1,491 matches
-
pentru că Ion Gheorghe readuce "în existența noastră legenda, istoria, fabulosul, mitul. În poemul "Sensuri", căutarea vechilor așezări, posibilitatea de a plânge pe ruinele acestora îi este sugerată de dispariția cailor: "în această a treizecea noapte a Iuliei/ a trecut un vuiet de căruță peste mine". Este clipa care îl apasă, grea de sensuri din copilărie. Copilăria, oamenii, obiceiurile sunt foarte îndepărtate, cum îndepărtat este și timpul cailor, în locul căruia, uneori cu brutalitate, se conturează un alt timp " Dar de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sunt culese din literatura religioasă, cronicari, moldoveni și munteni, toți apostoli ai neamului. Țara trece prin foc și sabie, răscoalelor țărănești li se dau dimensiuni mitice: "Domnule, Iancule mare/ aud bătăi de tipare/ pe lemnul de spânzurătoare/ cum să-nțeleg vuietul oarecare de unelte lucrătoare/ că doar morții nu mai fac ciubare". Pe alocuri poetul inserează formule de colind popular: "Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Trei crai de la răsărit/ Spre stea au călătorit/ Cloșca vine cu aurul/ Crișan poate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
semafor... Când descopeream adâncimea fiecărui exercițiu propus, era un wow fantastic! Cum, semaforul are sunet? Da! Stai în fața lui, închide ochii pe trotuar fiind, preferabil și ascultă... Dacă ai ales un semafor de la Unirii, vei auzi mașini, motoare, oameni, claxoane, vuiet. Dacă ai ales un semafor de cale ferată, în câmp, vei auzi greieri, lăcuste, vânt... Toate acestea înseamnă sunetele unui semafor, și mai înseamnă și cea mai făină lecție de observare și construcție a sunetului de film. Ambianță, dialog, etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
an de zile n-are să se mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu are altă petrecere, decât bârfirea, fie chiar fără motiv... dar încă având motiv... și ce motiv, Fănică!... Ce vuiet! Ce scandal! Ce cronică infernală!... Și eu, Fănică, în timpul ăsta, ce să fac? Să mor? Să mor dacă voiești... pentru că după asta nu o să mai pot trăi.“ (Actul II, Scena V) Zoe se zbate să-și apere triunghiul conjugal. Datorită
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
află un teren numit Huitoarea. Este străjuit în partea de răsărit de un perete stâncos, în care este o scobitură numită Ochiul Huitòrii. I s-a zis Huitoarea, pentru că atunci când vântul bate puternic, în pâraiele din preajmă se aude un vuiet puternic, numit de cei de aici huit. Acesta se aude și când, după ploi strașnici, pe panta de deal se scurge multă apă care huie, adică face huiet mare. Se zice de multă vreme că, dacă Ochiul Huitòrii se umezește
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
acceptarea propriului statut. Astfel, partea a doua a cărții va debuta cu o incursiune a eului narator în abisurile ființei sale: și dacă îmi închipui că sunt destul de minuscul pentru a circula cu o plită pe una dintre aceste artere, vuietul lichidului care mă duce repede îmi umple capul de un vâjit imens în care se disting bătăile ample pe sub valuri ca ale unui gong, ale pulsului, și valurile se umflă și duc bătaia sonoră mai departe în întuneric pe sub piele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
vâjit imens în care se disting bătăile ample pe sub valuri ca ale unui gong, ale pulsului, și valurile se umflă și duc bătaia sonoră mai departe în întuneric pe sub piele în timp ce valurile mă iau iute în întuneric și într-un vuiet de neînchipuit mă aruncă în cascadele inimii, în pivnițele de mușchi și fibre unde revărsarea sângelui umple rezervoare imense pentru ca în clipa următoare barajele să fie ridicate și o contracție teribilă de caverne, imensă și puternică, înspăimântătoare ca și cum pereții odăii
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lichidul roșu în față și îl îndeasă, cu celulă peste celulă... îmi duc mâna căuș la gură și sug lichidul cald și gustul lui sărat îmi amintește gustul lacrimilor și pe cel al oceanului. E întuneric și sunt închis în vuietul și aburii propriului meu sânge 321. Visul copiază realitatea, așa cum lumea interioară imită haosul lumii exterioare. Rezultatul este ,,o realitate care s-a deplasat cu câțiva centimetri, adică a ieșit din minți și a dat forme cu totul extraordinare"322
