43,150 matches
-
tandru ca o catapeteasmă aprinsă de rouă, rece precum galaxiile, impunător ca un turn, absurd ca o rugăciune" The Joy of Grief). Drept urmare, singurul zeu fix căruia poetul nu încetează să i se închine, pe deplin conștient că "fărâmițat de absențe pierdut/ printre culegătorii de semne/ știi că DOAR ÎN VORBE VEI FI FERICIT". Pletoric, fărâmițat adesea de absența sensurilor, Daniel Monsieur Le Best Daniel! este, într-adevăr, cât se poate de fericit... Referințe critice (selectiv): Marin Mincu, Eseu despre textul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
The Joy of Grief). Drept urmare, singurul zeu fix căruia poetul nu încetează să i se închine, pe deplin conștient că "fărâmițat de absențe pierdut/ printre culegătorii de semne/ știi că DOAR ÎN VORBE VEI FI FERICIT". Pletoric, fărâmițat adesea de absența sensurilor, Daniel Monsieur Le Best Daniel! este, într-adevăr, cât se poate de fericit... Referințe critice (selectiv): Marin Mincu, Eseu despre textul poetic II, 1986; Florin Mugur, Schițe despre fericire, 1987; Traian T. Coșovei, Pornind de la un vers, 1990; Nichita
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
scrisori (Scrisoare dintr-un ceainic mic, Scrisoare pe trecerea de pietoni, Scrisoare insulară) sunt valorificate cu precădere motivele subsecvente eroticii agonice. În carte sunt recognoscibile, bunăoară, despărțirea ca ruptură de Celălalt, intruziunea în relația aproape epuizantă a unei alterități ostile, absența actuală ca o rană, stigmatul amintirilor dureroase. Pelicula amoroasă, sfârșitul relației și aclimatizarea treptată cu noua stare de fapt a femeii se proiectează însă pe un ecran original, în ciuda influențelor expresioniste ale recuzitei lirice. Atrag atenția în special "sufletul grimm
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aștept). Ultimele două opuri ale lui Dorin Popa, Când o femeie vine către tine (Editura Fides, Iași, 2001) și Când o femeie pleacă (Editura Axa, Botoșani, 2005), revin, în forță, la erosul devastator, căci contaminat de același pesimism congenital. În absența semnelor/ bineprevestitoare", între întâlnirea și despărțirea continuă, ca într-un veșnic anotimp închis și rece (octombrie și decembrie sunt lunile în care este fixată istoria cuplului), poetul binecuvântează, totuși, apariția femeii. Căci femeia, convertită uneori într-un ciudat obiect al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
femeia pariziana constă în faptul că, fiind printre cele mai "portretizate" figuri ale modernității, omniprezentă în literatura timpului, ea nu a devenit subiect de cercetare nici în Franța, nici în altă parte. Actualitatea și necesitatea studiului este determinată, astfel, de absență în literatura critică a cercetărilor privind identificarea femeii pariziene ca subiect istoric, social, identitar, estetic și a studiilor speciale, care ar elucida la nivel teoretic specificul Parizienei ca personaj literar. Am putea presupune că una dintre cauzele principale ale acestei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
l'homme parisien est une manière d'être difficilement définissable, une façon très particulière d'aborder leș êtres et leș choses" [Hoffet, p.7]. Parizianismul constă într-un ansamblu de feluri de a fi, de forme de comportament caracterizate prin absența motivațiilor profunde și de procedee prin care sensibilitatea și instinctul prevalează asupra determinărilor provenind din elemente raționale și morale ale personalității. F.Hoffet [p.87] menționează instabilitatea și variabilitatea extremă a Parisului: nimic nu este fix sau sigur în acest
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
plus față de altele, "un charme, une grace, une légèreté, un etrain et, disons le moț, une coquetterie qui ne șont que de Paris" [p.84]. Analizând portretele Parizienelor celebre prin frumusețea lor, L.Chevalier [p.387] se arătă surprins de absență urmelor concrete ale acestei frumuseți, în afară de provocarea ochilor. Privirea Parizienei poate sugera poezia pasiunilor ascunse, forța seducției și promisiune, mister și perfidie, dorința de răzbunare, spirit și inteligența (de regulă) sau vid (mai rar), folosirea drogurilor la modă etc.105
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
organică, care deschide perspective noi și nu comportă remușcări. Psihologia Parizienei se aseamănă cu cea a soțului, care nu are complexul infidelității, ci are impresia de a satisface un simplu capriciu al simțurilor și al imaginației, din care inima este absența. Amantă de profesie, Pariziana caută prin eros dobândirea unei dimensiuni sociale absențe 232. Cu toate că nu are, în cazul Parizienei, o experiență mutilanta și limitativa (cum este, de obicei, experiența altor femei), ea comportă riscul de banalizare, reduce partenerul extraconjugal la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
