16,589 matches
-
Eminescu, Mihai, Opere VII, București, Editura Academiei R.S.R.,1977. * Eminescu, Mihai, Opere IX, București, Editura Academiei R.S.R., 1980. * Eminescu, Mihai, Opere XV, București, Editura Academiei Române, 1993. * Eminescu, Mihai, Opere XVI, București, Editura Academiei R.S.R., 1989. * Eminescu, Mihai, Fragmentarium, Ediție după manuscrise, cu variante, note, addenda și indici de Magdalena Vatamaniuc, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981. * *** Eminescu. O sută de documente noi, Ediție îngrijită de George Muntean, București, Editura Eminescu, 2000. * "Manuscriptum", anul XXII (1991), nr. 1 (82), Număr special Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Alexandrescu, Text stabilit de Cornelia Botez, București, Editura Minerva, 1975. * Vianu, Tudor, Studii de stilistică, Ediție îngrijită, cu studiu introductiv și note de Sorin Alexandrescu, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1968. * Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, București, Editura Academiei, 1985. ANEXĂ Manuscris Petru Creția în legătură cu volumul de față Catapeteasma bisericuței Eminoviceștilor, după restaurare Clopotnița bisericuței Eminoviceștilor Cristelnița de botez Biserica satului, construită la inițiativa lui Nicolae Iorga și a lui Cezar Petrescu, prin colectă publică Biserica satului, detaliu exterior Aureolele sfinților din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
I: PRE-CENZURA. Își închipuie cineva, astăzi, că, pentru "a ieși în lume", orice text avea nevoie de aprobarea (cu ștampilă!) unui... cenaclu? De necrezut (acum), dar și Marin Preda și Paul Everac și Nichita Stănescu, erau obligați să prezinte editurii manuscrisul însoțit de un... referat al oricărui cenaclu literar putea fi și al Căminului Cultural din Belciugatele. Evident, formalitatea, emanată, se pare, chiar de la marele cârmaci, n-a luat-o în serios nimeni din sectorul editorial (la "Junimea", făcuserăm rost de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
apoi și la Craiova și Timișoara) urma să primească mai întâi avizul Comitetului Județean de Cultură (evident și "educație socialistă"). Totdeauna apăreau obiecții și sugestii... interesate. După care, se cerea aprobarea Secretariatului Comitetului Județean de Partid. Conta, desigur, nu substanța manuscrisului, ci prezentarea redactată în editură. Pălmașii din redacție se specializaseră în prezentări-lozincarde-beton, care, de regulă, nu prea aveau legătură cu realitatea cărții. Mai departe: Planul se trimetea la Serviciul Sinteză al Centralei Cărții. Care, la rându-i, tria și centraliza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
în loc de "poporul" fiindcă redactorul responsabil de număr avea un văr popă la Rădăuți? Iar MRI o fi preconizat dărâmarea zidului Berlinului (!) deoarece are un bunic în Canada? La edituri, lucrurile erau mai simple și mai complicate în același timp. Viza manuscriselor se făcea la București. Cenzura nu tăia un rând, ci doar marca, cu creionul, un semn pe margine. Conducerea editurii își susținea punctul de vedere, cenzura, pe al său. Mai departe: nici editura nu intervenea în texte, plăcerea urmând să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Cu cenzura se mai putea discuta și insista, mai existau tocmeli, uneori cu rezultate spectaculoase (o cenzoră-șef, dna. E.D., a salvat o mulțime de cărți!), dar după desființarea (iluzorie!) a cenzurii, directorul instituției de presă nu mai putea înainta un manuscris cu speranța "poate, trece". Răspundea singur chiar dacă nu până la capăt. Acum, manuscrisele primeau aprobarea finală de la Consiliul Culturii, București. Unde le-am găsit, pe post de lectori, pe cine credeți? Pe tovarășele Cici, Mimi, Jeni, Didi, Fifi, Pepi... * M arin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
cu rezultate spectaculoase (o cenzoră-șef, dna. E.D., a salvat o mulțime de cărți!), dar după desființarea (iluzorie!) a cenzurii, directorul instituției de presă nu mai putea înainta un manuscris cu speranța "poate, trece". Răspundea singur chiar dacă nu până la capăt. Acum, manuscrisele primeau aprobarea finală de la Consiliul Culturii, București. Unde le-am găsit, pe post de lectori, pe cine credeți? Pe tovarășele Cici, Mimi, Jeni, Didi, Fifi, Pepi... * M arin Preda a intuit imediat încărcătura de romanesc (sper să n-apară românesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
avea "o serie de lucrări ce urmează a fi tipărite la Editura "Junimea". Eram, pe atunci, directorul Editurii. Caraman nu ne ofertase nici o carte. Ba mai mult: când l-am trimis pe redactorul Mihai Grădinaru să-i solicite fie un manuscris inedit, fie acceptul pentru a-i retipări, într-o carte, studiile despre baladele populare românești, explorările dialectale în Istria și orientul Europei în pragul veacului XIV, mai că nu l-a dat afară din casă. Cum să publice el la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
