11,736 matches
-
-se puterilor occidentale: Imperialiștii au transformat chestiunea germană Într-o sursă permanentă de tensiune internațională. Elitele conducătoare ale Germaniei Occidentale fac tot posibilul să stârnească pasiuni militare Împotriva RDG... Cuvântările cancelarului Adenauer și ministrului Apărării Strauss, dotarea nucleară a armatei federale și diferitele exerciții militare sunt, toate, semnele unei tendințe clare În strategia elitelor vest-germane... A sosit vremea ca semnatarii Acordului de la Potsdam să renunțe la ce a mai rămas din regimul de ocupație În Berlin și să facă posibilă o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reales pentru că promitea electrificare, apă curentă, credite rurale, străzi, școli, fabrici și locuri de muncă - și, cum partidul lui avea monopolul puterii, avea posibilitatea să se țină de cuvânt. Creștin-democrații italieni semănau În multe privințe cu partidele similare din Germania federală, Olanda și Belgia. Nu aveau bagaj ideologic. Desigur, De Gasperi și urmașii lui se Întâlneau regulat cu autoritățile papale și aveau grijă să nu propună sau să sprijine proiecte legislative care n-ar fi fost pe placul Vaticanului; Italia postbelică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o perioadă de transformare economică febrilă. Exemplul cel mai dramatic - și, cel mai important, cu siguranță - de stabilizare politică În Europa postbelică este, când Îl privim retrospectiv, și cel mai puțin surprinzător. În momentul aderării la NATO În 1955, Republica Federală Germană era de mult pe drumul miracolului economic (Wirtschaftswunder) cu care se mândrea. Dar Republica de la Bonn era și mai de apreciat pentru faptul că infirmase cu succes previziunile numeroșilor observatori din ambele tabere, care prevestiseră ce putea fi mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau politizării disputelor economice. Prin Legea Codeterminării din 1951, firmele mari din industriile cărbunelui, metalurgică și siderurgică erau obligate să includă reprezentanți ai angajaților În consiliile de conducere, procedură extinsă mai târziu la alte sectoare și În Întreprinderile mici. Guvernul federal și landurile erau active În multe dintre sectoarele economice și, În pofida obiecțiilor sale de principiu la adresa monopolurilor naționale, guvernul creștin-democrat al anilor ’50 deținea sau controla 40% din producția de fier și cărbune, două treimi din capacitățile de producere a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de producere a energiei electrice, trei sferturi din producția de aluminiu și majoritatea băncilor germane. Cu alte cuvinte, descentralizarea puterii nu Însemna neimplicarea guvernului. Menținând o prezență economică activă fie direct, fie indirect (prin companiile deținute), guvernele regionale și cel federal aveau capacitatea de a Încuraja politici și practici aducătoare de armonie socială și profit privat. Băncile jucau un rol crucial, acționând ca intermediari Între guvern și Întreprinderi - care, de obicei, aveau bancheri În consiliile de conducere. Astfel au reapărut vechile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Willy Brandt, se aflau la putere pentru prima oară după Weimar. Dar au plătit un preț ironic pentru șansele proaspăt dobândite. Câtă vreme Își menținuseră opoziția de principiu față de Adenauer, social-democrații germani contribuiau involuntar la stabilitatea politică a Republicii Federale. Partidul Comunist n-a avut niciodată succes În RFG (În 1947 a obținut numai 5,7% din voturi, În 1953 2,2%, iar În 1956 a fost scos În afara legii de Curtea Constituțională). PSD avea astfel monopolul stângii și reușea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și pe front, germanii suferiseră enorm din cauza inamicilor; În fine, ca victimă a „distorsiunilor” răuvoitoare ale propagandei postbelice care, potrivit opiniei generale, minimaliza pierderile Germaniei și În același timp Îi exagera În mod deliberat „crimele”. În primii ani ai Republicii Federale existaseră semne că aceste sentimente s-ar putea transforma Într-o resurgență periculoasă. Diversele partide populiste ale dreptei naționaliste câștigaseră deja 48 de locuri În parlament la alegerile din 1949 - de trei ori mai multe decât comuniștii și aproape la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Stuttgart, a unui Birou Central al Ministerelor de Justiție din landuri, procurorii locali au blocat cu zel deschiderea anchetelor până În 1963, când Bonnul a Început să exercite presiuni asupra lor. Acestea au avut impact abia după 1965, când guvernul federal a prelungit termenul de prescriere de douăzeci de ani pentru cazurile de crimă. Adenauer Însuși avea o atitudine ambivalentă față de aceste probleme. Pe de o parte, el Își dădea seama că o tăcere prudentă era de preferat declamării provocatoare a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
