noaptea Sfântului Toma... Lângă el, Eminescu, gânditor, cu o lumină stranie în priviri, gustă din când în când din ulcica cu vin... Poate gândurile
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
A.E. VAN VOGT OROLOGIUL TIMPULUI (din volumul Cartea lui Van Vogt The Book of van Vogt, 1972) Căsătoria este o instituție sacră, spunea Terry Maynard, ori de câte ori era în vervă. Știu prea bine ce spun. Am fost căsătorit de două ori: prima dată, de mult, în 1905, și apoi în 1967. Un asemenea interval de timp între două căsătorii îți iă posibilitatea să judeci corect. Și spunând aceste vorbe, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
printre idei odată cu paharele... eram încântat de cum defilau diferendele; sportul lipsea din discuții, doar partea amuzantă a vieții avea prioritate, spectacolele de la care nu lipseam când aveam bani și cazurile speciale pline de haz, de care eram plin! Eram în vervă! Nu se dansa în seara aceea, deși ne-am fi bâțâit puțin cu ele. Banii lui Edy s-au evaporat din primul foc tras de cineva, căruia nu i-au plăcut mutrele noastre și a început să se milogească în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
un atac fulgerător la cocaină mergem prin câteva baruri, apoi ne Întoarcem la iel cu mâncare la pachet și mai multă cocaină. Puțoiu mă obligă să ascult toată noaptea muzica lui de căcat. Se apucă să-mi spună că The Verve sau cum i-or chema sunt mai buni decât U2 și decât Simply Red! Fă-ți rost de o viață Lennox! Mi se cam ia și mă car spre centru. Să-mi bag pula dacă plătesc un taxi. Cred c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
congenerilor o susțin, în lipsa unor cercetări aplicate de psihosociologia lecturii. Observația întemeiată a Dorinei Grăsoiu, cum că "prestigiul său scriitoricesc și marea sa popularitate s-au întemeiat la început, în exclusivitate, pe zgomotoasele-i polemici, campanii întreținute cu o uluitoare vervă"318, ne reconfirmă ideea că publicul cititor era sedus de condeiul virulent al pamfletarului. Suntem înclinați să credem că interesul cu care a fost urmărit, în epocă, Arghezi-gazetarul nu se sprijină numai pe argumente de natură stilistico-textuală (combinarea stilului plebeu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
materiale (lemn, pastă, piatră). Artifex este și specialistul, și artizanul. Cine știe dacă acel qualis artifex pereo al lui Nero n-ar trebui înțeles prin "ce om abil", dar și "ce intrigant, ce prestidigitator moare". Malițiozitate a observației, realism animalier, vervă și cotidianitate neceremonioasă: descoperim că vestigiile cel mai bine conservate au fost decoruri de case particulare, conservate intacte sub cenușa Vezuviului. De unde abundența de naturi moarte, scene de gen, mici mozaicuri naturaliste, viniete licențioase. Mai sunt portrete de femei și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
niciodată râsul, căci Terențiu nu caricaturizează trăsăturile, spre deosebire de Aristofan și Seneca. Măreția sa, în ochii lui Diderot, care găsește nelalocul lui râsul stârnit de farsă în sânul unei zugrăviri realiste, constă în a ne aduce zâmbetul pe buze. "Terențiu are vervă puțină, de acord, scrie el în Elogiu lui Terențiu. Rareori își pune personajele în aceste situații bizare și violente, care caută ridicolul în cele mai secrete ascunzișuri ale inimii, și care-l scot la iveală fără ca omul să-și dea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nicicum prin vorbele copilului care, cu ochii în continuare închiși și cu mâinile așezate ca și cum ar ține frâiele a doi cai năvalnici, îi îndeamnă cu biciul și cu vocea, și visează că încă îi mână. Aceste situații sunt inspirate de verva specifică lui Molière și Aristofan. Terențiu nu este posedat de un asemenea demon. El poartă în sinea lui o muză mai calmă și mai blândă. Îi lipsește fără îndoială un dar prețios; este vorba de adevăratul caracter pe care natura
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
XVIII-lea, actorul de tragedie, în Franța, adoptă un joc static, stând nemișcat în avanscenă, declamându-și cu emfază textul cu fața la public, fără să-și privească vreodată partenerul căruia nu pare să i se adreseze 31. Ne amintim cu ce vervă feroce Molière, în Improvizația de la Versailles (L'Impromptu de Versailles), îi ia în zeflemea pe Marii Comedianți de la Hôtel de Bourgogne, amuzându-se el însuși să imite limbuția lui Montfleury, pe cea a Domnișoarei Beauchâteau, Hauteroche etc., emfaza dicției, grandilocvența
