KorAP: Find »[drukola/base=desprinde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...460 461 462 ...572 >

14,288 matches

Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465

pas înainte în cunoașterea copilăriei; a păstrat periodizarea pe care o propusese J. A. Comenius, precum și caracterizările pe care le întîlnim la predecesorii săi și care, după propria sa afirmație, "ghiciseră copilăria". Din analiza pe care a întreprins-o, se desprind, totuși, două concluzii proprii educației noi: a) copilul selectează din mediu ceea ce corespunde naturii sale; b) întrucît la începutul evoluției speciei, oamenii au venit mai întîi în contact cu natura, cu lucrurile, firesc este ca la baza dezvoltării individuale să

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
străini de literatura pedagogică din secolul XX, și să confirme părerile altora ale acelora pe care i-am putea numi tradiționaliști. Alain exagerează, de cele mai multe ori, tezele educației noi, mai ales cînd pune pe seama acesteia ideea unei "școli a plăcerii", desprinsă de orice efort. Adesea, el reacționa nu la idei, ci la practici, ele însele depărtate mult de principiile teoretice. Pe de altă parte, depistăm la Alain un mod simplist de a înțelege educația, mult prea tranșant: educația este un act

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
constata, teoria lui R. Steiner cu privire la educație nu are nici fundament filosofico-etic (ca la Kant și Herbart), nici unul socio-cultural (ca la Durkheim și Dewey), nu se sprijină nici pe o psihologie empirică (așa cum întîlnim la Claparède și Montessori); ea este desprinsă dintr-o neomitologie antroposofică, în care educatorul apare ca un grădinar creator de forme, ca un preot și ghid spiritual (cf. 9, 144). Periodizarea vîrstei de creștere a ființei umane, în etape de cîte șapte ani, nu este nouă, dar

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
viitoare (21, p. 311). Pedagogia culturii nu lasă astfel neantrenat și nedezvoltat nici unul din cele trei aspecte fundamentale ale vieții psihice. Este, fără îndoială, un fapt pozitiv această orientare a pedagogiei spre viața afectivă, ajutînd-o și mai mult să se desprindă de intelectualismul herbartian. Într-adevăr, ființa umană are nu numai intelect și voință, ci și emoții, sentimente care au un important rol în învățare. Prin implicarea vieții afective în procesul cunoașterii umane se ofereau condiții obiective pentru înfăptuirea învățămîntului educativ

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
sînt valori eterne, dincolo de timp și spațiu, înțelegem de ce "personalitatea culturală" a fost suspectată de unii critici ca fiind mai mult detașată decît atașată realităților sociale în care trăia. Aspirînd spre "personalitatea culturală", Șt. Bârsănescu nu s-a putut totuși desprinde pe sine de realitățile pedagogice din vremea sa. În deceniile trei și patru se căutau, cum s-a văzut, soluții pentru ca școala românească, realizînd instrucția pe clase și lecții, să se desprindă totuși de sub dominația spiritului herbartian. Întemeindu-se pe

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
culturală", Șt. Bârsănescu nu s-a putut totuși desprinde pe sine de realitățile pedagogice din vremea sa. În deceniile trei și patru se căutau, cum s-a văzut, soluții pentru ca școala românească, realizînd instrucția pe clase și lecții, să se desprindă totuși de sub dominația spiritului herbartian. Întemeindu-se pe tezele fundamentale ale pedagogiei culturii și fiind un spirit mai pozitiv decît Eduard Spranger, care prețuia cu precădere receptarea valorilor culturale prin "intuiția simpatetică" (18), profesorul Bârsănescu ajunge la ideea tipurilor de

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
putință cunoașterea omului (mai mult prin prezentări literare decît prin cercetări experimentale). Cum se poate ajunge la desăvîrșirea originalității specifice? Prin activitate proprie. Este adoptat, așadar, punctul de vedere rousseauist cu privire la dezvoltarea ființei umane. Adevărurile pe care copilul le poate desprinde din propria sa experiență să nu-i fie transmise de educator. Se cultivă astfel inițiativa, se dă frîu liber spontaneității și se pune accentul pe "formare" (20, p. 285). În aceste condiții educația este mai mult un proces de autoeducație

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
26). Întregul învățămînt aprecia acest pedagog fusese orientat potrivit intereselor burgheziei, pentru crearea și extinderea păturii burgheze; au fost dezrădăcinați zeci de mii de tineri din mediul rural mediul lor natural de viață și transpuși în lumea unei "culturi generale" desprinse de realitățile concrete în care trăiau și ruptă de necesitățile vieții practice. Pentru că "nici un ecou din viața satului nu răsuna în școală", nici educația, pe care aceasta o oferea, nu avea vreun ecou în lumea satului. Capitalismul a căutat să

