12,003 matches
-
ajutor pe Bogdan, care s-a plimbat timp de două ore pe sub fereastra camerei, necăjindu-l pe Găină în fel și chip. În final, Bogdan a trimis să-i cumpere haine noi lui Găină, dar a avut grijă să-i comande o măsură foarte mare. Petrescu a primit hainele și a rămas buimac. Replica lui Bogdan a fost: - "De Găină, sunt de pomană". Nicolae Petrescu a visat toată viața să ajungă la Paris, drept pentru care a învățat toate detaliile necesare
Nicolae Petrescu-Găină () [Corola-website/Science/335459_a_336788]
-
de armate. În nord, de la Marea Nordului la 16 km nord de Köln, era plasat Grupul 21 de Armată sub comanda feldmareșalui Sir Bernard Montgomery. În cadrul Grupului 21 de Armată, flancul stâng (partea de nord) era asigurat de Armata I canadiană, (comandată de Harry Crerar), Armata a 2-a britanică (Miles Dempsey) era plasată în centru, iar Armata a 9-a SUA (William Hood Simpson) asigura flancul sudic al Grupului. Partea din mijloc al frontului aliat, de la pozițiile Armatei a 9-a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
flancul sudic al Grupului. Partea din mijloc al frontului aliat, de la pozițiile Armatei a 9-a SUA la aproximativ 22 km sud de Mainz, era ocupată de Grupul de Armată al 12-lea, sub comanda generalului Omar N. Bradley. Bradley comanda două armate americane: Armata I (Courtney Hodges) pe flancul stâng (nord) și Armata a 3-a (George S. Patton) pe flancul drept (sud). Dispozitivul aliat era completat până la granița elvețiană de Grupul de Armată al 6-lea, comandat de Jacob
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Bradley. Bradley comanda două armate americane: Armata I (Courtney Hodges) pe flancul stâng (nord) și Armata a 3-a (George S. Patton) pe flancul drept (sud). Dispozitivul aliat era completat până la granița elvețiană de Grupul de Armată al 6-lea, comandat de Jacob L. Devers. Flancul nordic era asigurat de Armata a 7-a SUA, iar flancul sudic era ocupat de Armata I franceză (Jean de Lattre de Tassigny). După cele trei grupuri de armată au reușit să alunge unitățile "Wehrmachtului
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
malul de vest al Rinului și să folosească fluviul ca pe o barieră naturală, care să îi apere sectoarele mai puțin puternice ale frontului să. Atacul principal trebuia dat după traversarea Rinului de unitățile din nord - Grupul de Armată 21 comandat de Montgomery - care trebuiau să atace până întâlneau coloanele Armatei I, care avea să declanșeze un asalt secundar mai la sud. În cazul în care manevra de dublă încercuire avea să fie un succes, întreg bazinul industrial al Rurului urma
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
cu mare grijă atacul din nord, asigurându-se că are un puternic sprijin de artilerie și suficiente trupe aeropurtate, forțele americane demonstrau acel timp de agresivitate esențială pe care Eisenhower o aprecia atât de mult. Pe 7 martie, Armata I comandată de generalul Courtney H. Hodges a cucerit ultimul pod intact peste Rin de la Remagen - podul Ludendorf. După această victorie, americanii și-au extins necontenit capul de pod cucerit. În sud, în regiunea Saar-Palatinate, Armata a 3-a comandată de George
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
în paralel, Armata I a reușit o înaintare asemănătoare prin sudul și estul regiunii Ruhr. Înaintarea Armatei I din capul de pod de la Remagen a început cu un atac în zorii zilei de 25 martie. Feldmareșalul german Walter Model, care comanda Grupul de Armată B însărcinat cu apărarea regiunii Ruhr, și-a desfășurat trupele de-a lungul râului Sieg la sud de Köln, pe direcția est-vest, considerând că americanii vor ataca direct spre nord dinspre capul de pod de la Remagen. În
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
cu a doua zi, diviziile de tancuri ale celor trei corpuri de armată au transformat aceste succese inițiale într-o străpungere de proporții, dezorganizând defensiva și punând în primejdie spatele liniilor germane. Până în seara zilei de 28 martie, Armata I comandată de generalul Hodges a traversat râul Lahn, după o înaintare de aproximativ 80 km față de pozițiile inițiale, reușind să ia mai multe mii de prizonieri germani în acest timp. Înaintarea americanilor părea că nu poate fi oprită în niciun punct
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
care nu reușea să mai înainteze. În dimineața zilei de 1 aprilie, elemente ale Diviziilor a 2-a și a 3-a blindate SUA au făcu joncțiunea la Lippstadt, închizând încercuirea regiunii industriale Ruhr și a "Grupului de Armată B" comandată de Model. La începutul lunii aprilie, ofensiva la est de Rin se desfășura în conformitate cu planurile aliate. Toate armatele desemnate să traverseze Rinul aveau unități la est de fluviu, inclusiv Armata I canadiană în nord. Canadienii trimiseseră o divizie spre est
