12,418 matches
-
al Romanovilor, lucru pe care Pelin îl consideră fals în baza certificatului de naștere al pictorului. O primă revenire expozițională de proporții a lucrărilor lui Anatol Vulpe a fost în expoziția Bessarabia Moia 23.06.09 - 02.08.2009, la galeriile Artmark din București
Anatol Vulpe () [Corola-website/Science/322071_a_323400]
-
etapă de exploatare, aproximativ 7 ani etapă de închidere și reabilitare). Dacă se aprobă proiectul, atunci zăcământul de aur și argint, care în trecut (vechimea exploatărilor atestate în zona fiind de circa 2000 de ani) fusese scos la suprafață prin galerii, urmează să fie extras în cel mult 16 ani. Proiectul este susținut de asociații non-guvernamentale, companii și instituții ale statului, grupate în Grupul de Susținere a Proiectului Roșia Montană. Proiectul este combătut de mai multe asociații non-guvernamentale grupate sub numele
Roșia Montană Gold Corporation () [Corola-website/Science/322132_a_323461]
-
al exploatării și implicit volumul producției. Analiza procesului de extracție rezultă că prin exploatarea la suprafață este posibilă mecanizarea tuturor operațiilor, având pondere mare cheltuielile materiale în detrimentul cheltuielilor salariale care sunt mici, adică un raport invers față de exploatarea clasică prin galerii. Din analiza fluxului tehnologic rezultă că toate operațiile calificate (pușcarea, procesarea cu cianură, electroliza și topirea aliajului obținut) pot fi externalizate unor firme agreate de acționarul majoritar, cu costuri imprevizibile... Se presupune că, pe lângă aceste potențiale beneficii financiare directe, statul
Roșia Montană Gold Corporation () [Corola-website/Science/322132_a_323461]
-
poate observa în tabloul ”Coborîrea de pe cruce” ("Kreuzabnahme", 1917). După război, muzeele din Mannheim și Frankfurt îi achiziționează tablourile "Christos și femeia păcătoasă" ("Christus und die Sünderin" 1917) și „Coborîrea de pe cuce” (1917). În 1920, Peter Zingler îi organizează în galeria sa o expoziție cu opere de grafică. Participă la a XIII-a Bienală de la Veneția (1923) cu șase tablouri. În anul 1925 divorțează de Minna Tube; se va recăsători în același an cu Mathilde von Kaulbach. Municipalitatea orașului Frankfurt a.M.
Max Beckmann () [Corola-website/Science/322184_a_323513]
-
Frankfurt până în anul 1933. Împreună cu Otto Dix, Christian Schad și George Grosz, Beckmann devine una din figurile centrale ale mișcării denumite „Noul Obiectivism” ("Die neue Sachlichkeit"). Prima expoziție personală a Lui Max Beckmann în America are loc în 1926 în galeria „"New Art Circle"” din New York. Între 19 februarie și 1 aprilie 1928, Gustav F. Hartlaub organizează o importantă expoziție retrospectivă cu operele lui Beckmann în "Kunsthalle" din Mannheim. În același an i se acordă Premiul de Onoare al artiștilor germani
Max Beckmann () [Corola-website/Science/322184_a_323513]
-
din Mannheim. În același an i se acordă Premiul de Onoare al artiștilor germani și Medalia de Aur a orașului Düsseldorf. Prima expoziție personală a lui Max Beckmann la Paris are loc între 15 martie și 25 aprilie 1931 în "Galerie de la Renaissance". În 1932, Galeria Națională din Berlin amenajează o „sală Beckmann” în "Kronprinzpalais" (departamentul de artă modernă), unde sunt reunite mai multe opere ale artistului. În 1933, două luni de la venire la putere a lui Hitler, Beckmann - împreună cu cei mai mulți
Max Beckmann () [Corola-website/Science/322184_a_323513]
-
