15,319 matches
-
de logica Adevărului Revelat, Unic, vehiculat de dogma creștină. În cadrul acestei dezbateri privind valoarea cunoașterii în plan religios se remarcă și Petre Țuțea, un alt reprezentant al elitei interbelice, preocupat de problematica ecleziologiei creștine. Potrivit gânditorului român, Biserica reprezintă spațiul sacru care definește profilul uman, practica liturgică fiind singura "scară către cer"1. Cu alte cuvinte, Ecclesia oferă identitate ontologică, substanță și devenire. Pendulând între calea Domnului (Bossuet) și cetatea lui Dumnezeu (Augustin), homo christianus aspiră neîncetat la sotiria sa, prin
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
trăsăturilor distinctive ale celor trei cetăți, trebuie completată, în viziunea lui Petre Țuțea, cu trei factori majori: Dumnezeu, omul și lumea. Prin Dumnezeu se poate depăși neliniștea produsă de infinit, precum a dovedit experiența lui Pascal. Fixarea cunoașterii în dimensiunea sacrului în accepția sa teologică -, acolo unde acționează harul lui Dumnezeu, prin conlucrarea cu umanul, prin coborârea Logosului. Ordinea interioară a omului și ordinea naturii izvorăsc din Dumnezeu, divinitatea fiind situarea înaintea lumii, ființa nenăscută, cum afirmase și Thales. Ordinea și
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
neagă implicit realitatea Întrupării. Imaginea nu se identifică în esența și substanța sa cu modelul. Iconoclasmul comite o blasfemie atunci când consideră Euharistia o imagine. Euharistia este însuși Hristos, și nu imaginea sa. Iconodulia ignoră sau neagă funcția simbolică a imaginii sacre. Teologia creștină dezvoltă o simbolistică a cultului și a tradiției fundate pe funcția figurilor vizibile ale imaginii lui Dumnezeu. Icoana încearcă să pună capăt rupturii ontologice între natural și supranatural, între vizibil și invizibil. Funcția teofanică a icoanei nu epuizează
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
timpul trăit, ci cu timpul punctat de existența istorică a lui Hristos, timpul istoric sanctificat prin întruparea Mântuitorului 6. Așadar, timpul sanctificat prin întruparea lui Iisus Hristos este, în biserică, timpul liturgic, care afirmă istoricitatea persoanei lui Hristos. În atmosfera sacră a Bisericii, timpul liturgic devine esențializat, unic prin valoarea și funcția sa. Disocierea dintre timpul istoric actual, trăit în prezent și timpul sacralizat, cel liturgic este mai mult decât evidentă. Inadecvarea structurală a unei națiuni și a unei culturi la
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
agas et respice finem" ("ai mereu în vedere sfârșitul"), o temă recurentă, nuanțată în legătură cu problematica destinatarului. Emitentul scrisorii investește destinatarul duhovnicesc cu întreaga sa atenție și completitudine, creând impresia unui singur receptor care, prin unicitate, se cuminecă din acest spațiu sacru: duhul fiind întotdeauna același, iar chipul mereu altul. Autorul nu folosește ca formulă de identificare "eu" sau "al meu", ci vorbește tot timpul despre un "al nostru", în sensul în care Sfinția Sa este pe deplin conștient că nu-și aparține
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
restituire a ceea ce Dumnezeu a încredințat prin har aleșilor săi, anulând cu mult rafinament limes dintre a da și a primi. Părintele Papacioc știe să umple golul terestru cu elementul divin, aceasta rămânând o necesitate a oricărui timp în analectele sacre ale pustiului. Prezența Logosului, a Cuvântului lui Dumnezeu devine o certitudine în această zonă a sacralității, a liturgicului, unde " Părintele umple cu Dumnezeu cotidianul aproapelui său, din prispa sa, de pe pragul său". Astfel, pustia românească se definește prin sobornicitate, concept
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
aprilie 1937, p. 1, text reprodus în Predania și un Îndreptar ortodox cu, de și despre Nae Ionescu, antologie prefațată și realizată de diac. Ioan Ică jr., Sibiu, Deisis, 2001, pp. 73-74. 5 Ibidem, p. 74. 6 Cf. Mircea Eliade, Sacrul și profanul, București, Humanitas, 1992, p. 67: "Pentru omul religios, durata temporală profană este, dimpotrivă, susceptibilă de a fi oprită periodic de inserția, prin intermediul riturilor, a unui Timp sacru, neistoric (în sensul că nu aparține prezentului istoric)... Creștinismul a reînnoit
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
2001, pp. 73-74. 5 Ibidem, p. 74. 6 Cf. Mircea Eliade, Sacrul și profanul, București, Humanitas, 1992, p. 67: "Pentru omul religios, durata temporală profană este, dimpotrivă, susceptibilă de a fi oprită periodic de inserția, prin intermediul riturilor, a unui Timp sacru, neistoric (în sensul că nu aparține prezentului istoric)... Creștinismul a reînnoit, într-adevăr, experiența și conceptul de Timp liturgic, afirmând istoricitatea persoanei lui Hristos. Pentru un credincios, liturghia se desfășoară într-un timp istoric sanctificat prin întruparea Fiului Domnului". 7
