12,392 matches
-
român. Alături de fratele său mai mic, Barbu, a participat la Revoluția din 1848. Prin capodopera sa "Românii supt Mihai Voievod Viteazul", Bălcescu l-a impus în canonul național pe voievodul Mihai Viteazul. Născut în București, într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu și al "„serdăresei”" Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălcești, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui a murit în anul 1824. Nicolae Bălcescu avea doi frați: Costache și
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului. Născut în Bârlad, Cuza a aparținut clasei tradiționale de boieri din Moldova, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pământ în județul Fălciu) și al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primește o educație europeană, devenind ofițer în armata
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
liberal în PNL. Un susținător al principelui Carol, Argetoianu a îmbrățișat „restaurația” din 8 iunie 1930 și a ajuns din nou ministru în 1931, în dificila guvernare Iorga-Argetoianu, confruntată cu efectele Marii crize economice. Eșecul întreprinderii l-a ținut pe boierul de la Breasta în anii 1930 în expectativă, rămânând în relații bune cu regele și militând pentru asumarea de către acesta a unui regim autoritar, dincolo de partide. Acest lucru s-a produs în 1938, iar Argetoianu a fost unul dintre membrii proeminenți
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
despre care familia avea informații mai detaliate este Costache Argetoianu, care a trăit la începutul secolului al XVIII-lea și îl avea socru pe Mihail Cantacuzino, întemeietorul Mănăstirii Sinaia. Despre Costache Argetoianu, cronicarul grec Dapontes scria că era unul dintre boierii cei mai cu vază din Oltenia. Avea mai multe moșii, printre care Argetoaia (de la care se trage numele familiei), Breasta, Ișalnița și Braloștița. Costache Argetoianu a avut un strănepot numit tot Costache Argetoianu, care s-a căsătorit cu Maria, fiica
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
de la nord de Munții Balcani. În 1190, Petru va renunța la tron în favoarea fratelui său Asan, un conducător politic mult mai bun, care reușește prin forță militară să apere independența statului său. Acesta însă este ucis în 1195 de niște boieri care conspirau împotriva sa, iar Petru redevine țar, dar pentru scurt timp, pentru că rivalii săi îl vor ucide și pe el doar un an mai târziu. In 1197, vlahul ("vlachos to genos") Dobromir Chrysus, ajuns comandant militar în regiunea din
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
mai 1881 a susținut examenul de doctor în drept cu teza "„De la recherche de la filiation naturelle”", obținând titlul cu mențiunea „"magna cum laude”". "Take Ionescu, fiul unui negustor și om de afaceri ploieștean, făcuse școala secundară la București, așa încât, față de boierii din generația sa, el poate fi considerat ca un produs al organizației noastre școlare, în ce este bun: inițierea în rosturile țării, cunoașterea oamenilor ei, dar și în ce este mai puțin bun: o oarecare lipsă de disciplină intelectuală, de
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
decesului soției sale în aprilie 1918, Take Ionescu s-a recăsătorit cu Adina Cordescu, născută Olmazu, cu 33 de ani mai tânără decât el. Adina, cea de-a doua soție a lui Take Ionescu, provenea dintr-o familie de mici boieri buzoieni, înrudiți cu Constantin Sărățeanu, membru al Regenței de la sfârșitul anilor ’20. Take Ionescu și Adina Olmazu nu au avut copii, dar există surse conform cărora actorul Mircea Șeptilici ar fi fost fiul natural al ilustrului politician. După moartea lui
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
oară, deputat pe lista Partidului Național Liberal, în colegiul III Ilfov (ales de țăranii cu drept de vot conform sistemului de vot cenzitar). După cum remarca Nicolae Iorga "„avocatul Take Ionescu, a devenit, prin talent, factor important într-un partid de boieri.”" În condițiile întețirii atacurilor interne la adresa primului ministru Ion C. Brătianu, grupul tinerilor liberali, presupunând că zilele guvernului sunt numărate, după numai opt luni, la începutul anului 1885 părăsesc Partidul Național Liberal, formând un grup numit "„Dizidența”" alăturându-se totodată
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
aceste noi realități. "„Trebuie însă s-ă recunoaștem că pe lângă chestia personală a d-lui Take Ionescu, se caută să se rezolve și o chestie de interes general al partidului, aceea a privilegiilor în organizarea partidului, rămase azi numai vechilor boieri. Take Ionescu reprezintă nevoia neînlăturabilă a acestei transformări.”" Programul noului partid nu este foarte precis, urmărind să nu rupă complet legăturile cu Partidul Conservator, atât pentru a lăsa deschisă calea unor înțelegeri ulterioare, cât și pentru a putea atrage câți
