11,736 matches
-
o altă vară, când am subînchiriat unor grădinari pricepuți. Casele vechi au mereu nevoie de reparații; am închiriat tot timpul duplexul de la etaj, fiindcă aveam nevoie de bani. Casa bunicilor mei, vândută între timp, era și ea o veche clădire federală, lângă colțul cu Cranberry Street, unde s-a publicat prima oară poemul lui Walt Whitman Leaves of Grass. Printre chiriașii de la numărul 7 Middagh Street s-au numărat W.H. Auden, Carson Mc Cullers, Benjamin Brittain, Salvatore Dali și stripteuza
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
8 Papua Noua Guinee 5,5 Egipt 4,6 Mexic 4,3 India 4,0 Indonezia 3,8 Columbia, America de Sud 3,8 Malayezia 3,6 CSI 2,4 China 2,3 Statele Unite 1,9 Japonia 1,8 Canada 1,7 Germania, Republica Federală 1,4 Tabelul 112. Rata de fertilitate [Sursa: 43, 189-193] 16.2. Populația în lume evoluții, tendințe Frank Notenstein a lansat în 1904 teoria tranziției demografice, arătând relația dintre modificările demografice și schimbările sociale. În evoluția temporală a fenomenelor demografice
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
sex ca și de manifestare „concretă”, se va păstra pentru mult timp, nu numai În cercul „demonilor” care, În perioada istorică, alcătuiesc alaiul principalelor divinități etrusce, ci chiar În deus Etruriae princeps, acel Velqumnaxe "Velèumna"-Vortumnusxe "Vortumnus", zeu al sanctuarului federal al volsiniilor (Varro, De lingua latina, V, 46), pe care faimoasa descriere a lui Propertius (IV, 2), În ciuda inevitabilelor evhemerisme eleniste, ni-l prezintă ca proteiform și ambiguu din punct de vedere sexual. Acestei epoci Îi este atribuită și formarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eforturile de denazificare, pe măsură ce se contura Războiul Rece, era clar că ele nu fuseseră de prea mare ajutor. În Bavaria, jumătate dintre profesorii de gimnaziu fuseseră concediați Înainte de 1946 numai ca să-și recapete posturile doi ani mai târziu. Noua Republică Federală a pus capăt În 1949 tuturor investigațiilor privind trecutul funcționarilor civili și al membrilor armatei. În Bavaria anului 1951, 94% dintre judecători și procurori, 77% dintre angajații Ministerului de Finanțe și 60% dintre lucrătorii În Ministerul regional al Agriculturii erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care un procent ceva mai ridicat de vest-germani (37%) afirmă că ar fi fost mai bine dacă pe teritoriul Germaniei nu s-ar fi aflat evrei. Dar de ce să ne mirăm, când În același an 1952, 25% dintre cetățenii Republicii Federale aveau o „părere bună” despre Hitler. În zona ocupată de sovietici, moștenirea nazistă era tratată puțin altfel. Deși la procesul de la Nürnberg au luat parte judecători și avocați sovietici, În Est, denazificarea a Însemnat mai ales pedepsirea colectivă a naziștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a-i folosi ulterior, printre altele, la identificarea altor foști naziști, trecuți În serviciul Uniunii Sovietice. Iată ce spunea Konrad Adenauer În prima sa cuvântare oficială În fața parlamentului RFG, la 20 septembrie 1949, despre denazificare și moștenirea nazistă: „Guvernul Republicii Federale, convins că mulți au ispășit lăuntric o vină care nu era prea mare, este hotărât, pe cât posibil, să lase deoparte trecutul”. Fără Îndoială că mulți germani aprobau din toată inima această declarație. Dacă denazificarea a eșuat este pentru că, din motive
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
efectua redistribuirea resurselor prin forță, fără a cheltui fonduri de stat pentru servicii publice. țăranii, de exemplu, erau excluși frecvent, pe motive politice, din sistemul de asigurări sociale și de pensii. În Europa de Vest, numai șase țări - Belgia, Norvegia, Austria, Republica Federală Germania și Marea Britanie - au introdus după 1945 asigurarea de șomaj obligatorie și universală. Sistemele subvenționate de asigurare cu participare voluntară au supraviețuit În Olanda până În 1949, În Franța până În 1967, iar În Elveția până În anii ’70. În Europa catolică, existența
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
serviciile lor publice, europenii vorbesc În primul rând despre un soi de plasă de siguranță pe care a furnizat-o statul postbelic prin asigurări și pensii. Chiar și În Elveția, o țară aflată sub standardul european de asistență socială, Legea Federală pentru Asigurarea Vârstnicilor și Urmașilor din decembrie 1948 este considerată una dintre cele mai mari realizări naționale. Statul asistențial nu a fost ieftin. Costul său, suportat de țări care nu-și reveniseră după declinul anilor ’30 și distrugerile războiului, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prin platforma lor electorală. În contrast cu tenta insurecțională de care discursul socialist sau comunist nu putea scăpa, chiar și În versiunea sa temperată, creștin-democrații (Maurice Schumann și Georges Bidault În Franța, Alcide De Gasperi În Italia și Konrad Adenauer În Germania Federală) au pus Întotdeauna accentul pe reconciliere și stabilitate. Creștin-democrația a evitat să apeleze la sensibilitatea unei clase anume, punând În schimb accentul pe reforme sociale și morale. A insistat În special asupra importanței familiei, o temă creștină cu implicații politice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