securitate dacă s-ar fi autodeclarat „neutră”. La Începutul anilor ’50, mai mult de o treime din germanii chestionați În sondajele de opinie optau pentru o Germanie unită și neutră, iar aproape 50% doreau ca, În caz de război, Republica Federală să se declare neutră. Aspirații ciudate dacă ne gândim la faptul că Însăși situația Germaniei constituia, În Europa, cea mai probabilă cauză a unui al treilea război mondial. Dar una dintre ciudățeniile Republicii Federale Germane a fost exact faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca, În caz de război, Republica Federală să se declare neutră. Aspirații ciudate dacă ne gândim la faptul că Însăși situația Germaniei constituia, În Europa, cea mai probabilă cauză a unui al treilea război mondial. Dar una dintre ciudățeniile Republicii Federale Germane a fost exact faptul că, pentru mulți cetățeni, protectoratul american reprezenta o sursă de securitate, dar și de resentimente. Iar acestea din urmă n-au făcut decât să se accentueze la sfârșitul anilor ’50, când a devenit clar că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Washingtonul pentru o iluzorie alternativă franceză. Cu toate acestea, intrigile lui Adenauer din politica externă erau menite să rezoneze cu un sentiment profund de nemulțumire față de inevitabila subordonare a Germaniei față de SUA. Azi presupunem cu prea mare ușurință că Republica Federală postbelică a primit cu entuziasm și brațele deschise tot ceea ce era american; că infanteriștii americani care Împestrițau Germania centrală și de sud cu aparatura, bazele, convoaiele, filmele, muzica, mâncarea, hainele, banii și guma lor de mestecat erau universal iubiți și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În special din sudul catolic, atribuiau ascensiunea lui Hitler influențelor laicizante ale Vestului și susțineau că Germania ar trebui să adopte o cale de mijloc Între cele trei rele ale modernității - nazismul, comunismul și „americanismul”. Iar importanța crescândă a Republicii Federale la extremitatea estică a alianței amintea nelămurit rolul autoatribuit al Germaniei naziste ca pavăză a Europei În fața hoardelor asiatice din URSS. Mai mult, americanizarea Germaniei de Vest și omniprezența ocupanților străini contrastau cu Germania aseptică din imaginarul popular, alimentat la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și blondă. Atemporalitatea lor sugera În mod plăcut o țară și un popor libere de ocupanții din Vest și din Est, dar și fără vină, neîntinate de trecutul recent al Germaniei. Filmele Heimat reflectau paseismul și provincialismul de la Începuturile Republicii Federale și dorința sinceră a nemților de a fi lăsați În pace. Demobilizarea germanilor era probabil facilitată de prezența disproporționată a femeilor În populația adultă. La primul recensământ postbelic din 1950, o treime din căminele germane aveau drept cap de familie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
incident era izolat și nu a suscitat atenția internațională, Însă a marcat un moment de referință, prefigurând interogațiile amare de mai târziu. În Die Ehe der Maria Braun (1979), regizorul Rainer Werner Fassbinder (născut În 1945) disecă acid defectele Republicii Federale, așa cum apăreau ele tineretului critic. Eroina filmului Își reface viața din ruinele Înfrângerii, Într-o Germanie unde „toți bărbații par intrați la apă”, și lasă trecutul În urmă, anunțând că „nu-i momentul să avem emoții”. Maria se dedică apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-l primească pe soțul eliberat. La un pas de extazul conjugal, cei doi și bunurile lor lumești sunt distruse de o neatenție: o scăpare la țeava de gaze (sic) din bucătăria lor ultramodernă. Pe fundal, radioul aclamă isteric victoria Republicii Federale la campionatul mondial de fotbal din 1954. Pentru Fassbinder și tânăra generație de contestatari vest-germani, noile calități ale noii Germanii din noua Europă - prosperitate, compromis, demobilizare politică și angajamentul tacit de a nu trezi fantomele memoriei naționale - nu puteau masca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Economică Europeană. Dacă Marea Britanie dorea să fie un satelit al Statelor Unite, foarte bine - Însă nu putea fi și „europeană” În același timp. În paralel, de Gaulle s-a orientat, după cum am văzut, către Bonn și a semnat Tratatul cu Republica Federală - plin de Încărcătură simbolică, dar lipsit de obiect. Ideea că Franța putea compensa vulnerabilitatea la presiunile anglo-americane printr-o aliniere cu vechiul său inamic de peste Rin nu era câtuși de puțin nouă. În iunie 1926, diplomatul francez Jacques Seydoux Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anilor ’50, țările Europei de Vest continentale au stabilit relații comerciale bilaterale tot mai strânse. Iar fiecare dintre ele făcea schimburi comerciale Îndeosebi cu Germania de Vest, astfel Încât revirimentul economic european depindea tot mai mult de piețele și produsele Republicii Federale. În plus, fiecare stat european postbelic era acum profund implicat În economie - prin planificare, reglementare, strategii de creștere economică și felurite