4,976 matches
-
somn șăgalnic cînd Dumnezeu luceferi, cu tîlc, prin horn, mi-asmute. Citește mai mult În cana mea cu fluturi rotunzi se lasă seara,un ceainic gol răsuflă a cald și mîngîiere,sînt singur, și-mi închipui, din stradă, urcînd marea,vreo cîțiva zei isterici îmi tot cobesc prin fiere. Pe-afară-au spart cocorii cu pliscul îndoiala,au nechezat copacii cu miri ascunși prin verde,brumată cu noroaie și flegme lungi, sfialapare-un ogar nevrotic, ce-n lanuri se tot pierde.Și mă întreb
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
este format prin utilizarea românescului VA (pers. III sg.): „O Del . . . va chosela... ” (Revelația 21:3, 4, Traducerea lumii noi) Acest românesc VA este folosit împreună cu sufixul rom -A, care se adaugă la căldărari pt. formarea viitorului, după conjugarea prezentului (vo khosel- el șterge/ vo khosela-el va șterge). Adică acești romi folosesc două forme de viitor în același timp, cel românesc și cel rom. Și asta la toate conjugările pers. III sg! Dacă un rom vorbitor al acestui dialect ar vorbi
Editura BabelUL LIMBII ROMANI de MARIAN NUŢU CÂRPACI în ediţia nr. 2123 din 23 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383290_a_384619]
-
românescului VA (pers. III sg.): „O Del . . . va chosela... ” (Revelația 21:3, 4, Traducerea lumii noi) Acest românesc VA este folosit împreună cu sufixul rom -A, care se adaugă la căldărari pt. formarea viitorului, după conjugarea prezentului (vo khosel- el șterge/ vo khosela-el va șterge). Adică acești romi folosesc două forme de viitor în același timp, cel românesc și cel rom. Și asta la toate conjugările pers. III sg! Dacă un rom vorbitor al acestui dialect ar vorbi cu un rom arli
Editura BabelUL LIMBII ROMANI de MARIAN NUŢU CÂRPACI în ediţia nr. 2123 din 23 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383290_a_384619]
-
pers. III sg! Dacă un rom vorbitor al acestui dialect ar vorbi cu un rom arli sau un rom spoitor, și ar folosi acest VA, rezultatul ar fi că spoitorii sau arlii ar înțelege cu totul altceva. Exemplu: Intenția corbeanului: „Vo va kerela” (el va face). Arli și spoitorii ar înțelege: „el vorbește”, pt. că „vakerela” este o conjugare autentică romă. În vorbirea rapidă a romilor rezultatul ar dezastruos. Sursa: https://www.jw.org/jw-rmr/lila/lila/Sar-diches-o-viitorii/diches-o-viitorii/ Spoitorii și
Editura BabelUL LIMBII ROMANI de MARIAN NUŢU CÂRPACI în ediţia nr. 2123 din 23 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383290_a_384619]
-
fum de feștilă și de tămâie! Dar ce-i place lui? Poate doar să se îmbete de Ziua Victoriei și să scuipe, de câte ori trece, pe zidul Primăriei!” Asta fac, scuip pe toată cloaca asta căcăcioasă, pentru care era să crăp! Vreo șapte mii de idioți - asemeni mie - ne-am bătut luni de zile ca să ținem frontul cât mai departe de Stațiune. De lada de bani a Regatului, pentru că nimic nu funcționează mai bine în țara asta decât jocurile de noroc; în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
iar ziua în care îl va ucide pe Magistrat e nesigură: poate acesta își va curma viața singur. Sau va fi înjunghiat de către Caravella. Ai o mulțime de posibilități. După cum cred mulți dintre locuitorii Stațiunii, Actorul, Caravella, Romancierul și încă vreo câțiva se vor întâlni, cândva, în Iad. Acolo îl vor găsi pe Magistrat. A făcut, pe lume, și lucruri bune. A deschis un Teatru, dar tot el l-a închis pentru că Actorul s-a dovedit un denigrator și un ingrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
îl cheme, știe unde poate fi găsit, dar nu va face asta decât rugat de Consiliu. De către Magistrat, în persoană. Tot el zice că lupii vor năvăli asupra Stațiunii din cauza piticilor. Trupa de călăreți pe lupi albi „Liliput”! Omuleții au vreo zece animale, pe care le chinuiesc, senini, călărindu-le pe deșelate. Fac turnee în tot Regatul; au fost primiți și la Palat. Se povestesc lucruri înfiorătoare despre lupii albi, or, piticoții îi freacă în fel și chip, fără ca fiarele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ieșit pentru că ești tot mai convins de jocul din joc. Medicul se crede prea deștept; citești: Cred că, printre altele, impasul în care se află E. se datorează și unei crize afective. S-a interesat de el o femeie; cu vreo cincisprezece ani mai tânără, frumoasă: deprimată, mi-a zis că E. nu a iubit-o niciodată, oricât s-a străduit ea. „Nu iubește pe nimeni”, a zis; „poate doar niște himere: și-a construit, în minte, niște modele feminine, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
