11,855 matches
-
înainte de începutul celui de-al Doilea Război Mondial 125 de mortiere Brandt Mle 1935 și licența pentru fabricarea altor 175 de exemplare în țară. Acestea au fost realizate la uzinele Voina din Brașov. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, uzinele Voina au continuat să fabrice aruncătoare Brandt Mle 1935, depășind numărul din contractul semnat cu uzinele Brandt din Franța pentru a suplini pierderile și pentru a dota corespunzător forțele armate române. Linia de producție a fost transferată către Regia Metalurgică
Brandt Mle 1935 () [Corola-website/Science/324081_a_325410]
-
pentru fabricarea altor 175 de exemplare în țară. Acestea au fost realizate la uzinele Voina din Brașov. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, uzinele Voina au continuat să fabrice aruncătoare Brandt Mle 1935, depășind numărul din contractul semnat cu uzinele Brandt din Franța pentru a suplini pierderile și pentru a dota corespunzător forțele armate române. Linia de producție a fost transferată către Regia Metalurgică, rata de producție a mortierelor fiind de 26 de exemplare pe lună în octombrie 1942. Aruncătoarele
Brandt Mle 1935 () [Corola-website/Science/324081_a_325410]
-
fost un platou de turnaj cinematografic plutitor, anume fosta mahonă de pescuit de 90 de tone "Jirlău", tip Seiner SKS, construită la Turnu Severin și transformată la șantierul naval din Tulcea, în 1968, în goeletă pentru "Studioul Cinematografic „București”", cu ajutorul uzinelor de utilaj greu „Progresul” din Brăila.. Caracteristicile principale erau: Nava putea rezista pe mare cu valuri de gradul IV și vânt de forța VI cu velele întinse și echipa de turnaj la bord. Timp de peste zece ani, nava a fost
Speranța (goeletă) () [Corola-website/Science/324086_a_325415]
-
armatei cu tehnică modernă. În luna martie a anului 1936, guvernul a achiziționat licența pentru fabricarea a 100 de tunuri antiaeriene Vickers de calibrul 75 mm. Comanda, în valoare de circa un miliard și jumătate de lei, a fost acordată Uzinei Reșița. Numărul relativ mare de tunuri și termenul scurt de livrare a dus la reorganizarea Uzinei Reșița și colaborarea acesteia cu Uzinele Astra-Brașov. Aceasta din urmă, la rândul său, a primit unele ateliere din cadrul Uzinelor Astra-Arad. Caietul de sarcini al
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
a 100 de tunuri antiaeriene Vickers de calibrul 75 mm. Comanda, în valoare de circa un miliard și jumătate de lei, a fost acordată Uzinei Reșița. Numărul relativ mare de tunuri și termenul scurt de livrare a dus la reorganizarea Uzinei Reșița și colaborarea acesteia cu Uzinele Astra-Brașov. Aceasta din urmă, la rândul său, a primit unele ateliere din cadrul Uzinelor Astra-Arad. Caietul de sarcini al comenzii a fost redactat începând cu luna ianuarie a anului 1936 de către Direcția Tehnică și Inspectoratul
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
de calibrul 75 mm. Comanda, în valoare de circa un miliard și jumătate de lei, a fost acordată Uzinei Reșița. Numărul relativ mare de tunuri și termenul scurt de livrare a dus la reorganizarea Uzinei Reșița și colaborarea acesteia cu Uzinele Astra-Brașov. Aceasta din urmă, la rândul său, a primit unele ateliere din cadrul Uzinelor Astra-Arad. Caietul de sarcini al comenzii a fost redactat începând cu luna ianuarie a anului 1936 de către Direcția Tehnică și Inspectoratul General Tehnic al Armatei, în colaborare
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
de lei, a fost acordată Uzinei Reșița. Numărul relativ mare de tunuri și termenul scurt de livrare a dus la reorganizarea Uzinei Reșița și colaborarea acesteia cu Uzinele Astra-Brașov. Aceasta din urmă, la rândul său, a primit unele ateliere din cadrul Uzinelor Astra-Arad. Caietul de sarcini al comenzii a fost redactat începând cu luna ianuarie a anului 1936 de către Direcția Tehnică și Inspectoratul General Tehnic al Armatei, în colaborare cu reprezentanții uzinelor Vickers. Reprezentanții Ministerului Apărării erau generalii Gelu Petrescu, Aristide Tănăsescu
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
din urmă, la rândul său, a primit unele ateliere din cadrul Uzinelor Astra-Arad. Caietul de sarcini al comenzii a fost redactat începând cu luna ianuarie a anului 1936 de către Direcția Tehnică și Inspectoratul General Tehnic al Armatei, în colaborare cu reprezentanții uzinelor Vickers. Reprezentanții Ministerului Apărării erau generalii Gelu Petrescu, Aristide Tănăsescu, Vasile Negrei și maiorul Valerian Nestorescu, comandamentului Apărării Antiaeriene a Țării era implicat prin generalul Gheorghe Popescu, iar Uzinele Reșița au trimis directorul general și conducătorul secției de armament. Lucrările
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