aseamănă cu cea a soțului, care nu are complexul infidelității, ci are impresia de a satisface un simplu capriciu al simțurilor și al imaginației, din care inima este absența. Amantă de profesie, Pariziana caută prin eros dobândirea unei dimensiuni sociale absențe 232. Cu toate că nu are, în cazul Parizienei, o experiență mutilanta și limitativa (cum este, de obicei, experiența altor femei), ea comportă riscul de banalizare, reduce partenerul extraconjugal la dimensiunile unui subiect lipsit de valoare, din seria celor de duzină. În
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
din Pariziana când un model negativ, când unul pozitiv. Caracterele analizate dovedesc o oarecare omogenitate și comuniune a acțiunilor, a conduitei și stilului femeii pariziene, care se regăsesc în toate scrierile artistice analizate. Ideea de originalitate, excentricitate, curiozitate și fantezie, absențe în cultura europeană de dupa baroc, revin în forță și se manifestă la acest personaj. În același timp, descoperim o analiză a structurilor ambiguității narative la fiecare din autorii analizați, după cum, în altă ordine de idei, fiecare din personajele autorilor examinați
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
o oarecare timiditate inițială în receptarea pozitivă a operei leopardiene, în timpul vieții poetului și în primele decenii de după moartea sa. În eseul Prima cantona a lui Giacomo Leopardi, publicat mai întâi în 'Nuova Antologia' (august 1869), De Sanctis a semnalat absența relativă a scrierilor critice despre acest subiect, amintindu-le totuși pe cele semnate de Sainte-Beuve, Antonio Ranieri sau Vincenzo Gioberti. Același exeget a comentat și evaluat pozitiv versurile romanticului, atât în volumul de mari dimensiuni Studiu despre Giacomo Leopardi, cât
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
reliefând distanțele ce ii separă, deoarece laureatul premiului Nobel neagă orice continuitate metrica sau tonala cu poezia trecutului, considerând că amintirile sunt inutile prilejuri de nostalgie, inclusiv în domeniul literaturii.146 În ciuda distanței ce separă operele celor doi creatori, statuarea absenței totale a ecourilor leopardiene din poezia lui Montale constituie o absolutizare forțată, date fiind cele câteva puncte de contact evidente la nivel etic, estetic și la nivelul limbajului poetic. Cei doi au în comun contemplarea durerii universale, dezolarea și prezența
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Fontana) context în care poetul, intercalând un complement de loc între nume și adjectivul subordonat, a mărit distanță dintre aceste părți de vorbire, obținându-se astfel o mai bună punere în valoare a ambelor: vento, respectiv caro.273 Enjambamenturile, dizlocările, absența conectorilor sintactici, într-un cuvânt distanțele dintre cuvinte constituie o parte esențială a mozaicului poetic quasimodian; ele contribuie la accentuarea unor vocabule-cheie, valorificând totodată capacitatea combinatorie a fiecăreia. Cuvintele vor parcă să se elibereze de greutatea contextului, alunecă spre generic
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
-s lucrurile; / în piatră s-a schimbat orice cuvânt, / tăcere de țării îngropate. // Primul tău om / nu știe, dar suferă.288 Pe un fond de extremă reflexivitate (eu, cu mine) metamorfoza inițială pornește dintr-o matrice spațială caracterizată prin două absențe fundamentale: a luminii și a sunetului că simboluri ale memoriei personale. Firul vieții se țese în absență divinității, ce refuză să se împărtășească omului. Spre final tăcerea e adâncita de o nouă pietrificare: a cuvântului din imaginea cerurilor înmormântate. Ultimele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
știe, dar suferă.288 Pe un fond de extremă reflexivitate (eu, cu mine) metamorfoza inițială pornește dintr-o matrice spațială caracterizată prin două absențe fundamentale: a luminii și a sunetului că simboluri ale memoriei personale. Firul vieții se țese în absență divinității, ce refuză să se împărtășească omului. Spre final tăcerea e adâncita de o nouă pietrificare: a cuvântului din imaginea cerurilor înmormântate. Ultimele versuri confirmă în tonuri întunecate pătrunderea omului într-o realitate a durerii și singurătății. Imaginea primului om
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din cele dintâi stihuri. Structura poeziei bazată pe succesiunea naștere ființare moarte este așadar tripartită. De-a lungul acestor etape, conturate schematic prin trăsături esențiale și rapide de penel se țese motivul incomunicabilității în diferite ipostaze ce țin de sfera absenței sau prezenței sunetelor: muțenia mesagerilor divini, drumul vocii / al cuvântului spre tăcere. Pentru că forma predilecta prin care eul poetic comunica și se comunică este însăși poezia, aceste hiatusuri, tăceri, imobilizări afectează chiar procesul creator, pe care Quasimodo, asemenea poeților din
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aici provine dorința poetului de a regăsi starea inițială, pe care o întrevede dincolo de granițele vieții, în lumea de dincolo: dorește liniște (Dragoste și moarte, v. 41). În Canturi se observă cum între momentul inițial și cel final, dominate de absență sunetelor, se derulează curgerea existenței. Viața caracterizată de o agitație haotică, zgomotoasă, incontrolabila este, in esenta, golita de sens: Pe tine, în colbul și sunetul vieții / te mâna destinul (La nunta surorii Paolina, vv. 5-6).299 Are un singur punct
