12,604 matches
-
analogie".45 În concepția lui Aristotel, caracteristica metaforei este că "exprimă lucruri cu noimă, punând laolaltă absurdități (procedare imposibilă în vorbirea obișnuită, dar îngăduită de metaforă)".46 Pentru raționaliștii din filozofia modernă, Descartes și F. Bacon, gândirea metaforică este imprecisă, opusă clarității filosofice. Odată cu G. Vico, metafora a fost repusă în drepturi: plecând de la concepția lui Aristotel, valorificată în mod progresiv, s-a extins câmpul de aplicare al metaforei, considerată "un fenomen normal".47 În romantism, pentru J. G. Herder și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
profetic, este erou civilizator la celți, acolit și tovarăș al lui Wotan la germani, mesager al lui Apollo la greci.235 În timp ce corbul simbolizează iarna, prin ouăle pe care le face în decembrie, când "crapă ouăle de frig", la pol opus este cucul, ca simbol al verii și al căldurii, dar fără a avea statornicia corbului, fiind o pasăre călătoare. În tradiția populară, cucul este cel mai bine reprezentat, ocupând un loc privilegiat, în ciuda faptului cu nu este o pasăre cântătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
rol apotropaic: pentru ca animalele să fie ferite de puterea cucului de a le lua mana și de a le strica laptele, se face un colac prin gaura căruia se mulg oile și vacile, apoi este rupt în două, în părți opuse, de doi copii de obicei un băiat și o fată care strigă de trei ori "Cucu! Răscucu!". Colacul este mâncat de cei care participă la ceremonial, iar ceea ce rămâne se frământă cu sare, se amestecă și se dă de leac
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trecutul și viitorul și de-a citi în inimile oamenilor; ea se află în palatul zânelor din împărăția Ielelor, spre soare-răsare."332 2. ȘARPELE a. Imaginea a-temporală și a-spațială În cultura universală, Omul și Șarpele au fost considerați opuși unul altuia, complementari, dar și rivali, în același timp. "O linie vie", "o abstracție întrupată", Șarpele poate reprezenta orice și se poate metamorfoza în orice.333 Șarpele reprezintă "un complex arhetipal" care se află la originea vieții: "toți șerpii posibili
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în textul final, dacă admitem că ceea ce se spune în Tractatus despre lume este o contraparte și o consecință a ceea ce se spune despre limbaj 33. Considerațiile lui McGuiness reflectă interpretarea pe care o dă el Tractatus-ului, o interpretare frontal opusă interpretării realiste a „enunțurilor ontologice“ ale cărții. Primul pas făcut de Wittgenstein a fost, după McGuiness, descoperirea modului cum se poate decide asupra adevărului propozițiilor logicii, și anume considerând doar simbolismul. Pasul următor a fost să se arate cum putem
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ale ideilor fostului său profesor. Într adevăr, o lucrare de introducere în ceea ce numea „filozofia matematică“ și lecțiile despre atomismul logic, produse de către Russell în anii războiului, marcau o evoluție a gândirii sale filozofice într-o direcție în multe privințe opusă pozițiilor Tractatus-ului. Russell susținea bunăoară că lumea reală este obiectul de studiu al logicii în aceeași măsură ca și obiectul de studiu al biologiei, chiar dacă în primul caz este vorba despre trăsăturile cele mai abstracte și mai generale ale acestei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
trăsăturile cele mai abstracte și mai generale ale acestei lumi. În contrast cu punctul de vedere că cercetarea logică este cercetarea esenței limbajului, punct de vedere susținut în Tractatus, Russell afirma acum că analiza logică și analiza limbajului sunt îndreptate în direcții opuse, prima spre forme abstracte, a doua spre dezvăluirea unor mecanisme ale minții care cad în competența psihologiei. Logica s-ar interesa de caracteristici generale ale lumii, nu de limbaj. Este adevărat, pe de altă parte, susținea Russell, că dacă o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
11 Biograful lui Russell, Ray Monk, caracterizează această reorientare drept „o încercare de a «naturaliza» întreaga lui filozofie, de a o aduce pe pământ din cerurile platonice în care a trăit ea până atunci“12. Nimic nu poate fi mai opus spiritului și literei Tractatus-ului. Insistând asupra unei despărțiri clare și nete a problemelor logico filozofice de cele științifice, Wittgenstein contesta psihologiei orice relevanță filozofică. 4.1121: „Psihologia nu este mai înrudită cu filozofia decât orice altă știință a naturii.“ În
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