Tehnică și Inspectoratul General Tehnic al Armatei, în colaborare cu reprezentanții uzinelor Vickers. Reprezentanții Ministerului Apărării erau generalii Gelu Petrescu, Aristide Tănăsescu, Vasile Negrei și maiorul Valerian Nestorescu, comandamentului Apărării Antiaeriene a Țării era implicat prin generalul Gheorghe Popescu, iar Uzinele Reșița au trimis directorul general și conducătorul secției de armament. Lucrările începute în luna ianuarie 1936 au fost finalizate în august, când caietul de sarcini avea deja 200 de pagini. Primele opt baterii au fost fabricate de către consorțiul Vickers-Armstrong în
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
consorțiul Vickers-Armstrong în Marea Britanie. Oțelul era turnat și laminat la Sheffield, uzinarea țevilor și închizătoarelor era realizată la Newcastle-on-Tyne, iar muniția și predictorul (aparatul central de tragere al bateriei) erau fabricate la Dartford și, respectiv, Crayford. Asamblarea era realizată la uzinele din Barrow-in-Furness. În luna martie a anului 1939, toate bateriile și munițiile comandate în Anglia fuseseră fabricate și livrate. În plus, în țară începuse deja procesul de fabricație la uzinele Reșița pentru restul de 17 baterii și muniția necesară acestora
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
fabricate la Dartford și, respectiv, Crayford. Asamblarea era realizată la uzinele din Barrow-in-Furness. În luna martie a anului 1939, toate bateriile și munițiile comandate în Anglia fuseseră fabricate și livrate. În plus, în țară începuse deja procesul de fabricație la uzinele Reșița pentru restul de 17 baterii și muniția necesară acestora. Cel mai important incident a apărut la începutul anului 1938, când predictorul Vickers a fost supus probelor. Acesta, deși calcula precis, era deja depășit. Posibilitățile de calcul ale predictorului erau
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
620 de kilograme ale accesoriilor. În procesul de fabricație au fost realizate 36 de categorii de oțeluri și 32 de categorii de alămuri și bronzuri. Armata română s-a arătat interesată și de o piesă cu un calibru mai mare. Uzinele din Le Havre (Franța) au prezentat unei comisii române prototipul unui tun de calibrul 90 mm, derivat dintr-un tun naval. Cu toate acestea, tunul urma să intre în producție mult prea târziu, achiziția fiind abandonată. În 1941 au fost
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
comisii române prototipul unui tun de calibrul 90 mm, derivat dintr-un tun naval. Cu toate acestea, tunul urma să intre în producție mult prea târziu, achiziția fiind abandonată. În 1941 au fost comandate alte 100 de tunuri, fără acordul uzinelor Vickers. La finalizarea acestui lot, uzinele Reșița și Astra Brașov au trecut la fabricarea tunului antitanc Reșița Model 1943. Tunurile au intrat în dotarea Armatei Române la 1 august 1939. Metoda de tragere tahimetrică era asigurată de predictorul Vickers, iar
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
calibrul 90 mm, derivat dintr-un tun naval. Cu toate acestea, tunul urma să intre în producție mult prea târziu, achiziția fiind abandonată. În 1941 au fost comandate alte 100 de tunuri, fără acordul uzinelor Vickers. La finalizarea acestui lot, uzinele Reșița și Astra Brașov au trecut la fabricarea tunului antitanc Reșița Model 1943. Tunurile au intrat în dotarea Armatei Române la 1 august 1939. Metoda de tragere tahimetrică era asigurată de predictorul Vickers, iar cea geometrică de către aparatul central de
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
aliaților săi. Ultimul conflict în care a fost folosit mortierul PM-38 pe scară largă a fost Războiul din Vietnam. Aruncătorul de bombe PM-38 a fost capturat de către unitățile armatei române în timpul Operațiunii München. Piesa a fost testată în țară la Uzinele Reșița pentru determinarea performanțelor balistice, iar efectul la țintă era cunoscut, trupele române fiind sub focul acestui aruncător. Armata Română testase înainte de război, în anul 1937, un aruncător de bombe de calibrul 120 mm propus de uzinele Brandt, însă piesa
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
în țară la Uzinele Reșița pentru determinarea performanțelor balistice, iar efectul la țintă era cunoscut, trupele române fiind sub focul acestui aruncător. Armata Română testase înainte de război, în anul 1937, un aruncător de bombe de calibrul 120 mm propus de uzinele Brandt, însă piesa s-a dovedit a fi necorespunzătoare și nu a fost acceptată. Mortierul PM-38 era oarecum similar, însă diferit din punct de vedere constructiv și al performanțelor. Într-un raport trimis Marelui Stat Major la data de 14
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
Direcția Tehnică a decis direct fabricarea piesei sovietice. Necesitatea introducerii unei piese asemănătoare în dotarea armatei era urgentă. Prin urmare, au fost sărite multe etape în asimilarea în țară a piesei de artilerie. Principala problemă era însă lipsa documentației tehnice. Uzinele Reșița au acceptat verbal, prin directorul general, să realizeze prototipul aruncătorului. Discuțiile au durat doar două ore, iar uzinele au decis ca proiectul să fie finanțat din resurse proprii, urmând ca ulterior investiția să fie recuperată în urma comenzilor. Direcția Tehnică