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Ruhr, el dorea ca Armata a 9-a să fie transferată din cadrul Grupului de Armata XXI britanic în cadrul Grupului de Armată XII american. După reducerea pungii Ruhr, principalul efort de război urma să fie făcut de Grupul de Armată XII comandat de generalul Bradley, care acționa în centrul frontului, în defavoarea forțelor din nord comandate de Montgomery. Grupul XXI comandat de Montgomery trebuiau acum să asigure securitatea flancului nordic al lui Bradley, în vreme ce Grupul de Armată VI comandat de Devers urma să
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de Armata XXI britanic în cadrul Grupului de Armată XII american. După reducerea pungii Ruhr, principalul efort de război urma să fie făcut de Grupul de Armată XII comandat de generalul Bradley, care acționa în centrul frontului, în defavoarea forțelor din nord comandate de Montgomery. Grupul XXI comandat de Montgomery trebuiau acum să asigure securitatea flancului nordic al lui Bradley, în vreme ce Grupul de Armată VI comandat de Devers urma să apere flancul drept al forței principale de atac. Mai mult chiar, obiectivul principal
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Grupului de Armată XII american. După reducerea pungii Ruhr, principalul efort de război urma să fie făcut de Grupul de Armată XII comandat de generalul Bradley, care acționa în centrul frontului, în defavoarea forțelor din nord comandate de Montgomery. Grupul XXI comandat de Montgomery trebuiau acum să asigure securitatea flancului nordic al lui Bradley, în vreme ce Grupul de Armată VI comandat de Devers urma să apere flancul drept al forței principale de atac. Mai mult chiar, obiectivul principal al atacului nu mai era
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Grupul de Armată XII comandat de generalul Bradley, care acționa în centrul frontului, în defavoarea forțelor din nord comandate de Montgomery. Grupul XXI comandat de Montgomery trebuiau acum să asigure securitatea flancului nordic al lui Bradley, în vreme ce Grupul de Armată VI comandat de Devers urma să apere flancul drept al forței principale de atac. Mai mult chiar, obiectivul principal al atacului nu mai era cucerirea Berlinului, ci a Leipzigului, unde urma să să se facă joncțiunea cu trupele sovietice. În acest fel
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
sistemul logistic aliat la o presiune uriașă. În acest timp, trupele aliate de la nord, sud și este de regiunea Ruhr își reorganizau liniile pentru pregătirea atacului final spre inima Germaniei. Noul plan de operații prevedea ca Grupul de Armată XII comandat de Bradley să dea atacul principal. Din cadrul acestui grup, Armata I comandată de Hodges în centrul frontului avea ca obiectiv un atac de aproximativ 210 km spre Leipzig și fluviul Elba. La nord, Corpul XIX (Armata a 9-a) și
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de la nord, sud și este de regiunea Ruhr își reorganizau liniile pentru pregătirea atacului final spre inima Germaniei. Noul plan de operații prevedea ca Grupul de Armată XII comandat de Bradley să dea atacul principal. Din cadrul acestui grup, Armata I comandată de Hodges în centrul frontului avea ca obiectiv un atac de aproximativ 210 km spre Leipzig și fluviul Elba. La nord, Corpul XIX (Armata a 9-a) și Corpul XIII trebuiau să atace spre Magdeburg, la aproximativ 100 km nord
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
-a) și Corpul XIII trebuiau să atace spre Magdeburg, la aproximativ 100 km nord de Leipzig, și aceasta în ciuda dorinței generalului Simpson,comandantul armatei, care spera să fie lăsat să se îndrepte spre Berlin. La sud, Armata a 3-a comandat Patton trebuia să atace spre Chemnitz, aflat cam la 65 km sud-est de Leipzig. De aici, Patton trebuia să continue înaintarea spre sud-este și să intre în Austria. În același timp, Grupul de Armată VI SUA comandat de generalul Denver
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
a 3-a comandat Patton trebuia să atace spre Chemnitz, aflat cam la 65 km sud-est de Leipzig. De aici, Patton trebuia să continue înaintarea spre sud-este și să intre în Austria. În același timp, Grupul de Armată VI SUA comandat de generalul Denver trebuia să înainteze prin Bavaria și prin Munții Pădurea Neagră spre Austria spre posibilele contre de rezistență nazistă din Alpi. Pe 4 aprilie, în timpul unei pauze tactice care să permită regruparea tuturor forțelor Grupului de Armată XII
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