că "până la capătul vieții voi fi recunoscător moral (...) celor care, ca editori, avuseseră curajul să mă editeze". Probabil că, pentru cei ce n-au cunoscut direct realitățile anilor '70, e dificil să-și reprezinte drumul de atunci al cărții de la manuscris la "lumina tiparului" întortocheat, încâlcit, mereu primejduit. Planul editorial, tipărit cu un an înainte și aprobat cu zgârcenie și parcimonie de sumedenie de foruri, până la, inclusiv, Secretariatul CC al PCR, era pur și simplu fetișizat. Orice apariție, de la " Mersul trenurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
este, acum, doctor în geofizică la Universitatea Toronto, iar Dorel Schor, de un sfert de secol, doctor în orașul israelian Natanyah. Acolo, departe, el se consideră în continuare slujbaș al literelor române; n-a uitat Iașul și-mi trimite, în manuscris, o carte-sinteză ce adună, în comprimate atent cântărite, întreaga-i experiență de viață. A apărut tot la "Junimea", în 2007. Nu se încadrează foarte exact nici în categoria maximelor, nici aforismelor, nici "stricto senso" în aceea a cugetărilor. Au câte ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
extraliterare). Există însă unul foarte important: aș voi să văd litera tipărită a acestei cărți. Nu știu cât voi mai rezista și aș voi să mă pot bucura măcar de una din cărțile pe care le-am scris. Am șase cărți în manuscris și cred că nu este o pretenție prea mare față de făptura mea lumească publicarea acestei cărți ultime. Nu știu dacă voi muri așa cum se spune împăcat, dar aș voi ca poezia mea să fie ridicată la adevărata ei măsură. Oricum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
cărămidă implica dificultăți financiare și nu toate "baladele înstrăinării" aveau reală valoare literară, am propus tipărirea unei selecții de circa 300 pagini. Culegătoarea (le adunase, de fapt, din gazetele românești ce apăruseră, o vreme, ici-colo) n-a acceptat: ori întreg manuscrisul, ori deloc. Și-a retras oferta, declarând că-și va publica cartea la Montreal. Ceea ce, după știința noastră, nu s-a întâmplat nici până astăzi. Mă-ntreb unde se mai găsește acea culegere, care, deși flagrant inegală valoric, poate oferi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
noua carte ce i-o dedică lui Eminescu (chiar dacă sumarul mai indică și preocupări colaterale, în care opera poetului furnizează doar textele necesare exemplificărilor diverse). Fost slujbaș la Biblioteca Academiei, profesorul Georgescu a avut răbdarea unor nesfârșite lecturi paralele, așezând manuscrisele eminesciene într-un vizavi adeseori incomod cu principalele ediții, de la Maiorescu încoace. După ce notează că "aceste observații ale noastre, privind virgulele și apostrofurile eminesciene, sunt rodul a vreo douăzeci de ani de muncă singuratică și par mai mult curiozități pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
rodul a vreo douăzeci de ani de muncă singuratică și par mai mult curiozități pentru cine le urmărește", autorul se întreabă, pe bună dreptate: "Dar... mai avem noi, astăzi, acel buchet de savanți care să foiască în Biblioteca Academiei pe lângă manuscrisele eminesciene, care să discute între ei până la epuizare fizică cutare lecțiune eminesciană și apoi, a doua zi, s-o discute iarăși și iarăși?" Nu, cu certitudine, nu mai avem. Îl văd, fără urmă de ironie, pe N. Georgescu în postură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
În sătucul dintre brazi") sau cu cerneală colorată, ca în cazul traducerilor (nu știu prin intermediul cărei limbi) din poeții Kung Fu Dse, Dshuang Dsi, Li Tai Pe. Versurile românești, fluente și expresive, au indus în eroare pe cercetătorii grăbiți ai manuscriselor de la Mălini. Într-o revistă lunară de cultură, strofele lui Liu Tzeau erau prezentate drept "poem inedit de Nicolae Labiș" (" Da, scumpa mea, luna e nespus de frumoasă / Valul, în coastele lotcii încheagă un cântec, / Buzele tale mă caută calde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Medicilor, să aibă în vedere și eventualitatea introducerii delictului de malpraxis editorial. Până nu-i prea târziu. Deocamdată, nevastă-mea a cumpărat pere. Stau și mă uit la ele. D e o copleșitoare sinceritate, simplitate, expresivitate, însemnările pe marginea vechilor manuscrise și tipărituri adunate de Ilie Corfus în cartea "Însemnări pe marginea anilor", editată de "Junimea"! Această "istorie scrisă de cei mici", total lipsită de afectare, așternută pe hârtie sub apăsarea unei clipe de cumpănă, izvorâtă din bucuria unui moment unic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de excepție: "Sunt viciată până în măduvă de rațiune"; "mi-e milă de inteligența mea și nu pot face nimic." Jurnalul, apărut în ediția a II-a la Ed. Humanitas, acoperă intervalul 1932-1947. De fapt, însemnările ajung