KorAP: Find »[drukola/base=durea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...460 461 462 ...537 >

13,416 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

pentru că gura ei era mai puternică decât de obicei. Mi-a plăcut. Am prins-o de păr, am obligat-o să-și încline capul, să se aplece. I-am frecat fața de stomacul meu. Acolo unde gândul la ea mă durea. Ai grijă de mine, ai grijă de mine... M-am aplecat și am atins-o cu gura pe tot chipul. I-am vârât limba în nări, în sarea ochilor. Mai târziu, așezată pe divan, își trăgea în jos un capăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nemișcare, în tăcere. Nu mai era cum fusese, nu mai erau împerecheri furioase, oarbe. Luasem obiceiul să o țintuiesc pe pat numai ca să o sărut. Vroiam să se simtă pe ea însăși prin mine. O străbăteam cu limba care mă durea, nu mai aveam salivă. Era lipsită de pudoare, aproape nerușinată în sex, în schimb se rușina de bătăturile de pe tălpile picioarelor, se rușina de dragoste. Doar în final o prindeam, când eram deja obosit, intram în ea, ca un câine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
acesta se zguduie. Mă ridic și mă duc lângă ea. — Ce faci? Râde și mă alungă, râsul acela mă sperie mai mult decât orice plâns. — Uneori am nevoie de câte o lovitură. Ieșim din nou afară, ne mișcăm încet. — Te doare capul? Este distrată, se uită la lumea care îi iese în față. — Te conduc la taxi. Dar urcă în primul autobuz care trece. Întorc spatele, mă îndrept spre spital. Și nu mă gândesc decât la mine. Să n-o iubesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Când erai prinsă, îți dădeai drumul ca un sac. Câte lovituri ai încasat! Transpirată, învinsă, cu costumul sucit, salutai, treceai la o altă centură. — Ești mulțumită? te întrebam în mașină. Nu erai mulțumită, erai extenuată. — Când cazi pe tatami, nu doare, nu-i așa? Nu era adevărat, pe tine te durea. Mă priveai roșie la față, cu plânsul în gât și mă întrebai din ochi: de ce? Chiar, de ce? Suntem în timp de pace, de ce războiul acela inutil? Să te fortifici, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
lovituri ai încasat! Transpirată, învinsă, cu costumul sucit, salutai, treceai la o altă centură. — Ești mulțumită? te întrebam în mașină. Nu erai mulțumită, erai extenuată. — Când cazi pe tatami, nu doare, nu-i așa? Nu era adevărat, pe tine te durea. Mă priveai roșie la față, cu plânsul în gât și mă întrebai din ochi: de ce? Chiar, de ce? Suntem în timp de pace, de ce războiul acela inutil? Să te fortifici, să înveți disciplina. Nu te-am fortificat, ți-am făcut rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
adânc și după aceea împinge puternic, ca și cum ai fi constipată. Elsa are gâtul încordat, capul rigid și fața cianotică. Își privește burta încă plină, scrâșnește din dinți, strânge ochii și încearcă să împingă, dar este deja extenuată. — Nu pot, mă doare prea tare. Acum Bianca vorbește tare, pe un ton autoritar. Haide, așa! Mângâi părul mamei tale, care este ud și mi se lipește de palme. Bianca face un pas înapoi, se desprinde de pat. În fața coapselor Elsei se află acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
rănile fără emoție, ca și cum nu ar fi fost ale mele. Nu simțeam nici o durere, mă gândeam la ce voi face. Îmi clătisem fața, îmi pusesem capul sub robinet, făcusem pipi, îmi vârâsem cămașa în pantaloni, totul cu mâinile care mă dureau, iar acum eram acolo cu părul ud, pieptănat pe spate. Îmi bandajau mâinile, o făcea o fată cu o șuviță de păr roșcat care îi atârna pe fața aplecată. Venise medicul legaist, completase un formular și plecase. Ea nu fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