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
304 Pentru el moartea din interior, data de lipsă sentimentelor sau a inspirației creatoare este, întotdeauna, reversibila. Dimpotrivă, pentru Leopardi moartea era o experiență totală, o limită netă la a cărei traversare ființă este cuprinsă de fericirea dată de însăși absența vieții sinonime cu suferință: La clopotul ce trage-a-ngropăciune / la cântecul ce-i duce / pe morți către uitarea de pe urma, / cu ce suspine amare / și-adânci îl pizmuia pe cel ce-n groapă / cu morții se ducea să se-mpreune (Dragoste și Moarte
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Însăși desfășurarea zgomotoasă a vietii este uneori întreruptă de frânturi similare de tăcere, al căror studiu este necesar, date fiind asemănările stabilite până acum, în acest sens, între poezia sicilianului și cea a recanatezului. Privind îndeaproape modul de reprezentare a absenței sunetelor în primele volume ale sicilianului, este evident că acest motiv și cele conexe sunt vehicule ale sentimentelor eului, de nostalgie sau teamă: În mlaștină fierbinte, 'nfipt în țină, / (...) se zbuciuma în mine / un bâtlan mort (...) Eu mă topesc în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
rugăciunea izvorâta din dorința de a păstra în suflet multitudinea de glasuri și chipuri ce constituie surse de inspirație pentru poet în trecut, a căror dispariție este anticipată cu teamă. Presentimentul că universul memoriei urmează să dispară se citește în absență ecourilor fecunde, deja îndepărtate, șterse, în intermitenta suflului uitat ce se cufunda în tăcere care, astfel, stabilește o legătură între motivul literar al amintirii (cu vârtejul sau de chipuri și cuvinte) și cel al vântului (suflul): fir ce conduce gândul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și uimit: adolescent mut (...) surprins de-o altă viață. Tăcerea uimită se așterne peste adolescență suspendată între prezent și trecut că într-un cadru cinematografic ce prezintă schimbările tainice specifice vârstei de trecere. La ambii poeți metamorfozele sunt semnalate prin absența motivelor acustice. Liniștea sporește fascinația misterelor, marchează uimirea supremă și, în general, preaplinul de sentimente imposibil de exprimat. Urc piscuri, prăpastii de aer / cuprins de vântul pinilor / și grupul ce ușor mă-nsoțește / se depărtează în văzduh, / undă de sunete și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
o acumulare de negații (vv. 28-32). În acest spațiu de liniște se deschide o zonă în care imobilitatea și tăcerea corpului se confundă cu liniștea din exterior. Armonia este interiorizata, corpul își pierde consistentă materială și individualitatea, se cufunda în absență mișcării și sunetului, inițial exterioare, acum interioare; eul simte că face parte din natură și simte natură că nemișcare deplină.330 Întregul itinerariu, redat printr-un continuum de prezente negate îi deschide ființei o nouă dimensiune în care natura și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poeți utilizează atât motivele sonore cât și pe ale liniștii pentru a marca îndepărtarea de realitatea prezentului și deplasările spre trecut. Mișcările intelectului în direcția aprofundării unei experiențe cognitive, ce implică depășirea granițelor perceptibilului, stau sub semnul liniștii și tăcerii, absențe ce deschid dimensiuni exterioare realulului, spații sustrase trecerii timpului. Liniștea pare un hiatus în succesiunea cinematografică a lumii înconjurătoare și face posibilă evadarea printr-o breșă neașteptată în curgerea clipelor ce întemnițează ființă. Pentru Quasimodo intervalul dintre spargerea fremătătoare a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mitică: și-un freamăt cuprinde străvechile ape (idem).350 Viziunile celor doi poeți se apropie așadar prin faptul că motivul amintit, secondat, întâi la Leopardi, apoi la Quasimodo, de imagini acustice marchează revenirea naturii la viață. La Quasimodo se constată absența vântului ce tensionează, în prezent, așteptarea: Între lungi bulevarde / frunze negre grămezi / într-o presimțire de vânt (Oraș străin, trad. MB). Peisajul citadin, străbătut de un fior de încordare se integrează în mai largă tematica a exilului și rătăcirii plasate
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
odată conștientizata: revoltă în cazul lui Leopardi, acceptarea în viziunea lui Quasimodo. Sentimentul romantic de rebeliune și protest, după cum era de așteptat, nu s-a transmis în poezia lui Quasimodo și, în general, în versurile ermeticilor, ce dovedesc prin această absența că au asimilat, parțial, lecția crepusculara și decadenta a inerției. Cu toate acestea, ecouri ale avântului trecut par să reziste în strigatul întunecat, de lamentație și rugăciune ce se înalță din adâncurile ființei: Și atunci când la pământ m-arunc / și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]