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Întregul volum ne oferă, cum spune și-n subtitlu, cîteva exerciții de uimire, aplicate in actu: "Scriitorul, artistul (căci despre el vorbește această carte) este cel ce se uimește întruna, cel ce este hărăzit să fie mereu cuprins de o sacră stupoare în fața lucrurilor lumii. Scriitorul, artistul este totodată și cel-ce-știe-mereu-să- se-uimească. Mîna care scrie este o mînă mișcată de uimire (și totodată antrenată prin "disciplină", "obișnuință", "rutină", "meserie"). Mîna care scrie: un Destin. Al celui care își scrie și
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
multă vreme și, în mare măsură, dacă se lasă îndrumat de instinctul său poetic, care, după cum am menționat, este instinctul său pentru adevăr și simetrie" (traducere Maria Donose, Editura Didactică și Pedagogică, 2005). Rimbaud restituie științei, prin scrisul său, caracterul sacru, iar Iluminațiile, crede Ion Barbu, ar putea să țină mai mult de spiritul științific, decît de lirismul pur ca în Uvedenrode, spre exemplu. Vorbind despre Jean Moréas, tot într-o conferință din 1947, Ion Babru, cu îndreptățire, pune în cadrul unei
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
dintre cele două se găsește în "Mireasa lui Hristos", dar o "anticameră" a fost și ea considerată dezirabilă și folositoare; în consecință, a trebuit să se înceapă construcția unei zone în care elementul istoric cultural să poată deveni gazda valorilor sacre, fără ca cele două să se contopească" (V.N.). Transcendența la care are acces creștinul a provocat o continuă neliniște lumii laice aservită imanenței, lume ce se simțea amenințată de a fi astfel umilită, reacția a fost continua persecuție și încercarea de
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
sa a reușit să-i îmblînzească furia. Transcendența, deschiderea către Dumnezeu ține de natura umană. Izvorul prim al culturii este religia - adevăr valabil pe întreaga planetă locuită. "Arhitectura e legată de temple; teatrul de ritualul religios; universitățile de dobîndirea învățăturii sacre; muzica, sculptura și pictura de lauda lui Dumnezeu; chiar și știința și economia, de categorii generate de descrierile sacre" (V.N.). Chateaubriand (1768-l848) va fi între primii care în zorii modernității, prin lucrarea Geniul creștinismului (1803), va da forma în care
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
este religia - adevăr valabil pe întreaga planetă locuită. "Arhitectura e legată de temple; teatrul de ritualul religios; universitățile de dobîndirea învățăturii sacre; muzica, sculptura și pictura de lauda lui Dumnezeu; chiar și știința și economia, de categorii generate de descrierile sacre" (V.N.). Chateaubriand (1768-l848) va fi între primii care în zorii modernității, prin lucrarea Geniul creștinismului (1803), va da forma în care percepem astăzi umanismul creștin. Pentru scriitorul francez frumosul este poarta prin care accedem la înțelegerea adevărului și binelui. Sînt
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
a esteticului se dezvăluie ca un fel de a-l contempla și lăuda pe Dumnezeu". Filosoful comparatist ne propune în aceste rînduri o laudatio înălțătoare și încurajatoare pentru condiția și natura umană. Canonul avea inițial ca arie de aplicare textele sacre sau legea bisericească și civilă; abia în secolul XVIII are loc o "secularizare" lingvistică a termenului, care își extinde înțelesul și asupra altor domenii, inclusiv în cel literar, unde și în prezent a rămas sub semnul lui ca și cum (nu departe
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
în raport cu simțul erotic. Pasiunea n-are, pentru Heliade, nici o justificare dacă nu duce spre altar (cămin). Odată instalată în celula familiei, pasiunea îmbracă veșmintele datoriei. Pentru spiritul romantic asta ar echivala cu un detestabil eșec. Pentru Heliade este o împlinire sacră. El înnobilează, astfel, conjugalitatea și face din ea figura dominantă a vieții afective. Mitul poeziei lui nu este Don Juan, nu este, pînă la capăt, nici Tristan (mitul pasiunii devoratoare). Este mitul cuplului biblic, simbolul unei mîndre singurătăți în doi
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
să se înțeleagă acel Eros al lui Aristotel, cosmic, principiu vitalist, zace într-un cavou, cu aripile grele, rupte, monstruos; el a devenit plumb, un precipitat - precipitatul existenței. "Amor de plumb" este o catastrofă, un rău profund, desăvîrșit, unde focul sacru s-a stins și Bacovia rămîne secat, la fel ca florile sale scheletice, "flori de plumb", ceea ce înseamnă, în esență, neputința de-a iubi. Amorul său e mort, o moarte fără mîine, fără înviere. Și atunci nu mai poate urma
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