trebuie să mai aibă ceva împotriva mea deoarece de atunci a evitat orice contact.“26 2. O lume mai bună? Cu greu am putea găsi doi contemporani ale căror vederi asupra vieții să fie, din anumite puncte de vedere, mai opuse decât au fost cele ale lui Russell și Wittgenstein. Primul a fost profund angajat față de idealurile libertății individuale și ale solidarității umane, a crezut în progresul bazat pe educație, cunoaștere și dezvoltare tehnologică. Cel de-al doilea a fost, dimpotrivă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
locul unde acesta poate lucra în spiritul întregului, iar forța ei poate fi măsurată, cu toată îndreptățirea, prin succesul lui, în sensul întregului. În epoca în care lipsește cultura, forțele se despart însă, iar forța individului se consumă prin forțe opuse și rezistențe ce produc frecare. [Ă] Dar energia rămâne energie și, dacă spectacolul pe care îl oferă această epocă nu este cel al devenirii unei mari opere de cultură, epocă în care cei mai buni lucrează în vederea aceluiași mare țel
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
preocupare comună lui Russell și Wittgenstein, și anume preocuparea de a obține clarificări prin descoperirea și înlăturarea unor confuzii conceptuale favorizate de expresiile limbajului comun. Este însă esențial să se observe că Russell și Wittgenstein caută aceste clarificări în direcții opuse. Russell, ca și empiriștii logici, credea că este vorba de confuzii care pot fi înlăturate prin construirea și utilizarea limbajelor formalizate. În gândirea sa târzie, Wittgenstein a urmărit clarificări conceptuale nu prin operații de purificare și rafinare logică a limbajului
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
rafinare logică a limbajului comun, ci prin examinarea formelor sale mai simple, mai elementare, în care relația expresiilor cu viața oamenilor, cu practicile și instituțiile comunităților devine mai clară, mai transparentă. Orientarea gândirii lui Wittgenstein este, în acest sens, diametral opusă celei a gândirii lui Russell. Pentru cel dintâi, ceea ce este cu adevărat important și valoros din punct de vedere filozofic va putea fi obținut nu prin detașarea de limbajul comun, ci, dimpotrivă, printr-o mai bună înțelegere a modului cum
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cu o anumită stare sufletească, existând tendința de a efectua aceleași mișcări de fiecare dată când apare aceeași stare; b) principiul antitezei care exprimă ipoteza ,,Dacă o anumită stare sufletească s-a asociat cu o mișcare specifică, la apariția stării opuse, individul simte nevoia efectuării unei mișcări de sens contrar. Astfel, mândria și încrederea în sine se exprimă prin îndreptarea trunchiului, iar umilința și sentimentul inferiorității prin încovoierea spinării". c) principiul acțiunii directe a sistemului nervos care se referă la acele
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
mâinii la gât ca imposibilitate de a mai suporta ceva; g) tristețea manifestându-se printr-o scădere a energiei și a entuziasmului față de activitățile cotidiene declanșează apariția gestului bandolierei duble (brațele sunt încrucișate în față și fiecare mână prinde umărul opus). h) stresul producând o senzație de nervozitate, de disconfort, de tensiune, de îngrijorare datorită producerii hormonilor de creștere a tensiunii și a ritmului cardiac determină fie gesturi agresive, dominatoare, încordate, fie gesturi de resemnare, copleșire, oboseală etc. Componenta volitivă În
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
ca o adunare a dirijorilor făcând repetiție fără baghete. Vizitatorii orașului s-au minunat întotdeauna de extraordinara grație a gesticii napolitane. Printre cei care ne-au lăsat impresiile lor se află Goethe, cardinalul Wiseman și Charles Dickens"63. La polul opus teatralității gesticii italienilor se află, după același autor, gestica lipsită de orice componentă a expresivității britanicilor, care pun accentul mai mult pe oralitate decât pe limbajul corpului și nu se gândesc la efectele acestuia în interacțiunea socială. În momentul în
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
Ionescu, Urmuz etc.). * „Există cinci forme de logică: biologică (neinfluențată de voință, care produce adaptări ale ființei noastre, dirijate spre un anumit scop); afectivă (a sentimentelor); colectivă (omul din mulțime se poartă diferit față de cel izolat); mistică (poate naște activități opuse acelora care ar fi dictate de rațiune) și logică, rațională.” (Gustav Le Bon) Desigur, trebuie să existe un factor care să mențină În echilibru Întreg acest complex de „logici” În sistemul personalității. Acest factor se naște treptat În sufletul omului
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
