11,815 matches
-
lui Asachi e romanul cavaleresc, acela întrupat în Ariosto mai ales, adică istoria aventuroasă cu fabulos aranjat în gust clasic, cu lipsa totală de instinct geografic. Pretutindeni sunt numai păduri mari și întinse pajiști, castele și grădini pierdute în imense singurătăți, în ciuda cărora, fară nici o respectare a legilor timpului, eroii se întîlnesc să se bată. Europa și Asia sunt aduse antropologic la același tip ideal cavaleresc. Afară de viteji apar doar păstori, necromanți, bătrâni eremiți. Obsedat de ideea miturilor, Asachi a luat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
molifți, salutată de șoimul de pe creste, ori comentată de urletele cîinelui: Scârbit peste măsură Tovarăș de-ntristare, De zgomotul cetății, Un câine, lângă mine, Eu caut în natură Prin urletele sale Un loc făr' de murmură Natura să răscoale, Supus singurătății... În aste locuri vine. Mica Tismană devine palat ossianic, într-o scenerie feudală stil Mrs. Radcliffe: Feodală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe, Părea unul din acele osianice palate, Unde geniuri, fantome cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
intimității: Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mângâios, Și cadrele aurite ce de păreți sunt prinse Sub palida lumină apar misterios. Afară plouă, ninge; afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit... Așa-n singurătate, pe când afară ninge, Gândirea mea se primblă pe mândri curcubei Pîn' ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge, Și saltă cățelușu-mi de pe genunchii mei. Groaza de fenomenul boreal i-a prilejuit lui Alecsandri câteva strofe ce sunt
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de o prețuire mai mare este G. A. Baronzi (1828-1896), un nou Barac, productiv ca o uzină, traducător și prelucrător de romane de Al. Dumas-tatăl și Al. Dumas-fiul, de Walter Scott, Eugène Sue, G. Sand etc., autor de poezii (Cugetările singurătății, Nopturnele), epopei (Romana, Daciada), drame (Alestar), comedii, nuvele, romane originale (Muncitorii statului, Fontana Zinelor). Pueril în genere, este surprinzător când prelucrează epica populară (Legende și balade). De obârșie insulară, el posedă un ochi educat pentru spațiul exotic și policromic. Cristalul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
folclorul lui Eminescu e o complexă îmbinare de mitologie populară și filozofie a nimicului într-o formă ce pare lineară, dar care e de o savantă împletitură. Piesa rară e cântecul cutărei fete din Călin nebunul, o bocire țărănească de singurătate, fiindcă fata se află în codri în puterea zmeului. Ritmica de descântec evocă o jale cosmică, frica omului singur într-un teritoriu infinit de "lunci deșarte". Solitudinea câmpurilor e simbolizată prin greier. Dar greierii, răspunzîndu-și la depărtări incomensurabile, sugerează corespondența
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
într-un danț fantastic, ducîndu-le departe, azvîrlindu-le peste zidul grădinii, în praful de pe drum." Romanele aceluiași sunt elegiace, vaporoase, reeditând cu mai multă vibrație wertherianismul lui Grandea. N. BURLĂNESCU-ALIN Boem provincial, alcoolic și tuberculos, N. Burlănescu-Alin (1869- 1912) a cântat singurătatea proletară, făcând un curios apel către Frigga germanică: Frigga, Frigga, Frigga, Amor te cheamă! Lasă tristul rest al vieții umane; Chiar pe-Odin trădează-l: Dragostea noastră Fi-va mai divină cât un Valhalla... și lăsând un interesant testament liric: Face
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dezertori, copii ai nimănui, "de toate felurile, felurit îmbrăcați". În zeci de volume se dezvoltă aceeași idee nuvelistică. Un lup, un cal, un țap sălbatic, o veveriță, un pescar, un văcar, un moș, o babă, un boier bătrân, înfundați în singurătăți, stăpâniți, nu stăpânitori de natură, sunt surprinși în refugiul lor. Vietatea țipă sau privește pătrunzător, omul își dezvăluie unica lui istorie, după care recade în muțenie, căci toată existența lui elementară s-a consumat într-o singură ardere. Autorul nu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
imagine exagerată despre fericirea casnică într-un târg de 18.000 locuitori, privit ca un loc de pierzare, ca o îngrămădire neliniștitoare pentru suflet. Cu timpul, păstrând aceleași situații fundamentale, nuvelistica lui M. Sadoveanu capătă un aer voios, idilic. Căutarea singurătății numai e o asceză ci un rafinament. Vânatul, pescuitul sunt prilejuri de a se bucura de cărnurile și formele pe care natura le oferă omului. La crâșmă oamenii vin să se veselească de mirosul și gâlgâirea vinului, iar solitudinea e
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
