1,213 matches
-
noroi după cele șapte galițe. Știe unde le va găsi. Trece ulița, dă un ocol pe lângă sifonărie, coboară malul spre parc, dă de ele ciugulind pe maldărele de gunoaie. Se va auzi tramvaiul. Se vor aprinde felinarele cu lumina lor verzuie. De jur împrejurul parcului, parcă l-ar împresura deodată un gând înspăimântător, se vor aprinde becurile cetățenilor întorși de la muncă în tihna domiciliului familial, pe șoseaua Colentina. Luminile se lățesc pe zidurile de zece, douăsprezece etaje, Iliuță nu le poate număra niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dar privește în direcția ei și chiar absența ei îl consoloează. Până și turla de-abia se vede, o vede numai cine o știe acolo, învelită gospodărește cu tablă verde. Totul, apa, cerul bănuit, pământul, biserica, se învăluie în lumina verzuie, ciudată, care e mai mult întuneric. Întuneric, lumină, greu de spus ce e, mulțumită felinarelor nici rare nici dese, nici aprinse nici stinse, cu care s-a desăvârșit electrificarea țării noastre de dincoace de Doamna Ghica. Un cireș amar, bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și verzi, cu floricele mărunte. Vegetația îmbracă ecranul Rubinului cum îmbracă toți pereții. Garofița nu degeaba are nume de floare, tot apartamentul e mai mult locuință pentru mușcate și rododendroni decât pentru oameni. Din dulap domnul Mihai scoate un clondir verzui. ─ Apăi, don’șoară, asta pentru domnia voastră o fo’ pusă deoparte. Nu crez io c-ați mai gustat așa ceva. Îi palincă de pe la noi, să știți, doctorie curată. Sticla e așezată pe masă și domnul Mihai toarnă în trei păhăruțe. Haideți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la marginea orașului, în această dimineață de iarnă. Privește și ea pe fereastră cum privesc toți soarele roșu și rece. Se uită și vede, nu vede? Figura ei, buzele care murmură ceva, murmură necontenit, se desenează în bucata de geam verzui din spatele șoferului. Ea însă nu dă nici o atenție acelei străine cu două căciuli, cu nas coroiat și buze vinete. Autobuzul se oprește pufăind. Lumea coboară. Coboară toată lumea, deși încotro au de gând să se ducă în pustietatea asta, cine știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sublim. Își afundă degetele în sos, căutând bucata cea mai mare. Flavius Valens clătină din cap și sorbi vin din cupa pe care o ținea în mână. Își ținea spatele drept și îl fixa pe Listarius cu ochii săi reci, verzui. O privire de șarpe. — Tatăl tău a fost cumva în slujba lui Capito? Nu știu cine-i Capito, se grăbi să răspundă Listarius. N-am auzit niciodată de el. — Listarius e aici de azi - Vitellius își șterse gura cu mâna. Este fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
modul de utilizare al aparatelor, le utilizau plini de rîvnă, conții, din vîrful unui turn admirăm orașul, e frig, a Început lapovița, studiem prin lunetă catedrala Saint Bavon, Înaintea căreia se află o sculptură modernă, cinci siluete din bronz, netede verzui, rugîndu-se În genunchi. La Bruges ploua mărunt. Însă Înainte de-a intra În oraș, n-am putut refuza propunerea lui Arie de a vizita celebra clinică universitară, cea mai mare din Europa, degeaba i-am spus că nu mă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mărturisesc, și am aprins lampa. Ventilatorul alerga cu acel zgomot de care îți dai seama numai când îl oprești. Am deschis și am rămas împietrit. Venise Maitreyi, tremurând toată, în picioarele goale, ca să nu facă zgomot, și cu o sari verzuie, subțire. Nu știam ce să fac. ― Stinge lumina, îmi șopti ea, intrând în cameră și tupilîndu-se repede în dosul fotoliului de paie, ca să nu fie văzută întîmplător din stradă. Am stins lumina și m-am apropiat de ea, întrebînd-o stupid
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
c-a căzut peste bord, dar asta naște discuții. Da’ și Eddy a avut noroc cu caru’. Chiar c-a avut. După aia am ieșit din curent și am ajuns la marginea golfului, unde apa nu mai era albastră, ci verzuie; se vedeau deja cazinourile de pe Long Reef și cele de pe Western Dry Rocks, catargele vaselor ancorate la Key West și hotelul La Concha, Înălțîndu-se dintre toate casele mici, și o grămadă de fum ridicîndu-se din locurile unde se ardea gunoiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