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Să mai adăugăm, în sprijinul acestei ipoteze, că Ștefan Gheorghidiu pune răbufnirea verbală pe seama sufletului său invadat de o "musteală otrăvită". O dată declanșat războiul, eroul percepe întreg arsenalul pus în mișcare în slujba zeului Ares ca pe o uriașă reptilă. Vuietul obuzelor îi amintește de șuieratul unui șarpe de fier, în timp ce gloanțele care lovesc malul de pământ din fața tranșeelor seamănă cu mușcăturile fatale ale șarpelui. Adecvarea discursului narativ la evenimentul concret lasă loc incursiunilor mitice. În mijlocul bătăliei, ca și în proximitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
În înșiruirea endecasilabilor albi preferați de romantic pentru cantul mai sus menționat, ce are cadențe de imn, se trasează tabloul lumii originare, anterioare plăsmuirii lui Adam, inca neafectate de prezență omului: Când stânci și vai puștii izbea-n putere / Cu vuietul dintâi alpestra undă / În vale zdrumicata și când peste / Cuprinsul așezărilor de mâine / Cu vâlvă lor, dormea necunoscută / Pacea și mute razele de soare / Și luna aurie nearate / ogoare luminau. O! Fericită / Gură de răi, neștiutoare încă / De rele și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
exterioritate și interioritate, un obstacol care filtrează elementele din afara ce ating doar suprafața apei (a interiorității), lăsând urme ușoare, efemere. De aici nereușită procesului de creație (firește, în viziunea descrisă de versurile acestei arte poetice) și tonurile întunecate din final: vuietul negru, mistui otrăvuri, cenușiu malul. Vuietul vântului, metaforă a cuvântului în numeroase versuri ale sicilianului, nu aduce bogăția de glasuri și chipuri din trecut (la rândul lor inspiratoare de poezie), dimpotrivă, pare prevestitor de rău. În Apăstătută diminuarea puterii de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
filtrează elementele din afara ce ating doar suprafața apei (a interiorității), lăsând urme ușoare, efemere. De aici nereușită procesului de creație (firește, în viziunea descrisă de versurile acestei arte poetice) și tonurile întunecate din final: vuietul negru, mistui otrăvuri, cenușiu malul. Vuietul vântului, metaforă a cuvântului în numeroase versuri ale sicilianului, nu aduce bogăția de glasuri și chipuri din trecut (la rândul lor inspiratoare de poezie), dimpotrivă, pare prevestitor de rău. În Apăstătută diminuarea puterii de a crea se reflectă în tăcerea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fiule / Ce grea pedeapsă-ndur! Inima ta nu stie; / Și dormi adânc / cufundat în asta noapte de cer neluminata / În beznă cea de lemn ferecata în cuie de arama. / Și nu auzi trecând la creștet / undă prelunga a apei nici vuietul / aerului (Plânsul lui Danae).476 Somnul profund amintește de cel din versurile 7-14 din Seara zilei de sărbătoare, semn că ecourile tematice ale versurilor străvechi se regăsesc și în creația originală a romanticului. Afirmația este confirmată de partea finală a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
verii stingându-se într-o tăcere din ce în ce mai profundă"92: "Frunze ușoare ce nu mă urăsc/ Și n-or mai iubi niciodată/ Așează-mi-le compresă pe frunte,/ Galbenă doamnă iertată.// Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi/ Să uit mecanicul vuiet de zbor/ Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg/ Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug./ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă frumoasă și bună,/ Rănile prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
s-a scurs,/ Clipă de clipă, o lună". (Elegie) Zborul, care de data aceasta devine mecanic, fără obiectiv real, capătă o valoare expresivă absolută, în îmbinare cu celelalte simțuri: auditiv ("Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi"), vizual, motric ("mecanicul vuiet de zbor"). Promovând un timp al viitorului, poezia Condiție este construită aproape în întregime prin intermediul versului-cuvânt, identificarea cu trecerea timpului realizându-se prin intermediul versurilor: "Sunt/ Asemenea/ Nisipului clepsidrei/ Care/ Poate fi timp/ Numai/ În cădere". Vorbeam despre manifestarea deconstrucției la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
preajmă,/ Să nu le ucid?" (De bună voie) sau "Frunze ușoare ce nu mă urăsc/ Și n-or mai iubi niciodată/ Așează-mi-le compresă pe frunte,/ Galbenă doamnă iertată.// Leagă-mi urechile cu foșnet de aripi/ Să uit mecanicul vuiet de zbor/ Și pentru a nu mai căuta să-nțeleg/ Acoperă-mi ochii ușor.// Și lasă ploaia să curgă pe trupul/ Prin care uimirea a trecut ca un plug/ Bandajează-mi rănile naive,/ Doamnă frumoasă și bună,/ Rănile prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ion Vintilă este primul: "Băiam vro opt inși, afund, în sânul pământului. Și-ntr-o după-amiază ne pomenim, cum izbeam cu ciocanele, că înaintea noastră, în stâncă, încep deodată să bată din ciocane o mulțime de băieși. [...] Și făceau un vuiet ș-o larmă, și se auzeau bolovanii prăbușindu-se, de gândeam că are să se surpe tot muntele. Atunci, îngroziți, asudați de frică, plecarăm în grabă să ieșim. Și, cum fugeam, auzirăm deodată un glas strigând aspru și răgușit: "Hocmane! Hocmane
