50,154 matches
-
de bucate cu toate felurile de gătit peștele sunt sub tipar, în tiraje de masă și în limbile naționalităților - mai mult ca sigur că din primăvară până în toamnă nu se va mai pomeni de corupție, corupție, corupție... Iar dacă o voce feminină, aspră în vocalize, nefast revenitoare i se va suprapune, înaltul bărbat va replica, precum în magnificile noastre basme populare: “, taci baroană, nu mai spune.”
Un tăciune și-un cărbune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13019_a_14344]
-
Mircea Mihăieș Voce gravă, cu inflexiuni de glasspapier, privire sticloasă, ațintită în zare, pumn strâns, muncitorește, fălci abundente încleștate, corp împins, agresiv, înainte. Cam așa ar arăta, într-o bandă desenată, autorul frazei care urmează: „Există interese ca România să rămână în «zona
Primadona și ciomăgarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13052_a_14377]
-
și de simpatia unor lideri (Berlusconi, de pildă) prost văzuți pe continent, și prin urmare ahtiat după alianțe cu „viitoarea Europă”. N-a avut decât să întindă mâna, pentru a și-i apropia pe spaniolul Aznar și pe britanicul Blair, „voci” transatlantice care se visează soliste pe scena politică europeană. Într-un cuvânt, a beneficiat de planurile pe termen lung ale americanilor, ce vor o Europă nu neapărat puternică, dar omogenă, împinsă până la granițele mereu imprevizibilei Rusii. Și pentru că am pomenit
Primadona și ciomăgarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13052_a_14377]
-
se împletesc cu verva și inventivitatea lui Humpty-Dumpty (“m-am zgâriat într-un câine și m-am împiedicat în până mâine”, este răspunsul pe care fetița îl dă la un moment dat, prinsă într-un dialog imaginar cu bunica), dar vocea care le pune în scenă poartă amprenta detașării și lucidității adultului. Ochiul copilului, cu viziunea lui adamică asupra limbii, în care cuvântul este lipit de lucru, trăiește permanent exasperarea ciocnirii cu lumea adulților, cu lumea substitutelor și a echivalentelor. Neliniștea
Înainte de a fi prea târziu by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13038_a_14363]
-
consideră însă o calitate. Oricum, el reprezintă un defect adînc încrustat în caracterul german și împotriva lui nu se poate face nimic. Sîntem cei mai răi sabotori din lume! Ceea ce executăm, vrem să executăm la perfecție: contra acestei ambiții, nici vocea conștiinței, nici respectul de sine nu se mai fac auzite. Ceea ce facem, vrem să facem bine, fie că e vorba de o muncă onestă și inteligentă, fie că e vorba de o aventură sau de o crimă.” Aceste cuvinte ale
Istoria unui german by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13053_a_14378]
-
din portret în portret, pe epoci, școli, curente, de la Renaștere către exponenții poeziei pure, ciclul de conferințe se preschimba într-un curs de istoria liricii universale, pe șiruri de culturi. Ronsard nu va lipsi, ca unul întrupând, într-o singură voce, Pleiada, Racine pentru supremația în tragedie, aceasta “rodul pârguit și armonios al altei creații desăvârșite, care a fost secolul al XVII-lea francez.” Ca să-l cităm pe teoretician: “Teatrul spaniol al lui Lope de Vega sau Calderon, cel britanic, cu
Ion Pillat ex cathedra by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13063_a_14388]
-
metatextuale) unui eu în derută (Cozmina Ilie-Preoțescu, Dona Deniforescu). Dacă ar fi cu adevărat pasionant de trasat o arheologie pornind de la antologia brașoveană, ea n-ar fi una a generației 2003, ci a pulsațiilor scriiturii feminine (majoritară aici), a cărei voce în proză dă semne că va suferi o schimbare - către asumarea tot mai explicită a identității ei de gen, la fel cum se-ntîmplă de ceva timp în poezie. Sînt acești 23 de tineri prozatorii de mîine ai literaturii autohtone? În
Generația post-optzecistă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13056_a_14381]
-
declanșată împotriva omului Istrati (acuzat că ar fi agent al Siguranței) și a operei sale. În realitate, scriitorul nu a fost agentul nimănui. A fost un idealist incorigibil și mai presus de toate, un om obișnuit să spună întotdeauna cu voce tare ceea ce crede. Un „inadaptat” din stirpea lui Hamlet, așa cum îl vede Mircea Iorgulescu: „...despre Istrati se va spune exact ceea ce zicea regele Claudius, regele sperjur, regele fratricid și uzurpator, despre Hamlet: «cît rău ne face omu-acesta slobod!». A fost
Cine a fost Panait Istrati? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13036_a_14361]
-
