1,209 matches
-
greșelile comise. M-am foit nervos pe șezlong, cu privirile ațintite la etajul întâi. Nici o mișcare. Lumina era tot aprinsă, dar nu se distingea nici o umbră. M-am relaxat puțin, pe punctual de a relua conversația, când o siluetă a zvâcnit în rama ferestrei. Apoi a reapărut, exact ca o umbră, adusă de spate, de parcă n-ar fi vrut să fie văzută. Nu-mi dădeam seama cine era, dar aducea a bărbat, purtând ceea ce părea a fi un costum. Și iarăși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și am îmbrățișat-o, fără să-mi pese că ea s-a împotrivit. Întorcându-ne cu mașina pe Elsinore Lane, deasupra bordului, prin parbriz, vizibili în largul orizont al întunericului, se distingeau noii lămâi plantați de curând pe marginile autostrăzii, zvâcnind pe lângă noi, șirul de lămâi întrerupt din când în când de câte un palmier sălbatic, ale căror ramuri se topeau în ceața albăstruie, iar mireasma Pacificului pătrunsese cumva în Range Rover împreună cu Elton John cântând Someone Saved My Life Tonight
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
el ca niciodată. Exact în cadrul ușii de la baie. Apoi am observat ceva ce mă sâcâise într-un colț al subconștientului care încă nu fusese anihilat de șocul casetei video. În dreapta jos a monitorului, numerele digitale: 2.38 A.M. Ochii mei zvâcniră instinctiv spre cealaltă extremă a monitorului. 8/10/92. Noaptea în care murise tata. Doar sunetele hohotelor de plâns m-au scos din întunericul încremenit care înghițise totul, instantaneu. Eram într-o altă dimensiune acum. Tremurând, mi-am îndreptat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a întâmplat aidoma, n-ai putea să scrii ceva ca să treacă? M-am concentrat asupra benzii plate de asfalt ca să nu trebuiască să văd palmierii și lămâii îndoiți de vânt care îmi însoțeau subit drumurile (mi-am imaginat trunchiurile lor zvâcnind din solul tare, întunecat, doar pentru beneficiul meu), și geamurile erau închise pentru ca mireasma Pacificului să nu șerpuiască în mașină, iar radioul nu funcționa ca nu care cumva Someone Saved My Life Tonight sau Rocket Man să se insinueze printr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dar asta nu era decât un fel de a pretinde că nu ne deplasam spre o situație la care scriitorul fusese deja martor și pe care o numea, cu o ambiguitate înfiorătoare, complicată. Am auzit frânturi ale dialogului cu Miller zvâcnind prin minte. Făcând un gest vag spre ceva, am întrebat: - Asta ce face? - Un DCE, am auzit. Filtrează frecvențele electromagnetice normale. - Cum adică? am întrebat pierdut. - Ca cele de la un computer sau televizor sau telefon sau chiar corp uman - toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se destindă. Victor vomită din nou, în liniște. Totul rămase nemișcat preț de o clipă. Apoi câinele intră în convulsii. Deja începusem să mă îndepărtez încet de câine. Dar în timp ce o făceam, Victor - sau altceva - băgă de seamă. Capul lui zvâcni brusc în sus. Cum câinele bloca ușa de la intrare și cum nu vroiam să trec peste el, am dat înapoi spre scări. Mă deplasam deliberat. Pretindeam că sunt invizibil. Scâncetul lui Victor se metamorfoză brusc în mârâit. M-am oprit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Halloween în biroul meu de la facultate, inclusiv puloverul cu un vultur pe el. Puloverul pe care îl purtam și eu când eram de vârsta lui. Din capota îndoită a Range Rover-ului ieșea fum. Nu mă puteam mișca. Întregul meu trup zvâcnea de durere. Piciorul îmi era îmbibat în sânge. Continua să țâșnească prin găurile cauzate de mușcături. - Ce vrei? am început să strig. Range Rover-ul continua să se zguduie pentru că piciorul meu era blocat pe accelerație. Băiatul plutea tot mai aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
teren, la o sută de metri de aici, pe care se derulează un spectacol de dans modern și pantomimă. O echipă de vreo 20 de tineri și tinere, îmbrăcați în costume albastru-deschis, mulate pe corp, formează o învârtejire de corpuri, zvâcnesc în ritmurile unei muzici mărețe, grave, din ce în ce mai neliniștite. Privesc în jur: nici urmă de boxe, acordurile par să iasă din pământ sau să cadă din cerul crispat a furtună: este însuși geamătul firii, ieșindu-i din viscere. Multă lume îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