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
urmare, au fost sărite multe etape în asimilarea în țară a piesei de artilerie. Principala problemă era însă lipsa documentației tehnice. Uzinele Reșița au acceptat verbal, prin directorul general, să realizeze prototipul aruncătorului. Discuțiile au durat doar două ore, iar uzinele au decis ca proiectul să fie finanțat din resurse proprii, urmând ca ulterior investiția să fie recuperată în urma comenzilor. Direcția Tehnică a acceptat această metodă, însă a cerut să fie evaluat costul fabricației prototipului (manoperă și materiale) în vederea analizării de către
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
urmând ca ulterior investiția să fie recuperată în urma comenzilor. Direcția Tehnică a acceptat această metodă, însă a cerut să fie evaluat costul fabricației prototipului (manoperă și materiale) în vederea analizării de către Biroul de calculație. Direcția Materiale a furnizat imediat, fără acte, Uzinelor Reșița aruncătorul de fabricație sovietică PM-38 care se afla în curtea Arsenalului Armatei. Lipsa documentației tehnice a dus la analizarea atentă a aruncătorului, demontarea sa în etape, stabilirea unor repere tehnice (300 în total, organizate la rândul lor în ansambluri
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
și toleranțele) și stabilirea, în laborator, a compoziției chimice și a caracteristicilor fizice ale pieselor. Echipa condusă de maiorul Valerian Nestorescu a trebuit să determine, tot prin probe de laborator, materialele substituibile, tehnologia de fabricație a acestora și etapele asamblării. Uzinele Reșița trebuiau să producă și prototipul muniției de calibrul 120 mm. Aceasta era de două feluri: bombă scurtă din fontă și bombă lungă (mină) din oțel. Întreaga activitate s-a desfășurat la Biroul de construcție condus de profesorul inginer Lazăr
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
în perioada 1930-1933. Deși comisia militară a acceptat inițial prototipul tunului Skoda, o altă comisie specială trimisă de Ministerul de Război a refuzat omologarea tunului. Acest lucru a reprezentat startul scandalului denumit „Afacerea Skoda”. Singurul avantaj al prototipului propus de uzinele Skoda era bătaia mai mare cu aproximativ 25%, însă greutatea tunului era mult prea mare. Comanda pentru 24 de baterii a fost anulată, iar în dotare au rămas tot vechile tunuri din Primul Război Mondial. Ministerul de Război a luat
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
din Primul Război Mondial. Ministerul de Război a luat însă decizia de a le moderniza, nefiind justificată achiziționarea unor tunuri noi cu performanțe asemănătoare. Uzura avansată a acestor tunuri a necesitat regenerarea țevilor prin procedeul numit „tubare amovibilă”, realizat la Uzinele Reșița. Această operațiune a condus la uniformizarea calibrului și muniției. Tunurile Putilov (cele mai numeroase) au fost recalibrate la 75 de milimetri, iar muniția standard a fost obuzul Schneider Model 1917 care avea bătaia de 11 kilometri. Cu toate acestea
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
utilizarea celor mai bune trăsături ale tunurilor antitanc germane și sovietice pentru a evita un proces îndelungat de dezvoltare. Noul tun urma să folosească cât mai multe componente ale tunurilor aflate deja în producție. Prototipul urma a fi realizat de Uzinele Reșița, iar în procesul de fabricație urmau să fie implicați și alți colaboratori pentru a mări capacitatea de producție. La Uzinele Reșița au fost aduse toate modelele de tunuri care au fost considerate a fi utile în proiectarea noii piese
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
urma să folosească cât mai multe componente ale tunurilor aflate deja în producție. Prototipul urma a fi realizat de Uzinele Reșița, iar în procesul de fabricație urmau să fie implicați și alți colaboratori pentru a mări capacitatea de producție. La Uzinele Reșița au fost aduse toate modelele de tunuri care au fost considerate a fi utile în proiectarea noii piese. Trei prototipuri au fost construite din piesele originale sau modificate ale tunurilor sovietice Model 1936 și Model 1942 (76.2 mm
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
fost testate în luna septembrie 1943 în poligonul Sudiți. Testele comparative au inclus și tunul antitanc sovietic ZiS-3 Model 1942 (captură), tunul german PaK 40, un tun de câmp FF-KF-RF și o baterie de tunuri ZiS-3 Model 1942 fabricate la Uzinele Reșița. Prototipul numărul 1 (un tun antitanc ZiS-3 Model 1942 modificat: camera proiectilului de la Vickers-Reșița, ghinturi tip ZiS-3 și calibrul 75 mm) și numărul 3 (afet ZiS-3 Model 1942 cu țeava și frâna de tragere a tunului FF-KF-RF) au fost
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]