limitelor tale În cunoaștere, cînd știi, de exemplu, cît știi, ce nu știi, de ce nu știi, sau cît ar trebui să știi, este vorba de o realitate psihică complexă, căreia i se potrivește termenul propus de B. Pascal: „ignoranță savantă” - opusă, desigur, ignoranței inconștiente. * „CÎnd mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu știu, tot ce nu sînt? CÎnd mă condamnă, mă simt mai liniștit: sînt totuși mai bun decît atît.” (Constantin Noica) Lauda este, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
virtuții numai În situația În care o Înțelegem și o promovăm În termeni absoluți: se știe, astfel, că o calitate care este exercitată cu prea mult zel nu numai că produce neajunsuri, ci se poate transforma Într-o trăsătură psihică opusă: (de ex. prudența exagerată ne poate face neîncrezători). Este cunoscută, În acest sens, remarca lui M. Raymond: „O virtute Împinsă la extrem se poate Întoarce Împotriva ei Înșiși” - de pildă, excesul În considerarea de sine poate deveni „laudă de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
ca fiind oneste. * „Nu este nimic mai inconsecvent, decît cea mai mare consecvență.” (J.W. Goethe) O „consecvență” Încăpățînată, care nu ține cont de cerințele noilor Împrejurări apărute, creează situații nefirești sau de impas, care impun apoi adoptarea unor atitudini opuse celor susținute cu consecvență. * „De cîte ori n-a murit ceea ce trăiește În tine! Și te mai temi de moarte!” (N. Iorga) Într-adevăr, de cîte ori nu ne omorîm În noi Înșine, prin lașitățile și compromisurile noastre, propriile idealuri
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
are puterea de influențare a picăturii de apă care cade neîncetat asupra pietrei, vorbește și W. Sahakespeare: „Obișnuința aproape că poate schimba caracterul Întipărit de natură”. O remarcă la fel de interesantă găsim În reflecțiunile lui La Bruyère: „Două lucruri cu totul opuse ne predispun deopotrivă: obișnuința și noutatea”. * „Obișnuința ne ascunde adevăratul aspect al lucrurilor.” (M. Montaigne) Bineînțeles, este mai comod să ne păstrăm anumite convingeri, sau prejudecăți, decît să Încercăm să ni le corijăm prin recunoașterea valorii argumentelor altora, comparativ cu
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
al contraargumentelor, care va duce la distrugerea ambițiilor lui. * „Rar sau niciodată vine binele curat și neamestecat, fără să fie Însoțit de vreun rău care să-l tulbure sau să-l neliniștească.” (Miguel de Cervantes) La această coexistență a valorilor opuse, care se presupun și se determină reciproc, se referă mulți Învățați: „Nu se poate numai bine sau numai rău, ci un amestec din amîndouă” (Euripide); „E imposibil de găsit ceva bun, unde să nu fie și ceva rău.” (W. Shakespeare
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
pentru a judeca distribuția principalelor părți ale ornamentelor. A început cu două mari bazine care sunt localizate pe terasa din fața castelului, cu decorurile lor magnifice. Apoi și-a expus ideea privind aripile duble de scări, care se află pe partea opusă centrului palatului, împodobite cu tisă și cu statui și a prezentat în detaliu toate piesele care urmau să îmbogățească spațiul pe care îl cuprindea. A trecut apoi pe Aleea Covorului Verde, și spre acel spațiu mare, unde vedem capul canalului
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
Ducesa de Berri în partea stângă; Monsieur și cu mine stăteam pe una din margini, iar fiul meu și soția lui pe cealaltă; celelalte laturi ale mesei erau rezervate nobililor de onoare, care nu stăteau în spatele regelui, ci în partea opusă lui. Când prințesele de sânge sau alte doamne erau primite la masa regelui, eram serviți nu de către nobili, ci ce alte persoane importante care făceau parte din gospodăria regelui și care stăteau în spate, precum pajii. În astfel de ocazii
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
reprezentate ca fiind adevărate nimfomane, cu un talent special în a-i atrage pe bărbați pe calea păcatului și a-i distruge. Alteori erau așezate pe un piedestal fiind adulate, ca adevărate simboluri de castitate. Aceste puncte de vedere diametral opuse au devenit sursa dezbaterilor literare privind natura femeii, care a început în Evul Mediu și au continuat și în secolul al XVII-lea. Fiecare tabără își apăra punctul de vedere, aducând argumente și contraargumente pentru a și sprijini poziția adoptată
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
fi imposibil dacă nu ar fi cuvintele/expresiile care-l preced și care Îl urmează. Expresia te simți urât, izolată de context, este la rândul ei ambiguă. Ea poate semnifica fie simți/crezi că ești/te consideri o persoană urâtă (opusă lui frumoasă), fie simți/crezi că te urăște (cineva). Dacă enunțul lui A ar fi fost doar V-ați simțit urât? contextul propozițional al lui urât nu ar fi fost suficient pentru dezambiguizarea acestuia. Lui B i-ar fi fost
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]