1,887 matches
-
scos la iveală! Iar condițiile nu au între ele însele aceleași contraste ca și caracterele? Iar poetul nu le-ar putea pune față în față? Noi personaje invadează scena, pe care apare un întreg cortegiu de mici meseriași. Mercier îl pune în scenă în Nevoiașul (L'Indigent) pe un biet țesător, iar în Dezertorul (Le Déserteur, 1770) pe un tânăr soldat, condamnat la moarte pe nedrept pentru dezertare. Piesa este de o strălucită actualitate, căci dezertarea este unul din flagelurile vieții militare din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
impresioneze pe spectator. După exemplul lui Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, el citează Filoctet ca pe una din capodoperele teatrului grec. Suferința fizică a eroului, rănit la picior, îi conferă piesei o intensitate de emoție rar egalată. El însuși pune în scenă în Minna un erou a cărui infirmitate corporală emoționează, chiar de la început, spectatorul. La reprezentație, mutilarea lui Tellheim, care și-a pierdut un braț în război, este un element de spectacol esențial în crearea pateticului. Lessing, când își comunică impresiile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Slujnica isteață), Goldoni îi reintroduce pe Pantalone, Arlechino și Brighella, măștile pe care le suprimase în piesele precedente, o face pentru a sublinia dificultățile întâlnite din cauza actorilor în punerea în practică a reformei. Subiectul piesei este spectacolul pe care îl pune în scenă "remarcabila subretă" în casa stăpânului său Pantalone. Când distribuie rolurile, actorii, preferând să improvizeze, refuză să-și învețe textul, sub pretextul că este prea greu, și că joacă roluri care nu li se potrivesc. Fiecare pretinde un rol conform caracterului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
and Continental Literature 76, datat octombrie 1822, care va fi primul capitol al lui Racine și Shakespeare. Cinci ani mai târziu, când o altă trupă engleză, căreia îi aparțin doi actori celebri, Kemble și Doamna Smithson, se produce la Paris, punând în scenă la Odeon Richard III și Othello, spectacolele, deși foarte controversate, atrag de data aceasta publicul. Este o revelație, după cum o dovedește această reacție a lui Alexandre Dumas, în textul pe care îl scrie ca prefață la teatrul său, "Cum am
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dăuneze amplorii ideii; ci princiară și domestică; princiară, pentru că trebuie ca drama să fie măreață; domestică, pentru că trebuie ca drama să fie adevărată." Dacă a scris Marie Tudor, după cum spune în Prefața la piesa din 1833, o face pentru a pune în scenă "o regină care să fie o femeie. Măreață ca o regină. Adevărată ca o femeie! (...) Aceste două cuvinte, mari și adevărate, închid în ele totul. Adevărul conține moralitate, măreția conține frumosul". Foarte apreciat de public, pateticul aliat cu sublimul, în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatrului, ci a vieții." Teatrul, pentru a-și regăsi violența constitutivă, trebuie să se scalde din nou în izvoarele miturilor, vechilor cosmogonii. Aceasta fusese deja dorința lui Mallarmé. El trebuie să le semene Misterelor Orfice sau Misterelor din Eleusis care puneau în scenă conflicte arhaice. Actorul trebuie să poată intra în transă, ca și dervișii în cursul dansurilor sacre. Artaud se explică în două rânduri, în cele două manifeste ale sale, în 1932 și în 1933, asupra teoriei sale din Teatrul cruzimii. Aducerea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de care se servește ca de o mediere pentru abordarea problemelor timpului nostru într-un mod stilizat. După exemplul lui Brecht, de care se prevalează, o tratează ca pe o cronică. În Bleus, Blancs, Rouges ou les Libertins (1967), el pune în scenă provinciali scufundați în vârtejul Revoluției, în Le Radeau de la Méduse (1993), tineri ale căror idealuri s-au prăbușit în urma eșecului lui Napoleon și revenirii la Monarhie. El zugrăvește drama războaielor religioase atât la catolici cât și la protestanți în Le
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Fiecare actor participă atât la elaborarea textului cât și la regie. 1789 (creat în 1970), 1792 și L'Age d'or (Epoca de aur) reprezintă triumful creației colective. În acest ciclu din două piese despre Revoluția franceză, Mnouchkine vrea să pună în scenă poporul, iar în Epoca de aur, echivalentul său contemporan, Abdallah, lucrător imigrat. Cu privire la Epoca de aur, ea declară, în numele întregii trupe: "Realitatea socială din 1975 ne apare ca un mozaic de universuri inegale și impermeabile unele în raport cu altele, a cărui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în credința sa în progres, Lessing este convins că geniul servește la îmbunătățirea lumii. 