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
cultura țăranului: natura și munca. Mediul geografic și munca adecvată acestuia au creat o numită psihologie și o anumită cultură pe care școala satului trebuie s-o promoveze. Mai mult, din cercetarea satului și a psihologiei țăranului vor putea fi desprinse principiile directoare ale pedagogiei românești. Un sistem de educație atît de diferențiat nu se mai putea sprijini pe o teorie pedagogică ce pretindea a fi universal valabilă. I. C. Petrescu, ca și alți teoreticieni ai educației din acea perioadă, aspira spre

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de exprimare personală. În spiritul școlii active, căreia i-a dedicat o amplă lucrare (40), I. C. Petrescu propunea utilizarea unor mijloace cît mai diversificate spre a face activitatea elevilor variată și interesantă, pentru ca din observații și experiențe să se poată desprinde relațiile dintre obiecte și fenomene. Regionalismul educativ pune în centrul activității didactice munca, activitatea practică, din care se va desprinde ulterior teoria. Dacă în clasele I-IV munca se orientează după considerații psihologice, în învățămîntul supraprimar ea răspunde unui interes

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
mijloace cît mai diversificate spre a face activitatea elevilor variată și interesantă, pentru ca din observații și experiențe să se poată desprinde relațiile dintre obiecte și fenomene. Regionalismul educativ pune în centrul activității didactice munca, activitatea practică, din care se va desprinde ulterior teoria. Dacă în clasele I-IV munca se orientează după considerații psihologice, în învățămîntul supraprimar ea răspunde unui interes social care începe să se manifeste la această vîrstă. În clasele V-VII activitatea școlară căpăta atributele muncii gospodărești din

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
propus să-l realizeze, viza integrarea fiului de țăran în viața satului. Atingerea acestui obiectiv coincidea cu însăși ieșirea din criză a școlii, cu integrarea ei în realitatea românească. Cele două principii fundamentale regionalismul și comunitățile școlare erau ele însele desprinse din realități naturale, culturale și psihologice specifice mediului rural. În același timp, în ele erau cuprinse inovațiile pedagogice ale primei jumătăți a acestui secol: centrele de interes, metodele active, programele minimale etc. Acest sistem, aprecia I. C. Petrescu, urma să aibă

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
satului; materialul de cultură, fiind un produs al creației țărănești, găsea un răsunet puternic în sufletul țăranilor. În plus, învățătorii aveau în metoda monografică o cale științifică de cunoaștere a realităților satului. În aprecierea critică a regionalismului educativ trebuie să desprindem tendințele conservatoare de dorința de a oferi societății românești, din deceniul al patrulea, o școală pe măsura trebuințelor ei. Conservatorismul se manifesta în aprecierea factorilor de care depindea progresul social în România ("România cea nouă de la sate va porni!" 38

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
acesta este impus de societate. O astfel de perspectivă nu ducea nicidecum la nesocotirea individualității copilului. Dimpotrivă, se aprecia că oferea condiția fundamentală pentru o reală cunoaștere a acestuia, întrucît particularitățile psihice ale ființei umane în creștere nu pot fi desprinse de mediul în care trăiește. Viața psihică se constituie și se dezvoltă prin contactul omului cu mediul înconjurător; cunoscînd mediul, pătrundem în structura psihologică a celui care trăiește în acest mediu. Legătura dintre ființa umană și mediul în care crește

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
sa de lumea care-l înconjoară va crea un oarecare dezechilibru cu consecințe defavorabile asupra dezvoltării sale ulterioare. Ca și alți reprezentanți ai pedagogiei sociologice, Stanciu Stoian aprecia că școala rurală din acea vreme dezrădăcina copiii (42, p. 102), îi desprindea, din punct de vedere spiritual, de locul în care s-au născut și au crescut. Considera de aceea necesar ca școala să se axeze pe specificul condițiilor naturale, economice, sociale și culturale ale satului. Școala, se preciza în volumul citat

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
care punea semnul egalității între pedagogia experimentală și pedagogie. Ideea întemeierii cercetării pedagogice pe "realitățile școlare" l-a apropiat și de problemele sociale. Spre deosebire de alți adepți ai experimentalismului în pedagogie din acea perioadă, care se limitau la cercetarea unor individualități desprinse de condiționările sociale, el ținea să integreze experimentul pedagogic în realitatea socială specifică școlii românești (48). Deși a îmbrățișat cu toată pasiunea ideea experimentului pedagogic, Tăbăcaru a lărgit prea mult sfera "pedagogiei experimentale" pînă la limitele unei pedagogii practice, mulțumindu

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
extindea tendința de fundamentare teoretică a educației pe valorile culturii tradiționale ale vieții rurale, Ghibu își precizează poziția în următorii termeni: "Nu pedagogie țărănească primitivă ne trebuie în locul pedagogiei străine, (...) ci pedagogie națională" (69 bis). Deci o teorie a educației desprinsă în primul rînd din "comoara de idei și simțiri a țărănimii", dar nu numai de aici; sînt avute în vedere trebuințele prezente și viitoare ale întregii națiuni. Ca și S. Mehedinți, O. Ghibu a militat pentru elaborarea unei teorii pedagogice