Vasile Iancu Cu inconfundabila sa voce, ușor teatrală și, poate, tocmai de aceea (aparent) convingătoare, candidatul anului 2000 la funcția de senator de Iași, dl. Răzvan Theodorescu, promitea, neapărat solemn-academic, cum îi este stilul, că urbea aceasta mustind de istorie, cultură etc. va beneficia de tot
Demagogi cu ștaif by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/13079_a_14404]
-
actorii de la Odeon. Vor prezenta două seri consecutiv pe scena Operei din Timișoara De ce fierbe copilul în mămăligă, în memoria Aglajei. De ce s-o fi sinucis la 40 de ani, în culmea succesului, iubită de un bărbat mai tînăr? O voce: Fiindcă i se cuibărise de mică o frică în burtă, de atunci, de cînd mama ei atîrna de păr de cupola circului și frica a crescut odată cu ea pînă a întrecut-o. Cum să trăiești cu o frică mai mare
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
cuibărise de mică o frică în burtă, de atunci, de cînd mama ei atîrna de păr de cupola circului și frica a crescut odată cu ea pînă a întrecut-o. Cum să trăiești cu o frică mai mare decît tine? Altă voce: Aglaja locuia concomitent în două lumi, în trei, în cîte lumi vrei și toate lumile sînt în străinătate, spunea. Trebuia să se întoarcă acasă, nu? Toți cei care au citit-o după ce s-a sinucis spun că finalul ei era
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
Cele două romane ale Aglajei. Ada Milea cîntă un song din spectacol. Aplauze la scenă deschisă. Urmează recitalul de poezie al lui Șerban Foarță. Îl ascult declamîndu-și versurile, ciudatele alcătuiri verbale de o muzicalitate impecabilă și-n urechi îmi cîntă vocea germană a lui Oskar Pastior. Nici unul din ei nu s-a întîlnit cu poezia celuilalt și, culmea, nu știu ce mînă nevăzută le-a întors ceasurile să sune la aceeași oră. Poezia e peste tot printre noi. Răsfoiesc o carte elegantă într-
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
12 ani apare pe un afiș de cabaret într-un număr cu un titlu incendiar: Trupul. Aglaja într-un hotel, Aglaja în gara din Zürich, unde se întîlnește mereu cu îngerul ei păzitor - o bătrînă paralitică în cărucior -, Aglaja numai voce pe bandă plîngînd, scheunînd ca un animal mic uitat în frig sau ca Isus, obligată să se supună și fiindu-i îngrozitor de frică. Un mare artist, un mare poet, acest domn Metzger care vrea să ne facă să credem că
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
goală, minutarele zac neatinse de praful insomniei și de pe targă se rostogolește buchetul de crini.// Cîte zorzoane într-un decor pustiu, eu zac mototolită în cel mai jalnic colț,// aștept să se deschidă ușa, cu fascicolul orbitor de lumină și vocea mult așteptată să spună: e timpul, hai!” (Povestiri despre nimic). Repoetizarea se petrece pe muchia dintre obiectivitatea sentimentală a realului și subiectivitatea estetică a irealului care n-ar putea lipsi din nici un text cu semnificație literară. Izgonirea unor clișee poetice
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
cu ultimele ei activități grație zelului intrigant al secretarei. Începu apoi să-și studieze rolul în funcție de fiecare circumstanță și, exigentă cu ea însăși, susceptibilă, se chinui să reînceapă de o sută de ori aceleași gesturi, aceeași grimasă, aceeași inflexiune a vocii, reluîndu-și neobosită în imaginație intrările și ieșirile pînă la atingerea perfecțiunii. Era epuizant! Abia atunci, jucînd teatru față de ea însăși, se aventură pînă la a se felicita de propriu-i joc. Își făcea intrarea la Cartier în chip de strălucită
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
albă adormită și nemișcată, agățată stupid în furculiță, incapabilă să-i vină în ajutor. Cît este de odihnitoare, spuse Barbara, o dimineață întreagă fără telefoane. Cine vrei să telefoneze? Toată lumea e la țară, zise Veronica. De ce, e vacanță? întrebă cu voce slabă maică-sa. — Semivacanță. Mai sînt deschise cîteva magazine, dar oamenii au plecat... Ia te uită, se dă un film cu Fred Astaire... Veronica nu lansa sugestia decît pentru plăcerea de a o tachina pe maică-sa. A, nu, nici
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
Cu toți suntem În depresie, dar unii au și motive. JUMĂTATEA DE MĂSURĂ • Multe idei sunt foarte bune dacă nu-s aplicate. Dacă spui că nu ți-e frig nu Înseamnă neapărat că ție cald. • Nimicul vorbește pe mai multe voci. • Buget, deci exist ! • Rămâne cum am mai tăcut (Zoltan Terner). • Un prost aruncă o piatră În fântână și zece deștepți nu reușesc s-o scoată...Dar, oricum, deștepții nu-s de găsit. • Am mari probleme cu mine Însumi (citat). • Și
MAIA MARTIN Primiţi-mă cu iubire. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Dorel Schor () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1555]
-