i se acordă Premiul de Onoare al artiștilor germani și Medalia de Aur a orașului Düsseldorf. Prima expoziție personală a lui Max Beckmann la Paris are loc între 15 martie și 25 aprilie 1931 în "Galerie de la Renaissance". În 1932, Galeria Națională din Berlin amenajează o „sală Beckmann” în "Kronprinzpalais" (departamentul de artă modernă), unde sunt reunite mai multe opere ale artistului. În 1933, două luni de la venire la putere a lui Hitler, Beckmann - împreună cu cei mai mulți din colegii săi - este demis
Max Beckmann () [Corola-website/Science/322184_a_323513]
-
camerele de stat, consolidând stilul secolului XVIII, cel care predomina astăzi. Concepută că o anfilada și că un drum ceremonial spre Sala tronului, calea procesiunii începe cu scări externe în formă de potcoava care merg din Curtea de onoare până la Galeria deschisă cunoscută ca si Galeria lui Hercule. De aici musafirii intra în Galeria Oglinzilor, un hol lung inspirat din Coridorul oglinzilor și Versailles. Această galerie duce la prima cameră oficială, Camera Ofițerului, unde musafirii sunt felicitați de curtea oficială înaintea
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
secolului XVIII, cel care predomina astăzi. Concepută că o anfilada și că un drum ceremonial spre Sala tronului, calea procesiunii începe cu scări externe în formă de potcoava care merg din Curtea de onoare până la Galeria deschisă cunoscută ca si Galeria lui Hercule. De aici musafirii intra în Galeria Oglinzilor, un hol lung inspirat din Coridorul oglinzilor și Versailles. Această galerie duce la prima cameră oficială, Camera Ofițerului, unde musafirii sunt felicitați de curtea oficială înaintea unei audiențe cu prințul în
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
o anfilada și că un drum ceremonial spre Sala tronului, calea procesiunii începe cu scări externe în formă de potcoava care merg din Curtea de onoare până la Galeria deschisă cunoscută ca si Galeria lui Hercule. De aici musafirii intra în Galeria Oglinzilor, un hol lung inspirat din Coridorul oglinzilor și Versailles. Această galerie duce la prima cameră oficială, Camera Ofițerului, unde musafirii sunt felicitați de curtea oficială înaintea unei audiențe cu prințul în Sala tronului. Din coridorul ofițerului, anfilada se continuă
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
începe cu scări externe în formă de potcoava care merg din Curtea de onoare până la Galeria deschisă cunoscută ca si Galeria lui Hercule. De aici musafirii intra în Galeria Oglinzilor, un hol lung inspirat din Coridorul oglinzilor și Versailles. Această galerie duce la prima cameră oficială, Camera Ofițerului, unde musafirii sunt felicitați de curtea oficială înaintea unei audiențe cu prințul în Sala tronului. Din coridorul ofițerului, anfilada se continuă cu Camera albastră. Această încăpere est decorată cu brocarde albastre, cu portrete
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
a proiectat două arcade, intinzindu-se între punctele H și C. Arcadele, așezate în fața aripii construite anterior de Lucien I, au fiecare doisprezece arcuiri, decorate cu marmură albă, formând o balustradă până la ultimul nivel. Astăzi ultimele arcade sunt cunoscute că și galeriile lui Hercule pentru că tavanul lor a fost pictat cu scene ilustrând Muncile lui Hercule de către Orazio de Ferrari, în timpul domniei târzii a lui Honoré ÎI. Aceste arcade sau logii au oferit coridoare către încăperile oficiale din aripa de sud (acum
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
