2,248 matches
-
făcut o mulțime de greșeli azi. Presupun că sunt doar...distrasă. ― Din cauza acelui Damian? M-am uitat la el șocată. ― La cât de multe Îți povestește Maria, mă mir că nu ți-a spus Încă ce desuuri port. Un zâmbet viclean Îi apăru pe chip. ― De fapt, am auzit că-ți place negrul. L-am stropit cu toată apa rămasă În paharul meu. El râse. ― Deci nu mi-ai răspuns la Întrebare. Este din cauza lui Damian? ― Nu, am spus supărată că
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
acestui corn frînt, sunt patru împărății, care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atîta putere. 23. La sfîrșitul stăpînirii lor, cînd păcătoșii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără rușine și viclean. 24. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuși; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților. 25. Din pricina propășirii lui și izbîndirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
vii. Te rog. Nu pot să mă duc singură. Probabil că și lui Luke i-ar plăcea să meargă, am aruncat eu ideea, ca și când n-ar fi fost mare scofală. Știi cât de mult îi plac piesele de teatru. —Curvă vicleană ce ești! Brigit Lenehan nu era cretină. —Nu trebuia să faceți pauză astă-seară? — Am discutat despre asta, am răspuns eu înțelegătoare. Dar acum, că a intervenit acest eveniment neașteptat... Ești demnă de milă! mi-a declarat Brigit. Nu poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de pe șantier. M-aș fi dus să mă culc. în loc de asta, uite că m-am enervat și am acționat ca un idiot. — Dă-mi voie să-ți mai spun ceva, Wilt, zise inspectorul. Chiar ești idiot, un afurisit de idiot viclean, dar până la urmă tot idiot. Ar trebui să te cauți la cap. Ar schimba cumva toată afacerea asta, zise Wilt. — Ce-ar mai schimba? — Să mă duc să mă caut la cap în loc să stau aici și să mă las insultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mea e mai tare ca diamantul! Nepăsarea mea e diamant, coane, mai dură ca inima Maiestății Sale Scenaristul Suprem, ascuns peste tot, de negăsit vreodată. Peste tot și nicăieri, mde, ultimă șmecherie... Și deschise, brusc, fereastra. Bezna năvăli, rapidă, parfumată, vicleană. O biciuire năprasnică. Profesorul se clătină, se înălță, își luă pe după umeri musafirul. Îl împinse, tandru și plictisit, spre ușa. V-ați întors? susură, stupefiată, blonda de la catedră. Pensionarul Matei Gafton zâmbi, complice. Era un obișnuit al casei, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mâncați pe apucate și dormiți puțin. Doar știți că inima... n-aveți voie. Faceți tot ce nu-i permis, ca un pacient care nu știe despre ce-ivorba. Tocmai că știu. Subitul e soluția. Urmă o lungă tăcere. Briza parfumată și vicleană, o lungă coadă invizibilă de păun, pe cerul diafan. Da, zumzetul efemeridelor, asaltul rebel al primăverii, nebuneștile ei provocări. Veneau parcă din altă vârstă, din altă lume. Asistenta contempla cerul, dar tresari, dintr-odata. — Să vă citesc ceva. Să vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de conserve, rostogolită, sirena Salvării, surdina istericelor cozi la ziare și cartofi și hârtie igienică și aspirine. Deschise ochii: un convoi de copii de grădiniță se alinia în dreptul traversării spre parc. Ființă a zilei, așa eram. Noaptea mă speria. Mlaștină vicleană, barbară. Solară și concretă eram, gata să mă prind de orice este vizibil, viu... când oare când s-a schimbat totul. Livrata acum nopții, singurul refugiu. Timpul și geografia nopții mi-au înlocuit zilele. Acum, în plină orbire toridă, fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
puțin decât de maxime de stat.“ Gerbert, fantasticul nostru prieten din Aurillac! Ale cărui cunoștințe, atingând legenda, i-au asigurat teribilul renume infam, de principe al vrăjitorilor, aliat cu diavolul. Ți-amintești, conopida mea? Ți-amintești formulele sale epistolare? Învăluite, viclene, dar de dragoste. De dragoste, broscuța mea, de dragoste. „Dulcissime frater, amantissime.“ Ți-aduci aminte? Dulcissime amantissime... Tolea își aranjă din nou gulerul cămășii negre, dunga pantalonilor de catifea neagră, se înclină și... se evaporă, pur și simplu! Da, plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
legitimeze, neapărat să-l legitimeze. Ține în mână un dreptunghi de carton maro. — Ce mai, eu sunt... fotografia e veche. Cât de vechi poate fi chipul unui atât de tânăr condotier? Ședea deja în fotoliul din față, se confesa deja, viclean, umil, prost plătit. Sper că nu v-ați supărat. Voiam să vă cunosc. De fapt, semănați cu un unchi al meu. Tată n-am, amcrescut prin orfelinate. Să-l dea afară sau doar să adoarmă, să adoarmă, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