imagini sincopate despre destinul nostru În univers. În plin postmodernism - adesea despletit, cauzator de frivolități și nonsensuri -, poetul Alecu Croitoru, apropiat În multe privințe de Nichita Stănescu (și nu numai, cum În treacăt am mai spus) și-a instituit o voce proprie prin: cultură, talent și echilibrul limbajelor. Împărtășesc pe deplin opinia ilustrului critic de artă Călin Căliman care se exprima lapidar și semnificativ despre placheta intitulată De dragoste : „Demascându-se, poetul Al.G. Croitoru se povestește pe sine se caută
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
teatrului românesc: Marius Bodochi, Daniel Vulcu, Sorin Dinculescu, Viorica Geantă-Chelbea, Radu Bânzaru, Ada Milea, Sorin Leoveanu, Dan Rădulescu și Încă mulți alții. De câteva ori și-a exersat capacitățile creatoare și În regie (și a făcut-o cu succes!). Acum vocea lui s-a stins, precum cea a lui Hamlet. În ropot de aplauze, ne luăm rămas bun de la minunatul prieten și om de teatru CORNEL POPESCU, un admirabil Om, un strălucit Hamlet. Cum altfel decât așa cum Horațio se desparte de
Un ultim omagiu Omului, Actorului, Profesorului... Cornel Popescu (06.09.1944 – 10.03.2011). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Daniela Gîfu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1543]
-
ți se usucă limba natală aidoma unui șirag de fructe puse la uscat un oracol te mîngîie pe furiș aidoma unui curent din geamul deschis uscînd cugetările ude cum niște rufe apa vorbește de zor la telefon ne-ncălzim cu ajutorul vocilor. Rețetă Se-nfășoară distanța cu grija cu care mînuiești infinitul se-ndeasă ploaia-n rucsac șanțurile se proptesc unul de altul cum parii parfumul trandafirului se reduce la forma inițială... Amarul Tîrg Ce gust de rachiu au fațadele unor case vechi
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8981_a_10306]
-
ca ieri, ca mâine; slujnica aduce tava și porcelanurile, Marica toarnă în căni. Mă uit la mâinile ei - la vârsta asta ar trebui să-i tremure, să-i bâțâie cât de puțin. Nu, mâinile îi sunt ferme, rigide. Ca și vocea. Mai mult de o jumătate de ceas îmi ia îmbrăcatul pentru oraș. Mereu întârzii în alegere; alți pantofi, alte mănuși, alte pietre. Nu poți fi văzut cu aceleași piese, le niais seulement y va de sa chanson. Pășesc pe trotuar
Primăvara pe Pod by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/8733_a_10058]
-
Dar numai el știa cum, învârtind ceva cu un clește, se plimba prin eter, dintr-o parte în alta a Europei. Mă aplecasem și eu deasupra mesei, ciulind urechile, când, deodată, am auzit cuvinte ce-mi păreau cunoscute. și o voce îndepărtată și stranie, care cânta... "la vie en rose..." Din acea clipă, profesorii mei de franceză n-au mai însemnat nimic. Patima mea pentru Franța atunci a început. Alegría Ľi-am adus, dintr-o țară foarte îndepărtată, câteva bucățele de argint
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]
-
prea târziu. Rănile în care pietrele erau înlocuite de cuvinte. Trecerea Ca s-ajungă aici trecuse un braț de mare. ...Acum privea seringa înfiptă în vena brațului și răspundea la întrebări: "Cum te numești?, Când te-ai născut? Unde locuiești?..." Vocea se îndepărta din ce în ce mai mult, ca într-un vis, el nu mai înțelegea întrebările, dar răspundea, răspundea, răspundea... S-a trezit într-un pat alb, singur, într-o cameră albă. În locul seringii se afla doar acul și tubul perfuziei. Apoi, în locul
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]
-
tînguiri amoroase („...prea frumosu-ti chip/ e numai muzică și taină”), poetul ajunge la marea revelație: trupul e amenințat, „groază de a fi om pe pămînt” strecoară sentimentul torturant al destinului tragic. „Eu mă-nvăt să mor” - va spune Poetul (reluînd aici vocea eminesciana), „timpul dus n-o să mai vină/ TÎnăr eu nam să mai fiu”. Observăm Însă că Moartea e personificata, cutremurul extincției se Îmblînzește, trecut printr-o intimizare care seamănă a identificare; spaimă devine extaz. Ființă tragică („De ce cu moartea te-ndrăgesti
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
saltul În cultura sentimentului; cîntă așadar, În maniera incantatorie, o absență, făptura ideală, eterata - proiecție a unui truver villonesc, de fibră eminesciana. Indiscutabil un mare poet, Cezar Ivănescu, coborînd În medievalitate, rămîne - cum bine l-a definit Marin Preda - „o voce obsedată de un singur sentiment”. În pofida figurii de „băiat rău” el s-a dovedit un generos, convins de necesară revizuire și reîntemeiere a valorilor. În numele acestei idei să bătut, În cărți „scandaloase”, Într-un stil frust, pentru moștenirea labisiană (poetul
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]