subsidii. Însă promovarea exporturilor, direcționarea resurselor dinspre vechile industrii spre cele noi, Încurajarea sectoarelor privilegiate precum agricultura sau transportul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În acești ani cu 28%, În Suedia cu 29%, iar În Olanda cu 35%. În unele dintre aceste cazuri, creșterea locală a fost sprijinită de imigrație (prin reîntoarcerea coloniștilor În Olanda sau afluxul de est-germani și alți refugiați În Republica Federală). În Franța Însă, factorii exogeni au avut doar un rol nesemnificativ: Între primul recensământ postbelic din 1946 și sfârșitul anilor ’60, populația a crescut cu aproape 30% - cea mai rapidă rată de creștere Înregistrată vreodată pe pământ francez. Cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Italia, Între 1955 și 1971, aproximativ nouă milioane de oameni s-au mutat dintr-o regiune a țării În alta. Acest fenomen nu se limita la zona mediteraneană. Milioanele de tineri care au abandonat Republica Democrată Germană În favoarea Republicii Federale Germane Între 1950 și 1961 optau poate pentru libertate politică, dar, Îndreptându-se către Vest, căutau și slujbe bine plătite și o viață mai bună. În această privință, ei diferă foarte puțin de contemporanii lor spanioli sau italieni - sau de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se străduiau să reducă prăpastia ce separa Europa de America: anii ’50 și Începutul anilor ’60 au constituit marea epocă a investițiilor culturale străine, de la centrele culturale de tipul America Houses la bursele Fulbright. În unele locuri - cu deosebire Republica Federală Germană - consecințele au fost serioase: Între 1948 și 1955, 12.000 de germani au fost aduși În America pentru șederi prelungite de o lună sau mai mult. O generație Întreagă de vest-germani a crescut În umbra militară, economică și culturală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stat european care ieșea victorios fără echivoc din al doilea război mondial. În afară de distrugerile provocate de bombe și pierderile umane aferente, structura țării - drumuri, căi ferate, porturi, fabrici și mine - supraviețuise intactă. Cu toate acestea, la Începutul anilor ’60, Republica Federală era forța motrice a Europei, expansivă și prosperă, În timp ce Marea Britanie era Întârziată și neperformantă, cu o rată de creștere mult În urma celorlalte țări occidentale 1. În 1958, economia vest-germană era deja mai prosperă decât cea a Marii Britanii. În ochii multor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau doar opțiunea de a o cumpăra din Germania și la prețul cerut. Prețurile afacerilor germane s-au menținut la un nivel scăzut datorită investițiilor susținute În tehnici de producție noi și eficiente - și de forța de muncă docilă. Republica Federală a beneficiat de un stoc aproape inepuizabil de muncitori ieftini - ingineri calificați tineri care fugeau din Germania de Est, supraveghetori de mașini semicalificați și lucrători la asamblare din Balcani, muncitori necalificați din Turcia, Italia și din alte părți. Toți aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Stockholm și suburbiile sale adăposteau echivalentul a 45% din populația Norvegiei), Suedia era de departe cea mai bogată și mai industrializată dintre societățile scandinave. În 1973, producția sa de minereu de fier era cât cea a Franței, Marii Britanii și Republicii Federale la un loc, sau cât jumătate din cea a Statelor Unite. În producția de hârtie și cherestea și În transportul acestora, Suedia era lider mondial. În vreme ce social-democrația norvegiană consta În mobilizarea, raționalizarea și distribuția unor resurse limitate Într-o societate săracă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ca și În Franța, sistemul avea rădăcini istorice - În cazul Germaniei, microprincipatele, ducatele și fiefurile ecleziastice din perioada premodernă, care Întrețineau fiecare artiști și muzicieni de curte, comandând periodic noi opere de artă. Avantajele erau considerabile. Deși timorată cultural, Germania federală postnazistă a devenit, prin instituțiile sale generos finanțate, Mecca artiștilor. Baletul din Stuttgart, Orchestra Simfonică din Berlin, Opera din Köln și alte câteva zeci de instituții mai mici - Teatrul Național din Mannheim, Teatrul de Stat din Wiesbaden etc. - ofereau locuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
formațiuni, fie să părăsească viața politică. Din motive diferite, același lucru se Întâmpla În Italia și Germania. Din 1963, scena politică italiană era ocupată de o largă coaliție de centru-stânga din care nu lipseau decât foștii fasciști și comuniștii. Republica Federală Germană a fost guvernată din 1966 de o „Mare Coaliție” a creștin-democraților și social-democraților care, Împreună cu liber-democrații, au monopolizat Bundestagul. Aceste aranjamente asigurau stabilitatea și continuitatea politică, dar au avut printre efecte faptul că, În cele trei mari democrații occidentale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]