decât cauzele sale, zise omul după o scurtă tăcere. De acum, renunțase să se mai elibereze. Glasul i se Îmblânzise. Ai spus multe despre iubire. Vino cu mine În Paradis. Cel mai bun dintre cele cinci. Bălăbănindu-se, Dante făcu vreo câțiva pași În direcția pe care celălalt i-o indica. Iarăși numărul cinci. De ce numărul acela afurisit Îi tot răsuna În cap? Era deranjat de trupul Însoțitorului său, care continua să Îl ciocnească și să Îl Împiedice. Cel mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bateria unuia dintre ele se consuma, Îl lăsa În adormire, Îi punea o baterie nouă celuilalt și Îl purta până când acumulatorul proaspăt Își epuiza, la rândul său, resursele. În ultima vreme se folosise de Seiko și o făcuse timp de vreo trei patru ani - În orice caz, mai mult decât prevedea durata de funcționare standard a celei mai performante baterii. Când, În fine, aceasta murise, conform obiceiului, procedase la activarea bătrânului Citizen. Ghinion Însă. În lunga pauză oferită de excesul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aduci aminte de raționamentul fistichiu al unui cunoscut al meu din București, care Își șoca prietenii și cunoștințele printr-un obicei pitoresc. Omul locuia la parterul unui imobil multietajat, Însă refuza sistematic să-și armeze ferestrele dinspre stradă (și avea vreo trei) cu grilaje metalice, așa cum procedau toți ceilalți locatari de frica hoților. Și e bine să știi că, În privința furatului, românii dispun de o reputație excelentă, inclusiv pe plan internațional. Ei bine, acest tip pleca frecvent de-acasă, lăsând ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
făceam de obicei când intuiția empirică mă lăsa În drum. Cine putea intra În camera mea fără să se strecoare pe sub ușă, fără să poată viola ori convinge Încuietoarea să cedeze la un simplu „Sesam, deschide-te”? Ei, cine ? Păi, vreo patru-cinci persoane, nu mai multe : Eveline, Roger, Zoran, băiatul de serviciu care Îmi adusese micul dejun În prima zi, Sonia Anderson și cam atât. Dacă excludeam posibilitatea ca vreunul dintre ei să fi pătruns Înăuntru În lipsa mea (și tocmai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a pus cuțite pentru că ne va da... știu eu... pilaf, așa, amestecat cu... să zicem... o bucățică de cum s-ar zice... puțină carne? Episodul 155 LA MASĂ Deodată, ușa sălii de mese se dădu în lături și un om de vreo 52 kg, adus de spate, se strecură iute înăuntru, repezindu-se să ocupe un loc în dreapta mustăciosului. Toate privirile se îndreptară întrebătoare spre el. — Ei? - făcu nerăbdător mustăciosul. Omul își trase sufletul, apoi spuse dintr-o suflare: — Lobodă! — Ce?! - făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să-ți mulțumesc din suflet: aseară, după ce-am mâncat dovleac, așa cum mi-ai spus dumneata, nu l-am mai visat pe Domnul! — Păi vezi? Ce ți-am spus eu? Da’ ce-ai visat? — Am visat - răspunse palpitând atrăgătoarea femeie - vreo șase-șapte sfinți, toți unul și unul. Am dormit ca legănată. — Domnul să te aibă în pază... - mormăi Metodiu, grăbind pasul. Să-i lăsăm acum o vreme pe bunii noștri călugări să se piardă pe drumul secretei lor misii spre Cetatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
făcut și casă. — Și cât câștigi pe zi? — în zilele de târg scot până la cinșpe galbâni, dar sunt zile când nu trece nimeni. Câteodată, când e pustietate mare, trece boierul, i se face milă de mine și-mi trage el vreo două, să nu plec cu mâna goală. — Vodă s-a oprit? Da - răspunse Tănase - s-a oprit și-a dat de patru galbâni. Om de treabă, nimic de zis. Episodul 175 SPRE CONAC — Da’ azi a trecut cineva? întrebă spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aval, nu - răspunse grecul. Te duce apa, n-ai nevoie decât de doi-trei oameni. Când merg însă pe Dunăre în amonte, atunci îmi trebuie mai mulți și-angajez vreo cinci-șase și le plătesc lefurile până la Beci, unde de regulă rămân vreo trei-patru. Cursa asta a rămas secundul, cursa trecută alții doi. Așa că la-ntoarcere fac și eu o economie, nu mai dau atâtea