un roman istoric (venit după altele mai vechi: Șoimii, Neamul Șoimăreștilor) cu foarte puțină materie epică. Un abate francez De Marenne trece prin Moldova și are prilejul de a vedea noul eden. Pe abate îl surprind în primul rând sublima singurătate a priveliștilor, raritatea omului. Moldova e o Americă virgină ca aceea din Athala de Chateaubriand. Îl mai uimesc mijloacele rudimentare de trai, bucătăria savantă (zeamă de găină, sarmale, claponi în țiglă, plăcinte și ulcioare cu vin vechi). În Nunta domniței
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
umbră, sclipitoare, Păreau ca niște clape de fildeș, ridicate Pe flaute de aur în seri de evocare A imnurilor triste din templele uitate. Murise însă cântul de veche voluptate Și triste și stinghere viorile părură În noapte-ntunecată de grea singurătate, Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură. E mult prerafaelitism în lirica lui Petică (prințese clorotice, bolnave), precum este vădită înrîurirea lui Verlaine. Parcurile, grădinile cu havuzuri, păunii, n-au altă origine. În același timp, prin Traian Demetrescu sau direct de la urmașii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
s-au coborât în adâncurile nebănuite, aprinzîndu-și un far luminos deasupra orificiului veșnic căscat ca să înghită o pradă, s-au făcut mlădioase, șerpuitoare alge, ori monstruoase balene ce aruncă necontenit clisme văzduhului când li se urăște cu imensitatea infertilă a singurătăților în care trăiesc, meduze ce mai poartă în gelatinosul lor trup reflexul curcubeului primitiv, ramificată și tentaculară caracatiță i-a plăcut să fie, ori neagră sepie ce aruncă un nor de cerneală în limpezimile în care se reflectează cerul, s-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
din flaut, Apoi, retras în mine cu cîntecu-i, să caut La rândul meu misterul ce-ncheagă infinitul. Și-n verbe mai sonore ca murmurul pădurei Să-nchid nemărginirea, și greu de majestatea Pe care-o face gândul și-o dă singurătatea Să pun odată mâna pe sufletul naturei... Singurătatea, excelentă compunere, reia motivul lui Eminescu prin imaginea originală a seminaristului în îndoială: Mă simt atât de singur și-atît mă simt de trist În mijlocul odăiei bolnave de-ntristare Încât mă văd în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
să caut La rândul meu misterul ce-ncheagă infinitul. Și-n verbe mai sonore ca murmurul pădurei Să-nchid nemărginirea, și greu de majestatea Pe care-o face gândul și-o dă singurătatea Să pun odată mâna pe sufletul naturei... Singurătatea, excelentă compunere, reia motivul lui Eminescu prin imaginea originală a seminaristului în îndoială: Mă simt atât de singur și-atît mă simt de trist În mijlocul odăiei bolnave de-ntristare Încât mă văd în chipul de pal seminarist Ce-nchis în niște
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de-ntristare Încât mă văd în chipul de pal seminarist Ce-nchis în niște ziduri de negre seminare Își caută zadarnic în inima-i pe Christ. Durerea mă-nfășoară mai strâns ca un vestmânt Țesut dintr-o povară de grea singurătate, În vreme ce eu caut al Domnului cuvânt Să-năbușe durerea în inima-mi ce bate Ușor ca o pendulă uitată pe-un mormânt. În Sfârșit de toamnă este atinsă, înaintea lui Ion Pillat, voluptatea intimistă a evocării alimentelor: În mintea lor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
patru tomuri). Predilecția pentru gigantism și monumental îl așază pe Hașdeu alături de Dimitrie Cantemir și Ion Heliade Rădulescu, așa cum aprecia criticul și istoricul literar ieșean Mihai Dragan{\cîte 88}. Cum este cunoscut, în ultima parte a vieții se cufunda în singurătate și experiențe spiritiste (expuse în cartea Sic cogito). Prezența medalistica a lui Hașdeu este semnalată în lucrarea bucureștenilor Buzdugan-Niculiță{\cîte 89}., pe medalia celui de Al X-lea Congres Internațional al Lingviștilor, desfășurat la București, în 1967 (fig. 92av), unde
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
a exilului. Acest aspect se impune mai ales în ultima perioadă de existență a O., când susținerea materială a eforturilor lui Constantin I. Ghidel de către Liga Românilor Liberi a generalului Nicolae Rădescu devine mai vizibilă. „Am pornit la drum în singurătatea apăsătoare a exilului” - arăta directorul, schițând Drumul „Orizonturilor” (36/1950) și insistând asupra faptului că această inițiativă publicistică va continua „oricât de aspre, dure și nemiloase vor fi momentele create în viața exilului”. La rândul lui, în același număr George
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288587_a_289916]
-