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
este pentru prima dată atestat documentar la 1432 - 1433 cu denumirea de Tuzara. Localitatea Tuzara este pomenită într-un șir de documente domnești ce aparțin diferitor perioade istorice: de la Alexandru cel Bun care a dat moșia Tuzarei spre stăpînire unui boier credincios domnului(înainte de 1430), pîna la Mihai Șutu care a confirmat existența Tuzarei - tîrg stabilind aici diferite rînduieli (28 septembrie 1794). Legenda spune că voievozii Moldovei au descălecat în repetate rânduri, pe meleagurile Tuzarei, acesta constituind un loc de importanță
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
au descălecat și au rămas aici pentru totdeauna împreună cu căpeteniile lor. Ostașii - călăreți se numeau pe atunci călărași. Etimologia toponimului Călărași: Călărași - soldat din cavalerie, cavalerist. Călărașii constituiau unul dintre elementele principale ale vechii armate moldovenești. Ei se recrutau din boieri și din slujitorime, aceasta din urmă făcând parte din clasa răzeșilor, cărora domnitorul le acordase anumite privilegii, pentru ca să slujească în armată fără leafă. Acest fenomen posibil că a fost legat de unele particularități ale dezvoltării relațiilor agrare în Moldova, reorganizarea
Călărași, Moldova () [Corola-website/Science/297486_a_298815]
-
(francizat Antoine Bibesco, n. 19 iulie, 1878, Paris - d. 2 septembrie, 1951, Paris) a fost un prinț român, născut într-o familie veche de boieri. A fost avocat, diplomat și scriitor. În timp ce fratele său Emanuel administra proprietățile lor din România, Anton savură o viață mai strălucitoare la Paris. Faimoasele saloane ale mamei sale i-au oferit posibilitatea de a-i întâlni (printre alte celebrități) pe
Anton Bibescu () [Corola-website/Science/297505_a_298834]
-
următoarea: Strășeni este un toponim de origine polisemantică, putând proveni fie din deformarea cuvîntului „străjeni”, fie de la cuvîntul „strașnic”. Ecoul evenimentelor din trecut se regăsește și în denumirea unui cătun de codru: haiducii, acești păunași ai Codrilor, băgau groaza în boierii care circulau pe drumurile spre Chișinău (sec.XIX), deci locurile erau strașnice, dar tocmai din această cauză, trebuiau să fie străjuite. O alta origine posibilă a toponimului ar fi cea legată de ocupațiile tradiționale ale băștinașilor: în părțile strășenilor erau
Raionul Strășeni () [Corola-website/Science/297501_a_298830]
-
comercială accesibilă între țările asiatice și cele europene numită „drumul moldovenesc”. La răspântiile acestei căi comerciale a apărut localitatea Hîncești, așezată într-un imens amfiteatru natural, în valea încântătoare a râulețului Cogâlnic-Bucium. Denumirea orașului Hîncești este în legătură directă cu boierii moldoveni Hîncu, cel mai de seamă reprezentant al cărora a fost serdarul Mihalcea Hîncu . Documentele pomenesc despre această localitate pentru prima dată în anul 1522 la 17 august. Pe atunci târgușorul Hîncești constituia o importantă localitate comercială a Statului Moldovenesc
Hîncești () [Corola-website/Science/297503_a_298832]
-
romanului " Sub pecetea tainei". Textele sale heraldice, documentate și dezvoltate și însemnările istorice erau destinate uzului personal și n-au fost puse în valoare de scriitor. „Reacționar, conservator, antiegalitarist, spirit nu prea religios, veșnic cârtitor, în fine, o conștiință de boier de țară, se comporta ca un lord britanic cu ascendente nobiliare atestate de nouă secole, care, firește, nu înregistrează niciun prieten, are numai inamici si supuși”. A locuit împreună cu soția sa mai în vârstă cu 25 de ani, Marica Sion
Mateiu Caragiale () [Corola-website/Science/297546_a_298875]
-
ortodocși (90,7%). Pentru 6,7% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Populația orașului a crescut într-un ritm foarte rapid, explicabil prin dezvoltarea intensă a economiei sale. În 1810, în condițiile ocupației străine, ale încleștării în lupta cu boierii Muruzești, erau 2024 de locuitori, în 1837 erau 3000 de locuitori, imediat după unire (1859) 26.468, iar în 1884 erau 32.000 de locuitori. Comparând datele pe care ni le oferă recensămintele științifice organizate din 1899 (45.107 locuitori
Ploiești () [Corola-website/Science/296693_a_298022]
-
amplasamentul actualului sat Adâncata datează din secolul al XV-lea. După Răscoala lui Gheorghe Doja (1514), s-a stabilit aici un grup restrâns de bejenari ardeleni, care și-au făcut case „mai adânc”, în pădure. Moșia de aici a aparținut boierilor Movilă, ea fiind donată Mănăstirii Teodoreni din Burdujeni în anul 1596 de către postelnicul Teodor (Toader) Movilă, fratele vitreg al domnitorului Ieremia Movilă. Satul a devenit astfel sat mănăstiresc, cu bir si obligații către mănăstire. Actualul sat Adâncata este atestat prima
Biserica de lemn din Adâncata () [Corola-website/Science/317011_a_318340]
-