nu deranjează cu nimic activitatea științifică. Cu totul altfel stau lucrurile în cazul politicianului. Pentru el, dorința de putere este un instrument indispensabil. Instinctul puterii" - cum se spune de obicei - face parte așadar din trăsăturile sale normale. - Păcatul față de spiritul sacru al vocației începe însă atunci cînd această dorință de putere pierde din vedere cauza și devine o chestiune de amor propriu, în loc să fie pusă exclusiv în slujba unei "cauze". Căci, pînă la urmă, există doar două tipuri de păcate capitale
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ora?ul. Acest tablou urm?re?te s? caracterizeze formele construite ?i for?ele care le modeleaz?. Arhitectură particip? din plin la semnifică?ia teritoriului �n care este implantat?. �n schimb, ea �?i apropriaz? calit??ile terenului ales din motive sacre, strategice sau estetice, de exemplu. Astfel, edificiile jaloneaz? spa?iul, �nscriind �n el diverse temporalit??i �n rela?ie cu cosmosul. Spa?iul, construindu-se, devine peisaj, apoi ?ar?. Arhitectură, sub toate formele sale, este deci una din manifest?rile
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
Saint-Denis (�n jurul lui 1150) ?i mai ales la portalul regal de la Chartres (1145-1150), statuile-coloane urmeaz? propor?iile coloanelor de montan?i, cu falduri cvasi-lineare ?i fizionomii stereotipe. Timpanele ?i vutele s�nt tratate �n acela?i stil pe teme sacre ?i profane. �nceput? la fă?ada catedralei de la Senlis (1185-1190), evolu?ia sculpturii spre mai mult? autonomie ?i mai mult? suple?e �n forme se afirm? la portalul de sud de la Chartres (1210). Personajele montan?ilor, nelipite de coloan?, s
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
lui Van Eyck �ntre al?îi, la vitraliile catedralei de la Evreux sau la roza de la Sainte-Chapelle din Paris (1490). Transluciditatea, cel mai adesea colorat?, a vitraliilor, asociat? cu abstrac?iunea structurilor constructive, face din nav? un spa?iu cristalin ?i sacru, care se refer? la �Oră-?ul Sf�nt, noul Ierusalim, ?i la str?lucirea să asem?n?toare pietrei pre?ioase, a unei pietre de matostat transparente că un cristal� (Sf�ntul Ioan, Apocalipsa). Goticul englez Num?rul edificiilor, dimensiunea
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
raporturile acestora cu guvernan?îi; se mai explic? ?i prin expansiunea ordinului cistercian ?i r?sp�ndirea modelelor sale; �n sf�r?it, se explic? prin contribu?ia teologiei, tehnologiei ?i este-ticii gotice la rela?iile societ??îi vremii cu sacrul ?i cu profanul, cu misticul ?i cu ra?ionalul. Doar Italia r?m�ne pu?în receptiv? la limbajul arhi-tectural gotic. �ntr-adev?r, chiar dac? exemplele cisterciene (Fossanova, 1187-1208) încît? pe unii arhitec?i italieni s? fac? bol?i pe
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
experiență temporală a desfătării celești, sub forma, imperfecta, a plăcerii estetice. Pentru Poe, existentă umană este, în sine, dureroasă, iar plăcerea divină, ce poate ușura, doar momentan, această durere, nu poate veni decât de la Poet, care își dovedește astfel titlul sacru, adaptând materialele primare al artei, la capacitățile noastre limitate de cunoaștere. Obligația lui, spune Poe în "Principiul poetic", este să ne facă să simțim această frumusețe [s.n.]98. Printr-o lectură a unui bine-cunoscut pasaj din "Filozofia compoziției" pe care
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
că își sorb cântările din undă izvoarelor de miere care curg în anume grădini și vâlcele ale Muzelor și ni le aduc nouă, întocmai că albinele, plutind și ei la fel în zbor? Poetul e o făptura ușoară, înaripata și sacra, în stare să creeze ceva doar după ce-l pătrunde harul divin și își iese din sine, părăsit de judecată [s.n.]. Cât își păstrează judecată, nici un om nu are putere să creeze poezie sau să dea glas, în vers, unei preziceri
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
tradiției "poeziei pure", cu care are vădite relații, si care face din autorul american un precursor, poetul canalizează energiile universale, se instituie în ele pentru a le controla și le dă, în tradiție kantiana, măsura adevărată 17. Zicerea lui este sacra și dezvăluie adevăruri supreme. Totuși, entuziasmul nestăvilit al inspirației, al imaginației poetice creatoare, pare să spună tot Barbu, urmând îndeaproape pe Edgar Poe18, transformă opera poetica în expresia inconștiență a unei gândiri care depășește autorul ei, iar acesta din urmă
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
trunchi de fum"36... ("Timbru") În literatura alchimica, din care Ion Barbu pare să fi luat termenul, "nuntă" denumește rezultatul urmării caii "științifice" de cunoaștere spirituală. Ea presupune inițiere în procesele Sufletului 37, iar experiența ei înlocuiește conștiința obișnuită. Mariajul sacru - hieros gamos sau coniunctio 38, se referă printre altele, la înțelegerea sau experiență unității opuselor sau paradoxurilor - depășirea gândirii care operează doar cu opoziții - , la experiența unității ce se află dincolo de lumea noastră duală, acea unus mundus, potențială, a primei
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]