era ideea, În mare. Transmiteau ce-aveau de spus mai puțin prin cuvinte, cît prin zvîcniri semnificative din cap, defilînd prin apartament și sprijinindu-se de pereți. După o vreme, unul dintre ei s-a dus la ușă și a zvîcnit iar din cap. Au ieșit unul după altul. - Vrei să tragi ceva?, a-ntrebat Mary. S-ar putea să mai fi rămas vreun goangă pe undeva. A-nceput să scormonească prin sertare și prin scrumiere. - Nu, cred că nu mai e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
și-o scot, și-arată creierul. și până în ziua de azi obișnuiesc să-mi plec privirile atunci când cineva ridică pălăria. Nu te uita, ca să nu vezi prea mult! Nu mi-aș cumpăra niciodată o pălărie cu căptușeala albă, tâmplele-mi zvâcnesc la gândul că în fața căptușelii capul nu poate ascunde nimic, este fără secrete pentru orice pălărie. Oricât aș spune toate astea și-aș aminti de cais ori de mătasea albă din pălării, n-am cum săexplic în cuvinte ce-mi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
o șosea. Sufeream de o greață a rimelor. Abia mai târziu am citit rimele austere, retractile ale lui Theodor Kramer 1 și Inge Müller2. Simțeam în ele o pulsație stăpânită, vulnerabilă, de parcă felul acesta de a rima făcea să-ți zvâcnească răsuflarea în cutia tâmplelor. Poeziile lor m-au subjugat, le știam pe de rost cu zecile, fără să le fi învățat vreodată dinadins. Ele priveau îndeaproape viața mea, da, asta era, îmi vorbeau și se învățau pe de rost de la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
De două ori în toți acei ani am așezat un scaun la perete, m-am suit pe el și mi-am plimbat degetele peste Cheie. Voiam să verific dacă sub lacul ei era cu adevărat numai din lemn. Îmi simțeam zvâcnind tâmplele, pulsul și inima până în vârful degetelor de la picioare. În cameră liniștea zvâcnea și ea, iar Cheia era la pipăit precum pielea unor cățeluși cărora inima le bate în burtă când îi iei în mână și-i ridici din cuibul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
m-am suit pe el și mi-am plimbat degetele peste Cheie. Voiam să verific dacă sub lacul ei era cu adevărat numai din lemn. Îmi simțeam zvâcnind tâmplele, pulsul și inima până în vârful degetelor de la picioare. În cameră liniștea zvâcnea și ea, iar Cheia era la pipăit precum pielea unor cățeluși cărora inima le bate în burtă când îi iei în mână și-i ridici din cuibul lor. Verificarea întreprinsă mi-a confirmat temerile: Cheia trăia. Când m-am dus
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
tulbure, plină de intenții ucigașe. Din poziția "în genunchi" în care stăteam, încercam să mă ridic pe verticală. Mircea, vrând să mă ajute, s-a apropiat de mine. Actul de indisciplină comis de Mircea l-a înfuriat la culme. A zvâcnit de pe scaun năpustindu-se la impertinent aplicându-i o palmă atât de puternică încât l-a zvârlit cât colo pe dușumea în timp ce nările lui se transformaseră instantaneu în două izvoare de culoare roșie. Fire-ai al dracului să fii!! Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și vezi cine este. După o așteptare de câteva momente, ușa s-a deschis și o doamnă de o uimitoare alură a pășit pragul încăperii noastre. Vă spun bună ziua la toți și bine v-am găsit! La salutul doamnei am zvâcnit în picioare ca la comanda șefului Marelui Stat Major, de parc-am fi fost prevăzuți din naștere cu arcuri pneumatice la membrele inferioare, răspunzând automat într-o perfectă și halucinantă omofonie: Sărut mâinile, doamnă!... După care am rămas țepeni, paralizați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
-i sară ochii din cap. De-abia acum s-a ridicat în șezut și, cutremurată de spasme, de spaimă și de revoltă, a reușit să articuleze primele cuvinte. A... A... jutor! Ajutor...! Vasilică, Vasilică! Unde ești? Vasilică, ajutor! Tata a zvâcnit din iarba pe care dormea și din două salturi a fost lângă mama, în grajd. Ce ai, Antonică? Ce s-a întâmplat? Ce ai visat? A îngenuncheat și a luat-o pe mama în brațe lipind-o strâns de pieptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de mândrie pe deplin justificată și îndreptățită când el, proprietarul, se plimba prin sat cu căruța trasă de doi cai îngrijiți, strălucitori, superbi de-ți luau ochii și rămâneai, așa, uitându-te în urma lor de-a lungul uliței cu inima zvâcnindu-ți de plăcere. Ori când ieșeau din bătătura lui două vaci mari, grase, bine țesălate, frumoase, cu ugerele grele, alături de doi viței zburdând pe lângă ele veseli și sănătoși, bucuria lor nu avea margini. Dar când se întâmpla ca vițelul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să vadă tot ce se realizează în zeci de puncte de muncă de pe harta țării, și mai ales să cunoască conștiința acelora care le realizează: adică oamenii de azi.