până în 1949, dar deținătorii manuscrisului au hotărât, din motive pe care le bănuiesc, să nu treacă dincolo de '47. Începe cu confesiunile unei puștoaice, încă elevă, și ajunge, la 30 de ani, poate din exces de luciditate și autoanaliză, într-un impas existențial din care vede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Incredibil! Dar cum în fiecare rău sălășluiește și o fărâmă de bine, când s-a procedat la alcătuirea ultimului inventar, în temeiul căruia cele peste 10.000 de exponate sunt, acum, lăcătuite în lăzi, muzeografa Laura Terente dă peste un manuscris, dacă nu chiar uitat, oricum, ignorat. Este vorba despre amintirile artistului emerit Aurel Ghițescu, intitulate " O viață de om pe scenă". Se pare că actorul care, în jumătatea de veac petrecută sub luminile rampei, jucând cam tot ceea ce constituie marele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
interesați de istoria teatrului, nu numai cititorului obișnuit al memorialisticii culturale, ci și publicului larg: este scrisă fluent, cu căldură, dialogurile sunt credibile și alerte, iar cantitatea de informație inedită privind România începutului de veac XX este impresionantă. La acest manuscris (sper să găsesc un sponsor, spre a-l preschimba în carte!) mă voi referi cu alt prilej. Deocamdată, semnalez prefața: un text inedit extrem de valoros, întins de-a lungul a 18 pagini și datorat lui Victor Eftimiu, cel ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Un component al trupei "Divertis" motivează:"Oamenii care trăiesc în vestul țării sunt mai deschiși modelului occidental." Lui Gyuri rămânându-i să explice și cum de trupa "Divertis" s-a născut... tocmai la Iași. * C itind și acum cărți în manuscris, am privilegiul să aflu amănunte despre opuri care "stau s-apară", anticipând într-un fel reacția așa numitului "public cititor". Care-i tot mai puțin public (substantiv colectiv) și mai mult cititor spre... singular, din știuta pricină a concurenței pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Aristide Buhoiu (care intenționa o ediție destinată românilor din America și deja tratase cu autorul) i-am solicitat dlui Gheorghiu permisiunea de a tipări cartea în România, la Editura FFPress. Am primit, repede, răspuns favorabil, urmat de un pachet conținând manuscrisul. În același an 1991, o editură bucureșteană publică "Ora 25", utilizând, cum se precizează în prefață ",atât manuscrisul original, cât și versiunea franceză în care s-a tipărit cartea." Mi-e foarte greu să bănuiesc ce au înțeles autorii prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
dlui Gheorghiu permisiunea de a tipări cartea în România, la Editura FFPress. Am primit, repede, răspuns favorabil, urmat de un pachet conținând manuscrisul. În același an 1991, o editură bucureșteană publică "Ora 25", utilizând, cum se precizează în prefață ",atât manuscrisul original, cât și versiunea franceză în care s-a tipărit cartea." Mi-e foarte greu să bănuiesc ce au înțeles autorii prin "manuscrisul original", câtă vreme dactilograma conținând corecturi făcute cu mâna autorului o primisem din USA, iar în cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
În același an 1991, o editură bucureșteană publică "Ora 25", utilizând, cum se precizează în prefață ",atât manuscrisul original, cât și versiunea franceză în care s-a tipărit cartea." Mi-e foarte greu să bănuiesc ce au înțeles autorii prin "manuscrisul original", câtă vreme dactilograma conținând corecturi făcute cu mâna autorului o primisem din USA, iar în cele două convorbiri telefonice avute, C.V. Gheorghiu nu mi-a pomenit nici o clipă de eventualitatea altei editări în spațiul românesc. Totuși, ținând seama de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
a pomenit nici o clipă de eventualitatea altei editări în spațiul românesc. Totuși, ținând seama de numele prestigioșilor specialiști implicați în stabilirea textului de acum tipărit, s-ar putea da oarece crezare legitimității demersului filologic. Dar mă-ntorc și zic: care manuscris original? Dactilograma trimisă mie (și pe care o am în față când scriu aceste rânduri), destul de incomod de descifrat (au fost utilizate mai multe mașini de scris cu panglica în suferință și caractere diferite, unele, fără diacritice) conține corecturi cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
obligatoriu fixate și dublate cu o copie xerox. Deci: autorul mort, faxul, șters, telefoanele, în vânt, după câteva săptămâni a venit și decesul Editurii FFPress, a murit și Buhoiu... "Ora 25" a rămânând astfel... în afara timpului tipăririi. Am dat peste manuscris triind hârțoage vechi. Forma definitivă a celui mai citit roman românesc a ajuns să aibă... un singur cititor! Dar, cine știe, poate, odată și odată, i-o suna și lui ceasul... N ici când s-a semnat pacea de la Kuciuk-Kainargi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]