30%, Franța - 20%. Italia a pierdut 1,2 milioane de case, majoritatea În orașe cu peste 50.000 de locuitori. Problema lipsei de adăpost era, cum am văzut, consecința cea mai evidentă a războiului În perioada imediat postbelică - În Germania Federală și Marea Britanie, criza de locuințe avea să dureze până la jumătatea anilor ’50. Ieșind de la o Expoziție a Locuințelor Postbelice din Londra, o femeie de condiție medie exclama: „Sunt atât de disperată, Încât mi-ar conveni orice. Patru pereți și un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un obscur politician local din zona Rinului, catolică și apuseană, ar fi ajuns În vârful ierarhiei. Dar Adenauer nu urmărea divizarea Germaniei, oricât de utilă i-ar fi fost În plan personal. Principalul său adversar În primii ani ai Republicii Federale era Kurt Schumacher, protestant din Prusia Occidentală și promotor neobosit al unității germane. Spre deosebire de Adenauer, el ar fi acceptat fără ezitare anihilarea Germaniei ca preț al menținerii unui stat unic, adică exact ceea ce oferea Stalin. Iar poziția lui Schumacher era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost favorabil ideii de federație balcanică, iar Dimitrov, confidentul său În Komintern și primul lider comunist al Bulgariei, vorbea deschis chiar și În ianuarie 1948 despre această posibilitate. Seducătorul plan de a reuni tot sud-estul Europei Într-un aranjament federal unic cu un guvern comunist ridica totuși două probleme. Ceea ce păruse la Început o bază de cooperare Între comuniștii locali s-a transformat curând, În ochii suspicioși ai lui Stalin, În tentativa unuia dintre ei de a obține hegemonia regională
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
târziu, Stalin reacționa prin proiectul unui stat complementar est-german, creat oficial la 7 octombrie 9. Când conferința a fost suspendată, la 20 iunie, guvernul militar din Germania de Vest fusese Înlocuit de Înalți Comisari din Statele Unite, Marea Britanie și Franța. Republica Federală Germană ființa deja, deși Aliații formulaseră anumite clauze de intervenție și Își rezervaseră chiar dreptul de a reveni la putere dacă ar fi considerat necesar. La 15 septembrie 1949, la o lună după succesul electoral al Partidului Creștin-Democrat, Konrad Adenauer
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1950. Americanii și europenii au conchis de Îndată (greșit) că aceasta era doar o diversiune sau un preludiu, ținta următoare fiind Germania - raționament alimentat și de afirmația imprudentă a lui Walter Ulbricht, potrivit căruia următoarea victimă avea să fie Republica Federală. Cu opt luni Înainte, URSS testase cu succes bomba atomică, ceea ce i-a făcut pe experții militari americani să exagereze capacitatea de război a Uniunii Sovietice; chiar și așa, creșterea bugetului solicitată În documentul nr. 68 din 7 aprilie 1950
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea să devină, cum anticipaseră unii, un fel de zonă-tampon și viitor câmp de bătaie, atunci riscul de a aliena simpatia nemților, alimentându-le preferința pentru neutralitate, nu putea fi ignorat. Moscova, desigur, nu privea cu ochi buni reînarmarea Germaniei Federale. Dar simțămintele sovietice nu mai erau, după iunie 1950, argumentul principal. Britanicii, deși foarte reticenți, nu vedeau altă soluție decât găsirea unei metode pentru a Înarma Germania, menținând-o Însă sub controlul ferm al Aliaților. Cel mai tare s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politică vest-germană ce includea bazinul Ruhr și Renania; numai regiunea Saar fusese separată temporar de teritoriul german, Însă cărbunele din această zonă nu era cocsificabil. Cum puteau fi controlate și În același timp mobilizate În avantajul francezilor resursele noii Republici Federale? La 30 octombrie 1949, Dean Acheson i-a cerut lui Schuman ca Franța să Înceapă să includă noul stat vest-german În economia europeană. Francezii știau prea bine că trebuie să facă ceva - după cum avea să-i reamintească Jean Monnet lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țările noastre, ce riscau să fie paralizate de răceală și neîncredere, un imbold nou către cooperarea constructivă”. Sau, cum le-a spus tot el, mai franc, subordonaților săi: Das ist unser Durchbruch („Am ieșit la lumină”). Pentru prima oară, Republica Federală Germană se alătura unei organizații internaționale pe picior de egalitate cu alte state independente și devenea indisociabilă de alianța Vestului, cum dorise Adenauer. Nemții au fost primii care au ratificat Planul Schuman. Apoi Italia și țările Beneluxului, deși la Început
