12,062 matches
-
proiectat planul moscheii. Domul moscheii este de 53 de metri înălțime și are un diametru de 27,5 metri, și este înconjurat de semidomuri. În momentul în care a fost construită moscheea, domul ei era cel mai înalt din Imperiul Otoman, dar era puțin mai mic în diametru decât cel de la Hagia Sofia. Interiorul măsoară circa 59 de metri lungime și 58 de metri lățime, care formează un spațiu vast. Sinan a decis să facă o inovație radicală pentru a susține
Moscheea Suleymaniye () [Corola-website/Science/330453_a_331782]
-
Unul din scopurile primare ale naționalismului arab este de a pune capăt influenții occidentului asupra lumii arabe, și înlăturarea acelor elite de conducere arabe considerate a fi dependente de puterile occidentale. Acesta a devenit cunoscut odată cu slăbirea și înfrângerea Imperiului Otoman în secolul al XX-lea și a scăzut după înfrângerea armatelor arabe din Războiul de Șase Zile. Naționalismul arab a avut un fundament foarte extins și anume teza că toate popoarele arabofone reprezintă o singură națiune. Mișcare inițiată de libanezi
Naționalism arab () [Corola-website/Science/331049_a_332378]
-
colonialismului imperial că urmare a căderii califatului din Istanbul. Printre cei care promovau animarea renașterii arabe se numărau lingviști aparținând unor familii de renume că Bustani, Yazigi și Sidyaq. Aceștia doreau acest lucru prin descentralizarea democratică a sistemului de putere otoman. După pătrunderea puterilor europene în spațiul islamic putem vorbi de o « activare a componentei politice a conceptului de comunitatea islamică ». Se cristalizează astfel concepte de construire a unei structuri fizice care să regrupeze toate țările musulmane. Putem consideră acest lucru
Naționalism arab () [Corola-website/Science/331049_a_332378]
-
respingea vehement orice idee care anima un naționalism ce se fonda pe altceva în afară de solidaritatea religioasă. Ca fondator și ideolog al Frăției Musulmane, Hasan al-Banna consideră că principalul factor care a contribuit la sfârșitul unității musulmane a fost dezbinarea Imperiului Otoman. În lucrările lui se accentuează foarte clar ideea conform căreia conceptul de națiune este alienat ideii de societate islamică. Membrii Frăției Musulmane resping vehement orice tip de naționalism fondat pe criterii geografice sau rasiale precum cele menționate anterior. Astfel se
Naționalism arab () [Corola-website/Science/331049_a_332378]
-
urmașii lui Șir George Bruce de Carnock, care deținea deja titlul de Conte de Kincardine, iar în 1747 cele două domenii au fost unite. Thomas Bruce, al VII-lea conte de Elgin a fost un diplomat și ambasador al Imperiului Otoman între 1799 și 1803. El a cheltuit o mare parte din avere în operațiuni de salvare a sculpturilor din marmură din Panteonul de la Atena, care decădeau în ruină.