48 Marmontel face aici trimitere la Jucătorul de Edward Moore, dramă englezească, al cărei subiect e împrumutat în spațiul francez de Bernard-Joseph Saurin, în piesa Béverley, pusă în scenă în 1768. 49 Lessing îi ia aici în bătaie de joc pe autorii dramatici francezi. 50 Este vorba de J.-B. Vivien de Chateaubrun, care-a dat, în 1756, Filoctet, sub forma unei tragedii în cinci acte. 51 Lessing citează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este de asemenea asociat legendei, în al doilea el este "declasat" ca eroare, falsitate, pură fantezie elucubrantă. De asemenea, definiția din Nouveau Petit Larousse perpetuează confuzia mitului cu legenda literară ori mitomania psihotică: mitul este o "povestire populară sau literară punând în scenă ființe supraumane și acțiuni imaginare, în care sunt transpuse evenimente istorice, reale sau dorite, sau în care se proiectează anumite complexe individuale sau anumite structuri subiacente ale raporturilor familiale."15 Nu se pune problema de "a-i face dreptate" mitului
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
fiind "expresia experienței de a fi viu", a desfătării de a trăi.135 Avem același corp de care dispunea și Cromagnon, deci trăim aceleași experiențe corporale (copilărie, pubertate, maturitate, bătrânețe), cu reprezentările aferente și aceleași motive, o "aceeași piesă veche pusă în scenă în diferite zone și epoci, cu costume locale"136, iar mitologia este "cântecul imaginației inspirat de energiile trupului."137 Mitul îndeplinește patru nevoi umane în cele patru ordine de mistere: al cosmosului (aspect cosmogonic geneză, escatologie, ordine sau haos, inteligența
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nu ne încredem în vorba nudă, ci să ne trudim în căutarea adevărului ascuns."183 Jean Bruno-Renard întărește această idee, deși dintr-o altă perspectivă, considerând că miturile sunt texte fantastice care "permit mai eficient decât cele realiste să se pună în scenă întrebări socio-istorice".184 Să ne oprim și asupra studiilor mitodologice și mitocritice ale lui Gilbert Durand, pentru care mitul este un fenomen capabil să exercite fascinație durabilă asupra psihicului colectiv și care recomandă uzul în mitocritică al unei "mitanalize", "care
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
față de tehnologie are ca efecte și "modernizarea tehnologizată a îngerilor și a demonilor" sub chipul extratereștrilor, un mit care a luat amploare incredibilă în a doua jumătate a secolului XX. Extraterestrul este un nou chip al Celuilalt, mult mai evoluat, punând în scenă și o metaforă a decolonizării (cu sentimentul de vinovăție al Occidentului), născând chiar credințe religioase (Biserica Scientologică, ori "creștinismul extraterestru" care optează pentru varianta evoluționismului ateu, însă dintr-o origine extraterestră, cum apare de exemplu la Erich von Däniken 343
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
o acordă artiști ca Warhol ori Lichtenstein, la filme de cinema și de televiziune (între 1966 și 1968 seria TV Batman stârnește o adevărată frenezie, atrăgând majoritatea personalităților culturii pop americane ale vremii) și piese de teatru (în 1966 se pune în scenă pe Broadway piesa It's a Bird, It's a Plane, It's Superman, fără succes, însă). Les Daniels, op. cit., p. 127. 643 Danny Fingeroth, op. cit., p. 23. 644 Ibidem, p. 23. 645 Bradford Wright, op. cit., pp. 87-88. Lipsa taților
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
tunetele încă mai răscoleau cerul. Împinse ușa și contemplă priveliștea orașului. Îi plăceau furtunile. Îi plăcea lumina și zgomotul și explozia de energie. Îi plăcea și cum vorbeau oamenii despre ele după aceea - mereu surprinși de măiestria cu care natura punea în scenă acest spectacol. Ăsta e răspunsul. Așa cum distruge liniștea orașului, natura poate să ne distrugă toate planurile dacă îi e pe plac. O rafală de vânt pătrunse prin ușa întredeschisă și suflă prin hârtiile de pe masă și rafturi. Înjură încet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
îmbibat cu mine până la urmă vrând nevrând am fost sătul de palme de șuturi de vorbe în doi peri m au sedus zâmbetele de complezență am dat cu tifla lacrimilor mele în schimb am iubit spectaculos un foc de artificii pus în scenă (cu frenezia regizorului genial) de o inimă nesățioasă 6 iunie 2011 Cele șapte ceruri ale unei seri care are vocea ta decor îmbăiat în cerneală ascuns în spatele adevărurilor apocrife ca o pânză celestă prinsă în ținte de foc între orizont