completă, a cărei acțiune se desfășoară În Cuba. Vești bune de pe continent Timp de trei zile a bătut dinspre sud, Îndoind crengile palmierilor regali pînĂ ce le-a desprins, În șir, de pe trunchiurile gri, aplecate de vînt. Tulpinile de un verzui Închis se zbăteau sălbatic, ucise pe rînd de vîntul tot mai puternic. Crengile de mango se cutremurau și În cele din urmă se rupeau troznind, iar florile erau arse de vîntul fierbinte, pînĂ ce ajungeau să fie maronii și prăfuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cerul învolburat face o comparație afirmând: „Cirezi de nori migrează dinspre est,/ Credeam că-s ruși veniți să ne supună”, pentru ca mai apoi să spună: „Greu e drumul când îl sui.../ Pe poteca cea cu pui/ de șerpi și năpârci verzui.” în Conducătorii țării, sfidând bunul simț în vremuri grele, constată fără tăgadă că „Țara geme, țara moare/ Domnii merg la vânătoare” din plăcerea diabolică de a se distra prin uciderea ființelor fără apărare, așa cum eram și noi, poporul din acea
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ție, un fel de Însemn distinctiv, ca o semnătură. Toată lumea știe că, orice-ar fi, Miranda Priestly poartă o eșarfă albă Hermès. Nu că-i grozav? În clipa aceea am observat că Emily poartă, petrecută prin găicile pantalonilor, o eșarfă verzuie care abia se ițea de sub tricoul alb. — Uneori Îi place să amestece stilurile și probabil că asta e una din acele ocazii. În orice caz, tâmpiții de la departamentul de modă habar n-au ce-i place. Uită-te numai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Răspunde chiar ea la telefon!!!!“ Am murmurat ceva cum că și mie mi se Închidea uneori telefonul În nas, dar Miranda Își pierduse deja interesul. Se holba nu la mine, ci la caserola mea cu supă. Câțiva stropi din lichidul verzui Începuseră să se prelingă pe margine. Și‑a Întors privirea, plină de dezgust, atunci când a realizat că nu numai că aveam În mână ceva comestibil, dar chiar aveam de gând să consum acel ceva. — Scapă imediat de chestia aia! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de ceas, în trapul cailor, brișcă merse printre moșiile Vlăduța, la stânga, și Babaroaga, la dreapta. Priveliștea era monotonă. Aceeași câmpie, pleșuvă, pustie, cu pământul răscolit de brazde printre care firicelele de grâu de toamnă, abia răsărite, păreau niște plăpânzi fulgi verzui pe un trup înfrigurat. ― Uite, aci șade Platamonu, arendașul moșiilor Nadinei și a lui Gogu, zise iar Grigore când fură în satul Gliganu, arătând la stânga o curte mare, împrejmuită cu uluci, în mijlocul căreia, ascunse de coroanele veștede ale copacilor, se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca niște lame de cuțit, ajungând până în cele mai ferite unghere, și atunci armurile luceau scurt, ca o cremene izbită de piatră. Petrache luă găleata cu apă, presără în ea un praf alb care se topi iute, lăsând o spumă verzuie ce mirosea a iarbă crudă. Începu să șteargă dalele, muind, când și când, pămătuful și amestecând spumele, până ce clăbucii amenințară să se reverse peste marginile găleții. În cele din urmă, pardoseala căpătă un luciu plumburiu, de parcă cerul și pământul se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
împli nească destinul. Petrache ar fi vrut să-l ajute, dar nu știa cum. Se gândea uneori să-l lustruiască, să-i dea cizmele cu ceară sau, pur și simplu, să-l vopsească. Dar nu se încumeta să acopere cocleala verzuie a atâtor secole. Neputând să-l ajute altminteri, Petrache își apropia taburetul și-i citea, cu glas tare, pentru ca, astfel, cavalerul să nu se simtă singur. Nici nu-i auzi pe ceilalți când sosiră. Se deschiseră și ușile mici, înăuntru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de două ori sub bărbie, avea o față care parcă te privea dintr-un cerc decupat în zid. Nasul mic, cu vârful bont, parcă neterminat, buzele rotunde care, puțin strânse, ar fi încăput în conturul unui inel, ochii pieziși și verzui, irizând pomeții săltați, fruntea netedă, de copil, decupată la jumătate de sprâncenele neîndemânatic subțiate cu penseta, șuvițele blonde care, strecurându-se din strânsoarea basmalei, își cereau întruna dreptul la viață, toate astea erau cam nepotrivite cu hainele grele, cenușii. Abia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
