KorAP: Find »[drukola/base=cupă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...461 462 463 ...484 >

12,077 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Valerius. — Asta fac cele două armate ale lui Vitellius, adăugă. Amândouă se îndreaptă spre Alpes, una dintr-o parte, una din cealaltă, și vor invada Italia. Eu aștept ordinele legatului Valerius Mucrus și ale lui Antonius Primus. Tu - îi dădu cupa hangiului - le vei spune că sunt gata să mă îndrept spre Italia cu războinicii mei, să-i atac pe vitellieni din spate. Zi-le că și Vitellius a pornit cu armata, bucătarii și gladiatorii... Va înainta foarte greu, între două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
muri în arenă, Vitellius se va uita la ei, îmbuibându-se și îmbătându-se? Și discutând? — Se spune că vederea sângelui îi face plăcere. Ca și lui Tiberius sau Claudius... Îi imită pe împărați, răspunse Errius, turnând vin în două cupe. Eu, personal, nu aș ezita să intru în război cu el. Toate legiunile din Illiria i-au jurat credință împăratului Otho: legiunea noastră din Pannonia, legiunile din Dalmatia și Maesia... Îl avem de partea noastră și pe Julius Civilis, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să i se aducă tricliniul, iar pentru ceilalți - câte un scăunel. Antonius stătea drept și privea în jos, fără să învrednicească cu vreo privire masa pe care, printre buchete de trandafiri aduși de la Marsilia, tronau vase pline cu mâncare și cupe de aur pe care sclavii continuau să le umple cu vin de Falerno. Antonius nu se uitase nici spre arena unde provocatores luptau cu scuturile lor lunguiețe, cu care încercau să taie capul adversarului. Nu privise nici spre mirmillonul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile gladiatorilor învinși. — Legatul nostru nu vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius. Măcar să bea! Întinse propria cupă unui sclav, pentru ca acesta să i-o dea lui Antonius. — Bea pentru sănătatea și pentru întâlnirea noastră! Sclavul puse cupa în fața lui Antonius; acesta nu schiță nici un gest. Cei prezenți încetară să mai urmărească luptele, observându-l - unii curioși, alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius. Măcar să bea! Întinse propria cupă unui sclav, pentru ca acesta să i-o dea lui Antonius. — Bea pentru sănătatea și pentru întâlnirea noastră! Sclavul puse cupa în fața lui Antonius; acesta nu schiță nici un gest. Cei prezenți încetară să mai urmărească luptele, observându-l - unii curioși, alții deconcertați - pe legatul Legiunii Galbiana, care de când venise nu deschisese gura. — Ia cupa și închină, îi șopti Errius. Ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sănătatea și pentru întâlnirea noastră! Sclavul puse cupa în fața lui Antonius; acesta nu schiță nici un gest. Cei prezenți încetară să mai urmărească luptele, observându-l - unii curioși, alții deconcertați - pe legatul Legiunii Galbiana, care de când venise nu deschisese gura. — Ia cupa și închină, îi șopti Errius. Ce-i cu tine? Antonius clătină din cap, dar nu luă cupa. Continua să-și privească mâinile, ca și cum ar fi vrut să și le țină în frâu, ca să nu înșface singure un pumnal și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
prezenți încetară să mai urmărească luptele, observându-l - unii curioși, alții deconcertați - pe legatul Legiunii Galbiana, care de când venise nu deschisese gura. — Ia cupa și închină, îi șopti Errius. Ce-i cu tine? Antonius clătină din cap, dar nu luă cupa. Continua să-și privească mâinile, ca și cum ar fi vrut să și le țină în frâu, ca să nu înșface singure un pumnal și să-l înfigă în inima imperator-ului. Îl ura pe Vitellius. Îl urâse de cum îl văzuse. Îl recunoscuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
El era întruparea Răului. Era rapace, disprețuia orice pact încheiat, ordinea constituită și viața însăși. Era însetat de putere și de sânge. Era teribil. „Îl urăsc“, se gândi Antonius. Bărbatul acela stătea în fața lui și îl invita să închine o cupă de vin. Deși era conștient că îl reprezenta pe împăratul Otho, Antonius nu putea decât să tacă și să încerce să-și stăpânească mânia. Am auzit că ți se spune Plisc de Găină, pentru curajul tău - o clipă, Vitellius se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se uită distrat spre arenă, apoi îl fixă pe Antonius. E un nume ciudat pentru un bărbat curajos. Îmi explici și mie de unde vine? — Legatul nu trebuie să vorbească