Casa de Bruce () [Corola-website/Science/331046_a_332375]
-
Chhum, premier din Cambodgia. Mahmut s-a născut în anul 1883 în localitatea Umurbey, un mic sat situat lângă orașul Bursa (astăzi Turcia), tatăl său fiind un cunoscut lider religios și profesor care a migrat din orașul Lom, atunci Bulgaria Otomană, astăzi Republica Bulgară. Bayar a fost căsătorit și a avut trei copii: Refii (1904-1940), Turgut (1911-1983) și Nilüfer (1921- ). Refii Bayar a fost Manager General al companiei de asigurări "Milli Reasurans", a fondat "Halk Evleri" (o organizație educațională în Istanbul
Celâl Bayar () [Corola-website/Science/331066_a_332395]
-
în armata de voluntari ai Comitetului de Uniune și Progres, o organizație conexă a Mișcării Junilor Turci. Ulerior, a devenit secretar-general al organizației din regiunea Bursa și ulterior a regiunii Izmir. În 1919 Bayar a fost ales membru al Parlamentului Otoman din Istanbul în calitate de deputat al orașului Saruhan, astăzi Manisa. Deoarece a fost nemulțumit de noua constituție modificată de către sultan, pleacă la Ankara în 1920 și i se alătură lui Mustafa Kemal în cadrul Războiului de independență. A devenit un membru activ
Celâl Bayar () [Corola-website/Science/331066_a_332395]
-
(n. 26 martie 1822, Loveci, Bulgaria - d. 26 mai 1895, Istanbul) este un important om politic, istoric și jurist otoman din secolul al XIX-lea. A scris tratatul de drept, denumit Mecelle, în care, printr-o limbă clară, interpretează jurisdicția islamică prin principiile occidentale. În decursul vieții politice a fost de cinci ori ministrul justiției, de două ori ministrul fundațiilor
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
ministrul justiției, de două ori ministrul fundațiilor pioase, o dată ministrul de interne și o dată ministrul comețului și agriculturii. Mare parte a legilor și instituțiilor fondate în perioada sa, au fost rezultatul eforturilor sale. A scris și o istorie a Imperiului Otoman în 12 volume cunoscută ca Istoria Cevdet "Tarih−i Cevdet." Între anii 1855-1865 a fost cronicarul oficial al statului. În acestă funcție Ahmet Cevdet a scris "Tezakir-i Cevdet" în care sunt prezentate evenimentele politice ale vremii. Ahmet Cevdet este autorul
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
și o carte cu informații religioase pentru școlile secundare. Sultanul Abdulmecit înființează în 1851 o academie după modelul francez iar Ahmet Cevdet este ales drept membru permanent al acesteia. Academia nou înființată hotărăște să se scrie o istorie a Imperiului otoman iar lui Ahmet Cevdet i se dă să scrie despre perioada 1774-1826. În acest timp Imperiul otoman trece printr-o perioadă intensă de reforme și Ahmet Cevdet este trimis în Egipt. Cu toate greutățile, Ahmet Cevdet reușește să termine în
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
modelul francez iar Ahmet Cevdet este ales drept membru permanent al acesteia. Academia nou înființată hotărăște să se scrie o istorie a Imperiului otoman iar lui Ahmet Cevdet i se dă să scrie despre perioada 1774-1826. În acest timp Imperiul otoman trece printr-o perioadă intensă de reforme și Ahmet Cevdet este trimis în Egipt. Cu toate greutățile, Ahmet Cevdet reușește să termine în 1854 de scris istoria, pe care o prezintă sultanului. Drept răsplată primește gradul de "Suleymanie", reușind astfel
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
literatură, gramatică și logică. În anul 1874 este numit în funcția de guvernator în Yanya, Albania, dar după șapte luni revine ca Ministrul Justiției. Reușește să transfere judecătoriile comerciale la ministerul Justiției. Pentru prima dată sunt adunate și tipărite legile otomane sub numele de "Düstür". Scrie "Seride-i Mehakim", un manual ajutător pentru judecători. După detronarea lui Abdulaziz (1876) Ahmet Cevdet rămâne fără protector și este trimis să inspecteze revolta bulgară. Vorbitor de limba bulgară reușește să rezolve problemele locale. Este numit