lefuri. Episodul 222 SUSPICIUNEA După aceste vorbe se lăsă o tăcere. în secolul XVII-lea lăsarea unei tăceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a celor doi francezi. — La Cairo? repetă Aisha cu un firișor de voce. Dar Cairo nu este un oraș mare, departe, în străinătate? — Ba da, este capitala Egiptului. — Și mergeți cu mașina până acolo? — Exact. — Dar trebuie să fie... — La vreo șapte mii de kilometri. — Glumiți! — Deloc. Acum cinci zile am plecat din Mauritania și mergem direct în Egipt... În total sunt ceva mai mult de unsprezece mii de kilometri de drum. — Și n-ar fi fost mai comod, mai ieftin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
iarnă Întreagă pe Rex lupul mut pe mine mă iubea cel mai mult prima casă demolată de pe tot bulevardul și cîte pisici cred că În iarna aceea cînd ne-am cumpărat primul aparat de radio cel mai ieftin se făcuseră vreo douăsprezece și dormeau toate cu noi În pat pentru că nu aveam lemne Nora venise la prima noastră Întîlnire În teniși În fiecare seară Înainte de culcare beam cîte o sută de grame de amalfi la bufetul din colț Tiberiu avea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era o singură vilă. Cu debarcaderul, cu pontonul și cu cabinele lângă ea. Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau pe jumătate deschise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am rămas acolo fiind că Engelhard mi-a arătat ursul. Pe care nu l-aș fi putut boteza Gedeon, pentru că asta ar fi presupus să-l supun la o cură de slăbire temeinică. Ar fi trebuit să scot din el vreo doi saci de paie, ceea ce ar fi dăunat serios întregii afaceri. Să te pozezi cu un urs slab nu-i nici o scofală. Eram un ucenic trup și suflet. Ceea ce îi făcea mare plăcere lui Engelhard, fără să forțeze nota. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a plecat, am vomitat sandvișul și laptele în tufișuri, m-am așezat și am început să plâng. — Ai dat apă la șoareci, mi-a zis Bruce când s-a întors. Cei doi prieteni pe care-i adusese cu el aveau vreo șapte ani și mi se păreau destul de mari. — Ba nu. M-am ridicat de pe pământ și am început să clipesc ca să-mi șterg lacrimile, dar aveam ochii roșii. Ești un pămpălău! Unul din prietenii lui Bruce mă apucase strâns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
am avut înainte să vin să stau cu voi a fost într-o bodegă infectă din New Orleans. Habar n-am de ce m-a angajat patronul, fiindcă era un mafiot dat dracului, cu un ochi pe casa de bani. Avea vreo cinci fete pe care le culesese de prin canale ca să se dezbrace la el în bar. Făceau striptease în timp ce trei-patru agarici băgau ceva muzică. Avea o groază de clienți dintre marinarii care acostau în port. Stăteau chiar lângă scenă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ferestrele de la etajul trei, ca o fantomă agitată. Nu era politicos - făcusem atâta drum din Fulham ca să îl văd și ar fi putut să mă lase măcar înăuntru. M-am întors lângă sonerie și am ținut degetul apăsat pe el vreo câteva minute. Sunetul produs abia ajungea până la mine, dar speram să aibă efectul scontat pentru apartamentul 14C. Probabil că așa s-a și întâmplat. După o vreme, vocea lui a spus implorându-mă prin interfon, sub formă de întrebare mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
universului, a galaxiei, a sorții, asta în cazul în care mai putea fi vorba de vreo soartă din clipa în care îi apăruse în cale acest țânc. Ce era, deci, de făcut? Mircea Cârpenișteanu se ridică din fața oglinzii și făcu vreo câțiva pași prin încăpere, aproape distrus. Să se lase de scris nu putea, deși luase în calcul de mai multe ori această variantă. Dar altceva pur și simplu nu știa să facă și nici nu voia. Doar nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
scara rulantă, iar gurile celor doi copii pe care îi avea în calitate de Marcel Irimescu, în România, erau înfometate și mai mult ca sigur că la ora asta cereau de mâncare. Lăsând la o parte că factura la gaze era de vreo opt milioane. - Nu azi se dă salariul, îl repezi răspicat doamna Palade, soția directorului, în clipa când bietul Moș Crăciun veni să-și ridice banii. Vino poimâine. - Bine, dar... - Te-ai mai înnegrit la față, remarcă deodată femeia. Și nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]