din 1 aprilie 1470 este pomenit pentru prima dată un pârcălab, adică un comandant militar a cetății Orhei, care după cum se obișnuia pe acele timpuri, îndeplinea și funcții administrative ale ținutului. Acesta era Radu Gangur, fiul „Ganguroaiei celei bătrâne”, un boier din partea locului. Prin construirea unei cetăți de pământ și lemn la Orhei, Ștefan cel Mare urmărea scopul de a închide o poartă larg deschisă dinspre părțile tătărești pe linia dintre Hotin și Cetatea Albă. Totodată, prin aceasta, voievodul căuta să
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
al construcției lăcașului de cult. Prima atestare a satului Forăști datează din aprilie 1595, când domnitorul Aron Tiranul întărește cneaghinei fostului logofăt Bârlădeanul părți de ocină din satul Forăști, cumpărate cu 120 de taleri de argint. Denumirea satului provine de la boierii Forăscu, care au fost proprietarii acestei moșii. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, moșia și satul erau stăpânite de vornicul Alecu Botez-Forăscu, postelnicul Ștefan Botez-Forăscu și aga Costache Forăscu. a fost construită în anul 1766 de boierul C. Forăscu. Perioada construcției
Biserica de lemn din Forăști () [Corola-website/Science/317118_a_318447]
-
Denumirea satului provine de la boierii Forăscu, care au fost proprietarii acestei moșii. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, moșia și satul erau stăpânite de vornicul Alecu Botez-Forăscu, postelnicul Ștefan Botez-Forăscu și aga Costache Forăscu. a fost construită în anul 1766 de boierul C. Forăscu. Perioada construcției este atestată de o inscripție aflată la partea superioară a ancadramentului ușii de intrare: "„7274 martie 4”". Ctitorul bisericii este considerat de către istoricul de artă Nicolae Stoicescu a fi boierul C. Forăscu, stăpânul satului la acel
Biserica de lemn din Forăști () [Corola-website/Science/317118_a_318447]
-
fost construită în anul 1766 de boierul C. Forăscu. Perioada construcției este atestată de o inscripție aflată la partea superioară a ancadramentului ușii de intrare: "„7274 martie 4”". Ctitorul bisericii este considerat de către istoricul de artă Nicolae Stoicescu a fi boierul C. Forăscu, stăpânul satului la acel moment. Inițial biserica avea dimensiuni modeste, comunitatea locală fiind și ea destul de redusă numeric. Cronica parohiei menționează că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a adăugat un pridvor închis pe
Biserica de lemn din Forăști () [Corola-website/Science/317118_a_318447]
-
pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 244, având codul de clasificare . Satul Dărmănești este atestat documentar încă din secolul al XV-lea. Printr-un act din anul 1430, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) întărea boierului Vlad Adiș stăpânirea a câtorva sate, între care și Pătrăuți cu trei cătune, unul dintre ele fiind locul unde au fost Grecii din Dărmănești. În anul 1499, domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a confirmat Țeței și Vascăi, nepoatele lui Stoian
Biserica de lemn din Dărmănești, Suceava () [Corola-website/Science/317119_a_318448]
-
o bucată de loc din hotarul târgului Băii...”" Arhimandritul Timotei Aioanei presupune că Tomșa ar fi pus numai temelia bisericii, bazându-se pe faptul că un domnitor nu ridica biserici de lemn, ci din piatră și cărămidă, și chiar și boierii ctitoreau biserici de zid și nu de lemn. Astfel, Tomșa ar fi fost alungat din scaun în 1615 după punerea temeliei, iar locuitorii satului Rădășeni ar fi continuat construirea bisericii, folosind lemnul ca material de construcție. Tomșa a dăruit bisericii
Biserica de lemn din Rădășeni () [Corola-website/Science/317140_a_318469]
-
de 14 septembrie. a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 274, având codul de clasificare . Localitatea Horodnic de Jos este atestată documentar încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea. În curțile marelui boier Petru Vrană din localitate a fost zidită prima mănăstire de maici din Moldova, care a dispărut pe la începutul secolului al XVIII-lea, amintirea ei fiind păstrată de numele cătunului Schit Călugărița. Documentul care atestă existența din acest loc a schitului
Biserica de lemn din Horodnic de Jos () [Corola-website/Science/317135_a_318464]
-
privilegii (scutiri de biruri și de slujbe) Mănăstirii Horodnic. Invazia tătarilor din ultimul sfert al secolului al XV-lea a dus la distrugerea bisericii. Ca urmare a acestui fapt, satul Horodnic și-a pierdut privilegiile, trecând în proprietatea mai multor boieri, cum ar fi diacul Vadici (1582). În anul 1597, domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606) a cumpărat satul și l-a dăruit Mănăstirii Sucevița. La sfârșitul secolului al XVI-lea se înalță aici o biserică parohială de lemn care a rezistat
Biserica de lemn din Horodnic de Jos () [Corola-website/Science/317135_a_318464]