-a trebuia să rămână pe poziții, fără să se implice în vreun fel în cucerirea Berlinului. Americanii au primit în schimb ordine pentru eliminarea unor centre locale de rezistență ale germanilor. În centrul frontului Grupului de Armată XII, Armata I comandată de Hodges trebuia să înfrângă o rezistență mai puternică, înaintarea americanilor fiind din acest motiv întârziată. În vreme ce se apropia de Leipzig, cam la 100 km de Magdeburg și 25 km de râul Mulde, Armata I a ajuns într-una dintre
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
mai întâi spre nord-est, de-a lungul flancului trupelor lui Bradley, după care să vireze spre sud alături de Armata a 3-a pentru cucerirea orașelor Nürnberg și München și, în cele din urmă, să intre în Austria. Armata I franceză comandată de generalul Jean de Lattre de Tassigny urma să atace spre sud și sud-est pentru cucerirea orașului Stuttgart, după care să se îndrepte spre granița elvețiană și, mai departe, în Austria. La început, rezistența germanilor din sectorul Grupului de Armată
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Melodia "Tell It to My Heart" a lui Taylor Dayne a fost cealaltă alegere, dar Vanaman a considerat piesa ca fiind prea impunătoare, și ar costa prea mult pentru licențiere. Când a realizat că ar costa prea mult și să comande un cântec, Remo a căutat o piesă în stilul anilor '80, realizată de un artist independent, ceea ce a dus la folosirea melodiei "Push Play". Piesa conține o combinație de chitară electrică și chitară acustică, chitară bass și orgă, cu mostre
Firewatch () [Corola-website/Science/335563_a_336892]
-
traversare, iar escadrile de bombardiere Ju 88 au zburat sub plafonul de acțiune a radarelor britanice și au executat atacuri surpriză asupra portului Plymouth și a aeroporturilor din zonă. Primele indicații cu privire la operațiunea germană a venit din partea operatorilor radar RAF comandați de Bill Igoe, care au identificat un nivel neobișnuit de crescut al activității aeriene inamice în spațiul aerian al Canalului. Frecvența folosită de aceste stații radar nu fusese detectată de germani și ca atare nu fusese bruiată. Operatorii radar britanici
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
Imperiului Britanic și a decretat mobilizarea. Armata britanică a încercat să ajungă la Cairo prin Alexandria, dar a fost oprită timp de cinci săptămâni în urma bătăliei de la Kafr-el-Dawwar. În august, o armată britanică, cu un efectiv de peste 40000 de soldați, comandată de Garnet Wolseley, prim viconte de Wolseley, a invadat zona Canalului Suez. Avea mandat să distrugă forțele lui ‘Urabi și să curețe țara de rebeli. Trupele de ingineri au plecat din Anglia spre Egipt în îulie și august 1882. Includeau
Războiul anglo-egiptean () [Corola-website/Science/335604_a_336933]
-
1916, având trei obiective principale: oprirea ofensivei declanșate de inamic pe frontul din Transilvania, menținerea și consolidarea unui dispozitiv defensiv pe aliniamentul Munților Carpați și crearea condițiilor pentru reluarea inițiativei strategice și trecerea la ofensivă. Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar și era formată din trei armate: Armata 7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata 1 austro-ungară acționând între Târnava Mare și Olt și Armata 9 germană acționând în partea sudică a frontului, aflată sub conducerea
Bătălia din zona Bran-Câmpulung (1916) () [Corola-website/Science/335641_a_336970]
-
1916, având trei obiective principale: oprirea ofensivei declanșate de inamic pe frontul din Transilvania, menținerea și consolidarea unui dispozitiv defensiv pe aliniamentul Munților Carpați și crearea condițiilor pentru reluarea inițiativei strategice și trecerea la ofensivă. Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar și era formată din trei armate: Armata 7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata 1 austro-ungară acționând între Târnava Mare și Olt și Armata 9 germană acționând în partea sudică a frontului, aflată sub conducerea
Bătălia de pe Valea Prahovei (1916) () [Corola-website/Science/335640_a_336969]
-
Prima bătălie de la Oituz, desfășurată între 28 septembrie/12 octombrie - 14/27 octombrie 1916, între forțele române („"Grupul Oituz"” - format din Divizia 15 Infanterie și Divizia 2 Cavalerie, comandat de generalul Eremia Grigorescu) și forțele germano - austro-ungare („"Grupul von Schmettow"” - format din Divizia 71 Infanterie austro-ungară, Divizia 1 Cavalerie austro-ungară și Divizia 3 Cavalerie germană, comandat de generalul Eberhard von Schmettow). Bătălia a avut ca rezultat zădărnicirea încercării Armatei
Prima bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335679_a_337008]