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
le ia nu-i lasă timp de reflecție; chiar și soluția comodă, aceea de a se pierde în desimea confortabil obscură a pădurii iese din calcul: "Păunaș se deșteptase și începuse să plângă și i se părea Agripinei că numai vuietul pârâului acoperea destul de bine țipetele lui". Simpla evadare din infernul din vale generează, în psihicul surescitat, impresii contradictorii, halucinații auditive: "în urechile Agripinei, se prigoneau mereu țipetele și împușcăturile [...], iar vâjâitul Iablanicioarei n-o lăsa să-și dea seama dacă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
imaginea mamei, față de care și-au exprimat respectul profund, compasiunea și sentimentul de regret provocat de înstrăinarea în lumea citadină, dinamică și profană. Pentru G. Coșbuc, mama rămâne prototip al dragostei și al suferinței: „în vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară Acolo, mamă, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioară. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
seri și-a propus să treacă prin parc... Deodată i s-a părut că amețește, că are halucinații, că i se vălurește pământul sub picioare și e scuturată zdravăn, a căzut în genunchi... a privit speriată în jur, auzea un vuiet ciudat ca de sirenă, un fel de uruit care creștea, ca un muget înfundat, pe sub picioarele ei parcă urma să apară o vietate neștiută și oribilă..., stâlpii cu firele electrice se legănau...”, la fel și zidurile... „A văzut pe cer
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Printre ramuri, cu beteala / Spumei împletită-n cețuri / Norii drumuri conturau / Zămislind cărări de visuri”. Iată cum se reface un discurs de tip romantic, făclie întru perfectăși nestăvilită armonie. Ce sugerează incipitul baladesc din Nunta neagră? „Pe poteci, se-nalță vuiet / Izvodit de frunze moi / Când cu ochii plini de patimi / Mă îndrept spre ea, strigoi...” Iată prefigurarea unei fantastice povești de iubire cu impulsuri stranii, pline de suspens. Intuiție crescândă. „Când scrii despre iubire, sentimentul te invadează, toate iubirile tale
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
iraționalului în care se complace, în apele tulburi și murdare de vise deșarte. Magda se lasă învăluită, prin încătușare, ca-ntr-un absurd joc pendulatoriu de destin. Aceasta pare a fi esența acestui naratologic. Dacă eroul lui gasunari Kawabata, din Vuietul muntelui, se va descătușa din mrejele unui sfârșit sumbru, găsindu-și alinarea prin iubire, din epilogul țesut de Petre Rău, nu întrezărim vreo rază de soare în ființa măcinată de zbucium și ură a personajului Magda. Ce lecție de moralitate
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
asemenea, că romanticii (Bernardin de Saint-Pierre, Rousseau, Senancour...) dau dovadă de o "sensibilitate auditivă" deosebită 15. (48) La gura acestei căldări, de unde ți se desfășoară o priveliște largă, ecourile muntelui repetă neîncetat freamătul pădurilor din preajmă, înfiorate de vînt și vuietul valurilor ce se sparg de stînci, în depărtare...** B. de Saint-Pierre, Paul și Virginia, p. 288 (49) Valea este scăldată în aburi, începe să se întunece. Spre miazăzi, peste lac, este întinsă noaptea: uriașele stînci care îl închid sînt o
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Coșbuc se potriveau exact perfect înserărilor din Giurgioana și Răcușana: Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plină (George Coșbuc, Noapte de vară) Era în murgul serii și soarele sfințise; A puțurilor cumpeni țipând parcă chemau A satului cireadă, ce greu, mereu sosise, Și vitele muginde, la jgheab întins pășeau. (Ion Heliade Rădulescu, Zburătorul) Autorul acestor rânduri
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
cu care trebuia să conducă cercul pe niște cărări înguste pe distanță de doi-trei kilometri, prin hârtoape, gropi, mlaștini scurte. Cine pierdea cercul din ștangă era descalificat și nu mai avea voie la cerc decât peste câteva zile. Era un vuiet și un zgomot nemaipomenit, mai ales pe traseul strada Socola, prin fața școlii Mârzescu, încât oamenii ieșeau din case și se uitau la noi. Era o adevărată performanță! Țuți, fiind mai scund decât mine, avea un cerc mai mic, alergând în urma
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]