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
Mehmet Âkif Ersoy (n. 20 decembrie 1873 - d. 27 decembrie 1936) a fost o pesonalitate turcă a perioadei otomane, fiind poet, veterinar, profesor, predicator, hafiz, traducător al Coranului, înotător și deputat. M. Afik Ersoy este cunoscut pentru că este autorul imnului de stat al Republicii Turcia - "İstiklâl Marșı" (Marșul Independenței). Este supranumit „poetul patriei” și „poet național”. Cele mai importante
Mehmet Akif Ersoy () [Corola-website/Science/331068_a_332397]
-
față de prevederea „mă voi supune regulilor fără nicio reținere” și înlocuiește stipularea „fără nicio reținere” cu formula „numai pentru lucruri corecte și drepte”. M. Akif preda lecții de literatură arabă și în același timp începe să predea lecții de literatură otomană la Universitatea din Istanbul. Cel mai important lucru pentru M. Akif este acela că intră în lumea scrisului, chiar dacă anterior mai scrisese unele poezii. În data de 27 august 1907 este numit redactor-șef al revistei "Sirat-ul Mustakim" (Calea Dreaptă
Mehmet Akif Ersoy () [Corola-website/Science/331068_a_332397]
-
secretar al Asociației "Dar-ul Hikmet-il Islamiye" (Poarta Cunoștiințelor Islamice) printre ai cărei membri se numărau Ahmet Cevdet, Mustfa Sabri și Said Nursi. Asociația avea ca scop să contracareze propaganda anti-islamică și să dezvolte relații între statele islamice și Imperiul otoman. În acest timp Anatolia este ocupată de forțele învingătoare din Primul Război Mondial și poporul turc își începe mișcarea de rezistență. M. Akif participă la rezistență și pleacă în Anatolia la Balıkesir unde, la 6 februarie 1920, ține o predică
Mehmet Akif Ersoy () [Corola-website/Science/331068_a_332397]
-
cea spiritual-religioasă. Din punctul său de vedere metoda socială sufită este lăudabilă pentru că a facilitat crearea sentimentului de „frăție” între musulmani. În context, acesta a remarcat rolul politic important al ordinelor sufite în adaptarea islamului la schimbările sociale în Imperiul Otoman. Pe de altă parte, Nursi a exprimat opinii critice la adresa unor aspecte ale sufsmului tradițional, considerând că tradițiile sufi ar putea să joace un rol restrâns în cadrul reformelor sociale într-o epocă modernă încărcată de scepticism. Printre aspectele spiritual-religioase ale
Mișcarea Nurcu din Turcia () [Corola-website/Science/331075_a_332404]
-
un individ a fost pro-barbă și prin urmare anti-mustață, iar în lumea arabă, de cele mai multe ori barba a devenit irevocabil asociată cu islamul politic. În Irak, bărbații au purtat cu mândrie mustățile începând din secolul al XV-lea, momentul guvernării otomane iubitoare de acest tip de podoabă facială. Totodaă, cu cât mustața este mai groasă, cu atât mai masculin este purtătorul ei. Un exemplu de compliment în societatea irakiană îl constituie să îi lauzi cuiva mustața spunându-i „un vultur ar
Părul facial în lumea arabă () [Corola-website/Science/331106_a_332435]
-
vitrege a relațiilor dintre catolici și creștinii care nu aparțin Conciliului de la Calcedon. În timpul cruciadelor, relațiile care au existat între episcopii catolici și cei ortodocși sirieni au fost destul de bune, unii episcopi luând în considerare și unirea cu Roma. Conducerea otomană prefera ortodoxismul oriental în locul catolicismului, și îl și sprijinea în același timp, astfel că în secolul 18 creștinii catolici sirieni au fost persecutați, mult timp neavând niciun episcop și fiind împinși să-si desfășoare activitatea în secret și să-și
Biserica Catolică Siriacă () [Corola-website/Science/331109_a_332438]
-
Jaweh din Alep. La scurt timp după ce a fost ales s-a declarat catolic, s-a refugiat în Liban și a construit mănăstirea „Our Lady of Shafah”. După Jawah a urmat o succesiune neîntreruptă de patriarhi siriaco-catolici. În 1829, divanul otoman a acordat recunoașterea legală bisericii siriaco-catolice, iar reședința patriarhului s-a stabilit la Alep în 1831, apoi s-a mutat la Mardin în 1850. În anii „20, patriarhia a fost mutată la Beirut, unde au au plecat și mulți sirieni