mamei. Și mă fac să cred că exist, dulce iluzie! Amo ergo sum! Dragostea asta, Orfeule, e ca ploaia binefăcătoare în care se destramă și se materializează ceața existenței. Grație dragostei îmi simt sufletul tangibil, îl ating. Începe să mă doară sufletul în miezul lui, grație iubirii, Orfeule. Și sufletul însuși ce alta e oare decât durere întrupată? Zilele vin și zilele trec, iar dragostea rămâne. Acolo, înăuntru, foarte adânc, în rărunchii lucrurilor, curentul lumii acesteia și curentul opus al lumii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Domnișoară, cu dreptul pe care-l are tot cetățeanul de-a cumpăra tot ce crede de cuviință, și posesorul acelui bun de a-l vinde. Nu asta vreau să spun, ci de ce ai cumpărat-o dumneata? — Ei bine, pentru că mă durea să te văd la cheremul unui om căruia pesemne îi ești indiferentă și pe care-l suspectez că nu e decât un traficant fără inimă. — Adică dumneata pretinzi să depind de dumneata, pentru că nu-ți sunt indiferentă... Oh, nici gând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
optime, dar ce înseamnă să iubești... — Mi se pare, mătușă, că vorbești ca te afli-n treabă... — Ce știi tu ce-nseamnă să iubești, fetițo? — Dar dacă iubesc pe altcineva... — Pe altcineva? Pe trântorul ăla de Mauricio, pe care-l doare-n cot de toate? Asta numești tu iubire? Ăstuia-i zici tu altcineva? Augusto și numai Augusto e salvarea ta. Atât de fin, atât de bogat, atât de bun...! — Tocmai de-aia nu-l iubesc, pentru că e atât de bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
trece, te obișnuiești și vine o zi când, dacă atingi cu mâna coapsa goală a nevestei tale sau propria-ți coapsă, îți e totuna, dar și atunci, dacă ar fi ca soției tale să i se taie coapsa, te-ar durea și pe tine ca și cum ție ți-ar fi tăiată. — Și așa e, într-adevăr. Nu știi cât am suferit la naștere! — Dar ea și mai mult. — Cine știe!... Și acum, întrucât ea e deja ceva ce-mi aparține, ca parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
rămân oare cea din b, sau cea din c, sau cea din x, sau oricare alta din n? — Cred că nu-i un moment potrivit pentru glume. — Dimpotrivă, e chiar momentul cel mai potrivit pentru glume. Ascultă, nu dragostea mă doare, ci farsa, farsa, farsa! Și-au bătut joc de mine, m-au luat peste picior, m-au ridiculizat, au vrut să-mi demonstreze..., ce știu eu?..., că nu exist. — Ce fericire! — Nu glumi, Víctore. — Și de ce să nu glumesc? Tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să te joci cu cuvintele și formele lor... Să petreci! — Ei doi chiar că petrec! — La fel și tu! Ai fost vreodată în propriii tăi ochi mai interesant decât acuma? Cum poți ști că ai un membru dacă nu te doare? — Bun, și acum eu ce să fac? — Să faci..., să faci..., să faci!... Mă rog, te și simți personaj de dramă sau de roman! Să ne mulțumim să fim unul de... riman! Să faci..., să faci..., să faci...! E o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
moarte pe Augusto Pérez al meu, acesta mi-a spus: „Nu vrei să mă lași să fiu eu însumi, să ies din ceață, să trăiesc, să trăiesc, să trăiesc, să mă aud, să mă ating, să mă simt, să mă dor, să fiu cu adevărat; va să zică nu vrei? va să zică trebuie să mor ca o ființă fictivă? Păi domnule creator al meu don Miguel, și dumneata ai să mori, și dumneata, și te vei întoarce în nimicul din care ai ieșit!... Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

le-am întins, mi-am balansat picioarele și am căzut iar pe șine. A mai fost nevoie de încă trei încercări până să mă urc pe peron. Brațele îmi erau julite și pline de sânge, iar genunchii și gambele mă dureau de la cât le lovisem de ciment. Când m-am întors în mașină, am văzut că îmi rupsesem pantalonii. Am pus cartea la loc în torpedou. Deocamdată o să fie în siguranță acolo. Când am ajuns acasă, Madeleine stătea în pat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
se ridicau de pe străzile pe care nu aveam voie să mergem și teroarea, degradarea la care duce teroarea. Eram captiv în acea carte cum fusesem captiv în acea casă. În același timp - și tocmai asta nu înțelegeam - mi-era și dor de ea. Duceam dorul acelor camere urât mirositoare, unde vara ieșeau aburi din pereți și iarna picura un fel de sudoare rece. Mă topeam de dorul părinților mei. Îmi lipsea Anne. Mi-era dor de mine. Uneori mă enervam. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
aruncăm banii degeaba. Nu mai era nimic în neregulă cu mine. Ci cu Otto și cu acel scriitor nebun care credea că vorbește cu vocea Annei și cu restul lumii. Dar eu eram prea obosit ca să mă mai cert. Mă dureau toți mușchii. Asta era de la încăierarea cu gardienii de la tribunal. Nervii mi se zbăteau. Mintea mă durea. Ar fi așa de ușor să renunț. Simțeam cuvintele cum mi se ridicau în piept. Am ceva să îți zic... despre anii petrecuți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
scriitor nebun care credea că vorbește cu vocea Annei și cu restul lumii. Dar eu eram prea obosit ca să mă mai cert. Mă dureau toți mușchii. Asta era de la încăierarea cu gardienii de la tribunal. Nervii mi se zbăteau. Mintea mă durea. Ar fi așa de ușor să renunț. Simțeam cuvintele cum mi se ridicau în piept. Am ceva să îți zic... despre anii petrecuți în Amsterdam... despre Auschwitz... despre penisul meu circumcis. Inocența va dispărea din ochii pe care era hotărâtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