sufocat de un exterior apăsător, agresiv, contra căruia singura terapie rămâne „spunerea”, cuvântul. Starea de criză prefigurată deja în acest volum va deveni tema predilectă a celui din 1994, Negru pur, în care F. propune poezia sensibilă și delicată a singurătății asumate prin fuga de înregimentare în banalul cotidian. Se produce o schimbare radicală a discursului, poeta apelând la imagini provocatoare, șocante, fără a ocoli însă confesiunea melancolică și lirismul discret. Această sensibilitate tipic feminină, pe care a încercat să o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287007_a_288336]
-
Rețeta optzecistă rapidă, LCF, 1992, 38; Cornelia Maria Savu, Un joc (secund) cu moartea..., „Curierul național”, 1994, 1042; Ioan Holban, Cât de poematic poate fi realul, CRC, 1994, 19; Andreea Deciu, Tot moderniștii, RL, 1994, 26; Const. M. Popa, Arta singurătății, R, 1998, 2; Dicț. scriit. rom., II, 276-277; Cristina Ionică, Scrisul profesionist, RL, 2002, 39. C.Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287007_a_288336]
-
sînt cunoscute: boala fără leac, durerea ce răpune, oftările adînci și invocarea morții ce ar trebui să pună capăt suferinței. Dragostea este fie o floare, fie un puișor canar care sfîșie o inimă Înlănțuită, fie o turturea sinucigașă, isterizată de singurătate. Alegoria dezvoltă o singură imagine și nu iese din cercul unor abstracțiuni previzibile. În Amărîtă turturea există mai multă mișcare lirică și o mai mare varietate de elemente (În stilul poeziei populare): flori, livede, pădure verde, ramură uscată, dumbravă adîncă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sau spațiul securizant („l’objet ponctuel”) al idilei. El nu este interiorul unei case, cum ne-am aștepta, dat fiind nota intimă și lascivă a versurilor, ci apa și verdeața, la care se adaugă o altă dimensiune, spațială și morală: singurătatea: „Zic c-o apă și-o verdeață Și un chip frumos la față Au fireasca-a lor putere Să mîngîie o vedere. Acest dar al frumuseții Cu al apei și-al verdeții Avînd și singurătatea Face rai pustietatea.” În fine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
altă dimensiune, spațială și morală: singurătatea: „Zic c-o apă și-o verdeață Și un chip frumos la față Au fireasca-a lor putere Să mîngîie o vedere. Acest dar al frumuseții Cu al apei și-al verdeții Avînd și singurătatea Face rai pustietatea.” În fine, cum arată și versurile de mai sus, nici apa, nici verdeața, nici meditațiile omului delicat și subțire n-ar avea haz de n-ar exista al treilea factor, elementul coagulant, marea miză: frumusețea care se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
romantic (preromantic) cunoscut, intimizat și, Într-o oarecare măsură, convenționalizat de imagini literare gata făcute. Poemul Înserare urmează Îndeaproape, cum s-a dovedit, un poem de Lamartine. CÎrlova particularizează prin jalea lui dulce și plăcerea pe care o pune În singurătate această vale a plîngerii literare. Poezia este o petrecere Într-o singurătate populată cu rîuri murmurătoare, filomele și păstori orfici. Gustul romanticilor pentru marile panorame Îl aflăm și la CÎrlova, mai puțin priveliștile alpine sălbatice. Decorul este la el dominat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
literare gata făcute. Poemul Înserare urmează Îndeaproape, cum s-a dovedit, un poem de Lamartine. CÎrlova particularizează prin jalea lui dulce și plăcerea pe care o pune În singurătate această vale a plîngerii literare. Poezia este o petrecere Într-o singurătate populată cu rîuri murmurătoare, filomele și păstori orfici. Gustul romanticilor pentru marile panorame Îl aflăm și la CÎrlova, mai puțin priveliștile alpine sălbatice. Decorul este la el dominat de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zefirul mai rece Începe de suspină P’În frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor; P’acea plăcută vreme, În astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă, de mă așez cu jale, Singurătății Încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere În urmă, Înainte, În dreapta sau În stînga, cînd sus, cînd iar (ăși) jos, Ș’oriunde priviri multe a desfăta fierbinte Și inimă și suflet găsesc mai cu prisos. CÎnd o cîmpie plină
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sau ale unei cetăți ce ne aduc aminte veacurile care au trecut peste dînsele și care vor mai trece; tot ce poate contribui să Înfățișeze o sărbătoare sau o mare cuviință, o mirare sau o groază, precum Întunerecul cel adînc, singurătatea, tăcerea, o pădure bătrînă și deasă, sunetul cel prelungit al unui clopot grozav sau baterea cea cadențată a unui ceasornic În mijlocul unei nopți pline de liniște, un cimitir În care vedem Într-o orînduire simetrică și de o mare cuviință
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]