din aripa de sud (acum cunoscută că the State Rooms Wings). În cealaltă parte a curții o nouă aripa a fost construită și artistul genovez Luca Cambiasi a fost însărcinat să-i picteze pereții exteriori cu fresce. Se considera că galeriile (B) spre aripa de nord ce se deschide spre port au fost construite în acea perioadă. Extinderile ulterioare au fost realizate pentru a-l mulțumi pe împăratul Charles al V-lea în 1529, când a stat patru nopți la palat
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
restaurate în timp ce aripa de sud, distrusă în timpul revoluției franceze, a fost reconstruită. Aceasta este partea palatului unde familia conducătoare își are apartamentele private. Aripa este și căminul Muzeului Napoleon și a arhivelor. Frescele ce decorează arcada deschisă cunoscută ca si Galeria lui Hercules au fost modificate de Rainier al III-lea, care a importat lucrări făcute de Pier Francesco Mazzucchelli, ilustrând eroi mitologici și legendari. În plus, multe din camere au fost remobilate și redecorate. Multe din podelele de marmură au
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
arie de 197 de hectare din care 40 au fost luate mării încă din 1980. Pentru evenimentele importante MonA©gasque-cum sunt căsătoriile și nașterile în familia Grimaldi-curtea palatului este deschisă și cetățenilor adunați ai Monaco-ului li se adresează prințul din Galeria lui Hercule, privind către curte. Curtea este folosită și pentru petrecerile de Crăciun ale copiilor. Prin evenimente de acest gen, palatul continuă să joace un rol principal în viață prințului și a slujitorilor săi, cum a jucat în mai mult
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
o arie de 197 de hectare din care 40 au fost luate mării încă din 1980. Pentru evenimentele importante Monégasque-cum sunt căsătoriile și nașterile în familia Grimaldi-curtea palatului este deschisă și cetățenilor adunați ai Monaco-ului li se adresează prințul din Galeria lui Hercule, privind către curte. Curtea este folosită și pentru petrecerile de Crăciun ale copiilor. Prin evenimente de acest gen, palatul continuă să joace un rol principal în viață prințului și a slujitorilor săi, cum a jucat în mai mult
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
o bancă a doua zi. Planul funcționează, dar Paulie este omorât de Șam a doua zi după jefuirea băncii. Șam vorbește cu Tom (care se află acasă la Paulie) la telefon și îi spune să se întâlnească cu el la Galeria Națională a Orașului. Acolo, Șam îi spune lui Tom că Salieri a aflat de planul lor și că a fost trimis pentru a-i omorî pe Tom și pe Paulie. Oamenii lui Salieri, conduși de Șam, încearcă să-l asasineze
Mafia: The City of Lost Heaven () [Corola-website/Science/322252_a_323581]
-
Șam, încearcă să-l asasineze pe Tom dar eșuează. La sfarsit Tommy se luptă cu Șam. Avantajul este de partea protagonistului, care nu îndrăznește să-și ucidă fostul prieten. În ultima fază, Șam, care șchiopătează și încearcă să iasă din Galeria de Artă, este ucis de Tom, încetul cu încetul, prin împușcare. Tremurând și perplex, Șam își rostește ultimele cuvinte, avertizându-l pe Tommy în legătură cu puterea lui Salieri, ai cărui oameni l-au găsit în final pe Frank și l-au
Mafia: The City of Lost Heaven () [Corola-website/Science/322252_a_323581]
-
gotică din lume, dar este considerată totodată și capitala homosexualilor din Germania. În pofida acestor contraste Köln este învăluit într-o atmosferă deosebit de romantică, întreruptă doar de perioada carnavalului, care schimbă complet fața orașului. Totodată Köln este gazda multor muzee și galerii ce adăpostesc comori culturale aparținând unor epoci foarte diferite, de la paleolitic și cultura de Neanderthal și până în perioda contemporană. Orașul, situat în nord-vestul Germaniei, este străbătut de fluviul Rin. Orașul este și un loc de pelerinaj foarte cunoscut în Europa