REȚEAUA. REȚEAUA, asta e totul. Nu contează firma, scopul, structura. Chiar și în cazul unei atât de exotice firme... importanța rămâne relația în sistem. De aceea era tovarășul Orest Popescu mai important, de fapt, decât părea și firma mult mai vicleană decât ciudățenia pe care o afișa. N-am fugit de sinistra încercare. Am stat, speram să mă pot distruge repede. Niciodată nu știm cât de puternici suntem în a absorbi otrava. Nici nu-ți dădeai seama când se lăsa dusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Întrebi de ce nu găsesc alt salariu, alt serviciu, alt oraș. Ar fi posibil, cu siguranță. Nu mai e chiar ca în anii ’50... Aș găsi un serviciu, da. Chiar dacă ar continua să mă hăituiască prin prea numeroșii săi complici profesioniști, viclean și răzbunător cum este. Dar am și eu dreptul să văd spectacolul până la capăt. Acum, când a devenit mai echivoc și sleit. O întruchipare! Slujește unei instructive contemplații. Pot urmări mai bine amploarea degenerării, când am un obiectiv știut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
important. Fără frivolități, fără glume, fără toate prostiile astea. Duplicitățile, bodogănelile, toate capriciile astea care... Îl privea drept în ochi, sever, bănuitor, acuzator, dar zâmbea. Zâmbea! Un zâmbet bizar îi rămăsese lipit pe față, imposibil de știut dacă disprețuitor sau viclean sau idiot. Un zâmbet inflexibil, care speria, până la urmă. Dominic coborî din nou privirea pe ziar. „Chemare la întrecere socialistă adresată tuturor filialelor. Treptele afirmării. Munca, datorie de onoare. Disciplina, cât mai multă disciplină“... dar nu putu evita sonorul ghidului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Veturia și Marcel ai pribeagului Vancea Voinov. Totul, totul, până doctorul va dezvălui, în sfârșit, rețeta supraviețuirii în furnicarulcare aleargă și geme și devorează aproapele și spionează aproapele și îngroapă aproapele și se înmulțește, se tot înmulțește, înmulțindu-și reflexele viclene, de supraviețuire. Da, era pregătit, se decisese. Repede, repede, drept la cabinet, la spital. — S-a întâmplat ceva? Ce s-a întâmplat? — Păi... nimic. — Adică? Doctorul își va scoate ochelarii, își va trece palma peste frunte, peste ochi. Va deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de la administrator la chiriaș. Ar fi fost mai greu cu bărbatu-su, un parvenit țâfnos, plin de sine. Profituri ilegale fac amândoi, desigur, dar Șperaclu nu și-a pierdut o anume modestie și bună-cuviință a condiției sociale inițiale. Isteață, miloasă, vicleană, știu asta.Are cap, are suflet, are de toate și îi place să aibă. Se vede și din felul cum vorbește despre doctor. Vede calitățile, dar și trucurile lui Marga. Ține la el, într-un fel, dar observă dedesubturile, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sărăcuța Venera, tocmai acum, când mărturisise că știa de Mauriciu Gafton și dedoctorul Marga și de bietul detectiv A.D.V.V.. Dar își revenea, iată, se calma, scumpa de ea, spectacolul nu se încheiase. — Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul. Vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele nu mișcă, retras într-o superioara somnolență. Aerul însuși încremenise, înghețat, nu mai aveai timp, parcă, nici să te gândești la câte dejecta, dintr-odată, placida Venera, brusc explodată. Da, da, ipocritul Tavi, fiorosul Tavi! A tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ăia. Înțelegi, puișor? Pronunțase „puișor“ cu buzele țuguiate a sărut și avea privirea aprinsă, mare, victorioasă, gata-gata de cine știe ce noi dovezi incontestabile. Detectivul se ghemuise peste geanta pe care o strângea în brațe. Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul, vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele Tavi nu mișcase, retras într-o patriciană somnolență, dar Venera Tereza nu se calmase, deloc nu se calmase, o nouă ofensivă părea iminentă, iminentă. Vocea slăbi, totuși, devenise șoaptă și suspin. — De când cu devastarea apartamentului, cu spaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