sa era să-i aștepte În defileu, În locul În care drumul traversa munții. Să-i țină de vorbă până când vor sosi ajutoare care să blocheze canionul. Începu să alerge din toate puterile. Gâfâia. Sângele Îi pulsa În tâmple. Plămânii Îl dureau. Simțea junghiuri În coaste. Însă deși Își Încorda toți mușchii la maximum, aproape că nu Înainta, parcă bătea pasul pe loc, În timp ce căuta cu disperare cuvintele cu care să Întârzie dușmanul. Trebuia să găsească imediat ceva, o expresie, o idee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Întârziere. Nu avea să ajungă la timp. Nu existau pe lume cuvinte care să poată opri Înaintarea taurului turbat ce se rostogolea spre el. Într-o clipă avea să fie strivit. Și iată că mai mult decât spaima cumplită Îl durea rușinea eșecului, faptul că nu-și găsea cuvintele. Goana nebună se Încetini și se transformă Într-un mers târșâit, pentru că o greutate cumplită i se lăsase pe umeri. Când reuși să ridice capul, văzu că era călărit de un copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
și după aceea cu o batistă udă. Prin urmare, uită să-și radă pliul de piele de sub bărbie. Pe care oricum ura să-l radă, fiindcă Îi amintea de gușa unei găini grase. Apăsându-și batista pe obraz, de parcă Îl dureau dinții, Începu să se Îmbrace. Și ajunse la concluzia că partea bună a rușinii de noaptea trecută era că măcar nu trebuia să se teamă că o lăsase pe Annette gravidă. În timp ce-și căuta puloverul gros, moștenit de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
birou: reuși să nu-și taie degetele, dar masacră practic portocala. Îi oferi Tamarei câteva felii și răspunse: —Poate nu se simțea bine ieri sau ceva de genul ăsta. — Încetează să-ți bați și tu joc! Nu Înțelegi că mă doare? De ce nu vorbești puțin cu el despre asta? Poți să-l Întrebi de ce e nevoie să mă insulte tot timpul? —Trebuie să fie pescăruș, spuse Fima. Pasărea din opt litere care se termină În S. Dar de ce te Încurci tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
se Înghesui și se așeză alături de el, pe fotoliu, făcându-l pe micul Challenger să se bage și mai mult În colțul său. Îi Îmbrățisă umerii slabi și insistă: —Spune-mi ce s-a Întâmplat. Nimic, zise Dimi. Unde te doare? —Nicăieri. Vrei să ne facem de cap puțin? Vrei să mergi la culcare? Mama ta a spus că poți lua jumătate de valium. Vrei să-ți citesc o poveste? —Ai mai Întrebat. Fima era deja Îngrijorat: ceva rău, serios, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
de nomazii sălbatici veniți din Siberia, de dincolo de Strâmtoarea Bering. Și pe neașteptate Dimi Întrebă: —Spune-mi. Ce este un edem? — Nu știu exact, răspunse Fima. E numele unei boli. De ce Întrebi? Ce fel de boală? —Arată-mi unde te doare. Adu-mi termometrul. Am să-ți chem un doctor. Nu pe mine, spuse Fima. Pe Winston. — Cine e Winston? Fima era convins că băiatul avea febră și delira. Spre surprinderea sa, gândul acesta Îl liniști puțin. Unde să găsească un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
În lacrimi și că Îl iubea din tot sufletul pe acest copil ciudat, cu ochelari cu lentile groase și păr alb ca hârtia, Încăpățânarea sa, inteligența sa, aerul de bătrânețe copilăroasă și solitară care Îl Învăluia mereu. Pe Fima Îl durea tot trupul din cauza dorinței Înfrânate de-a smulge din fotoliu mica făptură care hohotea de plâns și de-a o strânge cu putere la piept. Niciodată În viață nu-și dorise să strângă În brațe o femeie cu pasiunea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]