decât despre ce i s-a poruncit, răspunse Antonius - și, luând cupa pe care sclavul i-o pusese în față, o ridică, apoi o lăsă să cadă pe podea, unde se sparse. Sunt aici în numele lui Otho. Vitellius ignoră gestul, dar nu și cuvintele lui Antonius. — Spune-i lui Otho că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bucurie. Striga împreună cu ceilalți, ridicând brațele spre cer, închipuindu-și cum avea să se ducă la prietenul lui și să-i îngrijească rana aceea cumplită. Era nebun de fericire. Se și vedea alături de Salix în tabăra fratelui său, închinând o cupă de vin pentru Salix, care acum era liber. Viu și liber. Deodată, întregul amfiteatru amuți, pentru ca, în clipa următoare, să izbucnească un cor de urlete sălbatice. Nu, nu... Porc bătrân! țipa grăsanul, agitând pumnii în aer, atât de furios, încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pot omorî. Dar trebuie să moară fără ca nimeni să mă poată acuza de moartea lui. Vreau să-l văd mort. — E o problemă care nu se poate rezolva, imperator. — Dați-mi de băut. Listarius se grăbi să-i întindă o cupă. Vitellius o goli și o puse pe masă. — Omul ăsta... Își șterse gura cu dosul mâinii. Deodată chipul i se lumină. — I-l vând lui Manteus. — Manteus, lanistul? Vrei să ajungă la Ludi? Vrei să ajungă gladiator? Uimit, Vinicius Crulpus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui. Calvia Crispinilla îl găzduise și îl îngrijise personal când delirase din pricina febrei. Acum se apropia de el. Mergea desculță prin iarbă; purta o tunică azurie, iar coada împletită, groasă, îi era înfășurată simplu în jurul capului. În mână ținea o cupă aburindă. — E o infuzie pe care mi-a recomandat-o o femeie din Thessalia. Oamenii spuneau că e vrăjitoare. Se pricepea de minune să vindece. Bea acum. O să-ți alunge definitiv febra. Se așeză lângă Antonius la o măsuță, sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Prin urmare, ai fost informat. Și tu ai curieri numizi mai repezi ca vântul, care îți spun tot ce se întâmplă în lume? întrebă ironic. Proculus zâmbi. Se ridică și luă de pe o măsuță o carafă cu vin și două cupe. Le umplu și-i întinse una lui Antonius. — Curieri numizi? Las asemenea lucruri rafinate pe seama romanilor. Există și alți mesageri. Te referi la spiritele aflate în slujba ta? Știu că, prin magie, poți face și asta. Proculus surâse din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
publicul care-l aplauda. Avea aerul fericit al celui care realizează că a rămas în viață. Vitellius se prăbuși pe tricliniu și îi făcu semn lui Listarius să-i toarne de băut. În jurul lui, toți tăceau. — Orpheus, murmură pierdut, apucând cupa cu o mână tremurândă. Orpheus! La începutul luptei îl privise disprețuitor pe Valerius, convins că din clipă în clipă avea să-i vadă sângele udând nisipul. Siguranța lui se prefăcuse repede în uimire, văzând cât de abil lupta Valerius. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și copii, murmură Errius. Poate că de asta nu vreau să mă leg de nimeni. Nu vreau lacrimi. În infirmeria castrului era o căldură sufocantă. Pe jumătate dezbrăcat, Antonius stătea în fața medicului care-i bandaja rana. Goli dintr-o înghițitură cupa de vin. — N-o să-ți ia durerea, dar o să te liniștească, zâmbi Cornelius Fuscus, tânărul procurator al Pannoniei, faimos în rândul femeilor pentru frumusețea lui, iar în popor pentru cinstea de care dădea întotdeauna dovadă. La Poetovium se fac vinuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nevoie de fratele tău. Se uită neîncrezător spre medicul care își pusese instrumentele pe tăciunii aprinși. El n-ar folosi fierul înroșit ca să vindece o rană, ci uleiuri, rășini, pomade... — Fratele meu e gladiator, ai uitat? replică Antonius punând jos cupa; se întoarse apoi spre medic: Poți începe. — Încă nu sunt gata, murmură medicul. O să te doară, dar am să-ți vindec rana, cu toate că nu sunt la fel de priceput ca Valerius. L-am cunoscut la Capua, la târgul negustorilor de pomade... E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ucide. Dacă ar fi ucis, acum tu ai fi mort, replică Marcus. Ceilalți gladiatori se strângeau în jurul lor. — Ai uitat de prima voastră luptă, la Cremona? Numai lașii nu ucid. Flamma se ridică și se duse lângă Skorpius, care lua cupele din fața gladiatorilor, una câte una, și le golea dintr-o înghițitură. — De ce nu ucizi? Spune-ne și nouă! strigă un trac, luându-și cuțitul în care era înfipt un picior de pui. Maestrul tău te-a învățat să fii milos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