“ (Teatrul, decembrie 1972) ȘTIRBU Constantin „Țară spun și-n tâmplă îmi zvâcnește Albă nesfârșirea cât exist Și înalt deasupra mea rotește Dinspre zori drapelul comunist.“ („Țării“, Familia, decembrie 1972) TĂNASE Al. „Ctitorii României moderne, cu sabia sau plugul, cu mistria sau condeiul, cu întreaga putere a gândului și a simțirii, au visat
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
cu directorul sau cu alt balaur, fiindcă aveam părul tapat și lăsat pe spate și m-am și pudrat un pic, să ascund nenorocirea din frunte. Panglica am pierdut-o, era elastică și mi-a zburat din cap când am zvâcnit mai aprig de pe plete, m-a și pocnit peste o ureche cu clemele alea metalice și n-am mai găsit-o nici după ore; să facă borș cu ea cine-o găsește, mai bine port una împletită. Matricolă iar n-
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
le mulțumim de pe acuma și le urăm izbândă deplină, fericiți și bucuroși acolo unde ne vom afla, de reușita lor. Autorii. VOLUMUL UNU SATUL Motto: ...veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți zvâcnește mai rar, ca și cum nu ți-ar bate în piept ci adânc în pământ undeva. Aici se vindecă setea de mântuire și dacă ți-ai sângerat picioarele te așezi pe un podmol de lut. Uite e seară. Sufletul satului fâlfâie pe lângă
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
liber acum și observă că poate prinde viteză foarte mare. Apa era ca un pat primitor, foarte moale, în care se simțea în siguranță. Se zbenguia în stînga și-n dreapta, trupul îl asculta întocmai și nu trebuia decît să zvîcnească pentru a se îndrepta în orice direcție dorea. Înotă mult, iar bucuria îi invadase întreg corpul și îl furnica într- un fel plăcut. Cînd ob servă că se crapă de ziuă, începu să facă tumbe - sărea cît putea deasupra apei
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
acasă într o pungă inscripționată Mega Image, cu un ele fant desenat pe ea, l-a lăsat o vreme pe frigider - tot în pungă -, apoi l-a pus în chiuvetă. Cînd a dat să-l curețe de solzi, Bubu a zvîcnit. A fost lăsat în apă, într-un lighean roz, unde a stat o vreme cu burta în sus, apoi pe-o parte și în cele din urmă normal, ca toți peștii. Acum își duce existența într-un acvariu, e bine
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Acesta o observă, ia sulul de hârtie, apoi se apleacă șii întinde mâna. Femeia îi explică, îl prinde de mână, îl lasă și continuă să gesticuleze. Domnul se uită în spate, spre scenă, apoi din nou spre femeie. Apoi, mâna zvâcnește spre fața unui copil din apropiere. Capul copilului se dă pe spate, întro licărire albastră, puștiul face câțiva pași înapoi și râde. Mâna lovește din nou, capul copilului devine iarăși albastru. Și din nou. Și totul se ia de la început
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
se aflau sub tensiune, mâna îi sărea spre el. Le explica alor mei că nu trebuie atins cu palma, că mușchii se contractă și apuci chiar obiectul care te curentează. Cu dosul palmei, însă, contracția mușchilor face ca mâna să zvâcnească în direcție opusă. Era o adevărată lecție de viață ceea ce spunea el. Televizorul Venus părea veșnic în casa părinților mei. Lam găsit acolo și mia însoțit copilăria și adolescența. Desigur, miaș fi dorit și eu un televizor color, unul cu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
nenorocirile mele e vorba, ci despre memorie și despre destin. Pentru că mi-am pus toată viața În cumpănă cu răspunsul dat sfinxului. Stăteam În fața monstrului uitîndu-mă la el ca Într-un abis și nu-mi era frică. Pe buzele lui zvîcnea un sînge ca al nostru. L-am privit atent cînd a rostit Întrebarea și am Înțeles. Îi era teamă să nu pronunț singurul cuvînt care-i tulbură pe zei. Și atunci m-am hotărît... Dacă aș fi spus nu „omul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]