Obiective turistice în Köln () [Corola-website/Science/322263_a_323592]
-
apar linii elegante, curgătoare și culori decorative de Art Nouveau. Cu excepția vacanțelor în care se întorcea acasă, ea a petrecut trei ani studiind în München. În 1911, Edith s-a întors în Transilvania, unde a avut prima ei expoziție la Galeria din Brașov. În 1912, s-a căsătorit cu Dr. med. Franz Herfurth și s-a mutat împreună cu el în Austria, unde a petrecut anii Primului Război Mondial, mutându-se înapoi la Brașov în 1918. A devenit mama a trei copii, Editha, Günther
Edith Soterius von Sachsenheim () [Corola-website/Science/329595_a_330924]
-
al celei de-a doua soții a lui, Johanna Justine. Ea manifesta un vizibil talent artistic, pictorul Theodor Glatz lăudând-o într-o scrisoare către Anton Kurz de pe 16 mai 1847, publicată în revista "Siebenbürgischer Volksfreund" ("Prietenul Transilvănenilor"). Clara frecventa Galeria de Artă Brukenthal din Sibiu, unde putea studia pictura. Aici l-a întâlnit pe artistul Theodor Sockl care preda pictura. După multă împotrivire din partea mamei văduve a Clarei, lui Theodor i s-a dat voie să picteze un portret al
Casa de Soterius von Sachsenheim () [Corola-website/Science/329594_a_330923]
-
unde a întâlnit artiști cu afinități apropiate de ale grupului . Cu excepția vacanțelor în care se întorcea acasă, ea a petrecut trei ani studiind în München. În 1911, Edith s-a întors în Transilvania, unde a avut prima ei expoziție la Galeria din Brașov. În 1912, s-a căsătorit cu Dr. med. Franz Herfurth și a devenit mama a trei copii, Editha, Günther and Eva. Obligațiile de familie i-au limitat pentru o vreme preocupările artistice. Căsătoria nu a durat; ei au
Casa de Soterius von Sachsenheim () [Corola-website/Science/329594_a_330923]
-
o parte din altarul bisericii Maria Treu din Josefstadt, Viena. Din jurul anului 1846, Theodor trăiește în Transilvania, apărând în cercul artistic al lui Theodor Glatz, care îl recomandă pe plan local ca un pictor talentat. Predă pictura în Sibiu, la Galeriile de Artă Brukenthal, unde în 1847 o întâlnește, ca studentă, pe viitoarea sa soție, Clara Adelheid Soterius von Sachsenheim. Portretul ei, pictat în acel an, e considerat reprezentativ pentru perioada Biedermeier în Transilvania, exprimând pe un fond bucolic personalitatea modelului
Theodor Sockl () [Corola-website/Science/329619_a_330948]
-
Pe la sfârșitul deceniului 1980 șapte cărți poștale au fost reproduse de către Societatea Medici pe o perioadă de câțiva ani. În anii 1990, în jur de 100 au fost vândute unui negustor de obiecte de artă, acesta expunându-le ulterior în galeria sa din Wimbledon, Londra. Celelalte 100 au fost donate Societății Ephemera. Aproximativ 53 de cărți poștale pot fi găsite în colecția de cărți poștale a Laurei Seddon, catalogate in cartea sa A "Gallery Of Greetings" (1992). Colecția se află acum
Sockl and Nathan () [Corola-website/Science/329621_a_330950]
-
cifrele sau caracterele ieși din pictură în timpul un fel de performanță artă. Ultimele sale lucrări, cum ar fi "Orașele invizibile", prezintă o reîntoarcere la mit și pentru primele sale suprarealiste uleiuri pe pânză. Cele mai multe dintre operele sale sunt expuse în galerii prestigioase din eUROPA și în Statele Unite. Capodoperă să majoră rămâne, un proiect de "Pinocchio moartea lui" el a fost de desen pe tot parcursul vieții sale. Profund influențată de principalul protagonist al românului din 1883 copii Aventurile lui Pinocchio, prin
Walther Jervolino () [Corola-website/Science/329664_a_330993]