doi să luptăm. N-ai aflat asta? — Ești fratele legatului Antonius Primus. Trebuie să ai tu vreo recomandare... Eu te-aș învinge în câteva mișcări, te-aș zdrobi... — Ce recomandare? Ești un idiot! Un mirmilon se ridică de la masă, goli cupa de vin și se apropie de ei. — Skorpius, încă n-ai aflat că Antonius Primus e legatul flavienilor și dușmanul împăratului? Nu știi că flavienii s-au răzvrătit? Cred că Vitellius abia așteaptă să-l vadă mort pe Orpheus, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Caecina m-a trădat... Noroc că soldații, care-mi sunt credincioși, l-au pus în lanțuri. Apoi vii să-mi spui că răzvrătiții au invadat Italia și ne-au învins... Chiar crezi că am chef să te ascult? Vitellius duse cupa la gură și sorbi cu sete. — Unde e acum mesagerul? — La palat. Știe toate amănuntele... — Cui i-a transmis vestea? îl întrerupse Vitellius, zâmbind mulțimii care continua să-l aplaude. Doar ție, după cum am poruncit? — Doar mie, răspunse Cerpicus, aruncând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ție, după cum am poruncit? — Doar mie, răspunse Cerpicus, aruncând o privire spre Flavius Sabinus, care-l scruta, întunecat la chip. Mesagerul a vorbit doar cu mine. — Ucide-l! Vitellius îl privi pe pretorian drept în ochi. Făcu un semn spre cupă, și Listarius îi turnă vin. — Ai înțeles? Ucide-l imediat. — Să-l ucid pe mesager? — Imediat. Și pe el, și pe spionii care vin din miazănoapte. Îi vei aduce la mine și îi voi asculta; apoi vreau să fie uciși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
auzit și repetat de trâmbițe și de signiferi, pentru ca toți soldații să știe că bătălia se sfârșise și că învinseseră. Titus îi ridică ușor capul, ca să-i umezească buzele uscate cu apă și vin. Cu un gest obosit, Antonius împinse cupa. — Opriți atacul!... Se predau. Văzu porțile Cremonei deschizându-se. Ofițerii vitellieni ieșiră ducând însemnele, gata să le predea. Soldații îi urmau cu privirile în pământ, în insultele învingătorilor. Apăru și Caecina; lanțurile de la mâini și de la picioare străluceau în lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
preot îi întinse o farfuriuță de aur pe care se aflau bucățele de tămâie, cornuri de pin uscate și alte substanțe pe care oficiantul urma să le arunce în foc într-o anumită ordine, potrivit tradiției. Altul îi întinse o cupă cu vin, pe care sacerdotul îl vărsă deasupra substanțelor parfumate, încheind ceremonia. Trâmbițele anunțară prezentarea programului luptelor. Se auziră numele gladiatorilor care aveau să se înfrunte. Când auzi strigătul: „Rețiarul Skorpius împotriva secutor-ului Orpheus“, Valerius se ridică și îi aruncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Acceptă propunerea lui Antonius Primus și abdică. — Poporul mă iubește și nu vrea să abdic. Eu aș pleca imediat din Roma, fiindcă nu mai pot - lacrimile prinseră să i se prelingă din nou pe obraji, în timp ce Listarius îi întindea o cupă cu vin. Și tu m-ai trădat. Știu că, împreună cu cele trei cohorte ale tale și cu milițiile, încerci să anihilezi trupele care au rămas alături de mine și să-i predai orașul lui Antonius Primus. — Știi că am oroare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
așa cum stătea, având cununa de laur pe cap. — Uită-te la mine, îl imploră, ridicând mâinile pline de grăsime. Totul e pierdut... Plec. Auzi un foșnet în stânga lui. Îl văzu pe Ausper ivindu-se din întuneric și întinzându-i o cupă de lut. Vitellius se dădu înapoi, îngrozit. Se împiedică de cadavrul decapitat al lui Galba, apoi de cel al lui Otho. I se păru că sângele lor i se scurge la picioare și-i murdărește încălțările. Își acoperi fața cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289

șansa participării la marile crosuri dotate cu premii.Te vei umple de dolari ! Toți ne vom umple de premii. Vom deveni o națiune olimpică! Vom tropoti pe toate meridianele și paralelele pământului ăstuia nenorocit acoperindu-ne cu lauri, bând din Cupa Victoriei, dacă ai auzit de lacul ăsta, întărind, consolidând cât mai internațional diaspora autohtonă. Dar nu uita... Ei bine, aceste cuvinte se pierdură în depărtare odată cu individul care o și luase la picior spre Kenya, unde se anunțase un maaare

CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă (2003) [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]