Biserica Catolică Siriacă () [Corola-website/Science/331109_a_332438]
-
camerei qa’a, care este de obicei retrasă, și nu foarte luminoasă, aproape întunecată, cu un balcon mare, cu vedere la grădina interioară. În ciuda acestor schimbări importante, casele mamelucilor își găsesc forma matură și expresia cea mai avansată, din perioada otomană, în casele cairote. Camera qa’a, parte formală a casei cairote, este compusă din două elemente, legate de o ierarhie puternică: duraqa’a centrală și două sau patru iwan-uri, situate de-a lungul axelor longitudinal. De obicei, duraqa’a are
Arhitectura Egiptului antic () [Corola-website/Science/331107_a_332436]
-
leharamlik) și cele dedicate bărbaților (salamlik). De obicei, mandara este luminată și aerisita prin sisteme sofisticate din pereți și tavan. Mai multe camere sunt atașate de mandara, precum restul camerelor de gospodărie. La sfârșitul perioadei mamelucilor și la începutul perioadei otomane, era posibil să vedem, de exemplu în Bayt al Suhaymi, o îmbunătățire a camerelor mandara și qa’a din aceeași casă. Verandele și muqa’ad-ele apar în secolul al XV-lea și reprezintă un nou loc de recepție, exclusiv pentru
Arhitectura Egiptului antic () [Corola-website/Science/331107_a_332436]
-
aici găzduire și un public primitor. În Asia Mică, Akhiyat al-Fityan a reprezentat cea mai importantă împlinire a idealogiei "futuwwa" și a reprezentat o mare putere până la sfârșitul secolului al XIV-lea, când zona a fost integrată în administrația Imperiului Otoman, în timpul domniilor lui Murad I și Baiazid “Fulgerul”. Influența politică a organizației s-a diminuat treptat, iar rămășițele vieții ei socio-economice s-au disipat în două direcții: frățiile sufite și breslele de meșteșugari. Odată cu pierderea importanței politice a lăcașului, membrii
Bresle islamice () [Corola-website/Science/331181_a_332510]
-
o armată modernă și să creeze marina militară a Rusiei. Rezultatul a fost bătălia hotărâtoare de la Poltava din 28 iunie 1709, când armata suedezilor era înfrântă și mândrul lor rege silit să se refugieze umilit în teritoriile periferice ale Imperiului Otoman. După decesul fratelui ei, regele Carol al XII-lea, în 1718, fără moștenitori, ea a pretins tronul. Sora ei mai mare, Prințesa Hedvig Sophia a Suediei, avea un fiu Karl Frederic, Duce de Holstein-Gottorp în vârstă de 18 ani care
Casa Palatinate-Zweibrücken () [Corola-website/Science/331300_a_332629]
-
dat bir cu fugiții; au pierit însă și nevinovații care s-au găsit în calea lor. Metoda aceasta de a presăra moarte în cale și de a folosi scutul uman a fost practicată și în Europa de Est și Asia de către Imperiul Otoman, procedeu ce ni-l descrie și Mihai Eminescu. Se știe că Frederic, desi nu scrie daneza, acesta a încurajat publicarea primei Biblii în limba daneză, lucru făcut pentru a împăca taberele religioase ale ordinului luteran și ordinului catolic și a
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
de la Bălgrad). Apari]ia cărții laice este ilustrată prin tipăriturile realizate de Antim Ivireanu în secolul al XVIII-lea, la Târgoviște, București, Buzău și Râmnic (Panoplia dogmatică, Alixăndria, Pilde filosofești), prin manuscrisele și tipăriturile domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir (Istoria Imperiului Otoman, Descrierea Moldovei, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor) și prin istoriile, gramaticile, calendarele de munci agricole și dicționarele editate de reprezentanții Școlii Ardelene. Scrierile didactice și de literatură beletristică în ediții princeps din secolul al XIX-lea ale lui Negruzzi, Alecsandri, Pelimon și
Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești () [Corola-website/Science/331342_a_332671]