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Ce fel de cântecele? — Haide, îl instructă Trix pe Kelvin. Cântă pentru liderul nostru neînfricat. Kelvin se conformă, nu tocmai convins. Jack rânji. Și tu, îi spuse Trix lui Bernard. Bernard reluă, cu jumătate de inimă, numărul pe care îl pusese în scenă cu câteva momente în urmă. —ăsta nu e chiar reușit, spuse Jack. Trix dădu din cap, rânjind. Am eu unul mai bun, surprinse Jack audiența. Apoi, mișcându-se cu o grație surprinzătoare către birou, cântă zgomotos: — Sunt un bărbat SOMNoros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
foarte tare, dar am înghițit gălușca și am așteptat să-mi iau revanșa. Când fetele noastre erau de-o șchioapă, am regizat propriile mele mici spectacole chiar pe gazonul din fața casei. Îi foloseam pe copiii din vecini pentru figurație și puneam în scenă episoade din trecutul domnului Sprague pe care el ar fi preferat să le uite. El ar fi... Capul mesei fu lovit cu putere. Paharele se clătinară, iar farfuriile zăngăniră. Mi-am plecat privirea, ca să le dau timp gazdelor mele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fi zis că ești numai dinți, replică Jane. Când a văzut că nu râd, și-a aruncat privirea dincolo de grădina săpată, spre Muirfield Road și proprietatea înfloritoare a antreprenorului parvenit. — Când fiicele mele și Maddy cu Martha erau mici, Ramona punea în scenă tot felul de parade și ceremonii pe gazonul acela imens al lor. Erau niște mici spectacole, cu fetele îmbrăcate în salopete și costume de animale. Le lăsam pe Linda și Carol să participe, deși știam că Ramona e ușor dezechilibrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
costume de animale. Le lăsam pe Linda și Carol să participe, deși știam că Ramona e ușor dezechilibrată psihic. Când fetele au crescut - adică în adolescența lor -, spectacolele au devenit stranii. Ramona și Maddy se pricepeau la machiaj, iar Ramona punea în scenă niște... piese care reconstituiau aventurile lui Emmett și ale prietenului lui Georgie Tilden în timpul Primului Război Mondial. Așa că-i punea pe copii să poarte kilt-uri ostășești, le pudra fețele și le dădea muschete de jucărie. Uneori le mânjea trupurile cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
baioneta ori de câte ori vedea un neamț mort. Nu sunt foarte sigur, dar cred c-a profanat niște morminte și pe aici, prin America. Scalpuri, organe interne... Scârbos! Am avut dintr-odată o revelație. Jane Chambers îmi povestise că Georgie și Ramona puneau în scenă aventurile lui Emmett din Primul Război Mondial, iar acum doi ani, la cină, Ramona spusese ceva despre „episoade din trecutul domnului Sprague de care el ar fi preferat să uite“. Am avut brusc o intuiție: — Cum ai putut să suporți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în patul lui Emmett, îi povestea toate detaliile aventurilor sale. Martha făcea desene obscene cu sora ei, pe care o ura. Ramona o sili să deseneze scene pastorale, pentru ca furia ei să nu ia proporții. Ca să se răzbune pe Emmett, puse în scenă spectacolele îndelung plănuite, care înfățișau indirect lăcomia și lașitatea lui. Căsuțele de jucărie dărâmate semnificau cocioabele lui Emmett, construite de mântuială și făcute una cu pământul la cutremurul din ’33. Copiii care se ascundeau sub manechine îmbrăcate în imitații de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de cuvinte revărsându-se pe o intonație specifică spectacolelor de teatru și amfitrionilor lor din epoca victoriană. Acest tip de discurs era îndreptat către audiență cu scopul de a le oferi o idee generală despre trucul ce urma să fie pus în scenă și pentru a construi un soi de raport, care ajuta la crearea unor impresii foarte puternice în rândul privitorilor. După incendiu, Malerick renunțase la orice legătură cu oamenii, iar onorata sa audiență, căreia obișnuia să i se adreseze, deveni singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
într-un om extraordinar de disciplinat. Merse apoi în cel mai mare dintre dormitoare și începu să vizioneze o casetă pe care o făcuse chiar el cu scopul de a se informa cu privire la următorul număr pe care plănuia să-l pună în scenă. Văzuse deja caseta de câteva zeci de ori și probabil deja o memorase, însă asta nu-l împiedică să o mai vadă o dată cu maximă atenție și concentrare. Aici era din nou mâna mentorului său, care îl convinsese de importanța regulii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe toată scena, parcă. Protagonistul trebuia să scape de ele. Se transformă în diavol. Sau altcineva se transformă în diavol. Rhyme și Sachs priviră amândoi spre Kara, care dădu din cap afirmativ. - Am auzit de ea. Dar e destul de rar pusă în scenă. Necesită mult antrenament și e destul de periculoasă. Majoritatea patronilor de săli de spectacol nu dau voie artiștilor să o facă. - O ținea întruna cu focul, care e singurul lucru pe care nu-l poți falsifica pe scenă. Cum spectatorii văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]