noapte. Se afla în dreptul gurii de metrou. Cobora lent, calm, încet încet. Sub pământ, geometrie, răcoare, lumină. Era plăcut, de ce să nu recunoască. Artificiala peșteră de beton, enclave sustrase naturii. Ființă a zilei, așa fusese. Noaptea nu exista, o mlaștină vicleană, fără contur. Înnămolire barbară, preistorică. Instantaneu, o uita, ziua o și anulase, readucând energia, reflexele... oare când, când oare s-a schimbat zodia, egalizând totul, când s-a statornicit cenușiul sleit și orb? Sufocare, larvă care nu poate ieși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dom’le. Am făcut tranzacții cu cine se putea, cu toți. Ai văzut familia Pesaro? Tabloul acela cu fecioara și sfinții. Nobilul venețian Iacopo Pesaro... În tabloul acela, am îndreptat privirea Sfântului Petru și Madonei spre donator. Mde... suntem vicleni. Vicleni, dar artiști. Sunt un lingușitor... un lingușitor scârbos, nu alta. Dar să opui sfintei Fecioare, intangibila, un steag? Un simplu steag, pânza și joaca lumească. Mare îndrăzneală, să știi. D-aia suntem artiști, d-aia. Dar culoarea! Culoarea... culoarea, impertinența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
iritată, pe combatantul de altădată. — Spaima de primăvara asta. De lumea asta chircită, pocită, sufocată atâta vreme. Ațipită atâta vreme, anihilată atâta vreme. Iarna lungă a așteptării. Și acum... bucuria păgână, ilicită! Sfidarea care n-are curaj să sfideze. Ceva viclean și simplu, prosternat în fața elementarului, fără curajul de a redeveni simplu, elementar. Mi-e frică! Pofta asta sfruntată, dezordinea în împărăția ordinii... Străveziu, kir Ianuli, galben, negru, chipul îngust sub coama părului încărunțit. Nu, nu îl vede și e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la sfârșitul jocului, Tom a spus ceva ce m-a luat prin surprindere: — Nu te întoarce la Brattleboro, i-a spus el lui Honey. E trecut de miezul nopții și ai băut prea mult. Simplă bună creștere sau un complot viclean pentru a o momi în pat? — Drumul ăsta pot să-l fac și cu ochii închiși, i-a răspuns Honey. Nu-mi purta tu de grijă, băiatule. A continuat, explicând că a doua zi trebuia să se trezească mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-se din mâinile tènèrului aghiotant, Dupè toate aparențele disputa lui cu interlocutorul nevèzut a ajuns la un moment critic deoarece cetèțeanul, cuprins subit de furie, se avântè vijelios înainte ca si cum ar vrea sè sarè la gâtul cuiva că sè-l omoare, Viclean, dușmanul nevèzut al bețivului, judecând dupè direcția atacului acestuia, pare sè se fi ascuns undeva chiar în spatele meu, Din lipsè de alte probe valabile, singurul meu argument în favoarea acestei deducții este chiar elanul turbat cu care cetèțeanul se aruncè înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
și Dumnezeu, el n-are ce face! Pe mă-ta n-ai ce face, hai, sictir! i-am zis, vă dați seama că l-am mâncat cu fulgi cu tot... Trăncănea și se umfla În pene, jovialitatea lui de mitocan viclean. Degeaba făcuse aluzie la ședința de la Institut, degeaba se uitase de două ori la ceas. Celălalt se tolănea, din ce În ce mai confortabil, pe canapea, cu diplomatul Între picioare, și paharul Îi era iar gol. A dat să i-l umple iar, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
după câte se părea, de a aduce alune și banane? Pline de afecțiune, maimuțele femele îl țesălau pe Sampath când acesta stătea, mulțumit în sine, dar țipând: — Hei, nu mă mai trage așa de păr. Dar, cu fețe amuzate și viclene, care arătau de parcă ar fi înțeles că se jucau, reveneau în cerc după ce fuseseră alungate, ca să continuie îngrijirea șuvițelor sale celor alunecoase și lucioase, care, grație lor, deveneau pe zi ce trece mai alunecoase și mai lucioase. Sampath se bucura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
să treacă așa o bună bucată de timp, singur cu gândurile lui, și cobora apoi, fără să se grăbească, arunca o ultimă privire asupra animalelor și taberei și se ducea să se odihnească după ce constata că nici hienele înfometate, nici viclenii șacali nu amenințau micul lui univers. în ușa cortului său, cel mai mare și mai confortabil din toată tabăra, se oprea câteva clipe să asculte. Dacă vântul nu începuse încă să plângă, tăcerea se făcea atât de intensă, că ajungeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
toată experiența sa, de șiretenie și de violență. Respectul pe care îl impunea era depășit doar de cel impus de omul său de încredere, sergentul major Malik-el-Haideri, un bărbat uscățiv, mititel și aparent firav și bolnăvicios, dar atât de crud, viclean și viteaz, că izbutise să stăpânească acea turmă de fiare, supraviețuind la cinci încercări de asasinat și două încăierări cu cuțitele. Malik era „moartea naturală“ cea mai normală în Adoras, și doi dintre sinucigași își zburaseră creierii ca să trebuiască să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]