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unei disponibilități "socratice" în structura psihică a scriitorului. Prin "reducerea la absurd constata Al. Paleologu -, prin maieutică și dialectică, el tinde să aducă societatea românească la o cunoaștere morală". În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu remarcase "verva sofistică". O mare parte "din comicul de limbaj adăuga Marta Petreu provine din sofismele lingvistice, iar conduita personajelor, alimentată ca dintr-o pânză freatică, din nivelul subteran al gândirii lor paralogice produce un efect comic irezistibil". După ce stabilește dimensiunile interioare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Zarifopol care preciza că "satira propriu-zisă e rară" la Caragiale și că "râsul voios, orientat spre bufon domină"13, în schimb, Gherea, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care a trăit, moravurile și viciile unei lumi infernale cu instituții caricaturale și hibride care îi stimulau malițiozitatea râsului "vitriolant". Explicații caracterologice pentru prevalența satirei în opera lui Caragiale găsim, de pildă, la Garabet Ibrăileanu: ,,Bineînțeles Caragiale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în așa măsură degradate, încât nu ne lasă nici o speranță. Într-o lume în care totul nu e decât batjocură, josnicie, numai comicul pur, cel mai nemilos, se poate manifesta"30. Acest comic pur, nemilos în sine, subordonează la Caragiale verva satirică, și nu invers, așa cum se va observa la mulți dintre scriitorii satirici postcaragialieni. 3.3. La vremuri noi, măști comice noi Dintre toate modurile comicului se poate constata că cel satiric, îndeaprope înrudit cu cel sarcastic, este foarte bine
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin indiferență impinsă până la impasibilitate, verosimilitatea crește"32, după aprecierea lui E. Lovinescu dintr-un studiu în care demonstrează "superioritatea satirei obiective a d-lui Brăescu asupra satirei lui Caragiale"33. La polul opus, al atitudinii refractare explicite, redate cu vervă pamfletară, se disting dintr-o lungă suită de reprezentări, cu fundament politic în special, diatribele antimonarhice ale lui N. D. Cocea din Facla, unele articole ale lui Panait Istrati din România muncitoare și, pe această linie destul de fecundă, "biletele" sau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care stă la baza argumentațiilor din Economii, Liga, Cronica literară. Cea din urmă este celebră pentru caricaturizarea lui "Popnedea" (N. D. Popescu), mascată de apologia și indignarea cauzată de presupusele obiecții față de talentul acestuia: Ce stil are băiatul ăsta! Ce vervă! ce invențiune! Ce concepere! Ce originalitate! Ce noi resorturi literare!... Și să nu turbezi când cugeți că sunt guri rele, invidioși și ignoranți cari spun că romanurile lui istorice și sociali sunt niște nefericite traducțiuni, schiloade plagiaturi?! Au inventat fabule
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale lui Marin Sorescu Răceala (1976) și A treia țeapă (1978). O funcție similară poate fi remarcată în cazul ironiei din romanul lui Ion Minulescu Roșu, galben și albastru (1924), foarte apreciat de Paul Zarifopol pentru "umorul continuu, cu neistovită vervă"168. Totuși, surprinzătoarea notă comică în care este tratată tema războiului de întregire a neamului, este predominant cea a ironiei în măsură să avertizeze asupra sensului polemic din subtext. Sarcasmul, ironia și autoironia rezultă mai întâi din ambiguitatea confesiunii unui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
deformare a expresiei "a tăia nodul gordian" în "Ai tăiat gardianul?"138 Precursor al lui Gh. Brăescu în privința comicului de esență cazonă, Anton Bacalbașa se numără printre puținii contemporani ai lui Caragiale care reușește să se remarce prin originalitate în verva umoristică. Aceasta se datorează mai cu seamă faptului că își îndreaptă atenția către o zona tematică neabordată de colaboratorul său de la Moftul român. Cu toate acestea, grotescul personaj Moș Teacă, desprins parcă din tagma lui Ubu, își dezvăluie permanent ignoranța
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]