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
concepția sa, o pedagogie românească se putea constitui numai pe baza analizei realităților românești, a experienței și cercetărilor întreprinse în școala românească. Acestei teorii, întemeiate pe cercetarea realităților obiective, profesorul Gabrea îi spune pedagogia obiectivă; ea se opune creației speculative, desprinsă de realitate (pedagogie subiectivă). Termenul de pedagogie obiectivă este utilizat aici în accepțiunea de știință a educației știință a unor fapte obiective apropiată de modul în care o concepea Émile Durkheim. Valabilitatea pedagogiei obiective aprecia Gabrea se circumscrie realităților de la

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
datorită creșterii demografice, cifra absolută a acestora a crescut. Așa încît, dacă la începutul deceniului al optulea existau 780 milioane de analfabeți, la sfîrșitul anului 1985, numărul acestora era de 880 milioane, iar în prezent, aproximativ un miliard. Din concluziile desprinse după mai bine de patru decenii de experiență mondială privind acțiunea de alfabetizare, se cuvine să relevăm una esențială, evidențiată chiar de dezbaterile UNESCO: alfabetizarea este înainte de toate o chestiune de voință politică; campaniile de alfabetizare au reușit acolo unde

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
materiale în devenirea ființei umane. În ceea ce îi privește, deși și-au propus să țină seama de realitățile materiale ale vieții sociale, pe primul plan puneau într-o interpretare creștină dimensiunile morale și spirituale ale ființei umane; omul este astfel desprins de condiționarea lui socială imediată. Acordînd un rol redus condițiilor vieții materiale ca factor al transformărilor sociale, personaliștii limitează "transformarea socială" însăși la un act de desăvîrșire individuală. O filosofie atît de puternic axată pe persoană nu putea să nu

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
în conformitate cu natura, idee centrală în teoria pedagogică a marilor clasici Comenius, Rousseau, Pestalozzi, Diesterweg, Froebel care își avea justificarea pînă în secolul al XIX-lea, dar care, acum, nu poate fi asociată decît unui profund conservatorism; natura umană fiind complet desprinsă de relațiile ei cu societatea. De fapt, ampla pledoarie a perenialiștilor pentru o educație în conformitate cu natura se constituie într-o reacție față de practica educațională de tip progresivist, care urmărea adaptarea tinerei generații la realitățile societății nord-americane. Perenialismul nu neagă influența

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
interiorizărilor apare pe la șapte sau opt ani. Operațiile au însă un caracter "concret" (copilul reflectează numai în legătură cu acțiunea în curs), iar progresul interiorizării se realizează în pași foarte mici, conferindu-i o redusă mobilitate. De la unsprezece, doisprezece ani gîndirea se desprinde de obiecte; relațiile, clasificările se distanțează de legăturile lor concrete sau intuitive. Gîndirea dobîndește posibilități multiple de combinare a ideilor, propozițiilor, ipotezelor; tot acum devine cu putință reversibilitatea operațiilor (5, p. 114). În acest stadiu se formează așa-zisele operații

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
se petrece în sufletul său încă neîmplinit, a-i mărturisi fără exces dragostea care i se datorează, păstrînd autoritatea necesară, aceasta este sarcina anevoioasă care se impune educatorului" (Nouvelles conferences sur la psychanalyse, p. 203, apud 28). Deși se poate desprinde acest "sîmbure rațional" din teoria psihanalitică necesitatea unei mai profunde cunoașteri și înțelegeri a copilului nu puține sînt criticile înverșunate la adresa infiltrației psihanalizei în pedagogie. Așa, de pildă, se apreciază că pătrunzînd în "educația nouă", psihanaliza a împins orientarea acesteia

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
preocupare importantă a cercetării pedagogice. O a doua direcție ele cercetare este mai cuprinzătoare, vizînd evaluarea performanțelor de ansamblu ale sistemului de învățămînt. O lucrare monografică asupra acestei probleme, care a adus într-adevăr o contribuție la dezvoltarea teoriei evaluării, desprinzînd unele idei de orientare a acțiunii, precum și a unor teze cu valoare operațională, este aceea semnată de ION T. RADU Teorie și practică în evaluarea eficienței învățămîntului (19). Conceptul central al evaluării sistemice globale a învățămîntului este cel de eficiență

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
că în cursul anilor '70 s-au publicat mai multe lucrări de didactică. Faptul are o dublă explicație: a) pedagogia românească mai mult împiedicată decît sprijinită în manifestările sale pe măsură ce și-a extins contactele cu teoriile occidentale și s-a desprins de "pedagogia sovietică", s-a maturizat, devenind capabilă să abordeze marile probleme ale instruirii contemporane pe cont propriu; b) problemele de didactică erau mai puțin dominate de ideologie. Așa se explică numărul mare de didacticieni, care s-au afirmat chiar

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]