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
grea și de apărare, cum făcuse după ruptura din 1948. Deși Liga Comuniștilor Iugoslavi guverna autoritar, ultrabolșevismul anilor de după război a fost abandonat. În primăvara anului 1951, numai transportul aerian și fluvial, căile ferate și poșta se aflau sub control federal. Celelalte servicii și unități economice erau, toate, În mâinile diverselor republici. Până În 1954, 80% din terenul agricol a redevenit privat În urma unui decret din 30 martie 1953 care le permitea țăranilor să se retragă din colective. Din cele 7.000
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
două Germanii, dintre care una revendica moștenirea exclusivă a ceea ce era „bun” În trecutul german: antifascistă, progresivă, luminată. Mulți intelectuali și artiști au fost tentați să treacă de partea Zonei Sovietice și a succesoarei sale, Republica Democrată Germană. În contrast cu Republica Federală de la Bonn, parțial denazificată și prea puțin dispusă să se confrunte cu trecutul recent, Germania de Est se putea mândri că e antinazistă. Autoritățile comuniste protejau istoricii, dramaturgii sau regizorii care voiau să reamintească publicului de crimele „celeilalte” Germanii - câtă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a studia și a scrie (În cazul lui Biermann, la 17 ani, În 1953)3. Ce-i atrăgea pe intelectualii radicali din Vestul „materialist” era autoportretul RDG ca stat progresiv, egalitarist și antinazist, o alternativă vitală și serioasă la Republica Federală. Aceasta din urmă părea În același timp Îngreunată de un trecut pe care prefera să-l oculteze și bizar de fragilă, fără baze politice, depinzând cultural de Aliații occidentali, mai ales de Statele Unite, care o inventaseră. Viața intelectuală de la Începuturile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din urmă părea În același timp Îngreunată de un trecut pe care prefera să-l oculteze și bizar de fragilă, fără baze politice, depinzând cultural de Aliații occidentali, mai ales de Statele Unite, care o inventaseră. Viața intelectuală de la Începuturile Republicii Federale nu avea o orientare politică. Opțiunile extremiste de orice fel erau excluse explicit din viața publică, iar tinerii scriitori ca Böll ezitau să se implice În politica de partid (spre deosebire de generația care avea să urmeze). Debușeurile culturale nu lipseau, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
culturale nu lipseau, cu siguranță: până În 1948, penuria de hârtie fusese depășită, rețelele de distribuție reconstituite, peste două sute de publicații literare și politice circulau În Zona Vestică a Germaniei (deși multe aveau să dispară după reforma valutară), iar proaspăta Republică Federală se putea lăuda cu o varietate surprinzătoare de ziare de calitate, În special noul săptămânal Die Zeit, publicat la Hamburg. și totuși Germania de Vest era - și avea să rămână pentru mulți ani - marginală În raport cu tendințele majore ale vieții intelectuale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
talentați ezitau, așa cum am văzut, să-l condamne pe liderul sovietic, căutând să-i minimalizeze crimele sau chiar să i le scuze. Iluziile cu privire la tărâmul sovietic mergeau mână În mână cu prevestirile negre despre America 12. Statele Unite, Împreună cu noua Republică Federală Germană, erau primele expuse la violența retoricii comuniste. Era o tactică abilă. Statele Unite nu erau foarte populare În Vestul european, În ciuda (sau, pe alocuri, din cauza) generosului ajutor dat pentru reconstrucția economică a Europei. În iulie 1947, numai 38% din francezii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oficială a Vestului era că cele două Germanii apărute În 1949 trebuiau reintegrate Într-un stat democratic unic. Dar, câtă vreme germanii nu puteau alege liber regimul politic În care să trăiască, o asemenea reunificare era imposibilă. Între timp, Republica Federală Germană Îi reprezenta pe toți cetățenii germani. Dincolo de versiunea oficială, nici americanilor și nici europenilor nu le displăcea o Germanie divizată pe termen nedefinit. Cum Îi spunea John Foster Dulles președintelui Eisenhower În februarie 1959, existau „multe argumente pentru actualul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de oameni, iar Germania adera la NATO ca stat suveran 4. Când aceste tratate ratificate intrau În vigoare, ocupația Germaniei avea să ia practic sfârșit, iar Aliații vestici să semneze pacea cu inamicii. Trupele aliate urmau să rămână În Republica Federală pentru a Împiedica o recidivă germană, dar numai În cadrul unei prezențe europene și conform unui acord reciproc. Francezii nu aprobau unanim aceste planuri, dar cum refuzaseră tocmai alternativa pe care tot ei o propuseseră, nu mai puteau protesta, deși Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]