extaz, păstrând doar o eșarfă peste coapse, dar uitând, în culmea admirației, să-și acopere sânii. Nu scrie ? întrebă Fandarac, cu aerul că nu-și mai pusese problema asta până acum. Sub lumina lunii, bronzul părea ca nou, fără vinișoarele verzui de cocleală cu care cavalerul din castel îl obișnuise. — O fi murit ? întrebă Petrache, ca și cum răspunsul la întrebarea lui Fandarac nu putea fi decât negativ. — Lumea asta nu e destul de largă încât să încapă, în același timp, și omul viu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rupse vraja. Ea rămase împietrită în ușă, uitându-se la fratele ei cum zace, cu capul căzut peste paginile mototolite, cu ochii larg deschiși, dar lipsiți de lumină, cu gura strâmbă, amestecând sângele rănilor din colțul buzelor cu o spumă verzuie, ca de fiere. Golea o dădu la o parte și se apropie de masă. Îl prinse pe Coltuc de umărul bont și-l scutură. Corpul beteag se răsuci la acest nou imbold și se rostogoli, ca un butuc, pe podea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i-se printre glezne, surceaua îmblănită mieună și țâșni spre pragul primei uși deschise de la parter, întregind tabloul. Doi țânci în haine desperecheate și lălâi, rași în cap și trecându-și, în răstimpuri, mânecile pe sub nările înfundate de o umezeală verzuie, îl priveau fără expresie. În spatele lor, femeia își strângea capotul la piept, cu o inutilă pudoare, căci decolteul nu putea ajunge din urmă sânii căzuți. Bărbatul trăgea din țigară, cu ochiul pe jumătate închis, prețăluindu-l. Maca zâmbi către sfânta familie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ce vedea doar el, sunetul venea din gât, de parcă scotea tot din el, fără să mai tragă aer în piept. Saliva făcea bulbuci care se umflau și se spărgeau în ritmul clănțănelii, îngroșându-se la colțul buzelor, într-o spumă verzuie. Corpul îi tresărea, dar pe bucăți, întâi capul, pe urmă pieptul, coapsele și, la urmă, labele picioarelor, de parcă ar fi fost străbătut de șocuri electrice. În mod miraculos, ciorapul de lână rămăsese tras pe cap și vârful îngroșat îi juca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să culeagă numerele, unul câte unul, de pe jos și asta ar fi însemnat, deja, o alegere. Pentru că cifrele păreau că rânjesc spre el, sfidătoare, acoperi castronul cu o foaie de hârtie. Privirile îi căzură apoi asupra mapei din care ieșeau, verzui, capetele lozurilor, ca niște peștișori, gata să sară din ascunzișurile lor și să se zvârcolească, holbând ochii țintă spre el. Întinse degetele, dar atingerea lozurilor îl furnică, de parcă ar fi fost conectate la priză. Când sună clopoțelul de la intrare, nou-venitul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
când îl văzu oprindu-se. — Nu știu dacă „lucrați“ e formula cea mai potrivită. Cât despre „aici“, ai nimerit-o. Erau cam de aceeași înălțime. Tânărului slab, îmbrăcat cam subțire, frigul îi îmbujorase în mod plăcut obrajii. Avea o privire verzuie, sidefată. Tili voi să-i spună pe nume, dar tânărul i-o luă înainte : — O aștept pe Sanda. Mi se pare corect, dădu Tili să intre pe lângă el. Tânărul îl prinse de braț. — Îi spuneți ? C-o aștept... — Sanda ? repetă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi ies în întâmpinare pentru a o saluta. Pare bolnavă și suspină în timp ce vorbește: Mă urmărește! — Cine te urmărește? o întreb. — Doamna Yun! — Trezește-te, Nuharoo! Trebuie să fi avut un coșmar. Stătea lângă patul meu, îmbrăcată într-o rochie verzuie transparentă, suspină Nuharoo. Avea sânge pe tot pieptul. Gâtul îi era tăiat dinspre față, ca de un topor, iar capul îi atârna pe spate, prins de gât doar printr-o bucată subțire de piele. Nu puteam să-i văd fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cu seamă, în timpul acelei călătorii în Puglia: părăsind locul unde le văzuse pe acele femei rănite, întinse pe jos, se oprise cu privirea pe un zid, ce nu cu mult timp înainte fusese proaspăt dat cu var, striat de pete verzui cu rămășițe de lipici solzos. Tarantule strivite la prima lor sosire? Sau ce altceva? Straniu, în orice caz, părea că nimeni n-ar fi avut habar sau că n-ar fi trebuit să bănuiască ceva despre acea Sectă a regelui
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
proprii ochi ritualul din grotă, și dacă n-ar fi călcat în acea casă dărăpănată, ar fi râs pur și simplu ca de niște zvonuri, mereu altele, și tot mai garnisite cu amănunte înspăimântătoare. În continuarea călătoriei, revăzuse acele semne verzui în două sau trei locuri, toate sub înrâurirea legendelor Sf. Nicolae; în afară de asta, aflase că mușcăturile tarantulelor provocaseră stări de rău aproape întregii populații, iar acele suferințe puteau să-și găsească leacul doar în dansul lui San Vito, executat în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]